Ce-ar fi fost, dacă ar fi fost...

Bună ziua.
Mă numesc Alina Nedelea şi pe tatăl meu îl cheamă Virgil Costache. Nu ne-am cunoscut pînă în ziua de azi.
Mihaela-Bella Costache s-a născut în data de 1 august 1981 şi a murit de cancer, la doar 32 de ani, în data de 31 martie 2013 şi este de asemenea fiica lui Virgil.
Suntem surori de tată, noi două. N-am avut norocul s-o cunosc decât acum câteva zile pe pagină ei de Facebook: Bella Costache. Asta e viaţa. Mai bine mai târziu decât niciodată. Am aflat întâi de trecerea ei în nefiinţă şi abia după aceea de existenţa ei.
Aşa că mai jos veţi găsi frânturi de amintiri din copilăria, adolescenţa şi tinereţea subsemnatei cu Mihaela-Bella. Sunt inventate, bineînţeles. Azi n-am chef deloc să mă joc cu voi. Ci cu ea...
Sunt sigură că o să mă înţelegeţi.

09 septembrie 1986

"Ieşi mă, de acolo, şi-o capră te-ar vedea unde te-ai ascuns, ieşi!"
"Ba nu!"
"Hai să te învăţ jocul, e mai bine, crede-mă!"
"Ba nu!"
"Dacă vii, îţi dau un pupic pe nas!"
"Ba nu!
"Dumnezeule, mă scoţi din minţi cu «Ba nu»-ul ăsta al tău! Mihaela-Bella, vino la mine."
"Ok. Zi-mi!"
"Ascult-o pe sora ta mai mare, că sunt mai mare şi nu degeaba sunt mai mare eu, înţelegi?"
"Nu!"
"Proaaaaasto! Număr de fiecare dată până la 20 când ne jucam de-a v-aţi ascunselea, ai timp cît cuprinde să îţi găseşti o ascunzătoare adevărată, pentru că nu e suficient să-ţi bagi capul în cutia aia de carton, aruncată şi uitată sub balconul vecinei de la parter, ca eu să nu te văd!", îi explic, pe jumătate isterică, Mihaelei.
"Nu?...", mă întreabă timid.
"Păi, nu!"
"De ce?"
"Că ţi se văd picioarele şi fundul, toanto!"


12 februarie 1990

"De ce plângi, Alina?"
"Nu mă iubeşte Bosie. Deloc."
"Eta, na! Nu te cred. Săptămâna trecută te plimbai cu el mână în mână prin parcul 23 August, surioară."
"Săptămâna trecută, Mihaela-Bella! Între timp s-a schimbat totul. El o iubeşte pe Monica iar eu mă prăpădesc de dorul lui... Habar n-ai ce înseamnă să fii adolescentă... încă îţi curg mucii din nas, de puştoaică ce eşti, lasă-mă!"
"Of, exagerată ca întotdeauna, tu... Vrei un pic de Coca Cola de la mine?"
"Nu!"
"Vrei o gumă? Ia uite asta roz fosforescent ce baloane face, înţepeneşti. Uită-te, un pic."
"Nu mă interesează."
"Îmi cumperi o gogoaşă?"
"Nu. Ai mâncat două azi."
"O vafă?"
"Ce-a făcut?"
"Hai, te rog. Mi-e poftă de-o îngheţată vafă."
"Da' ţie nu ţi-ajunge niciodată? Doar la mâncare ţi-e gândul, Bella!"
"Şi ţie doar la băieţi!"
"Bă, cum vorbeşti cu mine?", mă răţoiesc isterică la ea.
"Te spun lu' tati că te-ai pupat pe gură cu Bosie. Şi nu o singură dată!!"
"Belea am vrut, belea am avut. Ce bine ar fi fost să fiu singură la părinţi, băga-mi-aş..."

14 august 1993

"Surioară!"
"Ce vrei?"
"Te deranjez?"
"Normal, ca de obicei. De ce?"
"Sunt complexată..."
"Bine ai venit în lumea adolescenţei, Mihaela-Bella."
"Nu, pe bune. Mă vezi ce piept mare am?"
"Taci sau te ucid!"
"Alina, nu ştiu ce să fac. Îmi cresc chestiile astea din oră în oră..."
"Mihaela-Bella, nu mă obosi că am de pregătit examenul pentru ATF. Şi dacă te consolează eu încă aştept ca o disperată să-mi crească ceva... măcar una, în puii mei, şi aş pupa piciorul lui Dumnezeu."
"Eşti sora mea şi nu vrei să mă asculţi..."
"Sunt sora ta doar de tată, nu şi de mamă, mă laşi?", mă răstesc la ea.
"Nu ştiu ce să fac, Alina...", adaugă aproape lăcrimând.
"Acoperă-te! Închide-te la bluza aia până în gât! Asta tre' să faci!"
"... Bine. Altceva?"
"Pune-ţi şi un voal pe faţă. Te faci frumoasă. Prea frumoasă, începi să mă calci pe nervi, Bella!"
"Tu ai probleme cu încrederea în tine, Alina?", mă întreabă sarcastic.
"Nu! Cu narcisismul. Complexată eşti tu, nu eu!"
"Apropo de complexe..."
"Ce vrei, mă? N-ai terminat, încă? Nu ţi-am zis că tre' să memorizez 'jde mii de poezii şi monoloage pentru examen?"
"Auzi?"
"Da, Bella! Aud! Văd cam prost cu ochiul drept de când eram mică, dar te aud!"
"Mă gândeam să mă vopsesc blondă! Sunt prea brunetă. Brunetă rău de tot. Zici că-s ţigancă!"
"Mihaela-Bella, eşti ţigancă!! Şi dacă devii blondă se va observa şi mai bine chestia asta!"
"Şi tu eşti tigancă, Alina!"
"Da, soro. Dar eu am ochii verzi, m-am scos!"
"Of. Mulţumesc lui Dumnezeu că suntem surori de tata şi atât!"
"Mulţumeşte-i Dumnezeului tău că nu ţi-am sărit la gât, încă..."

20 martie 1999

"Mi-e frică să zbor, Mihaela-Bella. Mi-e frică de mor."
"De ce, surioară? Nu există un lucru mai frumos ca ăsta."
"Bella mea..."
"Nu plânge, Alina..."
"Nu mă refer doar la avion, toanto."
"Toantă eşti tu! "
"Vezi cum vorbeşti cu mine. Sunt mai mare ca tine cu 6 ani, bă!"
"Doamne, dacă aş putea eu să îmi iau zborul... tu ştii până unde m-aş duce?"
"Până în Australia?", întreb amuzată în timp ce-mi suflu nasul.
"Până în Rai, Alina. Şi nici acolo nu m-aş opri!"
"Mihaela-Bella, eu nu cred în Rai. Deloc."
"Păcat... Mare păcat. Hai. Curaj. Fă-ţi valiza. Să ai noroc, surioaro!"
"Îmi fac valiza da' tu acoperă-ţi decolteul, nu te suport când mă uit la el!"
"Bine, Alina. Stai să caut şi voalul să-mi acopăr ochii mei mari frumoşi."
"Mă doare în cot. Şi eu îi am enormi!"
"Dar nu ca ai mei!"
Tac şi înghit pentru că are dreptate...

1 decembrie 2011

"Alo?"
"Da, Alina."
"Când vii la Roma? Nu te văd de atâta timp... mi-e dor de tine, ce aştepţi?"
"Sunt obosită, surioară. Tare obosită, în ultima vreme..."
"De ce, Principessa? Pot să te ajut?"
"Nu. Ai grijă de tine, Alina."
"Păi, am. Că n-am de ales. Deci? Vii la Roma? Când? Îţi cumpăr biletul? Haide dragă, nu erai tu aia care zboară fără nici o treabă până în Vancouver?"
"Alina..."
"Mihaela-Bella..., ce ai?... Te simt tristă, nu mă alarma...
"Obosită, Alina. Obosită, nu tristă, nici dracu' nu-mi şterge mie zâmbetul de pe faţă, doar ştii asta!""

Acum o lună şi jumătate, piazza Santa Maria în Trastevere-Roma.

