Povestea perfectă

Alerg în şlapi de casă şi cu pantalonii rupţi. E miezul nopţii şi e puţin friguţ afară dar asta nu mă opreşte! Vreau să fac un înconjor al lumii! O să umblu din ţară în ţară şi o să sar de pe un nor pe altul! Am să strig cât de tare am să pot iar când nu o să mai ţină plămânii am să continui să strig! Mai e foarte puţin până în zori şi toţi trebuie anunţaţi!! Absolut toţi trebuie să ştie că: AM O POVESTE DE SPUS!

Asta e meseria mea, eu spun poveşti! Spun povestea a tot ce mă înconjoară iar acum am una nouă. Ştiu că a trecut ceva vreme de când nu ţi-am mai încântat auzul dar a început să fie din ce în ce mai greu să găsesc un subiect pe placul tău. Poate ai umblat pe la alţi povestitori sau poate ţi-a fost dor să-mi auzi glasul depănând... ori poate nu ai mai ascultat nici o poveste în timpul ăsta... Eu m-am gândit la toate astea iar acum am povestea perfectă! Aşa că umblu în toată lumea ca să o spun cui vrea să mă asculte.

În drumul meu am dat peste aşa-zişii specialişti: sceptici care nu a vrut să creadă că există şi aşa ceva - povestea perfectă. Toţi mi-au spus că ei sunt experţi, că le studiază de când sunt şi că poveştile, ca orice alt organism viu, nu pot atinge perfecţiunea. Cică ele depind de factori precum povestitorul, de locul unde sunt povestite. Le-am ascultat prelegerile până la final apoi le-am spus părerea mea:
"Povestea" - după cum susţin şi ei - "este un organism viu. Ca urmare ea este alcătuită din două părţi: din trup şi din suflu. Trupul ei este dat de locul şi timpul unde se spune povestea iar suflul şi-l primeşte de la povestitor - el este cel care dă viaţă trupului şi respectiv poveştii. Este adevărat că cele două sunt foarte importante şi ar putea influenţa povestea în multe feluri dar, după mine, cel mai important lucru este ce spune povestea ta după ce a prins viaţă. Dacă vorbeşte, dacă ea transmite ceva din suflul tău."

Mulţi povestitori au uitat lucrul ăsta! Puneau accent pe felul în care clădeau trupul, pe modul în care dădeau suflul iar în final se întrebau de ce povestea lor nu vorbeşte.
Cu ei mi-a fost cel mai greu. Alţii m-au ascultat doar din curiozitate iar unii doar pentru că voiau să afle lucruri noi. Aceştia din urmă erau puţini, e drept, dar erau.

Am mers din aproape în aproape iar acum am ajuns la tine. Fiind rândul tău îţi zic de pe acum că trupul poveştii mele perfecte e o sală foarte mare. Vreau ca tu să te simţi comod în ea aşa că ţi-am pregătit un scaun, să stai jos. Eu o să stau în picioare. Nu vei fi nevoit să zici nimic. O să vorbesc eu şi chiar dacă am să îţi mai pun nişte întrebări din vreme în vreme tu să fii atent pentru că tot eu o să îţi dau şi răspunsul. Nu vreau să îţi fie greu să mă urmăreşti aşa că am să îţi povestesc de pe o scenă. Eu o să fac - o să mă agit, am să plâng, apoi am să râd. Să nu te sperii dacă toate luminile vor fi îndreptate spre mine în timpul ăsta. Aşa trebuie să fie. Tu doar să te uiţi la mine din scaunul tău comod.

Suflu am să îi dau treptat poveştii. Puţin câte puţin în timp ce mai zic câte ceva din ea.

Povestea mea perfectă nu are să îţi vorbească decât după ce te-ai ridicat din scaun şi ai ieşit din sală. O să o porţi cu tine peste tot iar cu timpul o să o înglobezi în totul tău unitar. O să devină parte din tine iar vorbele ei o să îţi răsune mereu în urechi. De unde ştiu toate astea? Le ştiu pentru că povestea mea... e despre tine!... Despre tine ca om, ca entitate spirituală, despre fericirea ta!... Despre toate lucrurile mărunte pe care le conţii... Povestea mea vorbeşte despre tine şi e ăsta e lucrul care o face perfectă! Voiam ca tu să ştii asta...

Asta e meseria mea, eu spun poveşti, iar acum am una nouă! Am pregătit o sală de teatru, am dat sfoară în ţară. Eu nu mai am nimic de făcut, aşa că aştept. Tot ce trebuie tu să faci este... să vii să mă asculţi!