Mătreaţa Simonei Tache

Vineri 22 februarie 2013, ora 8.30 a.m.
 
Deschid computerul cu intenţia să-mi pierd timpul pe FB vreo 15 minute că mai mult nu pot. Am treabă azi. Poate diseară, dacă am noroc. Mă intrigă titlul unei tipe, Simona Tache: "Cum am fost făcută (de) poştă!". Îi arunc o privire.
Râd cu poftă, recitesc, închid şi plec! La poartă găsesc o fiţuică în cutia de scrisori: veniţi să vă ridicaţi pachetul primit din România, de la poştă, între luni şi vineri, de la ora 9 la ora 19.
Bag chitanţa în buzunar şi mă sui în taxi.

Luni 25 februarie 2013 , ora 19.30.

"Eva, aşază-te la masă. E' pronto. Tati a gătit pasta all'amatriciana, cum îţi place ţie. Te-ai spălat pe mâini?"
"Da!"
"Miki, io nu vreau pasta că sunt la dietă!", îi urlu soţului.
"Ok. Am înţeles. Deci vrei multă pasta!", răspunde sarcastic din bucătărie.
"Mama, azi la şcoală l-am bătut pe Mario."
"Miki, am primit un pachet de ziua mea, de la mama. Am uitat să-ţi zic. Tre' să mergem la poştă să-l ridicăm."
"Şi atunci, Daniele m-a bătut pe mine!", zice terorista.
"Miercuri e ok? Că nu lucrez şi nici Eva nu merge la şcoala, că maicuţele tre' să se roage toată ziua la Isus, cică!"
"Pentru mine e perfect!", răspund.
"Ce ţi-a trimis maică-ta, Alina?"
"Şi-atuncea io l-am bătut pe Riccardo, tati. Ca să ştii!"
"Pai, Riccardo nu e iubitul tău?", o întreabă soţul.
"Ba da. Da' ce legătură are?"
"Mestecă pasta aia sau te omor, Eva!", îi închid gură, pe jumătate isterică.

Miercuri 27 februarie 2013
 
Pe la ora zece şi jumătate, ne-am suit cu toţii în maşină şi ne-am îndreptat cu zâmbetul pe buze şi muzică la maxim spre oficiul poştal de care aparţine zona noastră. Ploua cu spume afară, dar sunt sigură că nu vă interesează. Nici pe noi.
Ajungem. Intrăm. Luăm biletul de ordine. Ne uitam pe tabele şi ne cade faţa! La ghişeu se află numărul 132, în timp ce noi avem numărul 159. Resemnaţi, ne aşezăm pe scaune.
"Măcar ţi-a trimis ceva interesant, sau ca de obicei, iconiţele cu Madonna şi puiul ei Isus în braţe, Alina?!"
"N-am nici cea mai mică intentie să te ascult. Şi încearcă să nu te enervezi. Mama mi-a trimis ce i-am cerut!"
"Nu la mine mă gândeam. Mie mi-e frică de crizele tale de furie, nu de-ale mele!"
"Mă scoţi din minţi când eşti sarcastic!"
"Ecco! Puteam să jur. Începe..."
"Mama, mă plictisesc. Ce să fac?"
"Sa numeri mătreaţa din capul unei persoane!", răspund prompt.
"Eh? Ce-ai zis?", întreabă nedumerită pitica în timp ce forează cu îndârjire, pentru a găsi un muc în nas.
"Păi, da! Se vede că sunteţi neam de italieni. Occidentali. Burghezi. În consecinţă, nişte nesatisfăcuţi cronici. Număr până la 3 şi vă plictisiţi! Habar n-aveţi să staţi la o coadă. Să aşteptaţi! Viaţa e un peron de gară, figlia mia. Aştepţi ca boul şi nici nu eşti sigur că trenu' o să treacă... Uite, Simona Tache, de exemplu, se adaptează. Se aranjează, cum poate."
"Cine e Simona Tache???"
"Stă la coadă la poştă să plătească o amărâtă de factură, sau ceva de genul ăsta, şi în loc să-şi taie venele de cât timp are de pierdut, preferă să se apuce să numere mătreaţa din căpăţâna omului din faţă!"
"Mama, dar noi nu stăm la coadă, stăm pe scaune!"
"Avem biletul de ordine, nevastă!"
"Exact!!! Şi staţi atâta să vă plângeţi. Puteaţi să citiţi o carte în timpul ăsta, o revistă, un ziar..."
"Io nu ştiu să citesc, mama!"
"Sau aveam suficient timp la dispoziţie să ne certăm, nevastă!"
"N-am terminat, delicaţilor!!! Simone Tache, nu numai că a numărat mătreaţa ăluia, dar când a ajuns la ghişeu , ghici-ghicitoarea mea ce află?? Că stătea aşezată în rândul kilometric greşit! Aşa că de la capăt, mamaie! O altă coadă, la un alt ghişeu, aşteptând să te servească o altă duduie plină de spume din naştere! Dracu' să le ia de oficii poştale româneşti! Şi voi vă plângeţi că aveţi 10 persoane înainte... aşezaţi, bine-mersi!"
"27 de persoane, nevastă!"
"Nu te mai scobi, Eva! Basta! Scoate degetul din nas! Acum!!"
 
