îşi îngropa serile în exaltări
dimineţile în înfruntări ale realităţii
de fiecare dată alta-i era singurătatea
deşi zilele toate la fel
timpul şi-l umplea cu lecturi
la care bărbaţii nu rezistau –
avea o meserie necesitînd dialogul cu umbrele
între acestea, silueta tutelară a unui bărbat uscăţiv
cu degete fine
cu privire verde şi rece
– obiectivitatea iernatică a unor spirite academice
el o asculta şi-i era mîngîiere
era pricina speranţelor ei exagerate
continuă ! îi spunea – pe acest drum
a mai rămas un diamant
în fiecare seară ea reîncepea să spere
şi diamantul îi era aproape
dimineţile îi readuceau sicriul realităţii
acolo odihnea – în mătase –
cu chipul ei
o străină îmbătrînind
(din volumul Năluci şi portrete, ed. Nemira 2001)
1 comentariu
Arhiva rubricii
Diphylleia grayi, Ruxandra CesereanuDescântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate