Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Zen şi arta întreţinerii motocicletei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Îngerul de la Fereastra Occidentului


Alina Nedelea

30.04.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"... şi atunci, John Dee ăsta s-a gândit el ce s-a gândit... că el cugeta, reflecta înainte de a spune sau de a face ceva, fetiţa lu' tati, nu ca mă-ta, care e toată construită pe improvizaţie, instincte, impulsuri, conflicte interioare..."
"Ete, na! Ce să zic! De bine ce a cugetat a dat-o-n bară, Eva, mai rău ca tac' tu când l-au lăsat repetent la liceu. De două ori, ca să ştii! N-a pupat domnul Soavi şnur albastru de comandant de unitate, ca mine..."
"Mama, taci! Zi', tati. John Dee, deci..."
"Tac, tac, ce să fac?! Parca aş avea de ales. V-aţi aliat împotriva mea de când te-ai născut! Nu vă suport cu privirile astea complice şi replicile voastre acide împotriva mea. Că eu sunt bună doar la spălat, călcat, curat în casă şi gătit!"
"Mama, curat face tanti Tatiana. Şi tati găteşte!"
"Şi ce dacă? Te oftici?"
"Nu, mama. Vreau s-aud şi eu povestea asta..."
"Normal. Tac' tu îţi zice poveşti şi io tre' să fac valizele, aşa-i??"
"Da."
"Mânca-mi-aţi curu'! Michele, ce pun la bagaj?"
"Păi... dacă tot plecăm doar două zile la mare, io zic să faci ca de obicei, scoate din cămară toate valizele disponibile şi bagă în ele tot ce avem în casă, Alina."
"Sarcastic, eh? De ce nu le faci tu, atunci?"
"Că pe mine m-au lăsat repetent la liceu, nevastă."


Ca orice cuplu perfect care se respectă, eu şi soţul avem gusturi total diferite. Romanele lui preferate sunt plictisitoare, din punctul meu de vedere. Le-aş da foc în grădină, dacă aş putea. Iar cu muzica mea preferată, Michele se şterge la fund în fiecare dimineaţă şi seară. La cinema nu mai mergem împreună de ani şi ani de zile. Ca să nu ne mai certăm ca nişte chiori când ieşim de acolo. Fiecare cu pasiunea lui. Ne tolerăm reciproc, că suntem artişti, ce puii mei, şi ne vine natural să ne respectam gusturile... ignorându-ne total!
Un singur scriitor e pe placul amândurora, însă.
Exact!
Gustav Meyrink.
Ăla, da.
Cu legenda Rabinului Loew.
Ultima carte scrisă de el înainte să moară (a se citi: înainte să se sinucidă), se intitulează Îngerul de la Fereastra Occidentului.
Şi cum astăzi sărbătorim trei ani de când ne-am căsătorit, ne-am gândit c-ar fi drăguţ, poetic şi mai ales pacifist din partea noastră, să împărtăşim şi teroristei noastre povestea TRAGICĂ a alchimistului şi matematicianului John Dee, protagonistul acestui roman excepţional. Să trăim, măcar astăzi, cu toţii în armonie fără să ne contrazicem deloc... 48 de ore, ce naiba... n-o fi imposibil!


"Tati, dar cine e tare în matematică transformă fierul în aur, ca John Dee?"
"Nu, principessa. Cine e tare în matematică merge la Olimpiadă cu şcoala, John Dee însă, pe lângă faptul că era un geniu în matematică..."
"Nu ca tac' tu, Eva!", îmi scapă fără să vreau în timp ce închid ca o nevrotică geamul de la maşină, obsedată c-o s-o tragă curentul pe fii-mea...
"... era un alchimist şi magician, de asemenea... De-aia, păpuşă. În tot cazul, totul bine şi frumos până când, la un moment dat, se îndrăgosteşte ca un nebun de o prinţesă rusoaică care se chema Principessa Assia!"
"Era mai frumoasă ca mine?"
"Nunununuuu, nu există aşa ceva, fata lu' tati! Tu eşti cea mai frumoasă, Eva mea. Principessa Assia era chipeşă, dar malefică. Ca mă-ta!"
"Michele, închide şi geamul tău c-o trage curentul pe Eva!"
"Sunt 30 de grade la umbră, o să murim sufocaţi!"
"Închide geamul ăla!!!"
"Porca-puttana, lasă-mă să deschid aerul condiţionat, atunci!"
"Cum să nu! Să facă fata febră 40 diseară şi tu să te uiţi la asfinţit, în timp ce eu îi bag supozitoare!! Te omor!"
"Tati, îmi zici?"
"Nu, iubire. Nu mai pot. Mi s-a uscat limba şi gâtul de cald. Vorbeşte cu mă-ta! Fă ceva."
"Mama..."
"Ce vrei, fa?"
"Mama..."
"Hai lasă că mie, de pildă, nu mi s-a uscat nimic. Îţi zic eu mai departe.", îi propun transpirată fleaşcă.
"Ok...", răspunde terorista fără să stea deloc pe gânduri.
"Bun. Aşa. Deci. Morala e simplă, mămică. Nu există bărbat pe planeta asta care să nu cadă lat pe parchet când apare în peisaj o duduie. Ca şi în cazul celeilalte minţi sclipitoare, din cartea Copilul divin, când se prezintă o femeie la înaintare, se duce pe apa sâmbetei toată genialitatea bărbaţilor."
"Pe mine nu m-a impresionat deloc Pascal Bruckner, ăla..."
"Nu ţi se uscase bre, limba? Taci şi concentrează-te pe volan. Aia e cartea mea preferată, nu te lua de ea..."
"Mama, John Dee... ce face?"
"Ce să facă, puiule?! I se pune pata pe nemurirea sufletului. Dar nu în sens metaforic. Vrea cu tot dinadinsul să găsească formula vieţii veşnice. Ca să trăiască cu principessa lui în călduri fără ca nici măcar moartea să nu-i separe. Şi de bine ce avea creierul bombardat de hormoni, e convins sută la sută că o s-o şi găsească."
"Nevastă, tu aşa distrugi toată poezia. Parcă ai fi la piaţă. Nu-ţi mai bate joc în halul ăsta de literatură..."
"Eva! Ascult-o pe mama. Nenea John, după 'jde mii de formule, paraformule şi ecuaţii şi chestii, înţelege că tre' să se pună frumos în poziţie de drepţi în faţa unei ferestre din casa sa. Şi de acolo va invoca Îngerul. Zi de zi, frate. Până când acest Înger se va îndura şi i se va înfăţişa pentru a-i destăinui formula magică a nemuririi."
"La care fereastră, mama?"
"Eeeh... aici vine frumuseţea. Care fereastră? Văzând că avea vreo opt..."
"Patru!", răspunde prompt soţul.
"Ba opt sau şapte, Michele!"
"Ba patru! Sunt patru puncte cardinale, Nedeleeeea!"
"Mă scoţi din minţi cum îmi pronunţi numele."
"Iar?"
"Nu iar, din nou! Nu înţeleg. Eu reuşesc să vorbesc limba italiană fără accent şi tu continui să-mi masacrezi cu pronunţia ta numele de familie şi astăzi. Nu e greu, ce dreaqu! Nu e Nedeleeeeea. E Nedelea! Lea-lea-lea-lea-lea-lea-lea-lea! Repetă după mine."
"Leeeea..."
"Închide geamul că e mai bine."
"Mă laşi?? Suntem blocaţi în trafic de 20 de minute, cazzo! L-am deschis un centimetru, maxim doi!! Dacă o trage curentul sau face febră, deşi e ştiinţific demonstrat că e fottutamente imposibil să se întâmple, jur pe ochii tăi verzi că te uiţi matale la asfinţit pe plajă şi io stau şi bag supozitoare, ok???"
"Mama..."
"Cine e? Cine a vorbit?", întreb bulversată.
"Mama, eu sunt, te rog... povestea..."
"Fa, da' tu când înveţi să citeşti?? În tot cazul, ferestrele erau multe. Foarte multe. Prea multe. Crede-mă. Aşa. Şi unchiul John înţelege, în cele din urmă, că de la fereastra Occidentului tre' să conjure prezenţa fizică a Îngerului..."
"Principessa lu' tati, e important ca tu să ştii că Occidente vine din limba latină: occido, adică..."
"Adică, ce?", mă răstesc.
"Păi nu erai fruntaşa şcolii tu, Nedeleeeeeeea?"
"Michele, ţi-o cauţi cu lumânarea? Latina am făcut-o doar în liceu!"
"Aşa, şi?"
"Comandantă eram în şcoala generală. În liceu, m-a pleznit drept în cap revelaţia, când la Balul Bobocilor, mi-a băgat unul limba în gură..."
"Mama, Riccardo îmi bagă limba în ureche în fiecare dimineaţă, la grădiniţă!"
"Şi tu ce faci?"
"Îl bat de fiecare dată!"
"Brava, bambina!", zice soţul mândru ca un rege.
"Fac bine? Eşti mândră de mine, tati?"
"Sigur că da, principessa. Tu eşti speranţa mea..."
"Te oftici că mi-a băgat unul limba în gură la Balul Bobocilor, Michele?"
"Nu, nevastă! Ci că te-a pleznit revelaţia şi de-atunci nu ţi-a mai trecut!"
"Tati, ce înseamnă Occido, în latină?"
"A ucide!!!!", răspundem în cor fără nici un motiv. Sau mă rog...


Am ajuns la Fregene, în sfârşit. Sunt legată sentimental de acest loc, de această plajă, de restaurantul de alături, de această casă. Am închiriat-o când eram gravidă cu Eva în şapte luni. Am locuit aici două luni. Pe data de 21 august 2008, dimineaţa, m-am dus la maternitate. Pe data de 24 august 2008 eram înapoi cu mama, venită din Bucureşti, şi-o fiinţă extraterestră, lungă de 53 de cm, în braţe la mine. Ne-am întors şi un an mai târziu, am închiriat aceeaşi vilă toată vara. Şi tot aşa şi în 2010. De câte ori intru în grădina acestei case mă cuprinde aşa... o nostalgie, nu ştiu de ce (evident că ştiu, dar nu mă pun pe explicat, că asta înseamnă s-o iau de la capăt cu povestea King Size, Baby!, şi, precum am scris-o deja, zic să nu mă repet ca papagalul).


"Îmi vine să-mi tai venele cu lama Nedeleeeea când descarc portbagajul de valizele tale pline de... Apropo, ce naiba bagi în ele de fiecare dată?"
"Asta e problema ta? Porca-puttana! Plouă, tună şi fulgeră de 10 minute cu spume la Fregene! Dracu' m-a pus să vin aici!", urlu ca o fiară.
"A fost ideea ta!"
"Ideea mea? Cum îndrăzneşti? TU ai vrut la Fregene!"
"Nu, nevastă! Ideea ta a fost să ne căsătorim pe 26 aprilie!"
"Eh??"
"Ce? Ai uitat?... Domnu' primar, ziceţi dumneavoastră care e prima zi liberă şi ne prezentăm!"
"Bouleeee!!!" (notă pentru cititor: între timp am aruncat cu telefonul mobil şi l-am nimerit drept în ţeastă!)
"Nu vroiai tu rapid? Rapid, ai avut femeie. În luna aprilie! Cea mai ploioasă perioadă a anului la Roma, Alina!"

Deşi n-aş fi vrut, n-am rezistat! I-am sărit la gât cu toate unghiile rămase întregi după ce pe restul le masacrasem cu dinţii în maşină.

"Vreau divorţul, acuuuum! Paştele mă-tii! Rapid, eh?? M-ai luat de nevastă după 7 ani! Nesimţitule! După 7 aaaani!!! Statistica spune că după 7 nenorociţi de ani cuplurile se lasă, porcule!"
"Habar n-aveam... Puteai să-mi zici dinainte?", mă întreabă Michele calm şi impasibil, în timp ce încearcă să-şi dezlipească ghearele mele din părul lui.
"Mammaaaa..."
"Ce vrei, Eva?"
"Cri, cri. cri... toamnă gri, nu credeam c-o să mai vii, că puteam şi eu s-adun o grăunţă cât de mică, ca să nu cer împrumut la vecina mea furnică, fiindcă nu-mi dă niciodată, şi-apoi umple lumea toată, că m-am dus şi am cerut..."
"Intră în casă, nu vezi că plouă cu găleata??"
"Nevastă, calmează-te. Te prefaci sau ai uitat? Că erai căsătorită cu neamţul ăla şi n-aveai nici cea mai mică intenţie să divorţezi de..."
"Mitocanule, te prefaci sau ai uitat ce agendă plină de curve aveai în telefon când te-am cunoscut şi că..."
"De ce vorbeşti aşa cu mine?"
"Dacă ţi-o prind pe Sonia sau Roberta sau Anna Falchi pe trotuarul de vis-à-vis... jur pe mama că..."
"Alina!! Nici nu mai am numărul lor de telefon, adio, nu le-am mai auzit de 10 ani, şi nu erau curve, scuză-mă, şi pe deasupra..."
"Stroooooonzo! Te cred că nu mai ai numărul lor de telefon! Ţi le-am şters eu din memorie. EU!!! Nu, tu!"
"Ba să mă ierţi, dar nu ai şters nimic! Mi-ai călcat în picioare telefonul până l-ai făcut praf, îmi venea să te omor, bunătate de mobil nou-nouţ..."


Later in the evening...

"Mama, mă bag în pat şi nu te vreau prin preajmă."
"Să mori tu! Scuză-mă dacă nu mă surprinde... lasă-mă să ghicesc, îl vrei pe tac' tu!"
"Da!"
"Principessa mia, aici sunt... te-ai spălat pe dinţi?"
"Principeeeeeessa miiiiiiia, aiiiiiiici sunt... Dumnezeule, ce zaharisiţi sunteţi, îmi vine să vărs!"
"Tati!"
"Da, amore!"
"Cum se cheamă chestia aia?"
"Care, inimioara mea?"
"Aia când te doare burta!"
"Constipaţie?..."
"Nu, tati! Când o doare burta pe mama, nu pe mine!"
"Cazzo! Să ştii că ai dreptate. Nevastă!!!!"
"Da!", răspund enervată din sufragerie.
"Ţi-a venit ciclul?"
"Acum o oră. De ce???"
"Ciclu, iubire. Se cheamă ciclu. Sau menstruaţie. Hai lasă că trece, ai să vezi."
"Eşti sigur, tăticu?"
"Sigur-sigur... NU! Cu mă-ta, nimic nu e sigur."
"Capisco..."
"Vrei să-ţi zică tati mai departe povestea?"
"Da. Te iubesc!"
"Mmmmmda. Te iubeeeeesc... ah, o să crăp de diabet în seara asta, cazzo, pot să jur!", comentez sarcastică nu înainte de a aprinde televizorul şi de a mă calma cât de cât, când îl văd pe Paolo Crepet...


