Fără îndoială: Câinele ţi-a mâncat şi cutia poştală...

Într-o zi m-am apropiat de tine şi ţi-am mirosit inima. Mi-ai spus că până atunci mulţi s-au înghesuit să ţi-o asculte, să ţi-o înţeleagă şi să-i dea sfaturi, dar nimeni nu s-a aventurat să-i simtă aroma. Ce drăguţ, m-ai făcut o aventurieră. Mirosea a ger şi părea atât de proaspătă. Mi-ai spus că e ciudat, că totul e învechit şi că te aşteptai să-ţi spun că miroase a bibliotecă. Am clipit şi ţi-am gâdilit pieptul. Ţi-am simţit atunci porii cum s-au ridicat şi cum manifestau curiozitate. Mi-ai spus că, fără nicio legătură, găinile ţi se par cele mai toante şi amuzante fiinţe. Am râs. Poate prea mult. Apoi m-am oprit. Am continuat aventura olfactivă şi simţeam aroma gerului cum îmi pătrundea în oase. M-ai învelit, pentru că ţi-era frică să nu răcesc. Ţi-am spus să stai fără grijă, că pot să rezist. "M-am călit", aşa ţi-am zis. Ai început să te hlizeşti, iar eu m-am bosumflat. Apoi m-ai dus la piept şi ţi-am simţit răceala. Era atât de bine. Ştii că după ce-ţi ţii mâinile în zăpadă, după un timp îţi creşte temperatura. E ciudat, dar se întâmplă. Mie mi-a crescut imediat, în tot corpul. M-ai simţit vibrând şi m-ai întrebat dacă mă simt bine, iar eu ţi-am răspuns că niciodată nu m-am simţit mai fericită. Am început apoi să tremur de-a binelea. Te-ai speriat şi te-ai uitat în ochii mei. Atunci m-am speriat şi eu.
- Ce s-a întâmplat?, m-ai întrebat.
- Mi-au îngheţat fluturii, ţi-am răspuns.

Ştiam că nu mă credeai pe cuvânt. Ca să ies din încurcătură, m-am smuls din ochii tăi şi am continuat să-ţi miros inima. Începea să miroasă a vin cu scorţişoară, dar eu nu mă simţeam ameţită. M-am gândit atunci să iau o muşcătură, sau măcar să-i dau un sărut şi să-mi rămână aroma pe buze. Am ezitat şi am început să plâng. Mi s-a făcut milă. M-am gândit că odată şi-odată tot va veni cineva şi va muşca. Nu am vrut să fiu eu aia. Dacă ar fi fost după mine, m-aş fi aventurat până la capăt şi nu m-aş fi mişcat din poziţia de apărătoare a inimii tale. Am fost o proastă. Trebuia să muşc. Pentru că acum stau şi mă uit la tine cum îţi lingi rănile şi îmi spui că inima ta nu mai are miros. N-ai de unde să ştii. Nimeni nu va şti. Numai eu.

Cam aşa se simţea în perna mea, dis-de-dimineaţă. Miros de ger şi sânge. Şi în afară de asta, eu rămăsesem fără simţuri.

Ţi-am tot trimis scrisori, dar le primesc înapoi. O fi poşta ori poştăriţa stricată, mi-am spus. O fi scrisul meu urât. Apoi m-am gândit că poate te-ai mutat, dar nu... Din mintea mea, cel puţin, niciodată. Fără îndoială: Câinele ţi-a mâncat şi cutia poştală.

Te muşc,
Ilinca