Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ipostazele Cannes-ului (I)


Andrei Simionescu-Panait

20.05.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mulţumesc şoferului şi cobor cu o staţie mai devreme. Câteva hoteluri între două vârste şi o bătrână ce stropeşte câteva mere verzi, aduse la soare pentru vizitatori. Primele plimbări vin de obicei în compania bagajelor, aşa că întâlnirea cu gazda, întrupată într-o damă cu brăţări, devine un peisaj ce îmi surâde. Deşi nu la fel de mult precum apariţia magazinului unui arab de origine relativ incertă, butic îngreunat de frumuseţea celor doi copaci din faţa intrării.


La fiecare colţ apare câte o astfel de mică particularitate, ascunzând discret un şarm al locului. Iar acestea se întâlnesc pe firul unei plimbări ce încetează în compania unei deschideri azurii, în faţa căreia oricine îşi răpeşte din propriul timp, pentru a privi, câteva clipe.


Juan les Pins, acest frate mai mic al Cannes-ului, nefiind într-atât de luxuriant, într-atât de impunător, lasă impresia că poate fi cuprins mai uşor, fără mari eforturi, de către călătorii ajunşi până aici. Întrucât majoritatea lumii merge spre festivalul de film aflat pe partea opusă a golfului, orăşelul poate fi trăit alături de localnicii săi, alături de aceşti oameni primitori şi amabili, care se pare că încă nu au uitat de farmecul simplu al atingerii brizei marine sub privirea unui soare, încă blând.


Cred că distincţia acestui loc este dată de aceste două chipuri îngemănate, de plimbările neobosite pe firul ţărmului, de refugiul din spatele obloanelor fin ţesute pe ferestre. Este ca şi cum aceştia savurează câte puţin, dar intens, din coasta ce le oferă, atât o lumină caldă la amiază, cât şi un vânt ţepos în orele de dinaintea răsăritului. Iar între acestea mai apare, uneori, câte o furtună mică, venită dinspre mare, începută pesemne peste dealul de lângă. Şi am zis, totuşi, să o privesc de la o oarecare distanţă.


Adăpostit fiind sub umbrelele relativ fragile ale unei terase de pe plajă, am avut vaga senzaţie de a fi un personaj uitat al unei scrieri de Thomas Mann. Dar ploaia rămasă printre acei nori a curăţat momentul. Ceea ce m-a făcut să mă îndrept, iniţial doar cu gândul, spre Cannes-ul de vis-à-vis. Un oraş diferit, mult mai luminat la apus, am avut premoniţia unei eventuale greutăţi în a mă acomoda cu presupusul ritm al locului. Iar pentru aceasta mi-a ieşit în cale un cadru destul de opus. Aşa că, înainte de a porni, nu am putut sa nu mă las bântuit de către imaginea acestei case părăsite, ecou al faptului că şi în acest loc aparte, timpul nu este prea darnic.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer