Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Pe baza fotografiei alb-negru de mai jos, imaginați o poveste pe minim o pagină și pe maxim trei. / Absolută libertate în alegerea registrului. De la comic la tragic, orice e permis. / Mare atenție la ghilimele. Puneți-le ca-n română, nu ca-n engleză sau ca-n franceză - pe LiterNet o să apară ca în engleză, că așa sunt setările siteului. / Mare atenție la spații! Pare ceva lipsit de importanță, dar nu-i așa. / Făceți-vă curaj și nu vă feriți de dialoguri, dacă structura narativă o cere. / Întrebați-mă orice. Nu există aici sfială, jenă sau «Mi-e rușine să întreb, să nu creadă Buzea că...»; absolut orice întrebare este LEGITIMĂ!"
One night stand
Marius Cărbunescu
Mama, draga de ea, n-a avut inima să arunce cutia cu lucrurile mele din adolescență, deși a trecut prin vreo două mutări, de când i-au plecat copiii la București și au lăsat apartamentul gol de suflete. Acum se pregătea pentru a treia, undeva la țară.
- Ia-le maică și scapă-mă de ele, că doar nu le-oi căra cu mine în mormânt.
- Ce vorbe-s astea, mamă, mai bine fă bine și îngrijește-te, că acu' îți vin nepoții și ai de alergat după ei.
Ea cum să asculte de mine și să-și înghită medicamentele, dacă eu n-o ascult? De gura maică-mii, în una din rarele vizite pe la ăi bătrâni, m-am așezat pe un taburet, cu cutia în față, și am început să cotrobăi în ea. Gândul nemărturisit - să arunc aproape tot ce are legătură cu momentele acelea de derută din viața mea - m-a îndemnat să trag și coșul de gunoi lângă mine. M-am apucat voinicește de treabă, însemnări, scrisori, fotografii au zăbovit doar câteva clipe în mâinile mele, înainte de a se pierde în burta sacului negru. La un moment dat, am citit pe dosul unei fotografii: "Remediu în calea uitării", cu o caligrafie aparte. Mi-a plăcut formularea, cu gândul la maică-mea care tot uita să-și ia medicamentele, și am întors fotografia cu zimții tociți. Ia să vedem cine-o fi? Maică-mea a intrat atunci în cameră și a mai venit peste o jumătate de oră. Nu mă clintisem din loc, cu fotografia în mână.
Eu și Ea, one night stand, la balul de absolvire. Închiriasem o vilă la Bușteni, cu clasa, iar petrecerea cu ștaif s-a transformat iute într-un chef monstru. De obicei eram timiditatea întruchipată, dar atunci toate constrângerile s-au spulberat, de mi-am permis s-o abordez pe domnișoara de la recepție. Amfitrioana, o brunetă cu părul lăsat să cadă peste umeri, în chemisier-dress-ul verde crud din mătase naturală, croit decent până la nivelul genunchilor, mă privea stăruitor de câteva clipe. Am coborât privirea în pământ, cu un gest reflex, pentru a nu-i întâlni ochii încinși, care pârjoleau tot spațiul dintre noi, admonestându-mă cu foc: "Nu așa se cere un joint". Am priceput fără rezerve vorbele nerostite. Aș fi vrut să dau glas unui compliment, ce bine-i șade!, dar uitătura oțelită îmi înțepenise maxilarele. Stăteam cu privirea întoarsă și trăgeam cu coada ochiului, în caz de pericol, dacă ar fi chemat vreun bodyguard, trebuia s-o zbughesc degrabă. M-a citit din prima. Un zâmbet i-a încolțit pe figură când m-a provocat să dau în vileag dacă e prima dată când fac asta, asemenea fetelor experimentate, atunci când primesc câte un adolescent în vizită.
- O, nu! Nu-mi spune că e adevărat. Chiar n-ai mai încercat până acum?
La răspunsul meu timid, afirmativ, a râs cu poftă, ca un răsărit de soare. Atmosfera deja se relaxase. Îmi venise sufletul la loc și râdeam și eu de râsul ei molipsitor. Într-un moment de respiro, când nu se afla nimeni prin preajmă, mi-a șoptit peste umăr:
- În 5 minute ne vedem la etaj. Să nu faci vreo boacănă! Mă aștepți singur.
Am primit informația ca un susur gingaș, abia murmurat în ureche. Doar urechea mai era acolo pentru a auzi până la capăt fraza picurătoare de nectar, restul trupului se afla deja pe scări, plutind fără picioare, imponderabil și destructurat. O fărâmă de neliniște, rămasă rătăcită pe undeva, s-a risipit ca prin farmec când am văzut-o venind. Neliniștită, cotrobăind prin poșetă, a scos două jointuri, păstrate cu grijă într-o tabacheră, l-a aprins pe al ei și mi-a întins bricheta.
Fumam în liniște. După primele fumuri regretam că mi-am dezvăluit inocența, nu simțeam nimic și mă gândeam că poate mi-a dat altceva. Și-o fi bătut joc de mine, văzându-mă așa boboc? De ciudă, am început să trag vârtos din peticul gudronat de hârtie. Mare greșeală! Doar ce-am aruncat chiștocul, că cineva ne-a ochit în timp ce coboram scările. Pesemne ceva neobișnuit se insinuase în atitudinea, în șovăiala de a păși, fiindcă individul a venit în întâmpinarea noastră cu tot cu obiectivul aparatului foto, pentru un instantaneu de efect. Partenera mea a sesizat blițul și și-a ascuns în ultima clipă privirea, pentru a nu-și arăta ochii injectați și pupilele mărite. În schimb eu, cu sacoul cel alb și cravata din piele, m-am expus în toată splendoarea.
După ce m-am întors la masa festivă, a început să mă învăluie un abur molatic, realitatea să devină fluidă, un fel de beție lucidă. O mână nevăzută a dat perdeaua la o parte. Mă analizam singur, cu tot ce se petrecea în jurul meu, fără a-mi putea controla corpul anesteziat. Mai mult decât un simplu spectator, martor nevăzut la o disecție pe propria scoarță cerebrală, asta eram. Incapabil să mă opun, neputincios cu propriile emoții, dedublat, privindu-mi trupul din afara lui, cu un fel de compasiune, de parcă era al altuia. Fără vreun efort conștient, o avalanșă de amănunte nu-mi dădea pace. Trecerea s-a realizat fulminant, în lipsa unei legături logice detectabile. Creierul defect era bombardat cu o viteză amețitoare. Unde mă aflu, nu cumva în afara timpului? Ceasul de mână nu-mi folosea la nimic. Mă uitam tâmp cum își târăște limbile. Trecuseră doar câteva minute de când m-am întors de la țigară. Între el și ceasul biologic se căscase un hău fără fund. În intervalul cât durase rotația completă a sferei din tavan au încăput atâtea gânduri, conexiuni, imagini mentale, calcule, soluții, intuiții, filosofii, naivități, judecăți critice asupra acestora, negații, aberații, eternități, neanturi.
Curând am făcut cunoștință și cu percepția spațiului, la fel de falsă. M-am săltat de pe scaun ca să fac câțiva pași spre ieșire, pentru o gură de aer curat. Pășeam în străchini, proptindu-mă de pereți, până am găsit golul de ușă. Sub tălpile mele pavimentul arăta diferit, mai îngust, mai bombat, cu denivelări în funcție de culori, negrul era excavat, albul afânat, roșul ieșit în relief, ca un mușuroi de furnici. Atracția pământului dublase proporțiile unui corp scufundat în melancolie și aflat într-o mișcare haotică. Ce puteam să-i fac? Trebuia să-l suport, căci doar era corpul meu. Gazda m-a văzut, a venit după mine. M-a lăsat să respir de câteva ori punga de oxigen răcoros, apoi m-a întors la masa mea. Să stau locului cu o băutură în față, că nu mai e mult și mergem, mă va ajuta ea să urc în cameră. Din clipa aceea s-au stins luminile, blackout total!
Parțial, m-am bucurat de revenirea memoriei la duș, sub asaltul nemilos al rafalelor reci, care-mi găureau pielea, combinate cu cele confortabile, de apă fierbinte. Ochii refuzau să se deschidă. Mă puteam baza doar pe o percepție senzorială, similară cu a orbilor, de parcă aș fi plutit în derivă, în bezna minții, pentru a naufragia undeva pe tărâmul senzațiilor. Am îmbrăcat moale halatul de baie, iar trupul dizolvat în apă s-a scurs ușor pe pat, cu fața în sus. Mușchii, tendoanele și oscioarele îmi vibrau metodic, trimițând unde de plăcere în tot corpul. Un miracol mă sorbea încetișor. Cât să fi durat acea stare imaterială de membrană pe care își exersa virtuozitatea un percuționist iscusit? Cu noțiunile mele alandala despre timp și spațiu, n-aș putea spune, însă intensitatea fenomenului îmi transmitea că e ceva măreț, prin toți porii simțeam asta. O căldură intensă combinată cu o beatitudine fără margini m-a inundat până în cele mai îndepărtate capilare. Cotropit de o dulce toropeală, am adormit ca un prunc.
Când am deschis ochii, un sentiment de spaimă m-a cuprins instantaneu, pe lângă o durere de cap insuportabilă. Nu cunoșteam locul unde mă aflu, o casă străină totuși. Am rotit de câteva ori privirea, căutând un punct de sprijin pe tavan, în timp ce tavanul îmi răspundea cu aceeași monedă, rotindu-se privirii mele. Ce s-o fi întâmplat aseară? Începusem să-mi imaginez cele mai negre scenarii. Am fost ridicat de poliție sau de vreo gașcă de traficanți, m-au drogat până mi-am pierdut mințile, urma să dau declarații la comisariat. Cum să-mi salvez pielea, dacă nu-mi amintesc? Confruntat cu înregistrarea vorbelor sub semnătură, mai rău m-aș acuza. M-or fi adus la spital ori înfund arestul?
Apoi am văzut că mai era o persoană culcată lângă mine pe patul răvășit. O femeie. Era atât de frumoasă în somn și atâta liniște în suflet degaja noua mea descoperire, încât nimic rău nu mai putea să mi se întâmple. Trupul mi s-a relaxat într-o dulce moleșeală. În noile condiții, aș mai fi dormit puțin. M-am unduit ca un contur ce urma linia corpului ei și am ațipit la loc. Somnul lin aducea cu un susur de ape liniștitor.