Aer prăjit

"Michele, trebuie să-ţi spun ceva. E important şi grav!", declară cu faţa schimonosită de îngrijorare, Roberto, fratele soţului meu, care locuieşte în vila de alături.
"Da, frate. Acum am venit de la muncă, dar nu contează. Zi-mi."
"Ştiai că gardul ăla din spate, ăla unde avem livada de fructe e dărâmat total?"
"Da, Roberto. Cum să nu ştiu, e aşa de vreo doi ani. Altceva?"
"Păi, nu e suficient?"
"Scuză-mă, vorbim mai târziu, fratello. Lasă-mă să intru în casă s-o salut pe nevastă-mea. Hai, pa."
"Bine, scuză-mă, dar când ai timp mi-ar place să-ţi arăt o piatră antică găsită mai devreme în grădină care, la o analiză mai atentă, aparţine după părerea mea..."
"Ciao, Robertoooo!!", se răsteşte Michele la el şi intră în casă grăbit. "Amoreee! Come stai? Ai terminat, bella? Hai să bem ceva împreună în gradină şi să fumăm."
"Îţi baţi joc de mine?", întreb tristă.
"Nu! Doamne Fereşte! De ce ai faţa asta abătută?"
"Michele, nici n-am început..."
"Aoleu, de ce?"
"Că n-am inspiraţie. Deloc! Ştii ce-i aia să n-ai inspiraţie?"
"Am pus şi eu o întrebare, nu plânge... linişteşte-te."
"Stau cu ochii pe fereastră de trei ore şi nu-mi vine absolut nimic în minte! Îi zic lui Penescu că m-am săturat până peste cap să mă joc de-a scriitoarea. Gata. Ura şi la gară! Să mă lase în pace!"
"Mamaaa!"
"Da, Eva!"
"Bianca mi-a zis că sunt proastă! Şi ţigancă. Nu mă mai joc cu ea niciodată."
"Uite, scrie despre asta, nevastă, de exemplu!"
"Am scris-o, deja. În prima postare."
"Mama!"
"Ce mai vrei?"
"Ia uite ce bine ştiu să mă dau cu trotineta pe terasă."
"A-ha!"
"Mama!"
"Daaa!!"
"Ia uită-te la mine cât de bine ştiu să învârt cercul pe burtă! Zici că-s Nadia Comăneci."
"Mă laşi?"
"Eşti supărată pe mine?"
"Nu, pe Penescu!"
"De ce?"
"Că mă stresează cu lecţiile pe care tre' să le fac în fiecare marţi."
"Alina, când îi scrii un mail lui tac' tu?"
"Ce-ai zis? Am auzit bine?"
"Lui Virgilius."
"Virgil, nu Virgilius."
"Când îi scrii?"
"Ete-na! I-au trebuit 38 de ani să-mi adreseze câteva rânduri pe Facebook şi acu tre' să-i răspund imediat?"
"Mama! Vrei să-ţi cânt Ave Maria?"
"Nu! Vreau să te dai cît de tare poţi pe trotinetă şi în acelaşi timp să ţii Hula-Hop, ca Nadia, pe burtă şi să cânţi cât te ţin plămânii Ave Maria."
"Mama, glumeşti?"
"Deloc! Surprinde-mă, ragazzina!"
"Michele...."
"Oh, Dio mio, nooo, exclamă stresat soţul şi pune instantaneu mâna pe mătură, prefăcându-se că e murdar parchetul. Zi-mi Roberto, da' repede că am treabă!"
"Deranjez?"
"Spune, frate. Şi dup-aia pleacă!"
"No, scusami. Nu mi-aş fi permis dacă nu era urgent şi grav. Nevasta-mea zice că am rămas fără gaz. N-ai o butelie de rezervă?"
"Ba da, Roberto. Du-te în spate, serveşte-te. Te salut că tre' să matur şi Alina tre' să scrie!"
"Grazie, frate."
"Du-te şi ia butelia asta, nu mai sta atârnat de fereastra noastră ca o sperietoare de ciori!"
"Ai dreptate. Pa. Mai târziu, la cină, noi facem un grătar dacă vrea şi Eva să vină..."
"Eu nu mai vorbesc cât oi trăi cu Bianca, unchiule!"
"Ah, capisco... tre' să fie grav, presupun... am plecat."
"Uite, îţi vând un pont. Pe mine când nu mă inspiră nimic, nevastă, bag la înaintare fantezia. Inventez la greu!"
"Să fii tu sănătos. Ţi-am împuşcat-o pe Tiziana acum câteva săptămâni!"
"Ce-ai făcut?"
"Un glonţ în cap şi altul în piept. A murit pe loc!"
"Tiziana noastră?"
"Exact!"
"Da' de ce? Nu te înţeleg... e cultă, rafinată, graţioasă..."
"Alooo, ce-ai spus? Îţi sparg capul cu computerul!"
"De ce? Ce-am zis? Nu este aşa?", mă întreabă surprins.
"Cultă şi rafinată, eh? Asta-i explicaţia ta?? Îţi sar ochii din cap ca nenorocitele alea de mingiuţe de plastic dintr-un meci de ping-pong între profesionişti, de câte ori îi vezi decolteul. Obsedatule! Perversule!"
