re.volver

Livia Ştefan s-a născut pe 17 octombrie 1982 în Giurgiu.
A plecat din Giurgiu în 2007.
Scrie şi face fotografie.

La început o poetă nervoasă, disperată şi agresivă - o Medeea a Giurgiului -, Livia Ştefan a tot scris, deşi nu a debutat nici de-al naibii, oricât trăgeau amicii de ea. Peste ani, în urma unei (auto)selecţii dure, a răsărit o poetă complexă, exactă şi minuţioasă. În versurile ei, urâtul şi răul, mereu prezente, rezultă invariabil în bine, chiar dacă prea târziu. Bineînţeles, fericirea nu-şi are rostul aici. Când apare riscul fericirii, poeta scoate mănuşile de dantelă, devine sarcastică. Şi e minunat că ea nu face parte dintre acei dezamăgiţi care scriu cu uriaşe speranţe narcisiste. Textele sunt îndelung pritocite, şlefuite şi lăcuite - greu să mai schimbi ceva în ele. Clasicismul acesta face bine oricărui naturalism ori idealism. re.volver e şi o armă, dar şi o reîntoarcere constantă la matca suferinţei. Şi abia suferinzii au dreptul să râdă şi să-şi bage picioarele în diversele happy-end-uri. (Felix Nicolau)
 
L-am citit aseară dintr-un foc şi ăsta e primul gând care mi-a venit: dintre noi toţi, Livia ar fi meritat cel mai mult să se nască în Buenos Aires. (Ilieş Gorzo)

întotdeauna va fi loc
pentru şi mai mult gol
pentru
zgomotele făcute de alţii
atât de străini încât
să nu te mai doară
pentru
scrâşnetul scaunului pe gresie
venit de la apartamentul de deasupra
pentru
foşnetul seminţei ce încolţeşte prin ciment
pentru
sunetul vocii tale din vis
mai vie decât o ştiai
şi
întotdeauna te vei găsi
în preajma neputinţei
de a înţelege
lucrurile fireşti
cum ar fi o îmbrăţişare
simplă
ca un sacrificiu

vreau
un trup cald
în mormântul ăsta din piept

când reuşeşti să te salvezi în sfârşit
poţi asculta cu adevărat gălăgia
sângele care se duce dintr-o parte în alta
ochii se rotesc după fiecare stimul
creierul clănţăne ca dinţii unui pui de căţel
mâinile agitate mâinile cuminţi mâinile
pe care nu le mai foloseşti împotriva ta
şi chiar atunci corpul tău crud te proiectează
într-un gard electrificat
în spatele căruia moartea aplaudă
ca un oligofren

am separat astăzi
carnea sângele inima dinţii
o jumătate de corp întreg pe un scăunel
o jumătate de corp întreg pe un alt scăunel
şi am râs ca o curvă nebună

* * *
fumez e soare mă zgribulesc e frig
suflă iarăşi vântul tăcut şi firav
al neliniştii
aşa calm nu a mai fost de mult aşa
senin şi trist
o vrabie se spală în nisip şi e fericită
de ce vreau să o strâng de gât
de ce vreau să o strâng de gât
de ce vreau să o strâng de gât

"am murit şi mă pregătesc să mor"
e o gheruţă înăuntru se agaţă de sus până jos
sfâşie de sus până jos îi simt zâmbetul încins cum se lipeşte de carne
umblu prin casa mea şi sunt un cadavru
înghiţit de un cadavru mai mare
cu două camere
în curând corpul meu
mă va lovi cu toată dragostea
o să dau drumul la apă
şi o să intru sub ea
o să mă aud respirând
o să îmi amintesc

ea
nu ştie cum
îmi lovesc eu
în nopţile veninoase
capul de copil înciudat
de zidurile apartamentului
nu ştie şi zice
că nu am nimic
şi e frumoasă
şi mâna ei dulce
mă împinge
în gol

tu
eşti altfel
îţi trosneşti degetele
râzi
mă înţelegi
vino să mă trezeşti
pentru că visez
cazul preferat din manualul negru
vocea fetei de optşpe ani care nu se poate bucura
vino să mă trezeşti
să scoţi limba la mine
să mă ascunzi de zgomotul prafului
până când
totul se va întoarce
împotrivă

îmi găsesc tâmplele
îmi găsesc ochii şi îmi pipăi limba
îmi aduc aminte că mai trebuia să cumpăr topping de fructe de pădure
îmi mai aduc aminte şi numele filmului văzut ultima oară
îmi aduc aminte că era chiciură afară de dimineaţă
îmi aduc aminte că cineva mirosea urât în metrou
iar eu aveam ceva greu asupra mea
un obiect lipsit de importanţă
corpul meu obosit obosea şi mai tare
limba umflată şi ochii plini
îmi amintesc că am fugit de undeva
îmi netezesc părul năclăit
sunt pierdută

azi dimineaţă
după cafea şi duş
am plecat definitiv din vechiul meu cap

bătrânul animal a ridicat copita

pentru prima oară
zgomotul lui a ascultat
zgomotul celuilalt
totul
se schimbă

nu ştiu cum să vorbesc
despre singurătate
ţipătul pe care nu îl auzi
greaţa nopţii lovind
lângă geamul închis între
noapte şi cei care dorm