Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jucăria sexuală


Laurenţiu Olteanu

06.07.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nu eşti decât o jucărie sexuală, îmi spui. Nu mă atingi câtuşi de puţin, stimate domn, cap de familie cu maşină, apartament şi copii luaţi pe firmă. Jucăria asta sexuală te face să-ţi pierzi minţile, sau poate nu te-ai văzut, cât de jalnic eşti, cât de patetic, ai da orice pentru un moment infim de extaz. Carnea ţi-e uscată ca nisipul încins al deşertului. Şi n-ai nici patruzeci de ani. Când zăceam sub corpul tău mătăhălos, să ştii că nu reuşea decât să-mi fie milă de tine. Mă întrebam: cum trăieşte acest om, oare ce accident bizar, ce împrejurări nefericite l-au adus în braţele mele? La vremea respectivă nu ştiam că tu nu poţi fi numit om. Am avut şi eu de învăţat din această poveste.

Te-am tentat, îmi spui iar şi iar. Spune-mi, trăim într-o lume în care unei femei i se mai poate pretinde să umble acoperită cu o foaie de cort? Nu cred. Mai degrabă, gândirea ta este retrogradă. Te plângi că ai insomnii. Te zvârcoleşti noaptea în pat, la câţiva centimetri de soţia ta, în timp ce ea, o femeie de o naivitate înduioşătoare, îşi leagănă temerile în somn, fără să îndrăznească să deschidă ochii şi să te privească. Oftezi, te întorci de pe o parte pe alta, încerci să alungi gândurile nopţii. Cauţi ceva dar nu ştii ce. Cauţi propriul tău suflet.

Indivizilor de teapa ta le lipseşte conştiinţa de sine. Mistificaţi propria voastră imbecilitate, o ridicaţi la rang de ordine naturală. Nu ştii ce cauţi şi te laşi păcălit de instinct. Opţiunea unei judecăţi raţionale nici măcar nu există. Te trezeşti în tot felul de situaţii, niciodată nu e vina ta, eşti surprins de evenimente şi oameni, tu nu faci decât să reacţionezi şi nimic mai mult. Eu te-am tentat, şeful te stresează, copiii nu sunt cuminţi, iar nevasta, ea a devenit plictisitoare, nu-i mai place sexul cu tine, de fapt nu-i mai place să şi-o tragă cu nimeni, şi-a pierdut pasiunea, e doar o carapace frigidă. Lumea complotează împotriva ta. Noi, ticăloşii de lângă tine, nu te lăsăm să trăieşti.

Cauţi o scăpare şi te afunzi şi mai rău în instinct. Crezi că sexul te va transforma, îl priveşti ca pe-o recompensă: ridici botul în aer, îi adulmeci misterul, duci puşca la ochi şi apeşi pe trăgaci. La câţiva metri în faţa ta, sexul cade răpus ca o prepeliţă. Foamea ta e greţoasă, sordidă. Şi nu poate fi potolită nicicum.

Eu sunt imorală, atât de perversă mi-este natura încât m-ai redus la statutul de simplu obiect. Însă obiectele nu au nicio vină, numai monştrii ca tine sunt capabili să distrugă. Dar tot ce faci se întoarce împotriva ta. Noi, obiectele, asistăm de pe margine. Neputincioase, ne supunem uzului comun, căpătăm întrebuinţări diverse. Ceea ce nu înţelegi e că, în tot acest timp, suntem cufundate în nesimţire.

Nu sunt o fire romantică. Altfel spus, nu cred în basme, nu aştept niciun prinţ fermecat şi, dacă ar fi să-mi iasă unul în cale, aş realiza că nu e decât o himeră şi m-aş duce la psiholog. Iubire, sex şi viaţă de familie, toate cu acelaşi bărbat? E suficient să privesc în jurul meu pentru a constata că aşa ceva nu există. Un ideal potrivit micii burghezii, dezlipit din romanele fanteziste ale lui Jane Austen şi transformat cu urgenţă în scop al vieţii. Când te-am cunoscut, în acea noapte de octombrie, am crezut că tu înţelegi asta. Aveam nevoie de sex, doar de sex, şi te-am ales pe tine din simplul motiv că-mi aduceai aminte de tatăl meu. Uneori mi-e dor de privirea lui aprigă, de atingerile lui neglijente, dar mai ales de clipele de repaus, când credeam că în sfârşit am scăpat, tăticul simte ceva pentru mine, poate chiar mă iubeşte.

Am urcat la etaj, în camera de hotel întunecată şi rece ca o peşteră, tot timpul cu senzaţia că pielea-mi este murdară chiar dacă tu-mi spuneai că sunt frumoasă ca o prinţesă. Acolo unde era piele tu vedeai plastic. Mi-ai dat jos chiloţii, m-ai aşezat în mijlocul patului cu picioarele desfăcute. Mi-am imaginat că sunt o păpuşă Barbie cu încheieturi flexibile, de gimnastă. Îmi părea rău că nu ţi-am cerut să mă plăteşti. Banii pot clarifica o relaţie complicată. Aş fi înţeles de la început jocul, şi anume că nu eram acolo decât pentru a-ţi potoli foamea. Din fericire, ai terminat repede.

Atunci am crezut că e posibil să mă îndrăgostesc. În sfârşit, am zis, un bărbat care rezolvă cu rapiditate dilema sexului pentru a face loc sentimentelor înălţătoare. Neputincios, întrebai dacă mi-a plăcut, îmi cereai un răgaz, îşi revine, stai liniştită, dă-mi câteva minute. Aveai şi simţul umorului. Îţi alintam sexul pleoştit şi, când în sfârşit zvâcnea, ochii îţi străluceau de parcă ai fi săvârşit un miracol.

Mi-amintesc zilele ce-au urmat ca prin ceaţă. Eram orbită de foamea ta, mă simţeam ca un moelleux au chocolat când îţi vârai botul în mine. Mă lingeai cu poftă, mă pătrundeai cu nesăţ, iar eu stăteam cuminte în toate poziţiile, încercând să imit fie o masă de călcat rufele, fie o uşă de şifonier, la nevoie chiar şi un scaun rabatabil de grădină. Remarcai cu voce tare că ai devenit expert, acum totul dura ceva mai mult de zece minute. Nu ştiu de ce, dar îmi aduceai aminte de benzile de casetofon ce trebuiau mereu derulate. Mă gândeam la această redundanţă bizară, la acest du-te-vino care nu reuşea să-mi atingă niciun nerv, la cât de silitor erai, întocmai ca un elev de clasă primară. Te transformaseşi peste noapte din bărbat în copil şi eu nu puteam decât să asist pasiv, aşa cum o cerea postura mea de simplu aparat casnic. Apoi mi-ai cerut să urlu. Vreau să aud ce simţi, spuneai. Am făcut-o şi pe-asta, bucuroasă că aşa pot să-mi exersez creativitatea.

Dar fericirea vine şi trece. Trebuie să mărturisesc că, într-un fel, e şi vina mea. Mă plictisesc repede. De locuri, de obiecte, de oameni. Mă depărtez de lucrurile concrete şi-mi dau seama că, indiferent ce aş face, voi fi mereu singură. Sexul e o scăpare de moment, uneori am impresia că ar mai alunga din plictiseală şi atunci caut un neisprăvit ca tine, mă asigur că bărbatul din faţa mea nu prezintă nicio tentaţie reală, că e slab, demn de tot dispreţul.

Asta e o problemă, dar o ţin sub control cu pastile. Hai, nu te mai încrunta aşa, fii bărbat. Crezi că mie mi-e mai uşor? Lumea toată îmi pare a fi un acvariu, un tablou kitsch al vieţii trăite printre plante ornamentale şi corali de plastic. Vorbesc cu peştii, le bat în geam şi ei vin la suprafaţa apei, ridică boturile monstruoase şi-mi cer de mâncare. Le atârnă rahatul sub burtă şi eu vorbesc cu ei ca şi când totul ar fi în regulă. Cum se întâmplă acum, de pildă. Ai făcut pe tine. Eşti o fiinţă abjectă. Nu plânge.

Te bat la cap cu prostiile mele când tu ai probleme mult mai grave de rezolvat chiar în acest moment. Vreau să te ajut. Să stăm de vorbă prieteneşte, să-ţi analizăm situaţia şi să vedem dacă ai scăpare. Recunosc, nu te afli într-o poziţie confortabilă. Te-am legat cât am putut eu de bine şi n-aş vrea să te superi prea tare. Dacă tot e să trecem prin asta, hai să o facem fără scandal şi fără mizerie. De-abia am făcut curat şi ştii cât urăsc să trebăluiesc prin casă ca o tâmpită. Curăţenia este cea mai cruntă activitate umană. Te îndobitoceşte. De-asta femeile ajung să se poarte ca nişte animale domestice în curtea bărbatului.

M-am săturat să fac parte din decorul mut al unei lumi închinate sexului tare. Vreau să fiu liberă, chiar dacă asta înseamnă să-mi mânjesc mâinile. Am ascuţit lama vreme de câteva luni, tot gândindu-mă cum să fac să-mi fie mai bine. O jucărie sexuală poate fi, la nevoie, şi o armă albă.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




3 comentarii

  • remember me...
    Julia, 08.12.2013, 15:56

    interesanta perspectiva: complex Oedipian? nimfomanie? lumea ca balci/panopticum? suprematia obiectului? a kitschului si a artificialului mai "real" decat "realul" !? :)Imi aminteste de Intamplari in irealitatea imediata a lui Max Blecher... Imi place cum scrii. Trebuia sa mi le trimiti pe mail...mmm. Unde-ti pot trimite textele si poeziile?

    • RE: remember me...
      Laurentiu Olteanu, 13.12.2013, 15:25

      Julia, mulțumesc pentru aprecieri. E însă vorba de o confuzie, căci nu știu la ce te referi când spui că trebuia să-ți trimit texte pe email... Sau să primesc eu de la tine?
      Laurențiu

      • RE: RE: remember me...
        Me, 12.01.2014, 17:39

        S-ar putea sa fie o confuzie, daca nu esti tu acel Laurentiu care a publicat intr-un volum colectiv coordonat de Florin Piersic Jr si care mi-a cerut adresa de mail, intr-o nu stiu care seara...dintr-o nu stiu care iarna...intr-un nu stiu care tren (era unul ce se-ndrepta spre Bucuresti) :)

Spacer Spacer