Ora 11.40 a.m.
 
"Glumiţi, aşa-i? E un banc şi io nu m-am prins care e poanta, aşa-i?", întreb înainte să leşin în faţa doamnei de la ghişeu.
"Bella signora, n-aveţi nici un pachet aici! Încercaţi la poşta din Piazza San Giovanni."
"De ce?? Noi aparţinem de acest sediu."
"Aşa o fi, nu vă contrazic, da' ia uitaţi-vă încă o dată pe aviz."
"Eh? Care e problema?", insist.
" Bella signora, nu e trecută adresa. Postaşul v-a scris programul de lucru, dar nu v-a trecut la care poştă! În tot cazul, aici nu e... Baci, baci! Arrivederci! E buona fortuna!"
 
Ora 11.58 Poşta din Piazza San Giovanni.
 
Udă fleaşcă de la torenţiala romană, familia Soavi intră în sediul poştei din Piazza San Giovanni, cu maşina parcată la 1 km distanţă de sediu că deh... unde găseşti parcare liberă în centrul Romei?
Aşteptăm cuminţi pe scaune cu numărul de ordine în mână.
"Eva, dacă îţi mai mănânci mucii, jur pe ochii mei verzi că nu-ţi mai gătesc în viaţa mea!"
"Asta e. Şi-aşa nu-mi place mâncarea ta, mama!"
Prima palmă peste ceafă Eva şi-o va lua la ora 12.05.
20 de minute mai târziu mă voi lua la bătaie de una singură...
"Ce înseamnă că nu e aici?", insist.
"Când un pachet nu e la noi înseamnă că nu este aici. Bella signora, n-aţi citit avizul? Tre' să vă duceţi la adresa asta scrisă sus pe partea dreaptă!"
"Păi aia e adresa de unde am venit, doamnă. Acolo locuim noi!"
"Ahahahah, am greşit, ce proasta sunt. În tot cazul, trebuie să căutaţi în altă parte. Baci, baci e buona giornata!", conclude fericită, nu ştiu de ce, femeia
 
Ora 12.45. Poşta din Piazza Mazzini.
 
"Signore, mă cac în surâsul dumneavoastră simpatic! Ori îmi spuneţi unde găsesc pachetul trimis de mama, ori îmi dau foc în faţa poştei!"
"Ahahahaha, ce simpatică sunteţi! M-aţi făcut să râd cu lacrimi!"
"Asta e brichetă, signore. Şi asta sunt eu! Să mă aveţi pe conştiinţă!"
"Haideţi, doamnă! Nu vă mai alarmaţi atâta! Viaţa e frumoasă. Suntem la Roma!"
"Cazzo, plouă de azi dimineaţă şi nu găsesc pachetul!!"
"Mama, vrei să guşti mucul ăsta să vezi şi tu cum e? Are gust de midie. Sau de scoici. Să mor dacă te mint!"
"Signora, doar n-o să-mi dau foc eu cu bricheta că de la poşta din Appia Antica, v-aţi dus la aia din San Giovanni şi dup-aia la noi în Piazza Mazzini?! Mai încercaţi şi pe Via Taranto! Baci, baci si buona..."
"Hai sictir!", îmi scapă fără să-mi dau seama.
 
Ora 13.30. poşta din Via Taranto, Roma-Sud
 
Bilet de ordine.
Scaune.
Crize de paranoia.
Eva linge tejgheaua tuturor ghişeelor, cu intenţia de a-şi procura hepatita C cu orice preţ. Din când în când îşi mai ia câte o palmă peste ceafă de la mine, degeaba! Toate persoanele prezente cunosc pe dinafară articolul duduiei Simona Tache. Inutil să le descriu revolta ei, pe modul acesta, atât de absurd, de a-ţi petrece jumătate din viaţă într-un sediu poştal, când aici, pe Via Taranto, angajaţii vorbesc între ei non-stop şi nimeni nu se scandalizează, căci şi oamenii ce stau la coadă, nu par interesaţi de nimic altceva, decât să-şi povestească viaţa unii altora.
 
"Doamnă! Căutam de azi dimineaţă un pachet trimis din Bucureşti! Mai mult ca sigur nici aici n-o să-l găsim! Aşa că vreau să fac un denunţ! Repede. Acum! Postaşului care ne-a lăsat avizul la poartă!", zice decis soţul.
"Michele, fără scandal, te rog! "
"Să nu începi iar cu Pache aia a ta, da?"
"Tache, se cheamă Tache, nu Pache! Simona Tache, de exemplu, nu numai c-a făcut cozi degeaba dar a mai dat şi peste angajate pline de nesimţire şi proastă educaţie! Măcar ăştia din Roma surâd de dimineaţă până seara, bărbate!"
"Pentru că-i doare în cur! De-aia zâmbesc, Alina!! Îi doare în cur de tot! Stimată Doamnă, nevasta mea caută un pachet important, io m-aş căca liniştit pe el dacă n-aş şti că mă-sa munceşte de când avea 17 ani într-o uzină, unde pe deasupra, era şi un mediu toxic şi că plămânii ei..."
"Unde mai pui c-am avut şi o copilărie nefericită la Bucureşti, signora! Am scris şi-o carte, eh?", subliniez hotărâtă.
"Bucureşti, Bucureşti, capitala ţării eşti!", urlă fericită terorista în timp ce linge un scaun după care jap, încă una după ceafă din partea subsemnatei.
"Semnaţi aici, domnilor! Iată pachetul dumneavoastră!"

Ora 14. Restaurantul Archeologia, Via Appia Antica, Roma-Sud.
 
"Mâncăm, da?", întreb fericită cu pachetul în faţă.
"Hai, desfă-l odată să văd şi eu, nevastă!"
 
Mama s-a ţinut de cuvânt. Mi-a trimis două pungi pline de seminţe de floarea soarelui prăjite cum doar ea şi numai ea ştie să le prăjească. Soţul s-a uitat pătrat la mine şi în loc să ceară un pahar de vin, a cerut o sticlă. Eva n-a vrut nimic de mâncare de la restaurant. A băgat în ea la seminţe cu coajă până i-a venit criza de apendicită...
 
1 aprilie 2013
 
Peste o oră plecăm la aeroport. Mergem la Bucureşti. Mai bine luăm avionul ca să ronţăim alte seminţe, decât să mergem la poşta italiană.
 
Hai capito, Pache??