Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Muzică din asta, cum se aude la radio, pot să fac în trei minute!


Maria Andrieş, Orchestra Română de Tineret

20.09.2013
Gazeta Sporturilor, septembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Gazeta Sporturilor vă prezintă o selecţionată de tineret care a cucerit publicul şi sălile de concerte din Europa.

Se ordonează pe fotolii, în holul hotelului. Îşi caută tonul. "Muzică din asta, cum se aude la radio, pot să fac în trei minute!". Ei sînt Cristian Andriş (29 de ani, violă), Cristian Moldovan (27 de ani, vioară), Dariu Chifor (25 de ani, violă), Francesco Ionaşcu (21 de ani, vioară), Răzvan Poptean (31 de ani, clarinet).

Au început să studieze muzica la vîrsta cînd gimnastele se apucă de gimnastică: 6-7 ani. Acum fac parte dintre cei 100 de "titulari" ai Orchestrei Română de Tineret, un proiect iniţiat în 2008 de Cristian Mandeal şi Marin Cazacu. Au cîntat la Berlin, la Strasbourg, la Paris, la Ravello (Italia), la Roma, în Auditorium Santa Cecilia, cea mai veche sală de concert din lume. La Festivalul "George Enescu", 2013, au susţinut un concert la Sala Palatului, alături de maestrul Lawrence Foster, dirijor evreu de origine română, în prezent stabilit în SUA. Au încercat să-l convingă să-i lase, între repetiţii, la meciul "naţionalei" cu Ungaria. Poate i-aţi văzut prin tribune. Ei erau cei care bombăneau la imn.



Maria Andrieş: Cum vi se pare publicul de-afară, în comparaţie cu cel din ţară?
Cel de-afară e mult mai în vîrstă. La Berlin, mă uitam în sală şi erau numai oameni cărunţi. Dar noi avem succes şi la publicul de-afară, şi aici.
Chiar la Berlin a fost o fază nostimă, am cîntat Rapsodia I, de Enescu, are un final fals, urmează o coda. Lumea a fost atît de euforică, după finalul fals, încît s-a auzit un mare bravo din sală.

M.A.: Ce credeţi despre muzica în şcoli?
E nevoie de ea, ca şi de sport. Muzica te face un om mai bun, nu permite derapări spre droguri. Te obligă să-ţi foloseşti ambele emisfere, mai ales pentru cei care cîntă la pian. Apoi disciplina pe care o dezvolţi prin muzică, la fel ca şi prin sport, este mult mai mare. Îţi creşte şi puterea de concentrare...
Depinde şi de cum sînt făcute orele de muzică, trebuie predate de o manieră interesantă, trebuie să-i atragi cumva pe copii. Noi avem o serie de concerte, care se cheamă Magic Flavours. Este destinată tocmai acelui public căruia i-e frică sau ruşine să vină la concerte, se teme să nu-nţeleagă şi să pară needucat. La aceste concerte, noi cîntăm "hit"-uri din muzica clasică...

M.A.: Ce înţelegeţi prin "hit"?
Lucrări foarte cunoscute. Nu-i ştii numele, dar o recunoşti.
La telefoanele Nokia exista un ton de apel, îl ştiţi? (Fredonează) Într-o vreme, se tot auzea soneria asta. Nu ştiau că-i Simfonia nr. 40, de Mozart, spuneau că nu ascultă clasică şi-atunci de ce alegeau soneria asta? Mai este şi muzica de film. Lumea se uită la film, ascultă muzica, nu ştie că e muzică simfonică.

"E ca o boală a copilăriei, să-ţi doreşti să fii fotbalist..."

M.A.: Cît vă antrenaţi zilnic?
Studiem 6-7 ore pe zi cu orchestra, plus studiul individual.
Studiul individual e baza. Trebuie să fii pregătit. Nu pot să stea 90 şi ceva de oameni după tine.

M.A.: Cum aţi devenit orchestră?
A fost nevoie de un timp de acomodare, pînă ajungi să-ţi simţi colegul. E ca la fotbal, dacă vii la orchestră bine pregătit şi respecţi tactica, n-are cum să nu meargă...
Şi dacă-i valoare individuală foarte mare, totul e mai uşor
Ne putem concentra chiar pe a face muzică, nu doar pe a înşira note.

M.A.: V-a trecut vreodată prin cap să deveniţi fotbalişti?
Da, păi, cred că asta e ca o boală a copilăriei, să-ţi doreşti să fii fotbalist...
Eu am jucat mult fotbal pînă mi-am rupt picioarele şi apoi m-am apucat de muzică...
Eu degetul ăsta mi l-am rupt la fotbal, stăteam în poartă...
Eu nu mi-am rupt nimic... La noi, nu-i nevoie de picioare, dar mîinile...

M.A.: Mai jucaţi fotbal şi acum?
Jucăm între noi, avem momentele noastre de pauză. Ne relaxează.

M.A.: A existat un afiş de meci, în Franţa, în care "naţionala" României era reprezentată de un lăutar. Ce părere aveţi despre asta?
Nu mi se pare deloc ofensator... Tocmai am văzut pe net o poză cu cei patru mari tenismeni ai lumii, fiecare cu cîte un instrument, ca un cvartet...

M.A.: Dar "naţionala" de acum cum vi se pare? Joacă după ureche, e profesionistă?
Ei nu au timp să se acomodeze unii cu alţii, cantonamentul înseamnă prea puţin. Şi părerea mea e că nu dau totul, se menajează. La echipele de club iau bani mulţi...
Înainte nu se menajau...
Nu sînt un grup, în primul rînd, nu au un Bourceanu, ca la Steaua.
Acum, nu-i compara cu echipele de club, compară-i cu alte naţionale...Unde jucătorii vin şi-şi respectă ţara...

M.A.: Era necesar Mutu la lot?
Eu l-aş fi luat pe Keşeru, dar asta-i părerea mea.
Mutu numai strica atmosfera şi-i învăţa la prostii pe toţi...
Pe unele posturi putea fi făcută o selecţie mai bună...
Asta cu jucătorii e una, dar părerea mea e că trebuie schimbat antrenorul. E ca la noi dirijorul...
Te dă peste cap...
Dacă mă duc să dirijez Berlinul, vă zic eu că o să sune groaznic, aşa-i şi la fotbal, dacă antrenorul nu te inspiră.

"Vindem tot, de aia nu creştem"

M.A.: Nu ajunge valoarea individuală mare?
Poţi să fii foarte bun, dar dacă nu ştii juca-n echipă, n-ai ce căuta... Şi atît timp cît există termen de comparaţie, fotbalul din Spania, Anglia, nu poţi pretinde că eşti foarte bun. Părerea mea e că fotbalul de la noi e destul de slab. Steaua începe să joace ca o echipă, dar restul...
Cînd ai o echipă ca Steaua, mai ales că are mai mulţi români, ar trebui aduşi de acolo 8 titulari din 11 la echipa naţională.
Ba nu, că sînt jucători mai buni pe posturi decît cei de la Steaua. Şi s-a văzut în meciul cu Slovacia, cu 7 stelişti pe teren şi tot nu mergea nimic. Pentru că selecţionerul nu ştie să-i motiveze.
Din ce-am observat eu, în fotbalul românesc nu se doreşte performanţă. Dacă s-ar dori să creştem, nu s-ar vinde jucători. Cum e unul bun, cum îl vindem.

M.A.: Cum stăm cu talentul la fotbal, în opinia voastră?
Avem tineri talentaţi, dar nu se investeşte în ei. Dacă te uiţi la olandezi, la francezi... Steaua şi-a desfiinţat grupele de juniori. Acum împrumută de la Hagi.
Selecţiile la "naţionale" se fac după interesele impresarilor, să le crească valoarea, să-i poată vinde. Şi la tineret, şi la naţionala mare.
Numai pe interes... De aia nu mai merge nici CFR-ul. Au vîndut tot, în afară de portar. Nu-i interesează decît banii, cînd joacă în Europa League.
Dar au învins pe Old Trafford.
Da, dar jumătate din bani trebuia să îi portarul. Toate statisticile au arătat că el le-a cîştigat meciurile. Cu Braga, au avut vreo trei şuturi pe poartă, iar portughezii - 12.

"Messi? Să-l văd dînd goluri la Olimpia Satu Mare"

M.A.: Care-s fotbaliştii voştri preferaţi?
Neymar. Era Cristiano Ronaldo, acum e Neymar, cred c-o să ajungă cel mai mare jucător al lumii.
Mie mi-au plăcut echipe, Milanul lui Ancelotti, 2005-2007, nu Barcelona. Ca jucători, dintre Ronaldo şi Messi, îl aleg pe Ronaldo.
Şi eu îl aleg pe Ronaldo, că Messi, fără Xavi şi Iniesta, să-l văd jucînd la Olimpia Satu-Mare, să văd cîte goluri dă fără ăia-n spate.
Dar voi v-aţi uitat pe statistici? Messi are mai multe pase de gol decît ăştia doi la un loc. Ronaldo e mai complet, dar şi Messi...
Ca şi la noi, la muzică, talentul contează mai puţin decît munca. Ronaldo se antrenează foarte mult, e drept că nu-i la fel de talentat ca Messi...Dar munceşte foarte mult.
Cară pianul.
Ei, nu chiar. Dar munceşte. De asta îl apreciez.
Mie îmi place Mesut Ozil, mă enervează că l-au dat la Arsenal.
Mie-mi convine, ca sînt fan Arsenal... Nu ţin cu Barcelona pentru că e Messi acolo. Pentru mine cei mai buni jucători au fost Ronaldinho, Zidane şi Thierry Henry. Fără Messi.
Îmi place Ozil, e un adevărat cărător de piane, un pasator extraordinar.
Din 2008 încoace, e jucătorul cu cele mai multe faze de gol create, peste 300 sau aşa ceva.

"E prea posomorît, trebuie schimbat!"

M.A.: Imnul României cum vi se pare?
E unul dintre puţinele imnuri din lume în Mi minor, are o tentă aşa, tristă.
Textu-i frumos, dar muzica-i prea posomorîtă.
Aici trebuie schimbat. Am văzut în America, ce sărbătoare e de ziua lor naţională, la noi de ce să nu fie?
Imnul nostru e exact ca vremea de 1 Decembrie.
N-o să-l schimbe, că politicienii se tem să facă paşi din ăştia majori, să tulbure apele.

M.A.: Credeţi ca imnul influenţează jocul "naţionalei"?
Nu, e vorba de mentalitate. Poate nici eu n-am chef să urc azi pe scenă, n-am chef absolut deloc. Dar tu, robotic, trebuie să ai nişte automatisme, să funcţionezi bine chiar şi cînd n-ai chef. Antrenamentul nostru asta urmăreşte: să cîntam la un nivel foarte bun, în orice condiţii.
Iată ce nu-nţeleg... Noi n-avem cum reda pe scenă altceva decît studiem. Greşesc un pic, dar nu mai mult. La fotbal, îi văd pe ăia că trag suuuus, peste poartă. Nu-nţeleg cum pot să se depărteze atît de ce exersează la antrenamente.
Nu ştiu să execute lovituri libere echipele româneşti. Cînd execută adversarii, toţi ne facem cruci, s-o dea pe-afară. Cînd execută ai noştri, stai şi te gîndeşti, bă, dintr-o sută de lovituri libere, poate pică una din care iese gol.
Hagi bătea lovituri libere.
Hagi, da, dar a mai dat cineva vreo folha seca în România, după el?
O performanţă scenică reuşită ce mai cuprinde, pe lîngă factorul robotic?
Robotic e cel mai rău caz, cea mai proastă zi.
E pragul sub care nu coborîm. În fotbalul nostru nu prea sînt automatisme. De exemplu, Pandurii: joacă un meci extraordinar, un meci slab, nu te poţi baza pe ei. Pe cînd în muzică, tot ce am construit a fost să ne menţinem la un nivel de "bine" de la care să putem urca la "foarte bine". Asta înseamnă să fii profesionist, să fii plătit pentru un job...
Să ajungi la un nivel de la care nu-ţi mai permiţi să scazi.

M.A.: Voi puneţi suflet, cum se spune la fotbal?
Eu, da...
Nu pe teren, mă, pe scenă!
Există o emoţie, cînd ţi se face pielea de găină. E greu de spus în cuvinte, de aceea trebuie să exagerez, ca să mă fac înţeles. Diferenţa dintre muzica clasică şi alte feluri de muzică este următoarea: alte genuri au un "beat", ştiţi, bum, bum, bum, în muzica clasică "beat"-ul sînt bătăile inimii. Asta-i fascinant, că noi ne jucăm cu ritmul ăsta, cu emoţiile publicului, ne jucăm în interiorul unui puls, cînd mai lent, cînd mai rapid, şi publicul te urmează.

"Hip-hopul are un mesaj, dar manelele?"

M.A.: Despre manelele pe care le ascultă mulţi dintre fotbalişti ce credeţi?
(Tăcere)
Eu ascult hip-hop, personal. Hip-hop-ul are un mesaj, cum erau pe vremuri cîntecele celor de la B.U.G. Mafia.
Nu e hip-hop, în afară de Paraziţii...
Da, dar în manele cîntă vocea poporului, care vorbeşte numai despre bani. Nu să muncească pentru ei, dacă s-ar putea să stea şi să-i pice.
La unii fotbalişti se vede că ascultă manele, chiar dacă sînt inteligenţi.
E vorba şi de educaţie, ei au făcut facultăţi? Mi se pare că unii n-au nici măcar liceu.
Marica şi-a dat Bac-ul acum, tîrziu. Eu, dacă i-aş lăsa să facă sport, în şcoli, în licee, i-aş obliga să aibă minimum opt pe linie, ca la americani.
Mircea Lucescu îşi ducea jucătorii la operă, la Scala.
De aia e Mircea Lucescu. Figo îşi închiriază loja cu 30.000 de euro, la Teatro Real din Madrid, şi vine presa şi-i face poze, că se duce la concerte de muzică clasică. Noi, muzicienii, profităm de asta, că lumea zice: "Dacă Figo se duce, hai, că poate nu-i aşa de rău!". El profită pentru că-şi face o anumită imagine.
La noi, nici măcar patronii de cluburi nu se duc la concerte.
A fost unul de la Dinamo, o dată, Turcu, prin 2010. Aveam concert la un mare hotel din Bucureşti. Dar venise probabil din snobism sau din interes, că erau mulţi oameni de afaceri în public.

"La noi trebuie şi sală, nu doar public"

M.A.:Ce credeţi despre experimentele cu mari violonişti, Joshua Bell, Alexandru Tomescu, cîntînd la metrou?
Tomescu a strîns de trei ori mai mulţi bani ca Bell.
Ceea ce spune foarte multe!

M.A.: Muzica iese în stradă?
Într-un fel, da. Spre deosebire de anii '80, cînd sălile de concerte erau pline, acum muzicienii încearcă să cheme publicul, să vină spre el. Omul de pe stradă trebuie să ştie că nu sîntem chiar atît de inumani, că avem nevoie de el, acolo, în sală. Cînd cîntăm pe scenă, trebuie să existe conexiune cu celălalt. Nu chiar ca la fotbal, dar îi simţi că sînt acolo şi te ascultă.
La noi trebuie şi sală, nu doar public. O sală de concerte cum există afară, cu restaurant, cu plasatori, cu multe locuri.
E foarte interesant cum s-au cheltuit sute de milioane de euro pentru un stadion, 20 de milioane de euro pe un kilometru de autostradă şi nu s-au găsit 10 milioane de euro pentru o sală mare, de concerte.
Enescu e un festival imens, e ca şi cum ai găzdui un campionat mondial sau aşa ceva...
Avem doar Ateneul, să concertezi la Sala Palatului, pentru o orchestră mare, e ca şi cum ar juca Barca şi Real pe teren sintetic. Iar Ateneul nu are nici o mie de locuri, este neîncăpător. Trebuie o sală de 4.000-5.000 de locuri.
Acustica e foarte bună pe Arena Naţională, poate o să ne ducem să cîntăm acolo!
Dar nu, afară nu-i ce trebuie. Nu simţi publicul. Deşi sînt şi săli, şi stadioane care te impresionează şi cînd sînt goale. Sala Palatului nu te încălzeşte cu nimic, sunetul trece prin boxe.

"Ştiaţi că muzica a fost probă olimpică, la primele ediţii ale Jocurilor, la Atena? Puţină lume ştie!" (Răzvan Poptean)

"O dată la doi ani, ţinem un Mondial de muzică la Bucureşti şi n-avem unde juca finala. Dacă era vorba de un stadion, nu de o sală de concerte, îl făceau imediat" (Dariu Chifor)

"Dacă nu le place muzica clasică, de ce-şi pun Mozart pe soneria de la mobil?" (Cristian Moldovan)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Festivalul George Enescu, 2013


0 comentarii

Spacer Spacer