dansează curtenitor când cu un oaspete când cu altul
arată dansatorilor stângaci cum să îşi ţină bustul, cum să-şi îndrepte paşii
amabil elegant zâmbind cu ireproşabilă politeţe, sabia lui sclipind ca un fulger pe deasupra sălii întorcându-se în mâna lui subţire până face un tur cu o frumoasă doamnă
mi se face cald, caut o ieşire prin mulţimea tot mai încinsă
urmăresc braţele vopsite în roşu arătând pe zid
dar nu fac decât să intru dintr-o sală în alta gemând de dansatori înfocaţi
privind mai atent, îmi dau seama că zidurile sunt din oameni ridicaţi unii peste alţii, un ciorchine înalt de trupuri înaintează greoi, se prăbuşeşte în faţa mea,
alunec, mă ridic cu o mulţime de braţe încolăcite de mijloc, le desfac unul câte unul, mă eliberez în sfârşit şi încerc să merg, o mână fierbinte ţinându-mă de gleznă mă trage înapoi, o smulg de pe mine
pe spate pe piept mi se preling pârâiaşe fierbinţi
dansatorul cu sabie ne retează capul de la primele mişcări de dans
fără să simţim
descoperim la reverenţa finală
de câte ori sunt sigură de un lucru simt că nu sunt eu
dansatorul mă ţine încleştată în respiraţia lui apăsată fierbinte,
nu mai aud decât vocea lui
lovind în timpanele dilatate metalice, sunând prin corp, ieşind prin degetele desculţe roşii ca un abur
deciziile pe care le iau nu sunt ale mele
a mea este doar îndoiala emoţia întrebarea
fustele aurii-verzui strânse între pulpe
mânecile ridicate, pletele desfăcute
frec, şterg urmele musafirilor la banchet
după ce eu însămi am benchetuit
el se află în centrul unei săli pline cu mulţimi prosternate
chipuri lucind sub picioarele lui
peste care trec cârpele ude
diminuând o linie ştergând un punct devenind deja alt chip
se apropie de mine
cu gesturi încete îmi ridică faţa
sunt servitoarea dansatorului cu sabie
şi ce e mai rău, m-am îndrăgostit de el
l-am zărit şi a fost de ajuns, chipul lui copilăros surâzând candid
arătând dinţi albi
şiruri de femei albe ca zăpada încărcate cu diamante cu capul în jos îl aplaudă în balcoane roz de sidef
blocuri de marmură izolându-mă de restul mulţimii împreună cu el într-o carceră orbitor de albă
mă invită la dans, îi cad la piept în clocotul roşu, buze catifelate cărnoase luptând să se apropie din toate părţile, se suprapun tot mai întunecate mai negre într-un trandafir din romburi de fier picurând rubine lichide, calc pe o gură ai cărei dinţi răzbat prin pantof muşcând, un ţipăt lung penetrând carnea îmi deschide buzele ridicate spre buzele lui în timp ce strângându-mă cu putere de mijloc el mă înalţă ameţitor peste talazuri vinete cu o creastă mică de spumă albă aruncându-mă în genunea de fiinţe mărunte forfotind undeva foarte jos foarte departe
o fetiţă într-un veşmânt auriu fără mâneci
umerii ei netezi ca şi cum niciodată nu ar fi avut vreun braţ
apare în mulţime
mă priveşte ca şi cum m-ar chema
imboldul de a merge spre ea,
acul unei agrafe de aur intrându-mi în carne durere care merită să fie suportată pentru a purta mereu o podoabă nepreţuită
pornesc către ea şi o pierd
adun omuşori inelaţi striviţi
capete căzute, picioarele cu care alcătuiau un ansamblu continuând să se mişte în ritm
cei ce îşi culeg capetele aşezându-le cu disperare pe gâturile roşii lucind îşi pun alte capete
cad
cărând găleţile cu viscere ale celor ce-şi subţiază talia pentru un dans uşor
lumina arsă a serii
după o zi de trudă mă apropii ezitând de oglindă
lumina ei ca un pahar plin cu romburi de gheaţă sperând să se răstoarne peste mine, să se încrusteze în romburile mele de carne ca nişte tăieturi reci trezindu-mă dintr-un tulbure vis
între nas şi frunte un unghi tot mai larg
pe care ochiul pluteşte ca o barcă în derivă, pleoapa lui zbătându-se ca o pânză
în colţul alb cu firişoare de sânge privind în adâncul pupilei
fetiţa în veşmânt auriu
hohote de râs
pe o scenă improvizată acoperită cu linoleum negru
un om ai cărui ochi lasă goluri în locaşurile lor prin care se văd privind chipuri
braţe rezemate pe pleoapele de jos coate atârnând pe obraji
limba lui cu vârful sprijinit în pământ ca un covor roşu cu margini tremurând răsucite pe care alunecă dansatori veseli
corsete stomacuri ciorapi rochii spline cămăşi jiletci portjartiere inimi galbene de grăsime
dansând
bărbaţi ţin de talie rochii impunătoare
femei plutesc în extaz strângând fracuri la piept
o burtă revărsată peste falus ţopăie alături de un pudel cu fustă
tineri lăţoşi slabi mă adulmecă pe la spate în timp ce-mi storc părul
aburi zoioşi
mă tem că nu voi şti care vor fi mâinile tale când vor ieşi dintre gratiile negre, din corturile întinse pe malul arid, pe care zac la popas oameni de povară
romburile lor umflate de vânt proptite cu braţe musculoase tari netede
îmi amintesc vag inelul tău, pecetea unei insecte vii cu aripi lungi tăioase ţâşnind din culcuşul săpat în aur
dar s-ar putea să fie peceţi asemănătoare
ruj roşu mi-am strivit pe piscurile buzelor
în haina mea încreţită, falduri purpurii se desfac în dans arcuindu-se peste bolţi negre tăiate de aurite vergi trupuri curgători trandafiri, lungindu-se tot mai mult, mai bogată, tot mai mulţi oaspeţi strângându-se în adânci reverenţe sărutând tivuri roşii-negre aprinse
uşoară ca un fulg pe sub braţul lui mă rotesc
doar eu şi dansatorul cu sabie apărând dispărând printre stâlpi aurii în care sunt sculptaţi umeri netezi, feţe mici înguste ţinând bărbia în piept
el râde candid
vacarm după ziduri talazuri ţipete
(desen: Ilinca Bernea)