Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Pe baza fotografiei alb-negru de mai jos, imaginați o poveste pe minim o pagină și pe maxim trei. / Absolută libertate în alegerea registrului. De la comic la tragic, orice e permis. / Mare atenție la ghilimele. Puneți-le ca-n română, nu ca-n engleză sau ca-n franceză - pe LiterNet o să apară ca în engleză, că așa sunt setările siteului. / Mare atenție la spații! Pare ceva lipsit de importanță, dar nu-i așa. / Făceți-vă curaj și nu vă feriți de dialoguri, dacă structura narativă o cere. / Întrebați-mă orice. Nu există aici sfială, jenă sau «Mi-e rușine să întreb, să nu creadă Buzea că...»; absolut orice întrebare este LEGITIMĂ!"
Bulevardul Primăverii
Ramona Marin
Prin hainele largi frigul mușcase deja din trupul subțire. Țesăturile catifelate, lucrate atent, atârnau pe un corp drept. Nu se menținea cu greu în formă, o formă subțire și lipsită de orice fibră musculară, lipsurile făceau toată treaba. Îi era foame în majoritatea timpului, era o stare atât de impregnată în celulele sale încât senzația de sațietate din acel revelion îi trezise o senzație de alertă în organism. Nu trebuia să se afle acolo, nici lui nu îi era prea clar cum s-a nimerit în vila de pe Bulevardul Primăverii, un loc pe care continua să îl ocolească deși Revoluția trecuse de mai bine de zece ani iar comunismul era ceva pe care îl trăise fără o apăsare majoră. Totuși, nutrea o frică prostească primită moștenire de la familia prea moale în care crescuse. De altfel singura moștenire pe care o primise de la ei.
Mihai se băgase într-un triunghi amoros, însă nu complet inconștient. O cunoștea pe Andreea, tot liceul bălea în urma ei, unii din pricina picioarelor ei lungi și drepte (precum trunchiul lui Mihai), alții din cauza banilor cu care Andreea era crescută de securistul de tac-su. Securist înainte de Revoluție, mare politician democrat după Revoluție. Mihai nu era hotărât care dintre cele două calități ale Andreei îi făcea sângele să se oprească în părțile de jos ale corpului, însă tindea să creadă că banii câștigau. Asta și pentru că acceptase propunerea lui Horia de a veni la acel revelion din casa de pe Bulevardul Primăverii, bineînțeles că nu pe ochi frumoși. Pe lângă mâncare și băutură cât îi poftea gurița cheală, neacoperită de niciun fir de păr, Mihai căpătase de la Horia un costum negru, acoperit de un sacou alb și o cravată roșie ce i se bălăngănea până la curea și o sumă de bani deloc de neglijat.
Horia, un bărbat mai înalt decât Mihai dar acoperit de mușchi încordați atent de greutăți și injecții cu steroizi, vecin cu Alexandra pe Bulevardul Primăverii, amorezat până în vârful capului de vecina lui cu care copilărise, nu cunoscuse niciodată cuvântul "nu". Pe el nimeni nu-l refuza, primise o viață în care toate poftele îi sunt servite pe o tăviță de argint. De la blugi și jucării Lego în copilărie, la note prea mari pentru intelectul său de muscă și femei de care poftea. Alexandra avuse tupeul să îi servească primul "nu" din viața lui și, în loc să facă ca orice băiat răzgândit, să lovească din picior cu o jignire scăpată printre dinții lui strâmbi și să treacă mai departe, se ambițioase să o cucerească. Își pusese chiar și un termen limită, doar nu avea să rămână după o femeie tot restul vieții lui, iar revelionul era ultima sa încercare. Ori intra în noul an în patul Alexandrei ori avea să o uite definitiv.
Alexandra nu îi oferea niciun semn că ar fi interesată de testosteronul lui umflat. Mai degrabă îl prefera pe Remus, un bărbat mai mare decât ei, în primul an de facultate la medicină, mărunțel și cu o față acoperită de o pereche de ochelari cu ramă neagră, groasă, pătrată. Probabil din acest motiv l-a ales Horia pe Mihai să îl ajute cu refuzul primit. Ori pentru că oarecum semănau fizic, ori pentru că mirosise foamea lui Mihai. Sau amândouă.
Horia nu îi explicase lui Mihai în amănunt planul, nici nu avea unul coerent. Îi înmânase costumul, teancul cu bani, îi scrise adresa pe o bucată de hârtie și bâigui ceva despre dragoste, Alexandra și prostu' de Remus. Avea Mihai să găsească o soluție, doar era băiat deștept. În cărțile alea pe care le tot căra de la bibliotecă și le citea pe sub bancă avea să fi fost o situație asemănătoare, orice care să-l fi pregătit pe Mihai pentru această misiune. Încheie cu un:
- Să nu mă dezamăgești!, în timp ce se îndepărta cu țigara aprinsă.
Mihai rămăsese în fața scării cu mâinile pline și mintea goală. De frumoasă Alexandra era frumoasă, de proastă nu era proastă. Avea el să se agațe de ceva, iar dacă nu ar fi găsit nimic... bătaie mai primise, măcar ar fi rămas cu burta ghiftuită și cu banii primiți.
Ajunsese ultimul în casa de pe Bulevardul Primăverii. Nimeni nu bagă de seamă ușa care se deschise prea larg pentru silueta ce se strecurase înăuntru. Horia era într-un colț al livingului cu un pahar în mână și sprâncenele apropiate.
- Salut.
- Unde dracu' ai fost? Am crezut că mi-ai tras țeapă. Alexandra este sus, a urcat și Remus. Mergi naibii mai repede și vezi ce se întâmplă.
Mihai se conformă.
În cameră o găsi pe Alexandra singură, cu ochelarii aruncați pe noptieră, cu machiajul scurs pe obrajii uzi.
- Sărut mâna, domnișoară.
- Ce pizda mă-tii cauți în casa mea?
- Pe Remus. L-ai văzut?
Alexandra izbucnit într-un hohot de plâns, un plâns isteric pe care doar o domnișoară excesiv de dramatică îl poate scoate din adâncurile ființei. Mihai se așeză pe pat, iar Alexandra i se tolăni în brațe. Mihai îi mângâie părul tapat, începu să îi povestească despre dragoste, despre bărbați, despre puținele lucruri pe care le știa din cărțile citite și nu din propria experiență. El era un Horia de buget, nu știa cum să o vrăjească pe Alexandra. Însă, prin nu se știe ce aliniere a astrelor, Alexandra își alungi gâtul spre buzele lui Mihai, împrăștiindu-și rujul pe toată fața lui cheală.
- Mulțumesc, Mihai. Poți rămâne dacă vrei, însă hai să coborâm.
Galant, Mihai o prinse pe Alexandra de braț. O fi el sărac, însă este unul manierat. În lipsa ochelarilor, greutatea Alexandrei apăsa brațul lui Mihai în timp ce cobora, atentă, treaptă cu treaptă. Au apărut în mijlocul mulțimi ciufuliți, lipiți unul de altul, cu rujul ei pe fața lui.
În colțul său Horia dăduse pe gât paharul plin cu ochii înfipți în pupilele lui Mihai. Mihai ar fi înghițit în sec, dacă nu ar fi fost preocupat să-și umple gura cu salată de boeuf.