Stângăcia

- Ok, camerele sunt pornite. Spune-ne cum te cheamă.

Un spaţiu închis, într-o cameră în care se depozitează materiale didactice pentru geografie, într-un liceu cunoscut. Lumină pe subiect, care se află în spatele unui birou, în rest, obscuritate. Subiectul este emoţionat, i se disting broboane de sudoare deasupra buzelor şi pe frunte, iar roşeaţa urechilor se vede din când în când, în urma unui tic nervos de a-şi da pletele după urechi. Un ochi dă semne de obrăznicie: tremură şi are tendinţa să fugă într-o parte. După un clipit apăsat, îşi revine. Două camere de luat vederi sunt situate una în apropierea celeilalte şi vizează acelaşi punct. Subiectul clipeşte des şi respiră înfundat.
- Aveţi un şerveţel, vă rog?

Operatorul din spatele camerei din stânga îi oferă o batistă de hârtie. Subiectul iese din lumină şi îşi suflă zgomotos nasul. Revine. În faţa sa are o masă pe care se află un pahar cu apă. Apa din pahar s-a mişcat în timpul în care subiectul şi-a suflat nasul. A se observa intensitatea. O picătură străluceşte acum în lumină. Subiectul o observă, împătureşte şerveţelul pe dos şi absoarbe picătura.
- Un coş de gunoi?...

Operatorul îi face semn cu ochiul, dar din cauza luminii, nu se vede nimic.
- Dedesubt.

Subiectul aruncă şerveţelul la coşul de gunoi de sub birou. Când se ridică, se loveşte uşor cu capul de marginea de lemn. Operatorul din dreapta pufneşte. Subiectul şopteşte un "au" şi îşi freacă energic porţiunea lovită.

În acest timp, o persoană mică de statură, cu o mască sterilă pe faţă şi cu un halat alb pătrunde în cameră, iar în urma ei, una masivă, de asemenea cu mască şi halat, într-o mână cu un scaun pliabil, iar în cealaltă cu o trusă argintie. Inspiră seriozitate şi profesionalism. Persoana masivă desface scaunul şi îl plasează în spatele biroului, lângă subiect. Halatul pârâie la fiecare mişcare. Subiectul se aşează, privind cum halatul alb mai are puţin şi pocneşte. Persoana masivă trânteşte trusa argintie pe masă şi o deschide. Pletele subiectului se mişcă în bătaia curentului. Sunt scoase din trusă două foarfece, lame, batiste sterile, o pereche de mănuşi chirurgicale şi o oglindă cu braţ de sprijin, plasată în faţa subiectului. Persoana mică de statură, care a aşteptat lângă operatorul camerei din dreapta ca totul să fie pregătit, pătrunde în cadru. Dă din cap a aprobare şi pofteşte persoana masivă să iasă din raza vizuală a camerelor.

Persoana cea mică de statură ajunge în dreptul subiectului şi pozează preţ de câteva secunde în faţa camerelor. Mai pozează în momentul în care îşi pune mănuşile chirurgicale şi încă o dată în momentul în care pregăteşte ustensilele. Subiectul stă nemişcat, privind lucrurile din jurul său numai prin oglindă. Astfel, vede nişte mâini care îşi schimbă poziţia în preajma capului său.
- La dosar..., ţine să adauge persoana cea mică de statură, iar apoi se opreşte cu privirea asupra subiectului.

Poză. Subiectul, simţindu-se privit, întoarce capul şi observă o femeie care, cu el aşezat pe scaun, este mai înaltă numai cu un cap.
- N-o să doară, spune femeia şi îşi mută privirea în oglindă, unde se întâlneşte din nou cu subiectul.

Ridică un foarfece de pe masă şi îl înfige, fără efort, în pletele subiectului. Acesta se smuceşte scurt, dar se linişteşte repede, la auzul unei sfâşieturi de material. Tipul masiv se pregătea să intervină, în cazul unei reacţii violente. La o simplă mişcare de umăr, halatul a pocnit pe braţul său drept. Femeia continuă să taie, liniştită. Încearcă, la un moment dat, să fluiere, dar masca din jurul gurii împiedică circulaţia aerului. Pletele cad şi parcă doare fiecare tăietură. Subiectul îndură umilinţa cu tărie şi priveşte stăruitor în camere. La un moment dat nu mai dă atenţie nici unui gest. Simte doar atingerea lamei reci pe gât, atunci când femeia mică de statură îi finisează tunsoarea. La final, i se agaţă de gât un număr de înmatriculare.

Femeia strânge ustensilele de pe masă, fără să le cureţe, şi face o ultimă poză. Îşi face loc printre moviliţele de păr şi iese din cameră, cu asistentul masiv în urma ei. Subiectul îşi priveşte chipul în oglindă, îşi atinge capul, şi, cu o plictiseală cruntă, schiţează un strop de dezgust. Priveşte, mai apoi, plăcuţa atârnată de gât şi găseşte cifra "1". O studiază preţ de câteva secunde, când este întrerupt:
- Ok, putem începe, spune operatorul camerei din stânga.
- Da, aprobă subiectul, apoi îşi umezeşte buzele cu limba.
- Întrebarea unu: Cum te cheamă?
- Stângăcia.
- Stângăcia şi mai cum?
- Stângăcia şi atât. Nici nu e nevoie de mai mult, şi îşi trece mâna prin părul scurt.
- Nu vorbi pe lângă subiect. Întrebarea numărul doi: Ştii unde te afli acum?
- Într-un cabinet de geografie.
- Întrebarea numărul trei: De ce te afli aici?
- Sunt supusă unui interogatoriu stupid.
- Maliţiozitatea ostentativă este interzisă.
- E doar o opinie.
- Discuţiile contradictorii sunt interzise. Întrebarea numărul patru: Pentru ce motiv eşti supusă unui interogatoriu?
- Pot să răspund?
- Evident.
- Păi, fără să fiu maliţioasă, ostentativă şi fără să vorbesc pe lângă subiect nu am cum să răspund.

Operatorii fac un schimb de priviri şi cad de comun acord.
- Continuă.
- Mi-am făcut datoria.
- Cum adică? N-are nici o relevanţă.
- Ba are. Îmi vedeam de treabă şi i s-a pus unei puştoaice pata pe mine. Simplu.
- Dezvoltă.
- Ce să mai dezvolt? A avut o zi proastă şi i-a spus nu-ştiu-cine că e stângace. De atunci a luat-o şi Paranoia. Apropo, pe ea de ce n-o audiaţi?

Operatorul din dreapta iese de după cameră şi îl priveşte pe subiect o clipă, apoi revine pe poziţii şi adaugă:
- Scopul audierii este determinat de către decizia unei adolescente de a-şi inventaria defectele. Aceasta a găsit puterea de a le conştientiza şi de a le descoperi şi accepta, ori, în cele mai bune cazuri, transforma în calităţi. Fiecare trăsătură va avea un dosar personal, cu date şi imagini din timpul audierilor. Prezenta este prima audiere de acest tip la care am fost convocaţi.
- "Noi" fiind...?
- Ochii.
- Aha. Acum totul are sens.
- Paranoia este următoarea vizată. Vine şi ea, numai că s-a ascuns bine. Suntem în căutarea ei.
- Evident, aşa-i tot timpul. Stă într-un colţ al minţii şi de acolo face pe nebuna fără s-o prindă nimeni. Stângăcia e cel mai uşor de prins. Problema e că în momentul în care îţi spune cineva că eşti într-un fel, o iei razna. Am dreptate?

Operatorii tac.
- Serios. Spune-i unui om că e prost. O să-ţi râdă în nas, după se va încrunta şi te va face prost înapoi. Asta-i prima reacţie. Apoi începe să-şi pună semne de întrebare. Tot ce face parcă face sub puterile sale. Spune-i că e bou şi o să se comporte ca atare. Uite, spune-i că-i paranoic. Va nega, iar când va ajunge acasă, va deveni într-adevăr paranoic. "Nu sunt parano... Aoleu!" Spune-i că e stângace şi ai terminat-o. N-o să-i mai meargă nimic bine... A scos-o la tablă şi a dat cu mucii-n fasole. "Ce-i cu tine, tu?" - asta a întrebat-o profa, altă proastă. Lasă omu' în pace, dacă vezi că-i derutat. Lasă-i timp să se adune. Dar nu... Dă-i în cap! Spune-i că habar n-are de nimic şi sigur îi vei salva viaţa! Aparent, Răbdarea şi-a băgat picioarele în toată afacerea asta şi şi-a luat tălpăşiţa. Nu mai stă nimeni să-ţi explice, măcar, de ce îţi dau în cap.
- Răbdarea e dată în urmărire generală. Şi Entuziasmul, care a fugit cu Voinţa, pe data de întâi a lunii în curs, intervine operatorul camerei din stânga.

Operatorii s-au mai destins, iar acum par interesaţi:
- Şi cu tine ce s-a întâmplat?, întreabă cel al camerei din dreapta.
- Păi cum i-a spus aia că-i stângace a luat-o şi ea razna, săraca. După ore a dat nas în nas cu tipu' ăla de care-i place. Abia a legat 3 cuvinte. A căzut pe gheaţă apoi. Nasol rău de tot! Bun, ajunge asta mică acasă şi începe să plângă. Eu ce vină am? Ok, am o vină, că fac parte din ea, dar asta-i meseria. Hai să zicem că m-am nimerit în drum. Sunt şi eu pe acolo, ca toată lumea, aşa cum e şi Fericirea, Oboseala, Drama, Plictiseala, şi aşa mai departe... Astea care au mai rămas. La un moment dat am simţit că puştoaica s-a liniştit. N-a trecut mult timp şi am simţit că mă trage cineva de cap. Ce Dumnezeu?! Mă zbat, mă smucesc... Nimic. Mă tot trage cineva de cap şi ajung aici. Mor de somn, dar când văd camerele astea, lumina care e pe mine şi în rest întuneric, mă trezesc şi înghit în sec. Ok, asta ce mai e? Nu mai văd nimic, nu mai aud nimic, simt numai nişte prezenţe în jurul meu, dar atât. Stau la un birou şi mă simt privită, se aşteaptă ceva de la mine.
- Ştii bine că tot ce spui poate fi folosit împotriva ta la proces.
- Ce proces, domnule? Cu ea însăşi? Foarte bine, poate să mă nimicească. N-o să-i port pică. Ştiu şi eu că nu-s cea mai iubită dintre trăsături.
- Dar totuşi, dacă îşi va retrage plângerea?
- Totul ţine de ea. Eu nu pot promite că nu se va mai repeta. Atât, îmi pare rău de păr. De ce m-aţi tuns, totuşi? E o formalitate sau aţi făcut şi voi cum aţi văzut în filme?
- Procedeul se aplică trăsăturilor care şi-au dezvoltat rădăcinile în timp şi au crescut fire lungi. Cu cât părul e mai bogat, cu atât trăsătura e mai extinsă. Tunsul reprezintă deconectarea propriu-zisă de mintea subiectului central, explică operatorul drept.
- Ok, dar părul creşte.
- Nu a spus nimeni că procedura e ireversibilă. Evident, în timp, trăsătura va căuta să se reconecteze cu mintea subiectului central, însă acesta va încerca să ţină situaţia sub control. Unele trăsături au încercat să ajungă direct la suflet, dar au fost oprite la timp. Bineînţeles... sunt şi unele scăpări. Minore.
- Mhm, înţeleg. Şi cărui fapt se datorează toate astea?
- Procedeul poartă numele de maturizare şi e caracterizat de o înşiruire continuă de astfel de audieri.
- Se vor audia şi trăsăturile pozitive? Vor fi şi ele tunse?
- Trăsăturile pozitive vor fi audiate intermitent şi li se va lua puţin din vârfuri, pentru a se evita instalarea Narcisismului în subiectul central. Unii subiecţi...

Audierea este întreruptă de o voce din exterior:
- Ce am spus ultima dată? Poţi să repeţi?

Lumina se împrăştie şi înfăţişează o sală de clasă împânzită de hărţi şi imagini din câteva dintre zonele calde ale lumii. În faţa clasei, o profesoară care i se adresează fetei pe care a surprins-o privind în gol, fără să fie atentă la lecţie. Fata ezită.
- Aşa este, mulţumesc... Un răspuns excelent! Ora viitoare te ascult la hartă din lecţia predată astăzi. Bună ziua!
- Buuună ziiiiuuuaaaa!, răspunde clasa.

[...]
- Camerele sunt pornite. Cum te numeşti?
- Neatenţia.
- Neatenţia şi mai cum?
- A?...