Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Prestați o activitate casnică, apoi scrieți un text pornind de la această experiență. Puteți folosi persoana întâi sau a treia. Trecut sau prezent, cum curge textul."
O nouă zi din viața lui Adiță
Laura Cosma
Laura Cosma
Bineînțeles că atunci când a sunat ceasul, Adrian Minică, căruia toți prietenii îi ziceau Adiță, așa cum îl strigase maică-sa de când era mic, a mârâit și s-a întors pe cealaltă parte. Scârba de nevastă-sa, care îi spunea Adi, l-a înghiontit și nu s-a lăsat până nu l-a văzut în picioare.
- N-am vorbit ieri că începând de azi...
Deși nu-și înghițise gălbenușul, cearta de cu seară i-a revenit în minte și n-avea niciun chef de una nouă chiar înainte să-și bea cafeaua. Avusese și Claudia dreptate să se supere. Uitase să ia copilul de la grădiniță și nu făcuse niciuna dintre treburile pe care i le pusese pe listă. Nu reparase nici măcar balamaua de la bufet. Degeaba i-a spus că ieșise să discute la o cafea cu un amic care avea o firmă și avea nevoie de oameni.
- Ce să discutați, mă?, pufnise Claudia. Ăla lucrează în construcții, are nevoie de meșteri și tu niciun cui nu știi să bați, darămite să pui gresie?
- Adică n-aș fi bun să supravizez echipele?
- Ca să supraveghezi oameni - subliniez su-pra-ve-ghezi - tre' să te pricepi la ce fac ăia. Auzi, da' tu chiar mă iei de proastă? Dacă ați ieșit la o cafea, de ce miroși a băutură?
El protestase.
- Hai, mă, mami, așa mă știi? Ți-am și zis că mâine după-amiază mă mai duc la un interviu. Nici nu te-ai uitat la florile pe care ți le-am adus.
Mai mult pentru ea, Claudia zisese "îhî, din banii mei", și se apucase să sorteze haine ca să le bage la spălat.
Așa că acum s-a scărpinat în creștet și i-a răspuns.
- Ba da, mami, m-am sculat. Și ia uite cine îți mai zice bună dimineața.
Gluma lui nevinovată n-a amuzat-o pe Claudia.
- Dă-o-n mă-sa! Eu trebuie să duc copilul la grădi și să ajung la serviciu că am ședință la prima oră și ție-ți arde de...
- Calm, calm. Fac eu cafea și pregătesc copilul.
În timp ce Claudia s-a spălat, îmbrăcat și machiat, cu ochii cârpiți de somn, Adiță a trezit copilul.
- Hai cu tăticu' să ne spălăm pe dinți. Zi-i lu' tati ce vrei să mănânci în dimineața asta.
În timp ce cel mic își freca cu nădejde incisivii de sus, că cei de jos îi căzuseră, el căsca și se gândea că imediat ce scapă de nevastă, o să se culce la loc, așa cum făcea în fiecare zi din ultimele șase luni de când fusese dat afară, complet pe nedrept, desigur, cum scrisese în cererea de chemare în judecată avocatul pe care îl angajase să conteste decizia de concediere. De ce tot insista nevastă-sa să-și caute altceva de muncă era peste puterea lui de înțelegere. Că era foarte clar că dacă o să câștige procesul, ăia o să fie obligați să-l primească înapoi. Discutaseră despre asta de o mie de ori. Dar ea, nu și nu, că trebuie să-și găsească o slujbă serioasă și bine plătită.
- Tati, îmi pui pantalonii peste pijama..., i-a întrerupt copilul gândurile.
Zece l-a prins cu țigara aprinsă și sorbind dintr-o cafea fierbinte. Cea de la șapte dimineața se răcise cât timp el își completase somnul așa că a turnat-o fără regrete în ghiveciul unei flori. Ochii i-au căzut pe lista pe care i-o lăsase Claudia pe frigider prinsă cu un magnet. "Parcă mai era ceva... sigur mai era ceva". A mai tras un fum, a mai băut o gură de cafea și și-a amintit ce-i spuse Claudia exact când ieșise pe ușă târându-l după ea pe ăla micu' care se împiedica în șireturile pe care el uitase să i le lege. "Aoleo,mămica! Tre' s-o iau de la gară! Cât e ceasul?". S-a calmat și a continuat să-și bea liniștit cafeaua, pentru că, băiat deștept, și-a amintit că în România, trenurile au întotdeauna întârziere.
S-a urcat în mașină, și-a deschis aplicația și a tastat "gara de nord" ca destinație. "Morții mă-sii de trafic! Patruj' dă minute la ora asta? Nimeni nu muncește în țara asta?", a bombănit nemulțumit. Până la gară s-a înveselit cu gluma lui clasică. De fiecare dată când aplicația semnala prezența unei gropi, a unei mașini oprite, lucrări ori poliție, deși le vedea că-s încă acolo, apăsa pe butonul "not here".
A ajuns la gară cam la cinzeci de minute după ora la care ar fi trebuit să ajungă trenul, dar a mai avut timp de două țigări pe care le-a fumat plin de satisfacție c-a avut dreptate.
- Nici n-au afișat linia. La ce vă așteptați de la ăștia?, i-a răspuns unei doamne care la întrebat la ce linie va sosi trenul.
- Pe vremea mea, îți potriveai ceasul după tren.
Bătrâna avea două bagaje mari și l-a rugat s-o ajute. S-a făcut că n-o aude și, fiindcă tocmai trecea un polițist, Adiță, ca un cetățean responsabil, l-a abordat cu un ton indignat:
- Domnu' polițist, da' chiar nu se poate face nimic cu homleșii? Uitați-l p-ăsta cum doarme pe trei scaune. Nu-i destul că au trenurile întârziere, mai trebuie să așteptăm și în picioare pentru că nimeni nu-și face treaba cum trebuie...
Chiar atunci, în difuzor, o voce stranie a anunțat că trenul interregio... din direcția... sosește în stație și va fi garat la linia...
- Săru'mâna, mămico! Ți-a priit la băi, i-a zis în timp ce-o ajuta să coboare din vagon.
- Puiul meu, vino să te pupe mămica. Mi-a fost dor de tine. Lasă-mă să mă uit un pic la tine. Iar ești cu cămașa necălcată, of, mamă, nevasta asta a ta... și dacă nu ți-aș fi spus... da' unde te grăbești așa?
- Am un interviu la două. Știi cum facem? Te iau cu mine și mata mă aștepți în mașină. După aia te duc acasă. E bine așa?
- E bine, de ce să nu fie bine? Adică nu e bine că ai cămașa necălcată.
- Lasă mămică, am un sacou în mașină, n-o să se vadă.
La două și cinci a parcat mașina în fața firmei și a coborât val-vârtej în timp ce maică-sa striga după el: "Îți ține mămica pumnii și spune și-o rugăciune!".
A întrebat-o pe domnișoara de la recepție unde se țin interviurile și ea l-a condus pe scări la etajul unu. A rămas în urma ei să-i admire picioarele lungi. Fata i-a simțit privirea și s-a întors înspre el. Cu un ton mai rece ca gheața i-a spus:
- Știți c-ați întârziat.
Enunțul ei nu era nici interogativ, nici exclamativ, așa că Adiță și-a înghițit complimentul pe care intenționa să i-l facă, ceea ce în următoarele minute s-a dovedit a fi fost foarte înțelept. Domnișoara i-a arătat un scaun, l-a întrebat dacă vrea un pahar cu apă și l-a informat că va fi chemat. Sec.
În cameră mai așteptau un bărbat și o femeie. Cu un aer încruntat i-a evaluat din cap până în picioare. Bărbatul avea în jur de patruzeci și cinci de ani, avea chelie, era supraponderal și asuda. Femeia în schimb, treizeci, deux-pieces bleumarin, părea foarte sigură pe ea. A văzut-o ridicând dintr-o sprânceană și zâmbind în colțul gurii fixându-i șosetele. Atunci a văzut și el că erau desperecheate. A renunțat să mai stea picior peste picior și le-a vârât sub scaun înghițind în sec.
- Tot pentru interviu?, i-a întrebat, doar ca să se asigure că nu și-a pierdut vocea.
O ușă s-a deschis și din cameră a ieșit un alt candidat condus până în prag de o femeie elegantă cu un aer autoritar.
- Vă mulțumesc, o să fiți contactat și vi se va comunica decizia noastră. Următorul?
Când în sfârșit a fost invitat înăuntru, lui Adrian Minică îi scăzuse entuziasmul. Apucase să observe că toți angajații își vedeau de treburile lor și nimeni nu se juca solitaire cum se întâmpla la vechiul lui loc de muncă.
- Ați omis să menționați în CV anul absolvirii liceului. De facultatea asta pe care ziceți dumneavoastră că ați terminat-o nici n-am auzit.
- Să știți că am dat licența la stat și am făcut și un masterat. Tot la ei. Și intenționez să fac și un doctorat, dar să mai crească un pic copilul. Tot timpul am fost preocupat să-mi ridic nivelul, s-a bâlbâit Adiță.
- În fine... de ce-ați plecat de la ultimul loc de muncă?
- Păi știți și dumneavoastră, ghinionul. Întotdeauna ultimul venit, primul care pleacă.
- Observ că n-ați stat prea mult nicăieri. Toate colaborările cu angajatorii au fost de scurtă durată.
- V-am zis deja...
Femeia l-a privit pe deasupra ochelarilor.
- Ce calități credeți că vă recomandă pentru acest post?
Întrebarea asta l-a derutat. Calități? Adică nu era suficient să te recomande cineva?
A deschis portiera și s-a trântit pe scaun. Era cam pleoștit și maică-sa a observat:
- Mult ai mai stat. A fost greu, așa-i? Ce zic eu greu, foarte greu, că nici la examene nu-mi amintesc să fii stat atâta. Te angajează?
- Hai să mergem acasă, mămică. Trecem să-l luăm p-ăla micu', s-a eschivat el.
S-au mai oprit și la un supermarket și bătrâna a făcut niște cumpărături.
- Mamaie, îmi iei și mie înghețată, a rugat-o Vladimir.
- Îți ia mamaie, cum să nu-ți ia. Adiță, ia alege tu, mamă, o conopidă frumoasă, să-ți fac cu găluști cum îți place ție, că știu că nevastă-ta nu-ți face. Vladimir, parcă și ție îți place conopida? E de-al nostru, nu ca nevastă-ta care nu pune gura. Auzi la ea, nu-i place mirosul. De parcă la mă-sa acasă mânca numai icre negre și bea numai șampanie.
- O să-ți dau banii înapoi când mă angajez, i-a zis spășit, dar cam cu jumătate de gură, în timp ce punea sacoșa cu cumpărături în portbagaj.
- Cum să mi-i dai? s-a revoltat maică-sa.
După ce au ajuns acasă, femeia și-a despachetat bagajul.
- Vladimir, vino să vezi ce ți-a adus mamaie de la băi. Și ție ți-am luat ceva, puiule. Pentru Claudia... am uitat. Adică n-am uitat, da' n-am știut ce să-i iau, că tot ce-i iau eu îi pute.
Apoi s-a dus în bucătărie. Adiță stătea pe scaun și se uita la ea cum curăță zarzavat, cum îl toacă, cum face găluști și se mira cum nu se oprește din vorbit. Claudia făcea toate treburile în liniște.
- Io când eram ca ea, creșteam singură doi copii, că taică-tău, săracu'... de la nimeni n-aveam ajutor. Și mă duceam și la servici, vă făceam mâncare, vă spălam, făceam curățenie, vă călcam. Ea o cămașă nu-ți calcă. Da' lasă, că acum s-a întors mămica și n-o să mai umbli cu haine șifonate, a zis și l-a ciupit de obraz cum făcea și când era mic.
- Mămică, nu vorbi cu păcat, Cristina te ajuta.
- Soră-ta? Când m-a ajutat ea pe mine? De-abia a așteptat să termine școala și să se mărite. Și măcar dacă se mărita cu un băiat de treabă! Dar a ales un coate-goale, un mațe-fripte.
Și-a șters câteva lacrimi cu un șervețel. Toca ceapă.
- Of, mămică, de ce oți fi voi așa fără noroc?
- De ce spui asta? Cristina se înțelege bine cu bărbatul ei, și-au luat apartament...
- Bărbatul ăla al ei nu dă doi bani pe mine. La fel ca Claudia. De loc nu mă respectă, deși asta stă în casa mea.
- Hai, mă, mămică! N-ai zis să venim să stăm aici că mata te muți la țară? Și nu-i mai zice asta!
- Păi cum să mă mut dacă nu e în stare să aibă grijă de tine și de copil? Și acu' ai mai rămas și fără servici...
Cât timp făcuse maică-sa mâncare, el a reparat balamaua stricată. Maică-sa îl lăudase de parc-ar fi ouat un ou de aur: "Priceputule! Mobila asta... am cumpărat-o cu taică-tău imediat după ce ne-am luat. Am făcut un CAR. E bună încă, nu-mi vine s-o arunc, cum ar vrea nevastă-ta".
Claudia nu se întorsese încă acasă, iar el era deja sătul să-și asculte mama criticându-și nora. Pe la șase dădea din colț în colț. Vorbise între timp cu băieții și aflase că ies la o bere, dar el nu mai avea bani și nu-i venea să se ducă la atârnat. Dar parcă nici să milogească la maică-sa nu-i venea. Noroc că bătrâna s-a prins singură.
- Adiță, mamă, poate ai vreo treabă de făcut, cât timp stau eu în parc cu Vladimir.
- Da, mămică, ai putea să-mi împrumuți niște bani?, a întrebat-o fără să se uite în ochii ei.
- Îți dă mămica, cum să nu-ți dea, că numai pe tine te are.
N-a contrazis-o. A luat banii și s-a dus pe terasă. Băieții erau deja pe la a treia bere, așa c-a avut de recuperat.
Când s-a întors acasă, mult după miezul nopții, nu se aștepta s-o găsească pe Claudia trează. Era în bucătărie, cu lumina stinsă, dar nu chiar în beznă, aprinsese o lumânare și își pusese vin într-un pahar cu picior. Stătea cu bărbia îngropată în palmă, în timp ce-și ținea cotul sprijinit pe genunchiul piciorul drept pe care îl ridicase pe scaun. A văzut că avea părul strâns neglijent în vârful capului, dar nu și ochii roșii și umflați. A dat s-o sărute, dar ea s-a scuturat ca de-un vis urât. S-a uitat totuși la el, sau cel puțin așa i s-a părut, și i-a zis:
- Mâine plec. Îl iau pe Vladimir cu mine. Și, Adi, pardon, Adiță, în noaptea asta, dormi pe canapea.