"Dacă te prind că verşi o lacrimă, te ucid, Alina!"
"Vezi cum vorbeşti cu sora ta mai mare, Mihaela-Bella! Un pic de respect... Dacă era după tine, încă te ascundeai ca struţul cu capul într-o cutie de carton şi încă ai fi fost convinsă că vei deveni blondă cu ochi albaştri dacă te duci la mare şi te expui la soare ca o psihopată de dimineaţă până seara!"
"Dacă era după tine, în schimb, ai fi crezut şi la ora asta că Virgil n-a existat, nu există şi nici n-o să existe!"
"Bella, nu vorbi aşa... unde naiba vrei să zbori? Nu mă scoate din minţi..."
"Alina, încă o lacrimă şi să mor dacă nu mă ridic de pe scaun şi plec acum!"
"Pot să fac ceva?", întreb sughiţând de atâta plâns.
"Da, Alina. Să ai grijă de tine. Te rooog."
"Toanto, mi-ai mai zis-o de-o sută de ori. Zi-mi mai bine, eu, eu, Bella! Ce pot eu să fac pentru tine?"
"Să mă laşi să zbor liniştită unde vreau, când vreau. Iar tu să fii fericită oricum, oricând. N-o să ne mai vedem pentru o vreme dar îţi promit că, mai devreme sau mai târziu, când vei fi terminat ce ai de făcut aici la Roma sau la Bucureşti, sau la Sidney, că mi-ai scos fire albe cu fixaţia ta de-a o lua de la capăt acolo..."
"Şi pe Laura C. am obosit-o cu discul ăsta rupt..."
"Pe Laura C. ai obosit-o cu altele, înainte să zbori şi tu ca mine, să nu uiţi să-ţi ceri nişte scuze, eventual... n-ar strica..."
"Mihaela-Bella... hai mai stai un pic cu mine... nu pleca, aş avea atâtea să-ţi mai povestesc, surioară..."
"Alina, basta! Uite cum facem. Eu mă închid la decolteu, îmi pun fularul pe faţă, iau şi-o cârjă şi mă prefac că şchiopătez, dacă te încălzeşte cu ceva în orgoliul tău de narcisistă, dar am plecat. Pe data viitoare. Pa!"

Şi fără să mai adauge altceva a zburat. Sus, sus, sus, sus, sus de tot.

Acum 5 minute.

"Alina..."
"Da, Mihaela Bella!"
"Ce faci?"
"Nu vezi? Fumez. Şi mă uit la Malù cum se scarpină. Pot să jur că iar e plină de purici."
"E două noaptea, bagă-te în pat!"
"Ba nu!"
"Mâine ai o zi grea, ai nevoie să fii odihnită."
"Ba nu!"
"Trebuie să scrii pentru LiterNet şi n-o să ai inspiraţie. Du-te să dormi!"
"Ba nu!
"Mă scoţi din minţi Alina, cu «Ba nu»-ul ăsta al tău!"
"Mâine n-am chef să scuip seminţe în capul piloţilor şi nici să arunc cu chiştoace de ţigări din nori, scriind. Mai bine zi-mi de tine. Ce faci, Bella? Cum e în Rai?"
"Am stat vreo două zile şi m-am plictisit. Am zburat şi mai sus."
"Şi e bine? Te distrezi?"
"Da!"
"Nu fii monosilabică cu mine. Zi-mi ceva! Cu ce ocupi toată ziua?"
"Scuip seminţe în capul îngerilor!"
"Ce face?? Ce-ai zis? Ai înnebunit? Şi ei?"
"Râd de se prăpădesc, normal, ce credeai?..."

Mâine, pe la ora 12 a.m.

"Alo?"
"Da, Alina."
"Am decis, să ştii. Vreau să beau o cafea cu tine aici. Pe Pământ. Eu o beau fără zahăr cu puţin lapte rece. Tu?"
"..."
"De ce taci? O cafea, Virgil. Ce mă costă? Ce ne costă? Măcar atâta după 38 de ani."
"Nu ştiu dacă o să reuşesc să las deoparte teama... jena... emoţiile..."
"Păi, nici eu nu cred c-o să las acasă resentimentele, orgoliul, durerile, iubirea, dorul, sila, întrebările..."
"Atunci e perfect! Unde?"
"La restaurantul Karamna. Pe Calea Dudeşti. Dacă nu se prăbuşeşte avionul, of course..."