Astăzi vom povesti despre două categorii de oameni foarte simpatici şi vom proceda întocmai ca la Radio Erevan. Aşadar, “ Veşti din România-Hazlia”:
Numeralul substantival.
O profesoară din Bucureşti susţine că în propoziţia “O fată trece strada”, subiectul este exprimat prin numeral substantival. Această explicaţie a fost scrisă alb pe negru, cu creta, pe tabla unor elevi de clasa a cincea, care săptămâna viitoare dau teză. Pe vremea mea s-ar fi spus ca subiectul în cauză este exprimat prin substantiv comun, articulat cu articolul nehotărât “o”, dar evident până şi gramaticile se schimbă. Când prietena mea cea mai bună mi-a telefonat ca să mă întrebe ce e aia numeral substantival, am avut încă unul din acele momente de perplexitate, care de fiecare dată îmi fac ziua mai interesantă.
E drept că nu mi-am mai făcut analizele gramaticale de vreo 14 ani dar dacă ar fi fost o revoluţie în gramatica limbii române, am pretenţia că aş fi auzit despre asta, măcar din comunicatele trimise de Biroul de presă al Academiei. Mi-am sfătuit prietena să nu-mi mai strice concediul cu astfel de quiz-uri şi să încerce să rezolve problema cu directoarea şcolii. Când profesorii comit gafe grosolane din care reiese clar că au copiat la definitivat, n-ar trebui să existe prea multe sesizări pentru a fi scoşi de la catedră. Dar bieţii copii care învaţă gramatici ciudate, nu au scăpare. Profesoara respectivă are pile, prin urmare nimeni, niciodată nu o va da afară pentru un banal articol nehotărât, transformat în numeral substantival. Imediat după Crăciun, profesoara despre care vă povestesc s-a plâns că ea n-a primit nici un cadou din partea clasei a V-a. Probabil acesta e si motivul pentru care induce copiii în eroare. Mi-o pot lesne imagina făcându-le în ciudă copiilor după examenul de capacitate, pe care, evident, îl vor pica, dacă vor continua să înveţe bazaconii pentru că aşa le-a spus doamna la şcoală.
Cine nu poate să meargă singur, să nu mănânce.
Un bucureştean a fost lovit de o maşină în vreme ce traversa regulamentar strada. Nu era singur, era însoţit de un vecin care a văzut totul şi poate să confirme povestea. Diagnostic: fractură de bazin. Tratament administrat: una fiolă algocalmin, o dată la două zile. Când rudele bolnavului, revoltate, au cerut să i se dea omului un calmant mai puternic, au aflat că farmacia e la parter şi evident, au libertatea să-i cumpere orice calmant consideră necesar. La doar câteva minute de la această prietenească recomandare din partea asistentei, o infirmieră a adus masa pentru bolnavii din salon, mai toţi cu oase rupte în diverse circumstanţe. Felul principal: fasole scăzută. După ce a împins căruciorul până în mijlocul salonului, infirmiera a anunţat, senină: “Cine nu poate să meargă singur până la baie, să nu mănânce, că nu are cine sa aducă ploştile” Apoi, iar s-a deschis uşa. O asistentă care ţinea în mână un borcan cu termometre a întrebat pe un ton absolut normal: “Cine vrea termometru?”
Chiar aşa...