Dar "Ce vrem să cunoască" - în ce scop? Ca să îi fie de folos în viaţă, la modul cît se poate de general? Ce înseamnă, atunci, "folos"? Sau ca să-l ajute în profesia sau cariera pe care o va alege, oricare va fi fiind aceea? Nu e uşor de dat răspunsuri cu care să fie de acord şi reprezentanţii respectivei discipline şi ceilalţi, indirect sau deloc interesaţi.
În cazul matematicii, caz pe care îl cunosc cel mai bine, lucrurile par mai simple, cam toată lumea e de acord că "matematica e necesară, fără matematică nu se poate". De fapt, nu-i deloc aşa de simplu. Cei care se vor specializa în această disciplină sînt puţini. Dar majoritatea celorlalţi vor folosi, într-un fel sau altul, cîte ceva din ce se învaţă în şcoală. Dintre absolvenţii liceelor reale, cei care vor continua studiile vor merge, în cea mai mare parte, la facultăţi tehnice, de ştiinţe (la Universitate) sau economice, unii poate la Medicină, deci vor avea nevoie de matematică - poate nu de atît de multă cîtă se face în liceu, dar vor avea nevoie. Însă cei care se vor opri la nivelul liceului cu siguranţă nu vor folosi, de exemplu, analiza matematică şi teoria structurilor algebrice ca atare.
De fapt, ca să fim foarte sinceri, pentru a fi un simplu inginer care conduce activitatea într-o secţie sau pe un şantier nu e nevoie să ştii multă matematică. Nici ca să aplici normative şi proceduri gata făcute nu trebuie să refaci toată teoria, e suficient să cunoşti rezultatele, nu cum şi de ce s-a ajuns la ele. Cu totul altceva sînt cercetarea, proiectarea, aici e nevoie să înţelegi cum şi de ce - dar cîţi lucrează în aceste domenii? Sînt şi cercetători care consideră că nici măcar pentru cercetare nu e necesară cunoaşterea matematicii (a analizei matematice, de exemplu), e suficient să ai intuiţie, să-ţi cunoşti domeniul şi să ştii ce să-i ceri colegului matematician.
Impresia mea e că scopul prim al educaţiei matematice şcolare, după instrucţia elementară, ar trebui să fie formarea şi antrenarea deprinderilor de gîndire, în speţă formarea raţionamentului, obişnuinţa operării cu concepte abstracte - toate folositoare şi pentru alte discipline -, înţelegerea şi analiza unei probleme concrete cu ajutorul unui model matematic. Deprinderile de calcul avansate s-ar subsuma acestui scop, ele n-ar trebui să devină un obiectiv în sine.
Or, uitîndu-ne la manuale şi la subiectele de bacalaureat, vedem că, acum, accentul este pus, dimpotrivă, pe calcul şi pe aplicarea unor reţete pentru care copiii sînt îndelung antrenaţi cu exerciţii repetitive, plictisitoare şi care nu exersează gîndirea. A fost eliminată din liceu geometria sintetică, domeniul prin excelenţă în care raţionamentul primează şi reţeta n-are şanse de izbîndă; probabilităţi aproape că nu se fac; lipsesc problemele "cu text", adică tocmai acelea a căror rezolvare presupune identificarea modelului matematic necesar. Copiii sînt "dresaţi" să aplice formule fără să stea mult pe gînduri şi comportamentul acesta de păpuşă mecanică le asigură succesul la examene.
Dacă nu vom face cît mai repede schimbări în acest sens, ne vom apropia din ce în ce mai mult de modelul din Minunata lume nouă: masa nu trebuie să gîndească, e suficient să poată face operaţii elementare; aleşii sînt antrenaţi separat (la noi, prin concursuri, clase speciale etc.) N-aş vrea să fiu greşit înţeles: cei dotaţi trebuie formaţi la nivelul posibilităţilor lor, dar fiecare absolvent ar trebui să ştie să gîndească, nu doar să aplice formule de calcul. Ştiu că mulţi alţi colegi sînt de aceeaşi părere. Mai rămîne "doar" ca programele să fie refăcute în acest spirit, apoi să se scrie manualele aferente. Ministerul nu o face. Sarcina ar trebui preluată de Societatea de Ştiinţe Matematice. De ce trenează atîta lucrurile, nu ştiu.
imagine: visezdeciexist.blogspot.com