"Alchimistul John Dee a invocat Îngerul seară de seară, suflete. La un moment dat, în sfârşit, i s-a arătat şi când l-a zărit, în carne şi oase, i s-a tăiat, brusc, respiraţia. De cât era de fascinant, divin, magic, irezistibil, excitant şi periculos, în acelaşi timp... Ca principessa Assia, dacă te gândeşti. Problema apare, însă, în momentul în care Îngerul ezita să-i mărturisească formula magică. De fiecare dată când soarele apunea, John Dee auzea Îngerul şoptindu-i cuceritor: "Mâine, mâine... mâine îl vei afla...". Şi John Dee înnebunea. De plăcere, de spaimă, de ciudă, de iubire, de teamă... M-asculţi, Eva?"
"Da, tati!"
"Ai înţeles unde e tâlcul?"
"Nu, tati..."
"John Dee invoca Îngerul de la fereastra greşită. Trebuia să ceară ajutorul Divinităţii de la fereastra Orientului, nu a Occidentului. Fără să vrea, a implorat Diavolul, iubire. Nu Îngerul. A greşit. Se întâmplă. De multe ori în viaţă. De foarte multe ori, din păcate..."
"Aoleu, săracul...", zise Eva nu înainte de a adormi buştean.


EPILOG

"Hai! Nu trageţi de timp că iar se pune pe ploaie. Ţi-ai pus sandalele, Eva?"
"Da!"
"Hai, repede. Mai bine fugim. Nu mă convinge norişorul ăla mic de pe cer! Fuga pe plajă!"
"Aaah, ce frumos e aici, mama... Nu-i aşa, tati?"

Eva s-a aşezat cu poponeaţa pe nisip şi se uită flămândă la ceea ce a mai rămas din apusul soarelui, în apa mării Mediterane, din data de 27 aprilie 2013.
"Mama!"
"Da!"
"Zi' şi mie: da' unul ca John Dee, cum dracu' a reuşit să greşească fereastră? Nu era un geniu?"

M-am aşezat în spatele ei, cu ochii pe soare, de asemenea.
"Dacă aş locui într-o cameră cu opt ferestre..."
"Patru, nevastă!"
"Bine, facem cinci, Eva. N-am chef să-l bat şi astăzi pe tac' tu! Aşa. Şi dacă printr-un miracol, aş putea vedea şi răsăritul şi apusul în acelaşi timp... n-o să crezi dar eu aş alege să privesc asfinţitul. Deşi sunt conştientă că răsăritul înseamnă un nou început, o nouă zi, o nouă speranţă, o nouă iubire, o nouă dietă (fericit cine poate să creadă, mânca-mi-ar curu'...), fără să vreau eu o să întorc brusc gâtul spre Occident. Voi avea de-a face cu o gama de culori mai aprinse, cu o infinitate de emoţii în plus, de nostalgie, de dor Eva, doooor, chin şi plăcere... ce să-ţi zic, admit că deseori, coada diavolului este mult mai tentantă decât o aripă de înger, din păcate..."
"Mda. La asta nu m-am gândit Nedeleeeea, când am citit eu cartea...", comentează încet soţul.
"Repetentul dracu'!"
"Tati!"
"Da, Eva!"
"Dar mama, după părerea ta, e bântuită de Diavol?"
"Nu, principessa mia. Poate eu şi cu tine. Mama ar fi capabilă să ronţăie la micul dejun trei demoni ca şi cum ar fi nişte grisine!"
"Buon anniversario, Michele.", i-am zis în timp ce i-am mângâiat obrazul nebărbierit.
"Anche a te, Alina!"


Soarele, între timp, se pregătea să dispară definitiv în mare dar cu o secundă înainte să răsară în altă parte m-a întrebat:
"Ce mai face demonul tău, Alina?"
"Se odihneşte, bine-mersi! Hai, cară-te! Marş!", i-am răspuns în timp ce m-am întins, îmbrăcată cum eram, pe nisip.
"Şi când o să se trezească?"
"Nimeni nu va mai dormi liniştit în preajma mea! Dispari! Lasă-mă, am zis!"

Şi fără nici un alt comentariu Soarele a dispărut...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer