Templul altfel

Coloana lipsă dimprejurul tablei de şah care este centrul templului masonic atrage atenţia - prin chiar absenţa sa - şi asupra altor deosebiri arhitecturale (care sunt şi deosebiri simbolice) între templul masonic şi cel creştin. De pildă, asupra faptului că Sfânta Sfintelor, aflată la capătul axei vest-estice la Templul din Ierusalim (cel făcut de Solomon, primul), la sinagogă şi la biserici (locul extrem estic se numea hieration apoi, după episodul iconoclast şi după Marea Schismă, acesta a fost izolat, la bisericile ortodoxe, de iconostas, sau tâmplă; pentru detalii, vezi P. Florenski) devine, în cazul templului masonic, un loc central, care nu coincide cu Orientul decât în sensul în care există un orient mistic, aflat pe verticala axei din centrul oricărei biserici, care întîlneşte icoana Pantokratorului. Am mai vorbit despre eforturile bisericii catolice, după Vatican II, de a aduce în asemănare lăcaşele lor de cult cu templele masonice (nu ştiu dacă e vreo relaţie cauzală, ci mai degrabă cred că devenirea lor a dus către soluţii convergente, de socializare în desacralizare), prin plasarea altarului în centrul fizic al bisericii, înconjuraţi de credincioşi fiind.

Cât priveşte măsurarea pământului (adică geometria) proprie trecerii de la pătrat / cub (lumea aceasta, pământul) la cerc / emisferă (lumea cealaltă, cerurile) nu se poate face în multe feluri. Fie prin trompe (pozitiv), sau prin pandantivi (negativ); sau prin octogon (Iisus, ca mediator între ambele lumi prin aceea că este şi Dumnezeu, părtaş nedespărţit al Treimii şi om) ca trecere între pătrat şi cerc, sau prin multipli de felul dodecagonului ca număr al apostolilor; fie prin felurite structuri stelate, ca în nordul Moldovei (îmi amintesc ce teorii, care de care mai stranii, scotea fostul nostru profesor Gh. Curinschi-Vorona spre a explica de ce şi în Bucovina şi în Andaluzia găsim fix acelaşi mod de a descărca un aparat simbolic de bolţi pe ziduri rectangulare)... Fiecare sistem constructiv, în istoria arhitecturii, este dublat (dar nu putem spune dacă precedat sau urmat) de un sistem narativ (care serveşte ca didascalie) şi de un sistem simbolic, care face ca eşafodajul semnificant al lăcaşului de cult, chiar reaşezându-se, ca piesele unui caleidoscop, să rămână la aceeaşi densitate - suprasaturată - de înţelesuri.

Cele două coloane de la intrare, la Templul din Ierusalim ele străjuiau intrarea pe dinafară, iar capitelurile erau, cel mai probabil, feniciene, ca şi Hiram regele şi ca şi Hiram Abif însuşi. Adică, erau, probabil, mai aproape de proporţiile şi podoabele coloanelor egipţiene antice decât de ordinele clasice, aşa cum le-am descris mai sus. De ce au mutat masonii coloanele la interior, nu ştiu; de ce li s-a schimbat înfăţişarea, însă, e de presupus că din uitare.

Şi ajunşi în acest punct, daţi-mi voie să închei acest sumar episod închinat arhitecturii templului masonic, parafrazând rapid introducerea din Timaios, acolo unde avem povestită structura lumii platonice, inclusiv cu desene ale formelor şi corpurilor geometrice perfecte. Preotul egiptean îi povesteşte grecului, care se întreba care dintre ei aparţine unui neam mai vechi, că ei, grecii, au descoperit toate câte sunt şi de la ei le ştiu egiptenii (deşi acum ştim că acest lucru nu pare să fie adevărat); dar, în vreme ce asupra grecilor trec periodic catastrofe naturale şi războaie, care le şterge memoria şi ei redevin copii, luând totul de la zero, egiptenii ţin minte totul şi sunt, sau par, mai bătrâni decât grecii pentru că toată ştiinţa, înţelepciunea lor este păstrată, sedimentată în temple.

Cu alte cuvinte, memoria se păstrează, ca şi tezaurele, dincolo, adică în(tru) sacru. Acest rol de bibliotecă, de palat al memoriei, l-a avut orice templu, dintotdeauna.