Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Tîrgul de la Londra mi s-a părut efervescent


Adina Diniţoiu, un interviu cu Anca Fronescu

03.05.2013
Observator Cultural, aprilie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Adina Diniţoiu: Cum ţi s-a părut London Book Fair 2013? Ştiu că este unul dintre cele mai mari manifestări de gen.
Anca Fronescu: În săptămîna Tîrgului de Carte de la Lon­dra, oraşul în sine era cuprins de pregătirile pentru funeraliile lui Margaret Thatcher. Cu toate acestea, şi în 2013 tîrgul de la Londra mi s-a părut efervescent, colorat şi agitat. Ca spaţiu, e mult mai mic decît cel de la Frankfurt (sînt doar două hale pe care reuşeşti să le cuprinzi cu privirea destul de uşor), însă eşti mereu conştient că sigur some real deals are in the making.

London Book Fair e al doilea tîrg ca mărime, după Frankfurt. La fel ca şi Frankfurtul, e tîrg pentru industria cărţii şi, cu siguranţă, cel mai mare tîrg de carte de limbă engleză. Aici se întîlnesc editori şi agenţi de carte, distribuitori şi online service providers, vînzători de carte (nu numai librari), bibliotecari, book packagerspromotional dealers şi autori (nu numai cu contracte cu edituri, dar şi fără, fie în căutare de edituri, fieself-published). Există un author's lounge unde scriitori de toate genurile se pot întîlni, unde au loc conferinţe şi discuţii. La London Book Fair se întîlnesc în jur de 25.000 de oameni din industria cărţii. Publicul larg nu are acces, nu e tîrg cu vînzare de carte. Aici se fac afaceri, se semnează contracte mari, cartea nu e privită ca şi creative format, literatura nu pare a fi cea care are prioritate, ci mai degrabă ceea ce se poate întîmpla cu o carte - cît de bine poate vinde, dacă poate fi un succes de piaţă. 

Turcia, ţară invitată de onoare

În 2013, the authors of the day la tîrg au fost William Boyd, Will Self şi Elif Shafak. E un zumzăit constant trei zile la rînd şi, dacă pui la socoteală şi weekendul de dinainte, cînd au loc tot felul de conferinţe mari (mai ales cele de rights şi digital solutions), timp de cinci zile Londra nu pare să respire decît aerul cărţilor şi al poveştilor lor. Au loc şi evenimente în afara tîrgului, lansări şi prezentări, ca să nu mai vorbesc de vestitele petreceri date de edituri, agen­ţii, fel şi fel de instituţii din Londra etc.

Una dintre petrecerile la care mai toată lumea îşi dorea să fie invitată anul acesta a fost cea dată de Granta, celebrată la British Council Offices în St. James, unde, însă, mulţi dintre cei invitaţi nici măcar nu au putut să intre din cauza aglomeraţiei. Petrecerea a fost în cinstea noului număr Granta (al patrulea cu această temă, primul fiind publicat în 1983 - şi acesta chiar apare doar o dată la 10 ani!) - Best of Young British Novelists, în care sînt celebraţi (sînt publicate fragmente din) 20 de autori britanici - toţi sub 40 de ani, dintre cei consideraţi drept promisiunea literară a Marii Britanii. Să apari în Granta's Best of... e aproape mai cool decît să fii un rock star sau intri, de fapt, în rîndul acestora din urmă. Un turneu întreg urmează acestei lansări, atît în UK, cît şi în US. Şi pînă acum, cam toţi cei selectaţi în aceste antologii au reuşit să devină (dacă nu erau deja) nume cunoscute în breasla scriitoricească britanică. Ca să numesc doar cîţiva, am să-i amintesc pe William Boyd, Martin Amis, Salman Rushdie, Pat Barker, Ian McEwan, Graham Swift - aceş­tia fiind din prima antologie, mulţi dintre ei de pe atunci cu ceva cărţi bine vîndute la activ. Însă am să-i numesc şi pe Zadie Smith şi Adam Thirlwell, care au fost "pe listă"  şi acum 10 ani şi se regăsesc şi în antologia prezentă. Selecţia din decada aceasta se remarcă prin mai multe nume de femei şi o varietate etnică mult mai largă (trei autori cu background african, unul născut în China şi care doar recent a început să scrie în engleză, unul din Pakistan, din Bangladesh, sau descendenţi din familii de indieni din Derbyshire - e vorba de Marea Britanie în toată varietatea ei, cum prezintă John Freeman, redactorul-şef Granta, selecţia făcută.)

În fiecare an, ca şi la Frankfurt, şi la Tîrgul de Carte de la Londra este o ţară invitată - market in focus. Anul acesta ţara invitată a fost Turcia. În iarnă, am avut şansa să merg la un stagiu de agenţie la Istanbul şi trebuie să recunosc că abia atunci am înţeles cît de vastă e literatura turcă şi, pe lîngă asta, cît de bine ştiu turcii să se prezinte. Am înţeles la Istanbul ce industrie editorială are Turcia, cîţi autori sînt reprezentaţi prin agenţii, cîte traduceri au fost făcute în lumea largă, ce mişcare de forţe a fost pusă în funcţiune astfel încît, la Londra, Turcia să ia ochii. Standul turcesc era alcătuit, de fapt, din mai multe standuri, în care se regăseau atît Turcia ultramodernă, cît şi cea tradiţională, toate editurile şi instituţiile responsabile cu crearea imaginii unei culturi bogate şi foarte diverse. Am văzut standurile Camerei de Comerţ turce, Ministerului Afacerilor Externe, uniunilor editurilor; dar şi fiecare editură în parte avea rafturile ei. Pe măsuţe erau alune şi nuci pentru toate gusturile, exista un colţ cu cafea turcească, la fiecare editură erai servit cu ceai turcesc.
 
Forfota a fost mare în jurul Turciei. Elif Shafak a fost autoarea de renume invitată la eveniment, alături de alţi autori (cu cărţi traduse în mai multe limbi, nu neapărat însă şi în engleză). Agenţi şi editori turci au luat loc la mese de discuţii cu teme variate, legate de percepţia literaturilor străine în spaţiul de limbă engleză; au fost abordate şi teme delicate legate de realităţile vieţii în Turcia. Ceea ce a contat, cred, a fost faptul că Turcia e văzută ca un partener serios, atît economic, cît şi cultural. Au fost prezentate programe de promovare educaţional-culturale: de la Fatih - pe scurt, legat de introducerea tabletelor în sistemul de învăţămînt turcesc începînd din şcoli - la Teda, programul lor de promovare şi sponsorizare a traducerilor din şi în turcă. Nu trebuie uitat că Turcia e o ţară cu creştere economică mai mare decît China la ora actuală, iar industria editorială a cunoscut o creş­tere de 300% în ultimii 10 ani. E ştiut faptul că nici în Turcia nu există o evidenţă a vînzărilor din cărţi, însă există o estimare făcută de Aso­ciaţia Editorilor Turci privitoare la faptul că în 2011 s-au vîndut cărţi în valoare de 1 miliard de lire sterline, cuprinzînd peste 43.000 de titluri, dintre care 50% traduceri, iar dintre acestea, 95% traduceri din engleză. Iar în ultimii cinci ani, exportul de carte din Marea Britanie spre Turcia a crescut cu 30%. Toate cifrele acestea pot  impresiona sau nu, însă prezenţa Turciei la London Book Fair cred că a impresionat. Şi asta nu neapărat datorită standurilor impecabile şi bunătăţilor cu care îţi mai puteai alina oboseala (sînt sigură că au contat şi ele); ceea ce a impresionat au fost cei veniţi să reprezinte Turcia, de la editori şi miniştri la autori şi agenţi. Toţi dădeau impresia de profesionalism, un lucru care place englezilor.

A.D.: Ce ne poţi spune despre standul Ro­mâ­n­i­ei şi despre titlurile propu­se de români?
A.F.: România e prezentă la Lon­don Book Fair pentru a şasea oară. Dacă în 2012 standul Ro­­mâniei a trecut drept unul dintre cele mai atrăgătoare din tîrg, adunînd pe canapeaua colorată crema cremei editoriale britanice, fiind curtat de echipe de filmare, printre care cea a Joannei Trollope (care a dat un interviu la standul românesc pentru că i-a plăcut cum arată), în 2013, pe la standul României a trecut lume, însă incomparabil mai puţină faţă de 2012.

Cărţile româneşti, în 2012, păreau că vin din cer. Pe mulţi i-am văzut atunci oprindu-se, admirînd standul şi dorind să afle mai multe despre cărţile expuse pretty originally. În 2013, pe mine mulţi m-au întrebat unde e standul de anul trecut şi unde e Florin Bican. Mulţi păreau nedumeriţi că nu mai e prezent la discuţiile desfăşurate la Literary Translation Centre, nucleul unde se întîlnesc toţi cei ce au ceva de spus legat de literatura în traducere engleză. În spaţiile de limbă engleză, probabil se ştie, se traduce foarte puţin (şi nu numai la literatură mă refer, însă literatură se traduce, în orice caz, puţină). Dacă pînă acum toţi cei din breaslă vorbeau de 2 pînă la 3% traduceri literare din toate limbile în limba engleză, anul acesta erau bucuroşi că s-a ajuns la 4,5%, ceea ce reprezintă o creştere semnificativă, de fapt. Sînt mici diferenţe între Marea Britanie şi SUA. În acest an,  România a prezentat, sub titlul Labours of Love, toate cărţile publicate de-a lungul anilor, în ultimii 50 de ani, în limba engleză. Alături de acest program (cu un vernisaj la ICR Londra), a prezentat şi titluri recente apărute în limba engleză. Cred că e un demers frumos, însă din păcate, punerea laolaltă a unor titluri atît de diferite şi prezentarea lor în aceeaşi discuţie riscă să le umbrească de la început. O dezbatere în care sînt prezentate cărţi de Carmen Bugan (nominalizată, în ultima zi a tîrgului, la short list Orwell Prize pentru Burying the Typewriter), Cecilia Ştefănescu, al cărei al doilea roman, Sun Alley, tocmai a fost publicat de Istros Books, şi cărţi thriller şi de suspans, plus cărţi apărute deja la Plymouth Press (şi prezentate deja în 2012) pierde orice impact şi e păcat.

În prima zi de tîrg, Paul Bailey a coordonat o discuţie cu alţi autori britanici pentru care spaţiul românesc înseamnă ceva. M-a bucurat să îl revăd pe George Szirtes printre ei, să îmi reamintesc, alături de ei, anecdote şi poveşti de acasă. De-a lungul tîrgului, însă, m-am tot întrebat cine sînt cei prezenţi la dezbateri şi i-am surprins mai ales pe românii stabiliţi în Marea Britanie. Am văzut puţini editori. Ştiu că au trecut pe acolo unii, că în comunicatele de presă sau pe blogul Institutului se menţionează contacte considerate promiţătoare pe viitor. Nu vreau să pun la îndoială acest aspect, însă m-a surprins să observ cît de optimist şi de pozitiv părea totul, cum programele de traducere erau prezentate foarte încrezător, ba chiar cum domnul Gârbea şi-a exprimat dorinţa ca şi mai multe titluri să se regăseasă pe rafturile Institutului, şi nu numai, în 2014. Mi s-a părut trist să aud şi să urmăresc unele din aceste prezentări şi dorinţe făcute într-o engleză ce lasă cel puţin de dorit. În unele conjuncturi, e bine şi plăcut să existe un translator. E o garanţie că mesajul va fi receptat cum trebuie.

La una dintre dezbateri, moderată de domnul Gârbea, s-a articulat ideea că a scoate la rampă titluri româneşti (unele de critică) din trecut nu prezintă nici un interes pe piaţa de carte britanică. Profesionişti din breaslă din Marea Britanie au specificat acest lucru (iar Daniel Hahn mi-a mărturisit că lui i s-a părut foarte pozitiv faptul că acest detaliu a putut fi clarificat.) La stand, pe un raft, m-a surprins să văd un întreg şir cu cărţi (aceleaşi, una în română şi una în engleză) ale unui autor ce acum lucrează la ICR. Nici unui alt autor nu i se rezervase un spaţiu atît de amplu. Şi nu ţin minte să fi fost la fel în anii trecuţi. Poate mă înşel. Şi păcat că nu erau expuse şi la tîrg măcar titlurile recente apărute în limba engleză. Cele de la Institut erau, într-adevăr, expuse elaborat. Iar despre eterna problemă a microfoanelor nici nu cred că trebuie să mai vorbesc. It is a fact - microfoanele au, în continuare, ceva cu noi.

Stări contradictorii

A.D.: Cîteva impresii personale, observaţii, incidente?
A.F.: M-a bucurat să îl revăd pe Paul Bailey, să stau la poveşti cu el, cu amintiri, nedumeriri şi nostalgii. Să observ bucuria reciprocă atunci cînd el şi Carmen Bugan s-au întîlnit pentru prima oară (Paul e cel care a scris o recenzie în 2012 despre Burying the Typewriter, în The Independent). La fel de plăcut a fost să stau la poveşti cu Cecilia Ştefănescu şi editoarea ei, să frunzăresc cartea în engleză şi să încep să îmi pun mintea la contribuţie despre cum putem organiza noi evenimente în jurul ei. 

M-a bucurat să fiu prezentă la celălalt stand din regiune, cel al Croaţiei, pentru prima oară la London Book Fair. Iar Croaţia, cu doi autori nominalizaţi la două premii faimoase de limbă engleză, plus un autor cu cronici şi turneu de lectură în SUA chiar acum (Robert Perisic - cu Our Man In Iraq, carte susţinută de Dubravka Ugresic şi Jonathan Franzen), a avut o prezen­ţă extrem de onorabilă. Iar cei doi autori short­listed la premiile de renume sînt: Josip Nova­kovic, nominalizat la Man Booker International Prize şi Dasa Drndic, nominalizată la Inde­pendent Fiction Prize. Standul a fost mic, intim, luminos şi mereu cu musafiri. Croaţia a făcut impresie bună şi la Leipzig. La vară intră în UE. E foarte clar că vor să fie primiţi cu zîmbet.

Sigur că m-am bucurat să aflu despre nominalizarea pe short list la Orwell Prize a cărţii lui Carmen Bugan şi că o poveste din România se află lîngă poveşti cutremurătoare din Siria, Irak, Palestina etc. Să stau la taclale cu Will Self, aducîndu-şi aminte cîte cititoare l-au încîntat în decembrie la Bucureşti, la FILB.

M-am minunat, ca în fiecare an, de ce "temple" pe care pot clădi marile case de editură gen Simon & Schusters, Random House, în tandem cu Penguin etc. La tîrg, mă fascinează mereu să le urmăresc logistica, abordarea, întreg sistemul. Am ascuţit urechile la multe seminarii şi workshopuri, a fost bine să îmi revăd colegi din lumea largă ce au, pare-se, acelaşi crez - că merită să încerci să povesteşti despre cărţile în care crezi. Îţi dai seama astfel că toţi venim din colţuri de lume, cu poveşti complexe şi, conştientă de asta, am plecat cumva cu două stări contradictorii - chiar cred că se poate publica literatură română în traducere şi nu numai. Ba ar da bine şi nişte titluri nonfiction etc., însă fără experţi din branşa căr­ţii, bine aleşi, şi fără o colaborare constructivă, fără abordări lemnoase şi patetice, cu vorbe mari, dar goale, nu o să găsim acele cărţi pe rafturile librăriilor sau on-line, în UK şi US. Drumul e încă tare lung şi cam întortocheat.
 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer