Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Prestați o activitate casnică, apoi scrieți un text pornind de la această experiență. Puteți folosi persoana întâi sau a treia. Trecut sau prezent, cum curge textul."
Femei fără bărbați
Mirela Niță Sandu
Mirela Niță Sandu
Ieri am fost la terapie. Credeam că va fi ultima ședință. Săptămână de săptămână, timp de un an, i-am tot trecut pragul acestei doamne. Mă cam săturasem. Nimic nu mergea bine cu mine, iar mama mi-a recomandat să văd o terapeută. Eram permanent în criză de timp, ordonam repetat lucrurile pentru că mereu erau deranjate de fiică-mea, spălam geamurile deoarece vedeam ca prin ceață strada, în fine. Doar cu alții totul merge bine, domnule! Când îi vedeam că ba se postau pe facebook în Dubai, ba prin nu știu ce insule însorite, iar eu nu-mi vedeam capul de treabă, parcă și mai rău îmi făceam. Dar ieri era ziua concluziilor. Așa îmi spusese terapeuta, cu o săptămână în urmă: "Ne vedem pentru concluzii vinerea viitoare". E adevărat că nu era prima dată când îmi zicea asta, dar nu știu cum, de data asta chiar am crezut-o și basta. Deci, cum vă spuneam, am fost la ea, ieri. Deznodământul e următorul: să nu mai aud în viața mea de această căpiată care trăiește cu capul în nori și are probleme mai mari decât ale mele! De ce? Păi, să vedeți ce mi-a zis: "Doamnă, știți dumneavoastră când aș considera eu că ați terminat terapia?". I-am răspuns sigură pe mine: "Da. Azi". Ea m-a privit fix, cu neîncredere, aș putea spune chiar și cu un fel de milă, după care a început să se joace cu ciucurii de la cotierele fotoliului său de regină și doar îmi trăgea ocheade, de parc-ar fi vrut să zică "vai de tine!", dar cu voce a adăugat altceva: "Nu azi, doamnă, ci în ziua în care nu mai aranjați preșul meu strâmb de la ușă. Dacă la început a fost o întâmplare, după aceea l-am pus intenționat într-o rână, pentru a vă vedea reacția. Am înțeles astfel că suferiți de o tulburare obsesiv-compulsivă. Sigur, există și alte indicii care mă fac să cred asta, dar dumneavoastră chiar asta aveți". Am începu să transpir subit și să simt pregnant clorul cu care se spălase probabil holul clinicii. Pe limbă parcă aveam metal, stomacul mi se făcuse ghem. M-am ridicat și am plecat. Cum, domnule, tulburare? Tulburată e ea! Ce fac eu se numește doar ordine și curățenie. Și ce-o fi așa de grav în asta? Am plătit atâția bani până acum ca să-mi spună că sunt nebună? Nebună e ea! La o așa harababură din cabinetul ei, mă și mir că are bărbat! Dacă aș fi fost în locul lui, eu aș fi fugit cât m-ar fi ținut picioarele. Cică sufăr de "compulsivă"... dacă toate-s strâmbe și nimic aliniat la casa aia, a doctorilor, eu ce să fac?
Bine, dar să vă mai spun una! În mintea mea, pe loc, am asociat-o cu mama. Să vedeți de ce! Într-o zi, când trebuia să lucrez mai mult, am rugat-o să vină și să stea cu nepoată-sa până mă întorc. Ajunsă acasă, spre miezul nopții, mi-a zis: "Uite, ce surpriză ți-am făcut!" și mi-a deschis ușile șifonierului. Eu am rămas băț, în ușă, doar privind alternativ, când la ea, când la dulap. Tot cercetându-mă insistent, un pic nedumerită, a continuat: "Ai putea să-mi mulțumești măcar. Ce-ai rămas stană de piatră!". I-am mulțumit și am plecat în bucătărie, gândindu-mă la bunică-mea care-mi povestise cum că tata își luase lumea-n cap pentru că "mă-ta nu știe să facă decât cartofi prăjiți și salată, dar nu cumva să o pui să-și spele blidele că deja o apucă tremuratul". Da, exact așa mi-a zis! Mi-am amintit de asta și am șoptit doar pentru mine: "Dragă bunică, nici să aranjeze rufele într-un șifonier nu știe". Frate, cum să le pui cu cotorul în interior? Dracu' a mai văzut așa ceva? Sigur că tata s-a speriat! M-am apucat să frec niște icre și să încerc să mă gândesc la altceva, dar mama e femeie insistentă și nu m-a lăsat în pace. A venit lângă mine și, pe un ton împăciuitor, o aud: "Dacă nu-ți place, le aranjezi tu, în alt chip, dar după ce plec eu. Bine? Ca să nu mă enervez". Acest "bine" al ei mă scoate din sărite și mă face de fiecare dată să deraiez ca trenul. M-am uitat la ea și, dintr-o dată, mi-am amintit ce portret îi făcea tata cândva: "Frumoasă ca o zână, cu părul noapte, tenul ca hârtia, dar gura ca răzmerița". Am tăcut. Ca să n-o indispun pe ea, am inspirat eu rar, apoi am expirat tot rar. Exact cum mă învățase aiurita mea de terapeută. A mai stat preț de un pahar de apă și a plecat.
După ce-am încuiat ușa în urma ei, m-am îndreptat către șifonier. Am scos tot, am inspirat, am expirat, și parcă m-am simțit un pic mai bine. Ușurel, am început să mi le aranjez așa cum îmi place mie: totul la linie, culoare albă la albă, neagră la neagră..., dar am auzit bătăi în ușă. Când, ce să vedeți, mama. Își uitase cheile de la casa ei la mine. A intrat tacticos și, dintr-o dată, am văzut-o că fuge către dormitorul meu. M-a făcut ca pe-o albie de porci. Dacă ați fi auzit-o cum urla și spunea că-s nebună ca bunica, mumă-sa, care "spăla rufe la trei dimineața", și că ăsta ar fi fost motivul pentru care plecase al meu de-acasă, la fel ca bunică-meu! Nici măcar la fiică-mea nu s-a gândit că ar putea-o trezi. Așa-i că ați înțeles deja că sunt singura sănătoasă din familia asta? Azi nici nu vreau să mă mai gândesc la tot tămbălăul pe care mi l-a făcut! Eu știu un singur lucru: bărbații nu pleacă niciodată de prea multă curățenie.
Când i-am povestit terapeutei mele, rugând-o s-o ia și pe mama în terapie că mie de la ea mi se trage totul, pentru că eu nu vreau să fiu ca ea, dar sub nicio formă, domnule, pișpirica aia de psihiatră, că nu-i mai mare ca Doc al Albei ca Zăpada, mi-a zis să mă ocup doar de mine, nu de mama. Numai că, ce să vedeți! Fiică-mea n-are nicio treabă. Dacă ar intra cineva în camera ei, s-ar îngrozi. Ai impresia c-au năvălit tătarii. Eu când zăresc întâmplător camera ei, închid ochii și plec să plimb câinele. Doar așa mai rezist! Am încercat să-i spun că-n familia noastră doar din două-n două suntem nebune, dar ea nu vede, nu-nțelege, nimic n-o convinge că eu aș fi cea sănătoasă. Ieri, pare-mi-se că mormăia ceva plimbându-se prin casă, despre "ordine și organizare într-un mod excesiv", dar excesivul ei nu este excesivul meu și nici invers nu este valabil. Asta e!
Puteți voi să-mi spuneți ce să fac eu azi? Până primesc răspuns, mă apuc să strâng lucrurile în cameră la fiică-mea, înainte ca ea să ajungă de la școală. Bine?