Gulliver tai-tai

Nu încape îndoială legat de faptul că îmi place să bat câmpii dintr-un loc într-altul. Ador să călătoresc: oriunde, oricum, cu oricine. Ei, nu chiar. Dar aşa a început totul: dintr-o obsesie a cunoaşterii, indiferent de cum ieşea tura. De aici şi puzderia de oameni întâlniţi prin cele mai variate circumstanţe, fiecare cu rolul lui, fiecare în colţul lui de lume. Din cauza asta am şi avut o perioadă, destul de lungă şi problematică, apropo de filtrul prieteniilor, a căror oglinzi uriaşe, gen farul din Alexandria, băteau până la limita toleranţei şi a înţelegerii amicale. Mă angrenasem într-un maraton energetic de conectare cu rasa umană greu de urmărit. Inutil să mai adaug faptul că eram prietenă cu toată lumea. Problema era că de multe ori de teama oricărui gen de conflict sau, şi mai grav, din teama de singurătate, mă epuizam în întâlniri şi discuţii interminabile. După care zăceam în weekenduri, ca şi cum toată energia alocată unui an aş fi irosit-o într-o săptămână. Naivitatea mea legată de bunele intenţii ale omenirii m-au făcut de multe ori să mă las total în voia sorţii şi să am încredere în toată lumea. Cel puţin cu filozofia asta m-am întors după anul indian.

Viaţa la / în ţară

Totuşi, de când stau mai mult pe acasă, m-am mai potolit. Şi nu de puţine ori am avut confirmarea proverbului conform căruia mai bine puţini da buni, decât mulţi şi proşti, apropo de prieteni, cunoştinţe şi aşa mai departe.

Şi pentru că săptămâna trecută am plecat într-un fel de semimaraton de unu mai, am avut revelaţia călătoriilor lui Guliver, dar mai ales a simbolisticii legate de fiinţele mici şi fiinţele mari. Da, nu toată lumea are caracter şi nu toată lumea are chef de priceput ce nu e legat de siguranţa materială, familială, religioasă. De aici şi miile de adepţi ai consumerismului, care nu e departe de orice religie sau sectă actuală. Şi aici nu intrăm în dileme legate de tradiţii şi obiceiuri, majoritatea de origine păgână şi nicidecum religioasă. Oricum, Lilliput nu e decât o ţară locuită de oameni mici, cu trăiri la fel de mici, trăind o adormire spirituală din care totuşi speră să iasă la un moment dat, printr-un miracol divin, dar fără prea multe implicaţii morale, dacă se poate. Şi oricât ai vrea să împaci şi capra şi varza, la drum lung începi să înţelegi că nu e acelaşi lucru unde dai şi unde crapă.

Safe travels!

Aşa că, la umbra înţelepciunii gulliveriene, încep să fac tot mai abitir diferenţa dintre bine şi rău, neexcluzând intuiţia care chimic sau nu, îţi dă întotdeauna indicaţii despre călătorul căruia îi stă bine cu drumul sau nu. Noroc că dincolo de Lilliput se află Houyhnhnmii, cei aproape de natură, frumos, artă. Acolo e bine de zăcut. Cam asta e concluzia unei săptămâni filtrate prieteneşte, după care am priceput morala conform căreia prietenul la nevoie se cunoaşte. Cu Gulliver sau fără, vă doresc drum bun (fără cale sprâncenată)!