Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Zen şi arta întreţinerii motocicletei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Să mai bem un păhărel, să ne veselim niţel


Alina Nedelea

21.05.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
"În anul 1912 s-a rupt pe neaşteptate cablul ăsta de oţel, îl vezi? Un dezastru, Alina. Funicularul s-a prăbuşit! Patapumf, zdrang, bang, poc, kaput! Ura şi la gară!"
"A murit cineva?", am întrebat.
"Ce proastă eşti! Au murit toţi, ragazza mia! Pe loc."

Era prima oară când puneam piciorul în Capri şi soţul a ţinut cu tot dinadinsul să înceapă istoria acestei insule cu acest mic amănunt. Încă mai lucram, din când în când, ca ospătăriţă, într-un bar pe vremea aceea, când Michele mi-a propus să merg cu el în vacanţă în vila mamei sale. "Tre' să luăm avionul?", am întrebat. Aflu că era suficient să mergi o oră şi un sfert cu trenul şi de la Napoli să iei un vapor preţ de 50 de minute. "Perfect", i-am răspuns relativ monosilabic. "... totul e să-mi dea voie patroana barului."

"Cristina, mă laşi să plec două săptămâni la mare?"
"Nu. E full de clienţi în perioada asta, n-am cum, am nevoie de tine."
"Vabboh! Asta e, ce să-i faci..."
"Unde la mare?"
"Mmhh... pe o insula... mmhhh, stai aşa să-mi aduc aminte... Capra! Ba nu, Capro! Mmh... sau Capre. Mă rog, ceva cu caprele, Cristina."
"Capri???"
"Ah, exact! Asta e! Capri!"
"Porca puttana, Santo Cielo, Madonna mia!"
"Cristina, te simţi bine?"
"Amantul tău te duce la Capri?"
"Păi da, cică are mă-sa o vilă lângă Faraglioni."
"Are o casă acolo? Mortacci mia, potessi morire, porca-vacca, Dio mio..."
"Cristina, ce te-a apucat?"
"Du-te la Capri ACUM, da' să-i zici amantului tău că tre' să staţi acolo o lună, nu două săptămâni, clar?"
"Ai înnebunit? Şi clienţii?"
"Dă-i în puii mei, aici e full tot anul, suntem în Piazza Navona, cazzo!"

Am rămas mută când am văzut Faraglionii în faţa mea. Scurtcircuit pe creier, instantaneu.
M-a buşit plânsul însă, de atâta frumuseţe, când am văzut prima dată Arco Naturale.
Şi dacă nu mă ţinea Michele de mână, m-aruncam fix în cap de pe Monte Solaro.
În decursul următorilor ani n-am făcut altceva decât să-mi invit toată familia şi toate prietenele în casa soacrei. Să vadă şi ei cum e... să sufere şi dânşii cum am suferit eu când mi-a băgat Mama Natura un pumn în plex.
Nu s-a supărat Michele. Dimpotrivă. Venea aici de când era mic copil, nu avea cum să mai înţeleagă cât e de norocos, mânca-mi-ar curu'. Nu mai pusese piciorul de cel puţin 7 ani pe insula asta. "Am redescoperit locul acesta divin prin ochii tăi, Alina. Săru' mâna", îmi zicea după care se lăsa scuipat fără milă de subsemnata. Şi a poreclit afectuos casa de vacanţă, "Portul românilor." Susţine că în vila soacrei mele n-au păşit atâţia italieni în 50 de ani, pe câţi bucureşteni au intrat în 5 ani.

Dar ca să ajungi pe vârful muntelui ăsta, imediat ce te dai jos din feribot, în port, tre' să iei "Il Funicolare".
Un soi de mini-tramvai combinat cu o telecabină care te ridică încet-încet, pe dreapta, până în Piazzetta de la Capri.

De câte ori venim aici, soţul se distrează enorm pe seama mea, împărtăşindu-mi detalii înfiorătoare despre cum au crăpat striviţi ca nişte sardine turiştii în anul 1912, în singurul accident catastrofal din toată istoria insulei, în timp ce eu îmi înfig ca o disperată ghearele în prima bară pe care o apuc din vagon...

