Bine aţi venit la Belvedere

Pe lângă slujba mică pe care o făcea pentru sine, să meargă printre oameni şi să aibă o activitate pe lângă cea principală, aceea de gospodină, ceva care să-i solicite mintea mai mult, după cum spusese, stimata doamnă M. mai avea ca hobby un bărbat mai tânăr decât ea, chiar dacă nu cu mult şi acest lucru o făcea azi să se afle aici.
 
Iubea Italia, sau cel puţin un concept universal care se referea la Italia. Nu o vizitase cu seriozitate şi nici nu găsea vreun motiv întemeiat să facă asta. Hai să zicem că iubea să stea pe plajă în soare şi să intre în mare. Să mănânce fructe de mare seara la un restaurant bun după ce făcuse dragoste cu amantul ei, pe care îl detesta din toată inima.
 
Se aflau aici, în vila Belvedere de câteva zile pe care reuşise să le sustragă familiei sub pretextul că pleacă împreună cu o prietenă care se hotărâse să o ajute în această problemă. Prietena era şi ea căsătorită ca şi doamna M. şi avea ca şi aceasta câţiva copii, un soţ foarte bun cu o poziţie bună într-o firmă internaţională, o casă, câteva animale de companie şi o înţelegere perfectă a conceptului de iubit care s-a strecurat ca un şarpe în sânul unei familii cinstite.
 
Mult stimata doamnă M. despachetase ordonat în vila cochetă, aranjase lucrurile cu ochiul de femeie exersată în ale gospodăriei, ochiul acela de mamă competentă şi eficientă care ştie ce are de făcut şi se ocupa de mesele pe care nu le luau la restaurant. Pentru că rămâneau înăuntru pentru sesiune prelungite de amor tandru şi pasional, pe care ea le savura ca pe nişte porţii ale unei bucătării de elită şi care îi săpau în creier autostrăzi de extaz.
 
Adusese de acasă farfurii şi căni şi cearşafuri curate care miroseau a balsam de rufe, şi furculiţe ori linguri, o tigaie, bătătorul ei de şniţele de care nu se îndurase să se dezlipească, întrucât şniţelele ei erau foarte iubite, le făcea subţiri cât o foiţă, fie din vită, fie din porc, date pe-o parte şi pe alta prin pesmet şi prăjite la foc mare, servite cu lămâie şi eventual un piure alături, ori cu legume, după ocazie.
 
Iţi ura amantul din toată inima. Îl ura cu toată puterea pe care ţi-o dă o familie frumoasă pe care o ai deja. Îl ura şi din partea soţului, şi din partea celor trei copii, îl ura pentru fiecare în parte. Dacă nu l-ar fi întâlnit! Blestemata aia de secundă în care li se întâlniseră ochii! Îl blestema zilnic să arză în focurile iadului, să-l înghită pământul, să-l calce maşina, să-l înghită vreo gaură căscată sub casa lui din senin. Dar nimic. Niciunul din blestemele ei nu avea efect. Nu era bună la vrăjitorie. Nu se pricepea deloc. Pe deasupra amantul mai era şi urât, nici măcar nu era vreun bărbat frumos ca să ştii o chestie. Da, exact, era cât se poate de urât, nu era nici bogat şi nici măcar nu era bun în pat în mod obiectiv. Nu putea ţine toată noaptea, nu era vreun atlet sexual din niciun punct de vedere, ba mai degrabă puteai spune că are probleme sexuale. Nu exista niciun motiv ca ea să fie cu el, ca ea să îşi pună în pericol familia, situaţia, principiile pe care le avea. Totul era iraţional şi absurd şi atinsese cote alarmante.
 
Doamna M. îşi pierduse cheful de viaţă, avea atacuri de dor ale cărui obiect era acest amant de cea mai proastă calitate posibilă, îl visa noaptea şi se trezea sfâşiată de nevoia de a-l atinge şi de a-i vorbi, de a-i vorbi continuu până epuiza orice putea fi spus. De aceea se afla azi aici.
 
Făcuseră dragoste, iar ea îl privea din spate, cum stătea privind apusul cu un pahar de vin în mână. Nu stătu mult pe gânduri. Apucă bătătorul de şniţele şi se repezi asupra lui. Bărbatul nu avu timp să îşi dea seama ce se petrece. Îl lovi în creştetul capului cu putere de câteva ori, iar acesta se prăbuşi pe podea. Nu ştiu dacă este cu adevărat mort. Aşa că icnind din răsputeri îl răsuci cu faţa în sus. Trupul lui era foarte greu deodată. Îi înfipse şi cuţitul acolo unde presupuse că ar trebui să se afle inima. Se ridică şi stătu privindu-l aşa de sus.
 
Intră în dormitor şi apucă salteaua. Planul ei era simplu. Să îl ascundă sub saltea, să mai stea până a doua zi, apoi să se care. Până avea să descopere cineva trupul bărbatului avea să dureze mult şi bine. Ea ar fi fost de mult înapoi acasă, în mijlocul familiei sale iubitoare. Făcând şniţele pentru copii. Apartamentul în vilă fusese închiriat pe numele lui pentru două săptămâni. Când reuşi să ridice salteaua, scoase un ţipăt de groază. Acolo se afla deja un cadavru. "Căcat", îşi spuse doamna M.
 
La aşa ceva nu se aşteptase. Privi cu atenţie cadavrul care începuse să se descompună şi care era învelit în folie de plastic de sus până jos precum o bucată de şuncă. Era tot un bărbat. Mumia părea că o privea cu o expresie surprinsă. Moartea reuşise să îl ia pe neaşteptate, probabil într-unul din cele mai frumoase momente ale vieţii lui.
 
Aşeză la loc salteaua. Se îndreptă spre dulap şi îl deschise. Agăţase doar câteva cuiere cu haine, dar când dădu uşa la o parte, abia se opri să mai slobozească un strigăt. În fund, sprijinit cu spatele de peretele dulapului stătea chircit cadavrul aproape descompus al unui alt bărbat.
 
Cum reuşiseră să stea atâtea zile în această vilă fără să remarce mirosul de putrefacţie? Nu îşi putu explica. Poate nebunia amorului, care le ştergea toate celelalte percepţii, o făcea să nu mai vadă în faţa ochilor decât chipul lui urât şi să nu mai ştie pe ce lume e sau de ce, ar fi putut fi o explicaţie plauzibilă.
 
Se gândi că nu poate să-l abandoneze aici, alături de celelalte cadavre. Îl iubise la urma urmei. Cu ură. Cu greu îl rostogoli pe o pătură şi apoi îl trase pe scări în jos. Aveau o scară specială până la apartamentul lor de la etajul întâi. Era noapte şi se auzeau râsete de la petreceri, muzică, dar în curtea vilei lor nu era ţipenie. Cu efort reuşi după o oră şi ceva să îl încarce în portbagaj.
 
Conduse până pe plajă. Noaptea era neagră şi densă ca o smoală, aerul sărat al mării i se lipea de piele. Staţiunea se auzea în surdină sărbătorind orbeşte cu lumini şi fanfară, dar mai aproape şuierau valurile o poveste mult mai realistă, care avea loc implacabil de la începuturile lumii.
 
Îl dădu jos din portbagaj, ceea ce se dovedi pentru o femeie care acţionează de una singură mai uşor decât urcatul. Desfăcu pătura să îşi ia la revedere. Îi mângâie fruntea cu degetele, sub care se aflase acea minte despre care nu concepuse să iubească altă femeie în afara ei,  îi şopti cuvinte de dragoste, apoi se cuibări puţin la pieptul lui, la care nu putuse să permită să stea altă femeie. Avea să îi lipsească îngrozitor.
 
Îl trase apoi de picioare în apă. Intră până la genunchi, aşa îmbrăcată în rochia roşie care îi plăcuse lui atât de mult, apoi până la şold, apoi până la gât. Rochia înflorise în jurul ei în cerc şi era modelată permanent de valurile care la această adâncime a mării nu mai erau puternice, ci line şi mângâietoare.
 
Îl împinse înspre larg şi îi dădu drumul. Citise ceva cândva despre un mort căruia îi crescuseră unghiile şi părul şi plutise aşa pe o apă de colo-colo ca într-o altă formă de viaţă pentru eternitate.