Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De cu seară


Oana Hristea

05.10.2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Zâmbetul i se aşternuse pe buzele reci de frig precum o cerneală japoneză pe o hârtie învineţită de aşteptarea scribului. O chema Maria, cel mai frumos nume din lume. El ştiuse de la bun început. Ştiuse că nu o putea chema decât Maria. Ştiuse şi de unde i se trăgea alura misterioasă care o preceda, urma şi înconjura ca o umbră de tămâie, despărţindu-o de lume. Înţelesese: ascundea o taină. Iar ipoteza lui iniţială a fost aceea că Maria nu vorbise nimănui despre ea, vreodată. Cu atât mai bine, îşi spuse lungind pasul pentru a o prinde din urmă.

-

- Am ajuns, am ajuns, am ajuns!
- O, văd, văd, aud, aud! Ghiozdan jos, genunchi la inspecţie! Da, bineînţeles că te-ai julit iar!
- ...
- Ascult, ascult acum.
- Păi toţi colegii trec prin gardul ăla, e aproape, nimeni nu stă să ocolească ditai teren de sport!
- Eu înţeleg impedimentul pe care îl vezi tu, terenul de sport e mare. Tu pe al meu îl înţelegi?
- Da... fier vechi, infecţie, alea, alea...
- Şi care ţi se pare mai problematic? Dintre impedimente întreb.
- Păi nimeni nu ocoleşte!
- Nu o luaţi oricum în direcţii diferite de la gard încolo? Ce sens are să treceţi toţi juliţi gardul şi apoi să fugiţi care încotro acasă? Vreau să zic, n-o să-i pese nimănui dacă te desparţi de colegi la ieşirea din şcoală şi o iei frumos şi sănătos spre poartă.
- ...
- Da?
- Ba o să-i pese...
- Ei, acum. Cui anume, cineva în particular?
- Intruzie în viaţa personală, nino-nino!
- Bine, dar să ştii că-ţi observ măiestria de a mă abate de la subiect, să nu crezi că mă las păcălită!
- Oai, ce foame mi-e! Ce-avem de mâncare?

-

Octombrie coboară încet cu straturi de frig printre straturi de frunze. Instigă tacit la stat acasă, la băut ceai, la privit filme la proiector. Să te plimbi boem prin parc rimează cu să accepţi voluntar să-ţi asculţi oasele trosnind în ritm de rafale de vânt îngheţat, să ocoleşti băltoace fără număr, ivite conspirativ în faţă din senin albastru sau să priveşti înţepenită într-o direcţie sigură şi opusă, accelerând pasul la nivel de TGV în timp ce singurul alt suflet prezent în scenariul tomnatic, un bătrânel surprinzător de energic, te fixează cu o privire fără echivoc, fără niciun mic, prăpădit, plouat, binevenit echivoc.

-

Dintr-o singură suflare stinse lumânarea. Îşi împreună apoi mâinile, lăsându-se să cadă pe podea. Nu-şi lăsă gândurile libere, ar fi ieşit dezastru. Nu s-ar mai fi oprit din plâns. Rămase în schimb aşa, suspendată într-un spaţiu care nu-i aparţinea - nu-i aparţinuse niciun spaţiu vreodată - cu mintea golită şi cu ochii deschişi. Refuza orice, dar îşi dorea orice. Ca orice să se întâmple, ca orice să se ivească. 5 minute, ştia că trecuseră 5 minute. Încă nimic. Bine, mai stăm. Îmi blochez gândurile, nu accept nimic. Vreau ca ceva să se mişte, vreau ca un semn să se arate. Nu contează de ce natură. Am nevoie de ajutor. Închise ochii şi se lungi pe jos. Nu rezistă, nu avea sens, era o poziţie în care de fier să fii şi tot te ia: pe întuneric, pe podeaua rece, întinsă, cu toată nefericirea strânsă în ea? Te ia plânsul şi te zguduie, fără întrebări ajutătoare. Nu, schimbăm tactica. Ne ridicăm şi stăm în picioare. Până la urmă, puţin aer n-ar strica. Merse cu paşi de cosmonaut până la balcon, apoi privi afară peste florile ascunse-n ghiveci. Oraşul îşi vedea de treabă, nu avea nicio legătură cu ea. Asfinţitul părea să aibă totuşi. Era atât de însângerat încât părea că îngerii buni şi cei răi îşi vin de hac prin nori. Gândul o nedumeri. De ce atât sânge, de unde roşul ăsta? Zâmbi când îşi răspunse că asfinţitul empatiza cu ea. Îşi spuse că e frumos din partea lui. Apoi se gândi că nu era frumos din partea ei, îngerii erau probabil caftiţi pe acolo sus pe capete. Era un cerc fără scăpare. Brusc, îşi dădu seama că nu voia să rămână acolo. Îşi dorea o schimbare de orizont. Deschise laptopul şi frunzări anunţuri imobiliare. Undeva în apropierea asfinţitului ar fi frumos.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer