Pentru cei mai mulţi dintre noi, istoria este doar o înşiruire obositoare şi, în mare măsură inutilă, de date şi evenimente. La Roma însă, simţi că istoria este vie, că îţi vorbeşte despre cum se nasc şi dispar imperii, despre împăraţi iluştri, artişti celebri, dar şi despre anonimi care au devenit nemuritori odată cu zidurile Cetăţii. Este oraşul în care ai impresia că trecutul şi prezentul se întâmplă în acelaşi timp pentru că Roma este în acelaşi timp inima creştinătăţii catolice, inima imperiului roman, dar şi inima comerţului şi modei, mai ales dacă nimereşti pe străzile oraşului în sezonul de reduceri...
Dacă ar fi să vorbesc despre Vatican, aş spune că o vizită la Muzeul Vatican face mai mult decât orice lecţie de istorie a artei. Începând cu Piaţa Sfântului Petru şi ale sale coloane ale lui Bernini, continuând cu Sala tapiseriilor, cu sălile dedicate artei egiptene, etrusce sau cu Apartamentele Borgia şi terminând cu Capela Sixtină, Vaticanul îţi oferă, pe viu, o lecţie despre ce înseamnă cu adevărat frumuseţea şi că aceasta nu ţine cont nici de epoca istorică şi cu atât mai puţin de propria credinţă religioasă. Vaticanul mi-a mai oferit o lecţie importantă. Într-una dintre grădinile interioare am aflat sculptura Laocoön şi fii săi (descoperită la Roma la începutul secolului al XVI-lea şi identificată de Michelangelo ca aparţinând culturii elenistice), sculptură pe pe care o ştiam de multă vreme şi pe care mi-o imaginasem, dacă e să fiu sinceră, mult mai mare decât este în realitate. Văzând-o mi-am dat seama că este cu adevărat mare, dar nu prin dimensiuni ci prin eleganţă şi prin faptul că reuşeşte să-ţi transmită emoţia şi tragedia acelui moment, marmura prinzând viaţă chiar sub ochii tăi. Am trăit acelaşi sentiment la Florenţa, în Loggia dei Lanzi, văzând sculptura lui Giambologna, Hercule şi centaurul Nessus.
Capela Sixtină îţi oferă un alt moment de graţie. Gioconda lui Leonardo, văzută la Luvru nu mă impresionase în mod deosebit, recunosc cu umilinţă, de aceea nu aveam mari aşteptări vis-à-vis de lucrarea atât de lăudată a lui Michelangelo. Ei bine, nu puteam să mă înşel mai mult decât atât. Momentul în care m-am întors şi am văzut Judecata de Apoi va rămâne, pentru mine, unul dintre momentele acelea în care rămâi fără cuvinte, copleşit de ceea ce ai norocul să vezi în faţa ochilor.
Roma mi-a oferit şi alte astfel de momente. Unul dintre ele a fost cel în care în faţa mea s-a deschis în toata splendoarea interiorul Colosseumului. Dincolo de agitaţia turistică, am simţit vuietul mulţimii îmbătate de sânge, am văzut arena plină de gladiatori şi am simţit că am aruncat un ochi prin vălul timpului în inima unei alte lumi. Sentimentul s-a amplificat în Forul roman şi printre clădirile de pe Palatin. I-am invidiat pe arheologii care lucrau sub ochii noştri, scoţând la iveală alte şi alte secrete ale vechii Rome. Umblând hai-hui pe străzile oraşului am rămas mută de uimire când, de după un colţ de clădire oarecare, mi-a apărut brusc în faţă Fontana di Trevi. Roma îţi oferă cate o astfel de surpriză la aproape fiecare colţ de stradă. Şi vreau să vă mai spun un lucru: să ştiţi că Geppetto există cu adevărat şi că locul lui este tot la Roma. L-am găsit lângă Fontana di Trevi, meşterind la minunăţiile sale. În cazul nostru şi-a luat numele de Bartolucci.
Roma este totodată un oraş extrem de agitat. Este probabil oraşul în care există cele mai multe magazine de suveniruri, restaurante şi vânzători de genţi false de pe toată suprafaţa pământului. Străzile sunt pline de vânzători ambulanţi care încearcă sa-ti vândă aproape orice, de la o sticlă de apă până la obiecte de artizanat african. Poţi uita de toate făcând o plimbare în grădina Borghese. Şi nici o plimbare nu este completă fără o îngheţată romana. Te poţi opri apoi la Vila Borghese pentru a admira lucrările lui Caravaggio, Tizian sau Rafael.
De-a lungul periplului meu roman am fost sâcâită de o imagine care mi se imprimase pe retină în sala lui Constantin de la Vatican, şi anume Triumful religiei creştine a lui Tommaso Laureti. Cred că am văzut Roma prin prisma acestei imagini în care Cristos înlocuieşte pe piedestal zeii Romei antice. Spun acest lucru pentru că simbolurile creştine sunt prezente pe toate obeliscurile şi monumentele Romei imperiale. În Colosseum o cruce marchează locul în care stătea împăratul, Pantheonul a devenit biserică creştină, în vârful Columnei lui Traian se afla o statuie a Sfântului Petru. Cele doua lumi se întrepătrund, învingători şi învinşi, trecut şi prezent, istorie şi religie laolaltă.
Roma nu este un oraş. Roma este o lecţie de istorie vie, o lecţie despre cât de multe lucruri frumoase suntem capabili să creăm, despre cât de mărunţi suntem ca indivizi în faţa timpului, despre cum ne putem asigura nemurirea prin artă. Este o lecţie pentru sufletul şi mintea celui dispus să o primească.