Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Fractalul Epic

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cum se tratează somnul


Sabina Balan

29.03.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Eram într-o cameră cu un tavan foarte scund, stăteam în fund pe o podea rece, ca cea de bucătărie şi aveam în faţa mea un fel de dulap deschis, ca un congelator cald, în care stăteau înghesuite corpuri depieliţate de animale. O voce spune de undeva de sus, de cât de sus ar fi încăput o gură sub tavanul acela care scădea dacă încercam să mă uit la el: "Tata ţi-a adus ceva!" şi-l văd pe tata din contraplonjeu. Apoi mă uit din nou în dulap, ca sub un pom de Crăciun, şi zăresc ceva ce pare a fi un cap de pisică. Trag de acel cap, urmat de un corp de carne de pisică. Arăta ca şi cum cineva ar fi vrut să gătească o friptură din el. În viaţa mea nu am văzut o pisică moartă fără piele, dar acum era în braţele mele şi simţeam cum îmi canalizez toată iubirea şi bătăile inimii spre carnea aceea pe care o îmbrăţişam şi care începea să se încălzească şi să prindă piele. De pe şina spinării, pielea s-a închis peste toată carnea care era înainte şi tot de acolo a început să crească blăniţa gri-albăstruie a pisicii mele, născută din forţa mea vitală. Eram atât de fericită şi de iubitoare încât am început să miaun*. Doar că din fericirea mea şi din căldura blăniţei pisicii pe care o ţineam în braţe şi care nu se mişca, a început să crească o pisică din lemn maro lăcuit. Fix din silueta pisicii mele. Nu mai ştiu exact cum s-a produs transformarea, dar ţin minte cum din căldura blăniţei am rămas doar cu răceala şi duritatea lemnului tăiat geometric. M-am enervat, am luat un marker negru permanent şi am încercat să-i desenez ochi. L-am greşit pe al doilea, l-am făcut mai mare. Arăta ca un Tom bătut de soartă. Am aruncat pisica de lemn pe podeaua pe care stăteam şi am început să caut altă bucată de carne în dulapul acela ciudat. Am găsit un căţel.

Nu mă speriau deloc hălcile de carne pentru că ştiam că din ele pot crea ceva viu. Câinele a crescut de la sine, abia dacă l-am atins, eram din nou fericită. Doar că, în loc de blană pufoasă avea şiraguri de migdale care scoteau un clinchet ciudat când câinele se mişca. Asta m-a dezamăgit profund. Am început să scot toate porţiile din dulap şi să le mângâi, din ele creşteau tot felul de animale, aşa încât bucătăria aia cu tavan scund se transformase într-o arcă a mea plină de suflete animaliere cu trupuri ciudate care nu mai ţineau cont de mine odată ce le înviam. Ca un fel de fabrică cu defecte de producţie. Când eu voiam pur şi simplu un suflet nevinovat care să se gudure pe lângă mine... M-a trezit vocea tatălui meu care m-a întrebat dezamăgit: "Nu-ţi place nimic? Le duc înapoi."

9:04, mi-am dat seama că am dormit doar trei ore şi ceva, dar mi-era frică să mă culc la loc. Când ai vise din astea, toată pasiunea ta pentru somn se duce pe apa sâmbetei. Ca să nu mai vorbim de clipele petrecute în timpul zilei încercând să descoperi sensurile ascunse ale subconştientului tău care, aparent, are nevoie de un animal de companie. M-am hotărât să intru în primul pet-shop ca să mă vindec. Nu aveau pisici.

*Aţi observat că verbul a mieuna este, conform dicţionarului, verb intranzitiv, defectiv, impersonal. Adică are doar persoana a treia. Dacă o pisică ar putea vorbi, nu ar putea niciodată să spună despre ea că miaună. Când am descoperit asta, m-am deprimat şi mai tare.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer