Iar printre aceste case apropiate, găsesc un anticariat pitit într-un beci vechi. Las umbrela în compania gazdei vârstnice de la intrare şi răsfoiesc câteva titluri prăfuite. Tavanul cursese destul pe paginile învechite, poate ca o prelungire a ploii de afară, aşa că aleg un titlu, îl scutur puţin şi îl dau doamnei de la ieşire. Cu degete lungi, zâmbeşte uşor şi îmi aruncă arătătorul afară, către spatele anticariatului.
Stând de veghe asupra orăşelului, castelul pictorului mai vorbeşte uneori, prin clopotul catedralei ce stă la poarta sa. Care de fapt este mereu deschisă, întrucât sunt doar nişte scări subţirele, lângă care a crescut, în timp, o reşedinţă obişnuită.
Înăuntru, mi se oferă o plimbare uşor stranie printre tablouri. Pictorul lasă în urmă, în atelierul său, imagini însorite, ipostaze erotice, pline de figuri mitologice voioase. Joie de vivre mă întâmpină precum o cunoştinţă puţin mai veche, la ultimul etaj, ceea ce mă face să cred că îi place să asculte ploaia pe timp de noapte, atunci când privitorii dispar. Nu stau prea mult şi cobor pentru a întâlni statuile de pe terasă, în compania unei mări mediterane încă iritate. Deşi plouate, acestea nu se plîng şi pozează bucuroase pentru încă un culegător de amintiri.
Mă întorc în faţa librăriei şi văd că, între timp, gazda plecase, iar uşile stăteau închise. Câteva voci încep să se audă din ce în ce mai proeminent, venind dinspre strada vecină. Artizani locali, fluturând meşteşugurile îndrăgite, dobândite familial, apar sub ceea ce cred că fusese, înainte, acoperişul unei staţii feroviare. Siluetă fragilă cu un chip aparte, suflătoarea de sticlă neagră vorbeşte animat despre foiţele aurii ale cerceilor, îmbrăcate grijuliu în întuneric. La fel şi vânzătorul de lavandă de lângă, care la anumite ore ale amiezii îşi aminteşte despre plimbările sale de tinereţe, printre dealuri provençale.
După multe poveşti şi o ceaşcă de cafea, castelul sună a înserare. Probabil că, în curând, la fel va face şi trenul. Lăsând artizanii să dispară după colţurile caselor, mă îndrept spre gară, alături de restul lumii, şi mă întreb cum arată intrarea catedralei vorbăreţe, în prezenţa lipsei călătorilor.
