Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Prestați o activitate casnică, apoi scrieți un text pornind de la această experiență. Puteți folosi persoana întâi sau a treia. Trecut sau prezent, cum curge textul."
Pastilă contra efracție
Eliana Castor
Eliana Castor
Țașu urmărește atent cum omul înfiletează șuruburile și face bormașina să urle scurt, ca o femeie în chinurile facerii.
- Ați ales o ușă cu protecție maximă. Ăsta e cilindrul central, care controlează întregul mecanism, e prevăzut cu siguranță împotriva perforării, explică meșterul.
- Și dacă cineva forțează? întrebă bărbatu-meu.
- Uitați, are un sistem de auto-control. La o presiune anormală, mecanismul se blochează. Dacă aveți vreo problemă, ne sunați, spune cel mai bătrân și îmi întinde o carte de vizită, înainte de a pleca.
- Sper să nu fie nevoie, zic eu și sucesc de două ori yala după ei. În sfârșit, am crezut că nu se mai termină coșmarul ăsta. A fost groaznic.
- De ce, Tițo? mă întreabă Țașu, strângând ultimele resturi de moloz. Băieții au lucrat bine, uite, n-au lăsat prea multă mizerie și au luat și ușa cea veche. Iar meșterul ăl tânăr explica foarte bine cum funcționează încuietorile.
Aprind lumina. Omul meu e încă lipit cu ochiul de vizor.
- Că de lecții aveai tu nevoie, acum. Te-ai uitat cât e ceasul? Când mai fac eu bagajele?
Sunt ruptă de oboseală, azi noapte am copt cozonacii, dimineață m-am sculat devreme și am făcut prăjitura cu lămîie și rahat, după rețeta soacră-mii, care-i place atât de mult fiică-mii celei mari.
- Tițo, mai zi-mi o dată, când ajungem noi la Teleferice?
- Tenerife, Țașule. Pe 26 suntem acolo. Stăm cu fetele de Crăciun și plecăm imediat a doua zi.
- Așa, draga mea. Să nu uiți să iei vreo două măști.
Țașu urmărește cu atenție lista pe care am făcut-o cu ceea ce trebuie pus în bagaj.
- N-ai uitat de unghieră? Că iar mi-au apărut niște pielițe, care se fac ca spinii și mă deranjează, se plânge el.
- Chiar înainte am pus-o în buzunar la troller.
- Tițo, să scoți la imprimantă biletul de avion, că nu mă descurc cu telefonul.
Trag valizoiul și-l împing spre ușă.
- Știi ce? Nu mai sta pe capul meu, să mă stresezi, du-te dincolo și uită-te la meci!
Pun trollerul pe pat și mă apuc să-l umplu. Tricouri, maieuri, pantaloni scurți. În Tenerife sunt 22 de grade. Șlapii pentru Țașu! Era să-i uit. Pun deasupra și ultimele lucruri și trag fermoarul. Mai am doar lichidele, nu încap în cele două punguțe de plastic. Le las pe pat, cu gând să le triez mai târziu, văd eu la ce renunț. L-am terminat pe ăsta, l-am și cântărit, are nouă kile, mă apuc să-l fac pe celălalt.
Țașu îmi strigă ceva din sufragerie, dar nu înțeleg ce zice.
- Dă mai încet meciul ăla! că urlă mai tare ca megafoanele de la biserică.
Pun mâna pe telecomandă și apăs până aud foșnind punga cu snacksuri, din care Țașu tot ia câte unul, la interval de două minute. Bărbatu-meu o dosește repede sub o pernă de la canapea și se duce glonț la ușa de la intrare. Se uită pe vizor, evident că nu e nimeni. Pipăie găurile cât brazdele care se văd în tencuială, pe lângă canaturi.
- Pe asta nouă parcă se văd mai tare urmele degetelor, zice.
- Păi, spală-te și tu pe mâini, după ce bagi mâna până la cot în punga aia, nu vezi că-ți strălucesc deștele ca la strigoi? îi zic enervată.
Jumătate de pat e plină cu lucruri puse unele peste altele, așa cum le-am scos din dulap. E un morman care se ridică amenințător, ca un mal gata să se surpe. Țașu se uită la el și zice.
- Ne apucă miezul nopții.
Mă fac că n-aud. Țașu continuă pe aceeași idee:
- Parcă văd că nici nu mai dormim noaptea asta...
Atunci izbucnesc.
- Dacă n-ar fi fost ușa asta nouă, că ți s-a năzărit deodată s-o schimbi, de parcă n-ar fi fost bună ailaltă, tot de metal era, ce dacă avea cinșpe ani?
- Nu mi s-a năzărit, cât am fost plecați în vară, a intrat cineva în casă. Ai văzut c-a dispărut pensia...
- A dispărut, a dispărut, mormăi eu, cine știe unde ai pus-o și nu mai știi...
- Dar la sticlăria din vitrină, tot eu am umblat? Și la paharele de cristal care erau căzute, iar unul din ele făcut cioburi? Și-ți amintești că dimineață, înainte de plecare ne-am ciocnit cu Leușteanu, vecinul de la parter?
Îmi aduc aminte foarte bine, a ridicat din sprânceană când ne-a ținut poarta blocului să ieșim cu trollerele.