"Ia, scuteşte-mă cu răutăţile astea! Ţie îţi plouă în gură de câte ori îl vezi pe bărbac' su, ce crezi că-s prost? Pun pariu că pe el nu l-ai ucis! Lasă-mă să ghicesc... l-ai consolat şi în cele din urmă v-aţi căsătorit!"
"Nici nu l-am trecut în poveste. Nu există deloc. Nu mă excită văduvii!"
"Păi, atunci vorbeşte de aer prăjit. De nimic, adică. Ce ştiu eu... de celulită, de dietă, de războiul tău permanent cu cântarul, cum îl dai în judecată în fiecare luni dimineaţă..."
"Hopa. Hopa-hopa, stai aşa, n-am înţeles... adică eu sunt grasă şi plină de celulită?? Asta insinuezi?"
"Puteam să jur, s-a dus pe apa sâmbetei întâlnirea noastră secretă nocturnă şi de data asta. Alina, n-am insinuat nimic, tu eşti obsedată de subiectul asta! Tu îţi târăşti la tribunal cântarul de câte ori te ia valul."
"Fratello, scuză-mă!"
"Ce vrei?"
"Deranjez?"
"Roberto, nu vezi? Am de întins rufele sau de spălat vasele... hmmm, am treabă, da!"
"Mulţumesc pentru butelie... hai că te las. Când termini poate vrei să-ţi arăt ce altă pietricică seculară am găsit şi ce inscripţie interesantă avea pe ea...", zise înainte s-o ia agale spre casa lui.
"Michele, ce fumează frac' tu? Frunze de palmier, de eucalipt, de magnolie sau ce, din grădină?"
"Să-l fi ucis pe el cu câteva gloanţe pe LiterNet nu ţi-a trecut prin cap, aşa-i? Mortacci tua!"
"Iubire, pe Roberto tre' să ţi-l împuşc de-adevăratelea, n-ajunge pe o coală de hârtie... mânca-mi-ar butelia, că nici mă-ta nu ţi-l mai suportă pe aici!"
"Mamaaa!"
"Da, Eva!"
"Pot să mă dau pe trotinetă şi să cânt Ave Maria, în acelaşi timp, dar să mai fac şi Hula Hop, nu. E ok?"
"Ok, pe dreaqu! Mai exersează. Valea!"
"Nevastă, io îmi pun un pahar de vin. Vrei?"
"Auzi? Să zicem că eu decid să-i scriu un mail lui Virgil. Ce îi zic?"
"Ce simţi, nevastă. Aia îi spui. Sunt aproape sigur că e-mailul e gata de 38 de ani."
"Nu-i adevărat. Aici te înşeli. Pentru mine era un capitol închis de un secol."
"E tatăl tău, Alina. Nu nega până la Dumnezeu o astfel de evidenţă. Dacă te-ai decide să-l vezi la o cafea eu sunt sigur că rău nu ţi-ar face deloc."
"Ba, cum o dai şi-o învârţi, tu tot pe sentimente, bunătate şi optimism aluneci de fiecare dată... nu înţelegi că nu e cazul?"
"De ce?"
"Că mi-a scris un mesaj care conţinea cel puţin două minciuni."
"Asta e. Şi maică-ta a minţit, bunică-ta idem. Eva e norocoasă că nu i-a crescut nasul ca al lui Pinocchio de câte minciuni scoate pe gură, de dimineaţă până seara. Tu eşti obsedată de sinceritate, dar nu mă pune să-ţi subliniez cât eşti de mitomană când vrei, că risc să nu mai bat la uşa ta vreo două săptămâni...."
"Ai chef de ceartă? De scandal? Zi!"
"Mamaaaa!"
"Ce vrei, Eva?"
"Îmi bag picioarele în exerciţiul ăsta! Mă duc să mă împac cu Bianca! Pa!"
"Ete, na! Las-o pe verişoară-ta. Stai aşa. Nu pleca. Zi şi mie ceva."
"Ce?"
"Nu ştiu, orice. N-am inspiraţie. Ajută-mă. Mi-ajunge un cuvânt, o frază, că dup-aia merg de una singură înainte. Ia spune lu' mama primul lucru care îţi trece prin minte?"
"Hhmmm, stai să mă gîndesc... hhhmmmm... e pentru Penescu, just?"
"Da, Eva."
"Hhhmmmm... ok, am găsit!"
"Bagă!"
"Cri, cri, cri, toamnă gri / Nu credeam c-o să mai vii / Că puteam şi eu s-adun...."
"Taci! Du-te să te împaci cu Bianca! Dispari!"
"Ok, mama!"
"Michele, un pic de tărie avem?"
"Nu, nevastă. A golit sticla cumnată-ta şi împuşcata aia de Tiziana, alaltăieri!"
"Ce rezolv dacă îl văd, Michele? Şi maică-mea insistă că o întâlnire cu el nu mi-ar strica..."
"Vrei părerea mea, Alina?"
"Normal, că dac-o vroiam pe a lu' Obama, sunam la Casa Albă, bă!"
"Ţi-ar trece frica de avion, cu cea mai mare probabilitate."
"Pardon?"
"Da, da. Şi, mai mult ca sigur, ai înceta să ne mai urăşti în halul ăsta!"
"Eh?", întreb bulversată.
"Nevastă, cum urăşti tu bărbaţii rareori am mai întâlnit. Îţi ierţi prietenele, le venerezi, le ajuţi, le încurajezi, cum stimezi tu femeile..."
"Michele! Dar când te iubesc de-mi sar capacele, nu mi se pare c-ai fi un nefericit uitat pe planeta asta..."
"Da, nevastă! Aşa e. Dar vai de mama mea dacă greşesc o jumătate de pas! Răstigneşti bărbatul pe cruce în două secunde şi jumătate!"
"Eu mailul îl am gata, deja."
"Puteam să jur, ce i-ai scris?"
"Ce-am simţit! Dar nu i l-am trimis."
"De ce?"
"Că mă ştii că ceea ce cred cu toată fiinţa mea astăzi..."
"Mâine e deja istorie. Ştiu. Te răzgândeşti instantaneu, porca-puttana! Ştiu!", mă întrerupe soţul.
"Mamaaaa!"
"Oh, Dio! Iar asta! Da, Eva!!!"
"Pot să mănânc la Bianca în seara asta?"
"Da, Eva."
"Pot să dorm la ea?"
"Nu! Mâine ai şcoală."
"Pot să mă machiez cu fardurile ei?"
"Da!"
"Da' s-o tragem de coadă pe Kira?"
"Nuuuuu!"
"De ce??"
"Dispari o dată! Şi pup-o pe Mama Flaminia din partea mea!"
"Unde?"
"Pe butelie!"


Around 10.30 p.m...

"Alina..."
"Eh, cine e?", întreb alarmată, brusc trezită din somn şi gata să bag mâna sub saltea ca să extrag pistolul.
"Nevastă, nu trage. Eu sunt!"
"Ce dracu' vrei??? M-ai speriat. Ai uitat să baţi la uşă?"
"Ascultă-mă. Mă gândeam... nu trimite nici un mail lui Virgilius."
"Virgil, nu Virgilius!!"
"Va boh, stai calmă nu te enerva!"
"De ce?"
"De ce, ce anume?"
"Imbecille, de ce să nu îl trimit?"
"Ah... aşa... m-am mai gândit. Dacă, întâlnindu-l, găseşti piesa lipsă din puzzle-ul vieţii tale şi-o pui frumos la locul ei... am belit-o!"
"Michele. Mi-ai zis că vodka a sorbit-o până la ultima înghiţitură Flaminia cu Tiziana, alaltăieri. Eşti bine?"
"Alina. Dacă faci pace cu Virgilio, tu mă laşi în secunda numărul doi. Rămân orfan de tine!"
"Michele, nu facem dragoste de-o săptămâna doar..."
"De 11 zile, pardon!"
"Mă rog, mă rog... ştiu că e grav, ca să-l citez pe frac' tu, dar n-aveam chef deloc, se întâmplă în toate cuplurile, să ştii, ce naiba te-a apucat? De ce ai ochii ăştia beliţi?"
"Nedeleeeea..."
"Nu-mi stâlci iar numele de familie că te împuşc în gură, să moară mama!"
"Alina... dacă faci pace cu Virgilio n-o să mai vrei în viaţa ta să ai de-a face cu moşii. Pun pariu că te încurci, instantaneu, cu bărbaţi de seama ta, ba chiar cu ăia mai tineri ca tine. S-a terminat cu fascinaţia pe părul alb."
"Hai mă, mă laşi? Pentru Paolo Crepet aş fugi de acasă acum. În pijama."
"Nevastă, ascultă-mă! Unde nu te-a băgat în seamă 38 de ani, lasă-l în pace. Nu-i răspunde. Mai bine fugi de acasă pentru Crepet, mortacci sua, că dacă ţi-l prind ţi-l strâng de gât, mă doare în cot şi nici acolo că el e înalt şi eu pitic, dar mai bine mă înşeli cu un moşulică ca mine, decât cu un tinerel. Am zis ce-aveam de zis, acu' poţi să dormi."
"Nu eşti moş, amore!"
"Pe bune? Tu crezi?", mă întreabă surâzător.
"Sunt convinsă!"
"Îţi mulţumesc!"
"Eşti un dinozaur!"
"Vaffanculo, Nedeleeeea!"
"Michele!"
"Da!"
"Nu-mi plac merele crude. Îmi plac alea coapte, fraierule!"
"Sictir. Ţie nu-ţi plac merele deloc! Lasă-mă în durerea mea!"
"Mamma!"
"Sssssstttt, dormi, bambina!", îi şoptesc în timp ce o mângâi pe burtică.
"Cine e? Cine vorbeşte? Tati, tu eşti?"
"Si, amore."
"Ce faci aici? Totul e bine?", întreabă somnoroasă terorista.
"Întrebare retorică, păpuşa. Atâta timp cât tati e prin preajmă, totul e perfect!"

Punct!