Nebunia e ereditară

"Jură-mi pe viaţa ta!"
"Jur!"
"Am zis: jură-mi pe viaţa ta."
"Jur pe viaţa mea!"
"Că n-o să spui nimănui..."
"Nu, mama! Nimănui. Apasă odată pe motor!!"
"Pe accelerator, tuto. Nu pe motor."
"Alinaaaaaa!"
"Da, Adriano! Ce vrei, mă?"
"Vin şi eu! Aşteaptă-mă."
"Ba nu! Rămâi acasă, nu mă stresa şi tu, nu e momentul", urlu de la fereastra maşinii înainte să demarez.
"Stai să-mi iau telefonul, aşteaptă-mă, drace!"

E vineri, e ora 9.30 seara, soţul e bine mersi la Firenze, se întoarce mâine dimineaţă, în timp ce eu mă îndrept cu cea mai mare viteză către grădiniţa de măicuţe, care e închisă, cum e şi normal, având în vedere că e vacanţă de o săptămână. N-a fost chip s-o conving pe fii-mea să renunţe la ideea asta de tot căcatul (să mă ierţi, Penescu, că tot împrăştii cuvântul ăsta pe site-ul Liternet, îmi jur de fiecare dată că o să apelez la alte formule gen: rahat, treaba mare sau scaun, dar să te văd pe tine în situaţia mea.)

"Fiţi atenţi cum facem. Voi m-aşteptaţi în maşină cuminţi de tot."
"Bine, mama!"
"Io o să sar gardul, iar de-o fi să treacă vreo maşină de poliţie şi-o să mă aresteze voi trebuie să faceţi un singur lucru."
"Care?"
"Să vă prefaceţi că nu mă cunoaşteţi!"
"Bine, mama."
"Adriano! Ridică ochii ăia de pe telefon, ce dracu' ai mai venit dacă fixezi display-ul în halul ăsta?"
"Nu-mi răspunde la mesaj, dar mi-a dat like pe poza cu Kira. E de bine, Alina?"
"Da, băiatule, te iubeşte de crapă şi în curând o să dansăm cu toţii pe mese, beţi mangă, la nunta voastră. Mă asculţi?"
"Zi-mi!"
"Stai cu ochii pe sor-ta. Io sar peste poartă."
"Eşti sigură? E înaltă, e periculoasă."
"Şi cum să o deschid după părerea ta? Cu forţa minţii? De-o fi să mi se înfigă din greşeală o săgeată de oţel în cur, ştiţi ce tre' să faceţi, da?"
"Să ne prefacem că nu te cunoaştem?"
"Ba nuuu!!!. Să chemaţi Salvarea!"
"Aaah, ok!"

În curtea şcolii, înainte să intri în clădire, dai cu capul de ditamai statuia. Madonna cu fiul ei, Isus, în braţe, când era bebe. La picioarele ei se află un fel de fântână arteziană şi un bazin mic de apa cu câţiva peştişori babani roşii în ea. Căpăţâna aia plină de idei a soţului, a avut inspiraţia, acu' câteva zile, înainte să termine fata şcoala, să pescuiască o broască din lacul curţii noastre şi s-o ducă acolo. Mie mi s-a părut din start o idee de tot rahatul-treaba-mare-scaun, ca să nu zic "de tot căcatul", aşa că le-am interzis categoric. NU!! Ne-am şi certat pe tema asta. Crunt. Dar, se ştie, în casa asta eu am ultimul cuvânt! Aşa că s-au pus de acord în taină. Oac-oac a plecat de aici, închisă într-un borcan, într-o bună dimineaţă în timp ce eu nu eram acasă. Portăreasa, pe numele ei Suor Giuseppina, nu face o criza de isterie, aşa cum toţi ne-am fi aşteptat, ci sare în sus de bucurie (doar ea ştie de ce) la vederea broaştei. O cheamă imediat pe Măicuţa şefă, Suor Flora, să vina să vadă şi ea. În zece minute se aflau toate măicuţele cu respectivele lor clase de mucioşi, în curte, să se uite la Eva şi Michele cum încercau să prindă bestia, evident scăpată din borcan. Dă-i şi aleargă după ea, frate! Eva reuşeşte s-o înşface în cele din urmă, şi-o pune frumos în piscinuţă. Ropot de aplauze din partea tuturor spectatorilor prezenţi la ora 9 dimineaţă. Olè!
Totul e bine când se termină cu bine, doamnelor şi domnilor.
Punct.

Punct, pe dracu'.
Întotdeauna e o virgulă... Nu e punct niciodată.
Drama se prezintă în momentul în care, în toiul nopţii, copila mea începe să fie bântuită de gândul că broscuţa ei vă trăi un veac de singurătate (nici o aluzie la Gabriel Garcìa Màrquez, să nu exagerăm, fata n-a citit cartea).
Aşa că uite-mă aici, intrată ca o hoaţă în curtea şcolii, cu un borcan în mână şi-o broască nou-nouţă înăuntru, o şapcă pe cap, o lanternă laser în gură şi faţa schimonosită de draci şi spume că râioasa mi-a scăpat printre degete în aceeaşi precisă şi exactă clipă în care eram pe punctul de o băga în piscinuţa Madonnei, alături de cealaltă.


"Adriano!"
....
"Adrianooo!"
"Eh!"
"Vino în puii mei să m-ajuţi!"
"Tre' să sar gardul?", mă întreabă nedumerit.
"Tre' să te spânzuri. M-ajuţi sau nu?"
"Mama, pot să vin şi eu?"
"Taaaaaaci! Dacă deschizi gură, sar pe tine, să ştii! Taaci! Măcar atât!"

Doi idioţi (n-ajungea una...) au căutat Evadata prin curte, pe întuneric, vreo 10 minute, dacă nu mai mult...

"Santo Cielo! De astăzi reîncep să iau anticoncepţionale! E clar!", bombănesc cum intru în maşină după ce-am dus sarcina la capăt.
"De ce?", mă întreabă Adri.
"Ca să fiu sigură, cazzo!"
"Mama, ce-i aia anticoncepţionale?"
"Caramele pentru adulţi, Eva" răspunde frac'su.
"Hai să mergem să dormim, copii. Basta pe ziua de azi."
"Alina."
"Da, Adriano!"
"Te rooog, du-mă până în Campo dei Fiori!"
"Come??"
"Sunt sigur că acolo e Chiara!"
"Adriano, iei un taxi, nu mă ucide."
"Te imploor. Hai în Campo dei Fiori, nu pot să mă duc singur ca boul, o să înţeleagă că după ea mă învârt. Mâncăm o îngheţată cu toţii, ce are? Tre' să pară întâmplător!"
"Mi se rupe de îngheţate la ora asta! Mergem acasă! M-aţi luat de proasta voastră? E che cazzo, porca vacca..."
"Îngheţată, îngheţată, îngheţată, îngheţată, îngheţată, îngheţată, îngheţată!"
"Taaaaaaaci, Eva!"

Ora 11.pm - Campo dei Fiori-Roma

"Adriano, te rog..."
"Stai, că vine. Îţi zic eu. Aici îşi face veacul cu prietenele. Încă 5 minute! Promit."
"Adriano. Îmi zici 5 minute de 50 de minute!"
"Astea-s ultimele 5 minute, jur!"
BIP-BIP-BIP!
"Alina, mi-a scris!"
"Ameeeen!"
"Zice că îi e dor de mine!"
"Te-ai liniştit? Putem să mergem?"
"Şi că m-aşteaptă în piazza San Giovanni."
"No, no, no, no, no! Nici să nu te gândeşti! Taxi, hai capito??"
"Alina, până găsesc un taxi, Chiara se răzgândeşte şi pleacă. Alina!!!"
"Mama, mai vreau o îngheţată!"
"Mă cac în îngheţatele tale, Eva! Şi în tragediile tale! Clar? Ai înţeles? Nu plânge că-ţi lipesc una după ceafă aici, în mijlocul piazzettei. Şi mi se rupe de dramele tale existenţiale, Adriano! Pe mine nu mă întreabă nimeni care sunt problemele mele, ce nevoi am eu, de ce îmi plânge inima, de ce îmi vine să mă dau cu capul de pereţi, voi, voi, voi, voi şi iarăşi voi! Vaffanculo. Faceţi ce vreţi, io mă car acasă. Nu v-ajunge niciodată, frate!"

Ora 12.30 pm.

"Mama!"
......
"Mammina!"
.....
"Mamiţoaio! Trezeşte-te!"
"Eva, ai înnebunit? Ce vrei? M-ai speriat. Dormi."
"Tati a zis că eu nu ştiu să mint."
"Bine, dragă. Dormi."
"Mama, asta înseamnă că tre' să mă înveţi ce să-i zic când se întoarce acasă. Am fost sau nu la şcoală cu broasca şi dup-aia în centru? Şi dacă n-am fost, unde am fost?"
BIP-BIP-BIP.
"Mama, ai un mesaj."
"Vorbeşti de lup! O fi tac' tu!"

Mă uit pe ecran şi citesc un mesaj de la Adriano:
"Alina! Chiara e Julieta vieţii mele! Săru' mâna că m-ai dus cu maşina la ea. O iubesc de înţepenesc. Nu mă întorc acasă până la ora 4. Dar nu-i spune lu' tati."
"Bine, Adri. Nu-i zic. Te-aştept acasă la ora 2."
"La 4, te-am rugat..., încearcă să mă înţelegi", îmi scrie.
"La 2, am zis!!"
"Ok. La 2.30, maxim 3 fără un sfert, mă întorc. Baci."

"Ce zice tati?", mă întreabă curioasă pitica.
"Că nebunia este ereditară. Dacă eşti părinte ţi-o transmit copiii tăi! Dormi!"