- La fete? Mergeți la fete, nu? a întrebat înainte să zică drum bun.
- Bineînțeles că la fete!
Mândria mea s-a urcat în The Shard, așa mi-a sunat vocea, cine era ca mine cu doi copii stabiliți în Londra?
Trântesc un vraf de haine, înapoi în dulap. Aleg două-trei tricouri, le împăturesc, fac din ochi bilanțul acareturilor stivuite în valiză. Oare ce trebuie să mai iau? Să verific pe listă. Lista, unde e lista? Zbier la Țașu:
- Adu-mi lista! Tocmai acum te-ai găsit s-o iei!
- Ce listă, Tițo? N-am luat nimic...
- Ei, cum nu? Mai adineaori erai cu ea în mână, când m-ai întrebat de unghieră.
- Ah, da. Cred că am pus-o înăuntru în trolerul roșu, pe deasupra hainelor.
Trag înapoi fermoarul. Cămăși, tricouri, maieuri stau împăturite frumos, ținute în frâu sub bretelele geamantanului puse în X. Arată prea bine să le stric fața.
- Lasă că mă descurc fără ea, sper să nu uit prea multe...
- Vezi, dacă făceai bagajul din timp, nu te dădeai de ceasul morții, comentează Țașu.
De data asta, chiar îmi sare țandăra.
- Dracu' te-a pus să schimbi ușa chiar acum!
- Ce deșteaptă ești, Tițo! Și de unde să știu eu că ăștia o aduc tocmai azi?
- Când te-a sunat ăla de la firmă, să te anunțe că nu o au pe stoc, trebuia să întrebi când e livrarea.
- Dar tu ai ținut morțiș s-o luăm pe asta, că scria pe etichetă că are nu știu ce "pastilă rotativă" pentru cheie.
- Dacă nu dădeam eu telefon, veneau când eram plecați. Apoi, cine și-a imaginat că durează jumate de zi s-o monteze?
- Și ai fi vrut să stăm cu aia veche? Leușteanu abia așteaptă să plecăm, ca-n vară.
Adevărul e că m-am gândit și eu la el. Individul stă la parter. A fost polițist la viața lui, zice lumea, dar a ieșit la pensie pe caz de invaliditate. I s-a tras de la un cireș în care s-a cățărat și de unde a căzut. Dulceața din anul acela a fost cam amară pentru el. Toată ziua pufăie ca o locomotivă prin jurul blocului, făcând ba una, ba alta: cară mobilă, repară chestii, dă cu lopata, spală mașini.
Țașu stă și se uită la mine. Mă enervează când cineva îmi supraveghează mișcările. Îl trimit la culcare. Ar mai prinde trei ore de somn. În sfârșit, rezolv și cu sticluțele de șampon, balsam, creme de față, loțiuni de corp și parfumuri, plus crema pentru protecție solară.
La două și un sfert, alarma țiuie chiar la urechea mea. Ca să fie sigur, Țașu a pus telefonul pe pernă. Bărbatu-meu mormăie nemulțumit și somnoros:
- Abia ce-am închis ochii. Ce idee proastă ai avut, Fetiță, să plecăm, așa, cu noaptea-n cap...
- Eu, Țașule? N-ai zis tu că dacă atunci dimineață nu ne-ar fi văzut Leușteanu cu sarsanalele după noi, poate nu ne-ar fi spart casa? Și să luăm bilete în așa fel încât să plecăm noaptea, când nu ne știe nimeni? Exact asta facem acum.
La trei și cinci, aliniem trollerele pe hol. Țașu scoate aparatele din priză, verifică apa și geamurile. Eu controlez dacă am tot: pașapoarte, boarding-urile, banii. Sucesc de yală, ușa rămâne închisă. Iau cheia și o bag în broască, am uitat că e încuiată și jos. Parcă-mi tremură mâinile și nu nimeresc, cheia nu intră. O împing ușor, dar nimic. Probabil o țin greșit. Pastila aia contra efracției trebuie să fie cauza.
- Lasă-mă pe mine!
Țașu pune mâna pe clanță și încearcă și el, apoi se uită la cheie.
- Femeie, nu vezi că asta-i cheia veche?
Sar și i-o aduc pe cea nouă, era pusă pe bibliotecă. Țașu o vâră, din prima, în broască.
Când o răsucește se aude un clac-clac. Apoi cheia rămâne țeapănă, nu merge nici la stânga, nici la dreapta.
- Nu pot s-o scot, e blocată, îmi spune Țașu cu vocea gâtuită. Da, o rezolv eu... tu-i ceapa mamii ei de ușă!
Face stânga-mprejur, se izbește de trollere, întreabă cine i le-a pus în drum, dispare pe balcon și se întoarce cu patentul. Prinde bucata de metal încăpățânată, sucește ușor și trage. Se aude iar clac-clac. Învârte o dată, de două ori, de trei, de patru. Cheia merge în gol.
- Sună la ăia la firmă și spune-le că-i bag în...
Aș fi făcut-o, dacă nu era trei jumătate dimineața. Oftez, de data asta chiar nu ne-ar fi văzut nimeni când plecam.