Quanti amori

"Buongiorno, Suor Michelina. Am venit s-o iau pe Eva. Unde e, de ce nu e-n curte cu ceilalţi copii?"
"Buongiorno, Signor Soavi. Fiica ta e pedepsită. La fel şi Marta. Sunt în clasă."
"Aoleu. De ce?"
"S-au bătut toată ziua, ce ruşine."
"Come? Eva cu Marta? De ce? Sunt cele mai bune prietene."
"Nu ştiu de ce şi nici nu mă interesează. Te rog să-i transmiţi soţiei că sunt dezamăgită. Revoltată. Supărată. Cum să se bată două fete între ele? Pe ce lume trăim?"
"Îmi cer scuze, Suor Michelina, n-o să se mai întâmple. Promit."

Soţul a găsit-o pe terorista noastră şi pe prietena ei de suflet, mă rog, fosta... aşezate pe scaun, în clasă, sub supravegherea celeilalte măicuţe: Suor Veronica. Deşi aveau ochii umflaţi de plâns, nu pierdeau ocazia să-şi mai dea una alteia la gioale în secunda în care măicuţa avea proasta inspiraţie să-şi ia ochii de la ele, fie şi pentru o secundă...
Odată ce s-au urcat în maşină, Michele a început interogatoriul:
"Ce-ai combinat, Eva? Aştept explicaţii."
"Riccardo e iubitul meu. E al meu. Doar al meu!"
"Ce legătură are Riccardo acum? Nu mi-ai răspuns la întrebare."
"Are."
"Eva, dacă venea mă-ta să te ia de la şcoală, ţi-e clar că la ora asta nu mai aveai dinţii ăia de lapte în gură? Să zici mersi că am venit eu!"
"Mersi."
"Eva! Zi ceva. Explică-mi, puiule. Mă-ta se întoarce azi din Elveţia. Dacă vorbeşte cu Suor Michelina, e capabilă să-mi rupă şi mie dinţii."
"Taaaaati..."
"Nu plânge, prinţeso! Spune-mi..."
"Taaaaati..."
"Amore mio, sufleţel, ce s-a întâmplat?"
"I-am cerut mâna lui Riccardo."
"Eh??"
"M-am dus la Riccardo şi l-am întrebat dacă vrea să fie bărbatul meu."
"Eh??"
"Şi el mi-a zis: Nu! Nu, mulţumesc!"
"What the fuck?! Glumeşti?"
"Mi-a zis că se căsătoreşte cu Marta. Că e cea mai frumoasă."
"Du-te măi de aici. Şi tu îl crezi pe boul ăla?"
"Păi şi mama zice că Marta e foooarte frumoasă."
"Hai şi lasă-mă cu ce zice maică-ta. Doar gura e de ea. Ascultă-mă, tu eşti cea mai frumoasă. Iar eu te iubesc ca un nebun, principessa. Te ador!"
"Tati, ştiu. Dar eu îl iubesc pe Riccardo mai mult decât pe tine."
"Uite aici eşti drăguţă exact ca mă-ta. De la ea ai moştenit drăgălăşenia asta... Uffa! Acu' de ce plângi, iar?"
"Eu cu cine mă căsătoresc?"
"Ohooo, să fii tu sănătoasă. Câţi băieţi o să mai iubeşti tu..."
"Ba nu."
"Ba da!"
"Ba nu!"
"Ba da!"
"Ba nu!"
"Eva, crede-mă. Uite îţi cânt un cântecel şi ai să înţelegi... Ascultă versurile."

"Accesi, spenti, stupidi e speciali
Due consonanti persi in tre vocali,
Son loro che ci aiutano a non sentirci soli,
Perciò sono importanti... e li chiamiamo: amori...

Aprinse, stinse, ridicole şi speciale
Două consoane pierdute între patru vocale,
Sunt cele care ne ajută să nu ne simţim singuri
De-aceea sunt importante... şi le numim: iubiri."


Mă gândeam că e joi, că e un timp minunat afară, că sunt bucuroasă că m-am întors la Roma şi că am chef de-un grătar la cină. Punct. Mă pun pe căutat lemne prin grădină când, la un moment dat, aud maşina soţului apropiindu-se de garaj. Mă-ndrept spre ei şi mă pufneşte râsul auzindu-l pe Michele cum fredonează ca prostul:

"Gli amori sotto un grande cielo, o chiusi in una stanza,
Gli amori in cui hai perso la speranza...
Mă quali amori, quanti amori?...

Iubiri sub cerul înstelat sau închise într-o cameră,
Iubiri în care nu mai ai nici o speranţă...
Dar care iubiri, câte iubiri?"

"Te laşi de regie, Michele? Te apuci de cântat?"
"Mamaaaa! Te-ai întoooors!"
"Ce faci, pitico, dă' să te pup pe buric, mânca-ţi-aş ficaţii tăi de scumpă... Dă' să te pup şi pe tine, Miki."
"Mamaaaaa, ce bine c-ai venit!"
"Auzi? Da' de ce ai ochii umflaţi? Ai plâns, amore? Te-a supărat cineva sau ai enervat pe cineva?"
"Nu!"
"Ok. Hai c-o sun pe Suor Michelina."
"Nuuuu!", urlă fiica şi soţul la mine terorizaţi, fără să fi înţeles de ce.
"Nevastă, avem o problemă."
"Ai uitat să-mi cumperi ţigări??", întreb stresată.
"Nu, calmează-te. Marta i-a furat iubitul copilei noastre!"
"Come?"
"Riccardo se căsătoreşte cu Marta!"
"Cu Marta?"
"Cu Marta!"
Înghit în sec, meditez câteva secunde, mă întorc spre Eva şi-o întreb:
"Şi tu n-ai bătut-o de i-a sunat apa în cap?"
"Ba daaaa!", îmi răspund fericiţi şi uşuraţi, fără să înţeleg iar motivul.
"Hai lasă, Eva, şi-aşa peste o săptămână intri în vacanţă şi nu-l mai vezi până în septembrie. Să vezi ce greu ţi-ar fi fost să îi duci dorul."
"Păi mie mi-e dor de el, deja."
"Da, mămică. Dar mitocanii se uită de zece ori mai repede. Bulan. Hai, ajută-mă să găsesc lemne."
"Cum a fost în Elveţia?", mă întreabă soţul.
"Normal."
"'¥ţi-ar filmele ale dracu' să-ţi fie...", bombăne.
"'de ţi-ar crăpa toate actriţele de cancer, bărbate!", îi răspund prompt.
"Cum e refrenul din Quanti amori?"
"Ce-ai zis?"
"Quanti amori, de Toto Cutugno. L-am uitat. Aşteaptă fii-ta să afle şi restul."
"Eva, vino la mama. Ascultă:

"Ma quaaaaaanti amori, quali amoooooriiiii,
Con il coraggio e la paura di volersi beeeene,
Amori fragili che vanno via,
Quelli in cui soffri solamente tu?
E gli altri a dire: Cosa vuoi che sia??...

Dar câte iubiri? Care iubiri?
Cu teama şi curajul de a rămâne totuşi îndrăgostiţi...
Iubiri delicate care dispar,
Sau cele în care doar tu suferi?
Iar ceilalţi care-ţi tot repetă: Şi ce mare scofală crezi că e??"


Sunt ferm convinsă că am fi petrecut o seară plăcută, romantică, normală, din când în când ne-am fi şters unul altuia câte o lacrimă din cauza lui Cutugno, dacă nu şi-ar fi băgat diavolul coada pe la ora 21-21.30 când, pe neaşteptate, am fost loviţi în timpane de muzica dată la maxim din Circolo del Tennis, un club sportiv exclusivist, ăla în care mă văd cu Tiziana (vecina împuşcată de imaginaţia mea bolnavă) în fiecare vară, la piscină cu un campari într-o mână şi o ţigară în cealaltă, în timp ce bărbaţii noştri transpiră şi se înjură între un meci de tenis şi altul. Vara se poate închiria locul pentru a organiza petreceri. Asta înseamnă artificii până la unu noaptea, discotecă, mâncare şi băutură. Înseamnă, de asemenea, că vecinii nu vor închide ochii până pe la 4 dimineaţă. O dată ce am auzit "I, I follow you, deep sea, baby... I folow you...", am sărit ca arsă de pe băncuţă din grădină şi m-am pus pe dansat. Soţul la fel. Notă pentru cititor: a dansa împreună înseamnă să-i parodiem cât putem de bine pe tinerii din ziua de azi şi pe cei de ieri, deci sarcina este să fim cât mai caraghioşi posibil, câştigă cine reuşeşte să-l facă pe celălalt să se tăvălească, pe jos, de-atât râs! De obicei, mă bate soţul, are un spirit de observaţie mult mai dezvoltat ca mine, deh: ochi de regizor, prinde în zbor ticurile persoanelor şi le exagerează. Succesul e garantat.
Problema este una: Eva e obosită şi vrea să doarmă.

"Nevastă, bag-o tu în pat."
"Ba tu!"
"Nici nu mă gândesc. Asta am făcut 10 zile."
"Şi eu 4 ani. Aşa că n-o să crapi dac-o pui şi în seara asta."
"Eu dansez, sunt ocupat."
"Şi eu la fel."
"Mammaaaaa..."
"Vorbeşte cu tati, Eva!"
"Taaaati..."
"Hai, mai dansam 5 minute şi îţi pun pijamaua, principessa."
"Io vreau acum."
"Peste 5 minute, am zis."
"Ba acum! Mi-e somn!"
"Eva, nu mă provoca! Vrei să mă iau de tine că te-ai bătut cu Marta toată ziua?"
"Nu. Vreau în pat."
"De ce te-ai bătut cu ea? Păi, e frumos? E civilizat? Ai văzut aşa ceva în casa asta?"
"Mmmh, păi mama îţi mai dă câte o palmă. Câteodată... sau te împinge."
"Vezi? E vina ta!"
"Vina mea? Cum îţi permiţi? Ultima palmă, poate ai uitat, dar chiar ţi-ai meritat-o..."
"Nevastă, nu scoate scheletele din şifonier acum, abia te-ai întors, stai aşa..."
"Eva, în seara asta te bagi singură în pat. Eşti mare, fato! Gata! Ai 5 ani, aproape."
"Nuuuu..."
"Ba da! Acum. Du-te-n dormitor. Vin şi eu."
"Când?"
"Dup-aia."
"Te roog..."
"Eva, vrei s-o sun pe Suor Michelina? Acum?"
"Hai c-a plecat. Bagă, Nedeleea."
"Uite aici, aşa dansau românii în anii '80 pe la bairame..."
"Văleeeeu, ce proastă eşti!"
"Stai, că n-am terminat. Mai făceau şi aşa..."


Peste două ore eram frânţi. Ne-am întins pe canapelele din sufragerie cu ultimul pahar de vin în mână. Cum o fi reuşit Eva să adoarmă rămâne un mister. Am auzit-o, ce-i drept, chemându-ne de câteva ori, suav şi subţire, de la fereastră, ca Federico Fellini pe Anita Ekberg, în timp ce îşi făcea băiţă în Fontana di Trevi, în filmul La dolce vita... dar mai departe nu ştiu...

"Io vreau să dorm."
"Ce aştepţi?", mă întreabă soţul.
"Să oprească ăştia muzica şi artificiile."
"Mai e până la 4."
"Dumnezeule, în Elveţia nici musca nu îndrăznea să bâzâie de la ora 18..."
"Dă-mi telefonul, amore."
"Ţine. Pe cine vrei să suni?"
"Pronto? Vigilanza? Buona sera. Mă numesc Michele Soavi. Locuiesc pe Appia Antica şi avem un copil mic în casă care nu reuşeşte să doarmă de două ore. Este inadmisibil. Trebuie să interveniţi."
"Ce-au zis?", întreb curioasă.
"Să închid ferestrele. Şi uşa."
"Să mooori tu!"
"'¥tu-le muma-n cur, ia stai aşa ca mai am o idee. Pronto? Carabinieri? Buona sera, mă numesc Michele Soavi şi ţin să vă informez că în această casă... mmmh, da... exact. Eu sunt. Dacă vă zic... Da. Michele Soavi. Nu. În momentul asta pregătesc un film cu Polizia di Stato. Păi, cum să nu? Ştiu. De-aia vă şi iubesc. Normal că ţin cu Carabinierii dar... Ah, da? Mulţumesc, sunteţi drăguţ. Foarte amabil, vă mulţumesc încă o dată pentru complimente. Da. Cum ziceam... am un copil care nu reuşeşte să doarmă. Plânge, se zvârcoleşte, da... Aaaah, serios? Bine. Bine, atunci. Sigur că da, promit. De ce nu? Un rol se găseşte, întotdeauna. Cum aţi zis? Nu pentru dumneavoastră? Aaah, pentru băiat? Şi mai bine, atunci. La revedere. Grazie, ancora!"...
"Ce-au zis, Miki?"
"Că în 10 minute se termină bâlciul."
"Şi tu crezi?"
"Nu."


Epilog.

"Zic să dormim, bărbate. Mi se închid ochii de somn."
"Noapte bună."
"Hai să trăieşti."
"Auzi?"
"Da, Michele."
"Mmmmh... mă gândeam..."
"Gândeşte-te mai repede. Dorm în picioare."
"Nu, pe bune acum. Te rog şi eu ceva."
"Roagă-mă."
"Nu scrie, nevasta, pe LiterNet, de chestia asta."
"De care?"
"De cum le-am stricat ăstora petrecerea. Să mor dacă mă gândeam că ăştia vor interveni în cinci minute. Bwhahaha! Stai că nu reuşesc să m-abţin de râs... Porca-miseria, cum or fi reuşit? Bwahahahha!!!! Mă rog. Să rămână un secret. Nu arunca cu noroi în mine."
"Bine, Michele. N-am să povestesc."
"Aşa. Mersi. Auzi?"
"Ce mai vrei??"
"Şi nici de cum certat-o amândoi pe Eva, fiindcă aveam chef de dansat. Lumea ar putea să nu înţeleagă."
"Păi şi despre ce să vorbesc atunci?"
"Scrie doar despre cum îi cântam în maşină Quanti amori de Toto Cutugno. Ajunge."
"Eşti în criză de afecţiune? Ai nevoie să te iubească cititorii de pe LiterNet? Asta ar mai lipsi."
"Eşti rea. Eşti foarte rea cu mine, câteodată." zise soţul, băgând la înaintare expresia de câine abătut.
"Rea, un cazzo! De-ai ştii ce bine scriu de tine, ce mişto te-am inventat, plăsmuit, desenat... Dacă m-aş apuca să recitesc textele aş fi în stare să mă îndrăgostesc de tine, Soavi!"
"Vaffanculo, Nedeleea!!! Uite, asta poţi s-o publici, de exemplu. Şi pun pariu că o grămadă de persoane ar fi de acord cu mine!"
"Michele..."
"Noapte bună!"
"Michelica..."
"Vaffanculo, am zis!"