Punct şi de la capăt

17 aprilie 2013, seara

S-a întâmplat aici, chiar lângă casa noastră. Îmi tremură picioarele, sunt consternată. Nu reuşesc să respir, darămite să vorbesc. Pot s-o spun pe şleau? Mă cac pe mine de frică! E clar şi limpede, ca un nenorocit de gin tonic, că aici s-a întâmplat ceva rău de tot! Mă doare stomacul de emoţie... îmi vine să vărs. Asta şi fac, de fapt. Vomit instantaneu.

Locuiesc pe Via Appia Antica, câteva case mai în faţă locuieşte Roberto Begnini, câteva mai în spate Franco Zeffirelli. Cu mine, Michele Soavi. Toţi regizori, toţi ţăcăniţi, dar ce se întâmplă la doi paşi de poarta noastră sunt sigură că nu are absolut nici o legătură cu ei sau cu vreun film de ficţiune.

Este ora 11.30 noaptea, Eva doarme de mult iar eu, ca de obicei, n-am terminat de pălăvrăgit cu soţul, de fumat şi de băut ultimul pahar de vin în grădină. În două secunde şi jumătate mi-au spart instantaneu timpanele sirenele de poliţie şi de ambulanţe. Primul care a simţit că-i de rău a fost soţul. Locuim într-o grădină de două hectare jumătate, aşa că beneficiem de patru case. Una e nelocuită, în vila mare locuieşte mama soţului cu bărbatul, în cealaltă - fratele cu soţia şi fiica lor, Bianca.
"Să nu-mi zici că la noi vin ăştia... nevastă, ce s-a întâmplat?"

Ne-am ridicat brusc în picioare şi-am luat-o la fugă spre poartă.
Girofarurile albastre ale maşinilor sosite în cea mai mare viteză ne-au orbit. Dar nu cu noi aveau treabă. Au frânat brusc la casa de lângă noi. La Tiziana şi la fiica ei, Marta, adică. Dar de ce?!... Deschide poarta şi vecinul de vis-à-vis cu soţia lui aşa că tot ce ne mai lipsea e să se ia la bătaie, în mijlocul străzii, câinii noştri cu dulăii lor! Cazzo! Nu e momentul. În timp ce soţul se uită la carabinieri cum aplică benzile de culoare albe cu roşu în jurul porţii, eu mă văd constrânsă să urlu "A casa, cani! A casa, adesso!!!"
"Michele ce se întâmplă? Ce fac ăştia?"
"Marchează locul faptei.", răspunde mecanic
"Faptă pe naiba, Miki! Ăştia trasează scena unei crime, ai înnebunit? De ce??"
"Taci, Alina!"


Pe Tiziana o cunosc de 6 ani de zile de când a venit să locuiască cu chirie în vila de alături. O femeie excepţional de frumoasă, senzuală, plină de bani din familie, părinţii ei locuiesc la New-York de când erau tineri, acolo s-a şi născut, de fapt, vecina mea. Tiziana n-a muncit niciodată. Ne-am întâlnit pe marginea piscinei exclusiviste de pe strada noastră. Ne-am uitat strâmb, pline de invidie, una la alta toată după-masa până am devenit inevitabil... prietene. La scurt timp după aceea, a rămas însărcinată. N-a vrut să-mi zică niciodată cine e tatăl fetiţei pe care o purta în pântec. "Ne-am iubit ca nişte nebuni o săptămână. E căsătorit cu doi copii. Nici nu ştie că-l aşteaptă pe-al treilea şi nici n-o să afle vreodată, Alina."
Şi cu asta, a închis definitiv discuţia!
Un an după aceea deveneam mamă şi eu.


"Pronto? Sunt Michele Soavi. Te deranjez? Am nevoie urgent de o informaţie."
Între timp, soţul şi-a sunat carabinierii cu care a făcut o grămadă de filme să obţină în timp rapid informaţii private despre ceea ce s-a întâmplat în vila de alături.
"Alina, să nu vomiţi iar, Tiziana a fost găsită împuşcată cu două gloanţe, unul în piept şi altul în cap. A murit!"
Mi-am vărsat şi sufletul nu doar ficatul! Acolo, în faţa tuturor.
"Marta??", urlu deodată. "Unde e, Marta??"


"Tiziana, come stai? Tutto bene? Unde te duci?", am întrebat-o din zbor în timp ce ieşeam din casa să mă duc să alerg.
"Amica, dacă mă iubeşti, lasă-mă în pana mea cu formalităţile astea."
"Tiziana, tre' să slăbesc în timp record 2 kilograme. Dar nu vreau să renunţ la vin!"
"Bagă apa cât cuprinde şi nu mai pune gura pe pâine, pasta sau pizza."
"Căcat, mersi, asta ştiam şi eu! Altă soluţie?"
"Atunci dă-i cu paste şi pizza şi vin la greu, dar sări pe bărbactu' seară de seară."
"Ştiam că pot să mă bazez pe tine, vecino!"


L-am implorat pe Michele să m-ajute să intru în casa ei. Soţul s-a prezentat forţelor de ordine în uniforma cu Cardul şi Insigna Asociaţiei Nazionale Carabinieri aflate în buzunarul pantalonilor:
"Signori, Şeful inspector al secţiei Centrale de Carabinieri din Roma este prietenul meu. Sunaţi şi verificaţi, vă rog. Îl cunosc personal şi pe Căpitanul XY, şi pe YX, de asemenea. Lăsaţi-ne să vedem cum se simte Marta. Vă promit solemn că nu vom contamina nici o probă pentru anchetă. Sunt unul de-ai voştri."

Piccola Marta se afla aşezată pe parchetul din sufragerie, mută ca un peşte dar cu ochii larg deschişi, în timp ce în braţe strângea rucsacul ei minuscul în formă de ursuleţ, dăruit de fata mea acum un an, cu ocazia zilei sale de naştere. Cu ea erau două femei de la Serviciile sociale.
"Ai văzut ceva?, Ai auzit pe cineva?, Te simţi bine, bambina?", întrebau din când în când.
Când m-a zărit, Marta a ieşit brusc din transă, s-a sculat şi mi s-a aruncat în braţe! N-am plâns în halul asta nici când mi-a murit cineva drag din familie...
Între timp, Tiziana era scoasă pe o targă în afara casei de la etajul doi al vilei. Bine acoperită cu o husă sau ceva de genul asta, deasupra. Am avut grijă, nu ştiu cum, căci nu eram lucidă deloc din cauza situaţiei în care mă aflam, să nu o las pe Marta să vadă scena.


"Alina!"
"Da, vecina!"
"Auzi?"
"Zi-mi o dată că sunt pe fugă!"
"Păi lasă geamul ăla de la maşină jos, nu mă face să urlu!"
"Aşa e bine? Ce s-a întâmplat?"
"Nu venim astă seară la tine, Marta are febră şi Nurofenul nu-şi mai face efectul!"
"Baga supozitoare în poponeaţa ei, Tiziana! Succes garantat!"
"Nu reuşesc! Se zvârcoleşte, rage, mă bate... nu reuşesc!"
"Dă-i un cap în gură sau un calmant şi ia să vezi ce simplu e."
"Ştiam că pot să mă bazez pe tine! Ciao!", zise cu o secundă înainte să apese pe acceleratorul tancului ei sclipitor: Audi Q5.


Am strâns-o atât de tare pe Marta în braţe că pesemne s-au prins cu toţii că nu m-aş mai fi dezlipit de îngeraşul ăsta nici dacă m-ar fi torturat cu lama, altfel nu-mi explic cum au cedat atât de uşor şi au înţeles că fetiţa putea să doarmă la mine în noaptea asta, până ar fi sosit a doua zi, cu primul avion, părinţii Tizianei din America.
"Mama unde e?"
"La spital, suflete."
"De ce?"
"A făcut buba, puiule!"
"Buba mare, aşa-i?"
"Hai lasă că vorbim mâine despre asta, uite... ai să dormi cu Eva şi cu ursuleţul tău acuma, ce zici?"
Ne-am îndreptat spre casă nu înainte de a fi informaţi de carabinieri şi doamnele de la Serviciile Sociale că atât eu cât şi soţul vom fi interogaţi a doua zi dimineaţă.
"Orice detaliu, poveste, bârfă, impresie pe care ne-aţi destăinui-o ar putea fi de maximă importanţă pentru noi.", au concluzionat.


"Ai cea mai mică idee cât i-a fost de dor Martei de Eva ta?"
"Amica, iartă-mă. Nu mai fac. Jur!"
"Dar ţie ţi-a fost dor de mine?", m-a întrebat Tiziana cu un surâs larg până la ceafă.
"Să fiu sinceră, deloc. Eram prea stresată ce dracu' de discurs să ţin la Gaudeamus cu cartea."
"Mă gândeam să-mi scriu autobiografia şi eu..."
"Mă gândeam să-ţi găseşti un iubit, Tiziana."
"Merda. E mai simplu să scriu o carte decât să-mi găsesc pe cineva..."
"Ce frumoasă e Marta ta... deşi nu-ţi seamănă deloc. Ta-su tre' să fi fost o minune de bărbat!"
"Mda. Ador c-a luat ochii lui albaştri!", a suspinat Tiziana după care a băut din paharul meu.
"Ce obsedate sunteţi voi, astea cu ochi căprui, să aveţi copii cu ochii coloraţi. Pur şi simplu, nu vă înţeleg."
"Ce obsedate sunteţi şi voi, astea cu pieptul plat, să aveţi sânii mari şi rotunzi ca ai mei..."
"Tiziana!"
"Da, Alina!"
"De curiozitate..."
"Zi, amica!"
"Ce puii mei îşi pune Marta în rucsăcelul ei de nu vrea niciodată să-l lase din mână?"
"Am întrebat-o şi eu, văzând că tot timpul e gol, de fapt."
"Şi ce-a zis?", am întrebat-o curioasă ca o pisică.
"Nimic. Poate speranţele..."
"Sau poate băşinile!!!", am răspuns prompt.
"Doamne, ce vulgară eşti câteodată", mi-a răspuns râzând în hohote.


Eva a dormit îmbrăţişată cu Marta până la 8 dimineaţa.
Le-am pregătit micul dejun în cameră, au mâncat şi s-au jucat vreo oră-două (nu-mi mai aduc precis aminte) până au sosit doamnele de la Serviciile Sociale. Am chemat-o pe dădaca noastră să vină să stea cu fiica mea, nu ştiu de ce, dar nu aveam chef s-o trimit la grădiniţă. Eu şi soţul ne-am dus în secţie. Fiind vorba de prietena mea dragă nu am reuşit să mă opresc din plâns nici măcar o secundă, a răspuns bărbatul meu la întrebări. Tot ce-am înţeles e că nu putea fi vorba de un jaf. Uşile nu erau forţate, geamurile nu erau sparte, Marta n-a văzut nimic şi nici nu a auzit, deşi era prezentă în casă. Ciudat. într-adevăr totul părea foarte complicat de rezolvat.
După aceea ne-am întors acasă.

Mă aflam în sufragerie împreună cu soţul când, la un moment dat, iese Eva din dormitor cu ceva în mână. Cu un pistol de jucărie, ca să fim mai precişi.
"Poc-poc-poc. Bum-bum-bang!", îmi face.
"Eva, nu e momentul. Dispari în camera ta! Acum!!!", urlu posedată.
"Eva, ia vino aici!"
"Michele, ai înnebunit? Tocmai ce i-am zis să dispară! De ce tre' să mă contrazici tot timpul??"
"Eva, dă' lu' tati jucăria ta!"
"Nu!", răspunde Eva.
"Ba da!"
"Ba nu!"
"Eva!!!", tună şi fulgeră Michele.
"Ok. Ţine."
"Pot să ştiu ce caută în mâna ta un Astra - calibru 6.35?", întreabă soţul bulversat.
"Păi, am făcut schimb cu Marta, tati!"
"Eh?", am întrebat în cor.
"Păi, da. Io i-am dat scotch-ul ăla verde pe care mi l-aţi cumpărat din Germania şi ea mi-a dat pistolul asta."
"De unde are Marta arma asta?"
"E al mamei sale. Îl ţinea în sertar în caz că vin hoţii."
"În care sertar, Eva?"
"Şi Marta l-a luat şi a împuşcat-o pe Tiziana."
"Cum ai zis???"
"Că mă-sa era obsedată să îi facă baie în FIECARE zi!"


18 aprilie 2013, seara

"Eva, pune-ţi pijamaua!"
"Mi-o pui tu, te rog?"
"Nici nu mă gândesc, nu fă pe leneşa cu mine. Ai 4 ani jumate!"
"Da' n-am chef!"
"Ciuciu poveste de noapte bună, atunci!", îi răspund hotărâtă.
"Ok, mama. Sunt în pijama. Vii?"
"Ce vrei să-ţi povestească mămica în seara asta?"
"Povestea cu extratereştrii şi părinţii."
"Bine, Eva. Este o frumoasă zi de vară, io şi tac' tu tocmai ce ne-am întors de la mare cu tine şi-am pus-o de-un grătar în curte, când la un moment dat suntem invadaţi de o navă spaţială de pe Pluton. Ies doi extratereştri de acolo şi până să apuc să întreb dacă mănâncă şi ei carne sau sunt vegetarieni, mi-au găurit capul cu limba lor ascuţită. Am crăpat pe loc. Extratereştrii urau de moarte părinţii pământeni chitiţi să dea reguli de respectat copiilor şi..."
"Mama!"
"Fa, de ce mă întrerupi? Ştii că mă deconcentrez extrem de uşor!"
"M-am răzgândit!"
"Puteam să jur, frate!"
"Vreau povestea cu Marta care o împuşcă pe mă-să şi nimănui n-o să-i dea prin ţeastă să caute arma delictului la ea în rucsac!"
"Ok. Deci. Eşti gata?"
"Da!"
"Sigură?"
"Da!"
"Nu te răzgândeşti iar?!"
"Nuuuuu!"
"Bine. Deci:
- Mă doare stomacul de emoţie... îmi vine să vărs. Asta şi fac, de fapt. Vomit, instantaneu..."
"Mama!!"
"Iar mă întrerupi?"
"Ai greşit!"
"Ce naiba vrei să spui, Eva?"
"Ai sărit. N-ai zis de la început!"
"Aoleu, ce mă enervezi câteodată cu memoria ta de fier! Ok. De la capăt:
- S-a întâmplat aici, chiar lângă casa noastră. Îmi tremura picioarele, sunt consternată. Nu reuşesc să respir, darămite să vorbesc. Pot s-o spun pe şleau? Mă cac pe mine de frică!"......