"Nevastă, stai să-ţi zic ceva...", hotărăşte Michele acum câteva zile.
"Hai lasă, că-mi zici altădată. Dă-te mai încolo că n-am loc."
"Păi ia-ţi şi tu un şezlong, ce te costă?"
"Bani."
"Te-ai făcut zgârcită?"
"M-am făcut romantică. Nesimţitule. Mă gândeam să împărţim un şezlong ca acu' 10 ani când eram îndrăgostiţi ca nişte porumbei..."
"Ai uitat să-mi zici: «Bou' dracu'»!"
"Bou' dracu', ce eşti!"
"Aşa. Hai, aşează-te."
"N-am loc."
"Stai bine, acum?"
"Nu!"
"Da' acum?"
"Mmmhh, mă rog, aşa şi aşa...", răspund indecisă.
"Şi acum?"
"Acum e Perfect!!!"
"Te cred, ai mai rămas doar tu pe şezlong, vaco! Sunt aici. Dedesubt."
"Mânca-mi-ai curu' de bogătaş! Habar n-ai ce înseamnă să ai o copilărie nefericită..."

De câte ori vin aici pe plaja asta stâncoasă, mi-e imposibil să nu-mi aduc aminte de Laura C. An de an ne făceam vacanţa la Capri, până am devenit mame, în consecinţă extenuate. Nervos, mă refer. Ne închiriam 4 şezloange şi ne distram indicând cu arătătorul: An-tan-tiki-tan! Şi dup-aia plonjam pe unul din ele. Făceam o baie în mare şi când ne întorceam, de la capăt: An-tan-tiki-tan! Dacă se nimerea acelaşi şezlong, o luam de la capăt...

"Ce vroiai să-mi mai povesteşti, bărbate?"
"De împăratul roman Tiberio."
"Iaaar?"
"De ce, n-ai chef?"
"Nu, deloc!!"
"Ok. Perfect. Deci, Tiberio s-a îmbolnăvit, la un moment dat. De sifilis."
"Asta e. Se întâmplă. Cică şi Eminescu, la fel."
"Fii atentă. S-a gândit Tiberio ce s-a gândit şi a ajuns la concluzia că trebuie să îşi facă o casă de vacanţă, pe undeva, înainte să moară."
"Bogătaşu' dracu'. Voi alte probleme n-aveţi..."
"Şi din toate locurile posibile de pe Planeta asta ce a ales?"
"Să-şi tragă o vilă la Bucureşti!"
"Nevastă!"
"La Capri, bă! Şi pescăruşii ăştia de pe spinarea mea au înţeles."
"Ascultă povestea, Nedeleeea. Poate te mai destupi un pic la mintea aia..."
"Ascult, şefu'. Basta că mi-o spui încetişor de tot, nu de alta dar am mâncat, am intrat automat în digestie, mă gândeam să trag şi io un pui de somn şi să nu mă deranjezi..."
"Aşa. Vede Capri şi rămâne pa-ra-li-zat de emoţie."
"Săracu', nu-i ajungea sifilisul..."
"Şi dă poruncă sclavilor să-i construiască 4 sau 5 vile."
"De ce?"
"De exagerat ce era. După care s-a uitat la ele şi şi-a ales una. Villa Jovis."

Am dus-o şi pe Laura C. acolo, o dată. A fost cumplit. Am urcat la scări şi pante până am vomitat amândouă, tot ce înfulecasem cu o oră înainte. Căci asta făceam eu şi ea, când nu ne jucam de-a Antantikitan-ul pe şezloangele de pe plaja Faraglionilor. Înfulecam ca nişte moarte de foame. Tot. Farfuriile şi tacâmurile, de asemenea. De bucurie că ne revedeam, ca pe vremuri, doar noi două, fără soţi, spărgeam banii pe care ni-i dădeau ei pentru shopping, în paste, pizza, mozzarelle, îngheţate, prăjituri şi iar paste, pizza şi mozzarelle până se termina sejurul. Ne întorceam apoi acasă, mai grase cu cel puţin 5-6 kg şi cu cele mai inocente feţe din lume declaram inofensiv, în timp ce ne uitam în ochii lor: "Of, ce balonată mă simt, habar n-am de ce... după tot sportul şi salatele pe care le-am băgat în noi săptămânile astea..."

"Ce faci, Nedeleeeea? Dormi?"
"Nu. bă... vezi-ţi de treabă."
"Pufăiai!"
"Sforăiam, ai zis?"
"Pufăiai, nevasta, am zis."
"Deci, sforăiam ca porcul. Oh, cazzo! Hai că încerc să mă abţin să mai aţipesc. Deci? Ce mai face unchiul Tiberio?"
"Bine."
"Oooh, perfect. Cine bine face, bine găseşte! Deci pot să dorm liniştită!"
"Noo, ti prego!"
"Taci! Glumeam. Zi-mi ceva care să mă trezească de tot."
"Ştiai că Tiberio era un mare inovator? A construit în Villa Jovis nişte camere, ca nişte cisterne, dotate cu un sistem de filtrare, care să transforme apa de ploaie în apă potabilă..."
"Trebuie să aplaud, Michele sau ce?"
"Ţăranco, ăsta avea apă de băut pe tot parcursul anului pe una dintre insulele cele mai secetoase din Italia."
"Să mori tu! Da' vin aveau?"
"Eu nu mai vorbesc cu tine!"
"Iubire, bat şi din palme dacă vrei, dar zi-mi ceva mai captivant."
"Isus Cristos, Alina."
"Eh. Ce-i cu el?"
"S-a născut în timpul domniei sale."
"Ai uitat să zici: «Proasto»!"
"Proasto!! E important. Din cauza asta e şi singurul împărat roman menţionat până şi în Biblie."


Iar când mâncam exagerat de mult cu Laura C. îmi băgam picioarele în ea de viaţă şi nu-mi mai târam stomacul plin până la vila soacrei. Intram cu ea în Hotelul Punta Tragara şi plăteam o cameră. Dormeam acolo, eu şi ea, doar la prânz, seara o luam agale de fiecare dată. Nu. Nu către casă, ci către restaurantul Gemma că mie între timp mi se făcuse poftă de melanzana alla parmigiana iar Laurei de ravioli alla caprese. A doua zi o luam de la capăt, evident... Bulimie?!... Nooo!!!! Copilării petrecute în comunism.


"În tot cazul, Tiberio nu era un om rău. Deloc, Alina. Dacă iei în seamă cât de cruzi au fost alţi împăraţi romani..."
"Şi atunci de ce au fost atât de fericiţi romanii când a murit?"
"Booh, din invidie, presupun."
"Pentru ce-l invidiau, Michele? Că avea sifilis?"
"Nu, bre, ce naiba... Că-i plăcea viaţa. Şi că se bucura de ea. Petrecea cea mai mare parte din ziua lui dormind, mâncând, făcând sex cât cuprinde şi chefuind."
"Să-ţi bagi picioarele în el de destin."
"De ce, Alina?"
"Hai, lasă. Nimic."
"Zi-mi, dragă!"
"Nu contează!"
"De ce ai faţa asta abătută?"
"Cineva tre' să-mi explice motivul pentru care şi mie îmi place să mănânc, să dorm şi să fac sex (atâta că nu în ordinea mai sus enumerată) cât e ziua şi noaptea de lungă dar n-am devenit împărăteasă!"
"Uite, vezi? De-aia mă scoţi tu din minţi, nevastă! Cum o dai şi-o învârţi tre' să mă faci să crap de gelozie!"
"De ce, dragă? Ce-am făcut? Nimic..."
"Căcat! Nici nu vreau să ştiu ce combinai pe aici cu prietena ta, Laura."
"Să moară mama, chiar îţi convine să nu ştii.", îi răspund explodând ca o capră în hohote de râs.
"Ce-ai zis???"
"Nici sub tortură n-o să-ţi povestesc."
"Dă-te jos de pe şezlongul Meu. Acum. Valea! Dispari! Scoală-te, am zis!", se răsteşte la mine soţul.
"Ce-ai înţeles? Opreşte-te. Nu mă împinge că-mi sare muştarul, bă! Stai să-ţi explic."
"Proasto! De-aia nu te suport. Ai fi capabilă să-mi zici şi dacă te-aş prinde în pat cu vreun amant «Nu e cum crezi. Pot să-ţi explic...»"
"De ce, mă? Dacă te-aş prinde eu cu una, ce-ai zice??", întreb posedată de furie.
"Nu e ceea ce crezi. Pot să-ţi explic, iubire."
"Să vezi ce-ţi fac. Te omor!"


Laura se prăbuşea ca o stâncă pe patul camerei 31 (preferata noastră) din Hotelul Punta Tragara cu televizorul dat pe Music Channel şi închidea ochii. O pândeam să adoarmă şi-o trezeam brusc:
"Scoală-te, femeie. Ce faci? Dormi??"
"Alina, ce-ai?"
"Cum adică ce-am? Pune-te capră! Hai. Rapid. Acum. Ce aştepţi?"
"Alina, basta. Azi n-am chef de gluma asta!"
"Dezbracă-te. Te-ai dezbrăcat?"
"Alinaaaaa!!!"
"Păi ce-am plătit cameră degeaba?... Hai că termin rapid, jur. Nu te obosesc! Tu nu tre' să faci nimic."
"Tu eşti bolnavă la cap, io chem doctorul. Dă telefonul că nu pot să mă mişc de cât am mâncat, fă!"
"Ba să mă ierţi, bărbăţii sunt duşi cu pluta, nu eu. Ai văzut unul în viaţă ta care să nu vrea să-ţi facă o injecţie EXAAAACT când vrei să tragi un pui de somn cu stomacul plin?"
"Mmhh, nu!"
"Nici eu."
"Păi hai să dormim, atunci!!"
"Eh? Cum îţi permiţi? Ce e răsfăţul asta pe tine? De unde ţi-a venit ideea că n-o să plăteşti sânge şi cu mine? Număr până la trei. Te vreau dezbrăcată, pe la spate. Nu de alta dar ca să nu uiţi cum e să ţi se întoarcă raviolii în gât!"
"Alina!"
"Da, Laura!"
"Ai uitat replica aia cu: «Iubito, ai să vezi că şi ţie o să-ţi placă, poftă vine mâncând»..."
"Porca-puttana, câtă dreptate ai! Pe asta am uitat-o...", şi izbucneam amândouă în hohote de râs până ne învineţeam şi ne durea stomacul şi de la râs, nu doar de la mâncare...


Epilog.

"N-a aşteptat să moară de sifilis, nevastă. Legenda zice că într-o bună seara Tiberio şi-a tăiat venele cu lama în cada plină de apă caldă."
"Cazzo, s-a terminat vinul, Michele. Sunt disperată. Ce fac acum?", comentez din bucătărie.
"Şi că lângă el se afla prietenul său, următorul împărat de altfel, Caligula."
"În afară de apă ce mai avem de băut în casă, Michele?"
"Bastardul ăla de Caligula se uita la Tiberio cum murea şi în loc să-l salveze, îl îndemna să savureze la maxim propria sinucidere, dacă poţi să crezi aşa ceva, nevastă..."
"Mă duc să-mi tai venele cu lama ta de bărbierit, Michele. Te salut. Te interesează ce am de zis înainte să mor?"
"Nu! Deloc. Stai liniştită că vorbesc cu sclavii lui Tiberio să-ţi aducă vinul până aici în amfore, cum făceau pe vremuri."
"Cât tre' să aştept pentru asta?"
"Până termin povestea. Ascultă-mă. Tiberio moare şi Caligula îi ia imediat locul. Dramatic, Alina."
"Lama asta nu taie, Michele. De ce?"
"Şi ce crezi că face Caligula imediat ce se vede împărat? Îl alege ca senator, pe calul său preferat!"
"Ce-ai zis??", întreb brusc.
"Da, Alina. Declară senator, un cal."
"Şi tu acuma îmi zici?? E genial. Vreau să ştiu tot de nebunul ăsta."
"Trec peste faptul că nu pot să cred că nu ştiai, îţi iert ignoranţa, dar refuz să cred că te-a apucat râsul şi mai ales interesul pe seama ăstuia."
"Zi-mi frate şi mie povestea, în loc să-mi faci capul pătrat cu sifiliticul ăla de Tiberio, puteai să mă ţii trează cu..."
"Nevastă, io aşa n-o mai duc... Încep să mă gândesc c-a sosit timpul să iau în calcul la modul cel mai serios, ipoteza unei eventuale separări..."
"Ai uitat să zici..."
"N-am uitat nimic, doar că nu mă laşi niciodată să termin fraza: «Proasto ce eşti»!"
"Aşa, dragă. Hai că m-am liniştit. Ieşim în Piazzetta?"...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer