Sorcova, vesela

- Dacă n-o faci cu pasiune, n-o face deloc.

Prostul avea dreptate. Nu eram pasionată să înving ace în carne și să încasez frustrările bătrânelor, voiam să împing mințile fragede spre cunoaștere nu spre masa ruginită de tratament, îmi doream să vorbesc despre cărți și povești, să stârnesc curiozitate, să creez, nu să mă supun umilă unor decizii proaste. Rămăsesem nemișcată în mijlocul trotuarului privind la bărbatul scund care se îndepărta strigând.
- Sorcove avem, 10 lei! Sorcove!

Îl priveam cu sorcova în mână și creierul blocat. Se îndepărta de mine trăgându-mă cu un fir invizibil, mă obliga să fac câțiva pași doar cât să nu îl scap din priviri, mă hrăneam cu entuziasmul și fericirea simplă pe care o afișa fără reținere. Striga cu aceiași tonalitate și nu purta pică când era refuzat, mergea mai departe cu pantalonii rupți și bluza murdară, fără geacă în ziua de revelion, cu frigul șuierând printre buzele crăpate și dinții lipsă. În colțul străzii se așeză pe o bancă și își aprinse o țigară lăsând coșul la picioare. Dacă cineva trecea suficient de aproape striga iarăși.
- Sorcove să vă meargă bine tot anul!

Și sufla fumul în urma fiecărei tăceri. Trei sorcove vânduse într-o oră, fără cea cumpărată de mine. Am numărat. Însă vocea nu i se stinse, pe frunte nu îi apăruse niciun rid, mâinile nu îi tremurau și niciun om pe lângă care trecuse nu scăpase neîntrebat. Nu făcuse nicio școală pentru asta și nici nu gândea strategia de marketing, pur și simplu o făcea, exista pentru treaba asta și nu lăsa pe nimeni să îi strice pacea.
- Îți zic yo, îmi mai spusese înainte să-mi pună sorcova în mână, poți să vinzi și ciorapi în piață, atâta timp cât o faci cu pasiune. Pa-si-u-ne. Pasiune. Atât îți trebuie pentru a fi fericit. Nu bani. Auzi, fata? Mă auzi? Nu te uita tu la bani, că nu ăia îți aduc fericirea. Caută un băiet cu pasiune, nu cu bani.

Îi plătisem cu bani. 15 lei că mă făcuse să râd. Dar după ce-am râs am început să plâng. Privirile oamenilor mă învăluiau, mă împungeau cu preconcepții, se încruntau, parcă șușoteau "pe asta a părăsit-o de Revelion", că doar ce alt motiv ar avea o femeie să plângă?

Pasiune.

Eu făcusem invers de cum mă învățase nenea cu sorcova. "Pofta vine mâncând", cum ar fi spus tata, iar pentru a mânca ai nevoie de bani, bani munciți cu sudoare, lacrimi și scârbă. Bani. Care devin apoi bani cheltuiți cu nervi, cu furie, cu nepăsare, ca o răzbunare, ca o încercare de a spăla disprețul de propria persoană, infiltrat în vene, scurs prin corp, topind stima de sine și încrederea că viața poate fi trăită și altfel. Timp de cinci ani încercasem să fac ce trebuie, acest bine universal hotărât de o forță necunoscută și înfipt adânc în minte. Bine pentru cine? Pentru ce? Pentru a cui fericire?

Mă întorsesem pe călcâie și pornisem în direcția opusă, cu "Sorcove, 10 lei sorcova!" estompându-se în timpane, pierzându-se undeva în fundal, mergând fără direcție. Nici măcar nu era destul de frig ca lacrimile să-mi fi înghețat pe obraji, așa că se scurgeau spre bărbie și-mi picurau pe gâtul gol; n-aveam fular, nu mai purtam demult. Mi-a trecut prin gând că, din cauza dârelor, arătam ca o sorcovă, că eu însămi devenisem o sorcovă, o sorcovă tristă, demnă de milă.

Dar eu n-aveam nevoie de mila lor, n-aveam nevoie de mila nimănui. Iar sorcovele sunt vesele, sunt făcute să înveselească, să aducă surâsuri celor mari și bucurie celor mici, și-atunci am știut ce-aveam de făcut. Dacă cei care sunt n-au nevoie de mine, voi aduce bucurie celor care nu sunt încă. Lacrimile mi s-au uscat ca prin farmec, în timp ce le zâmbeam celor din viitor. Sorcova, vesela!