Sabina Balan: Eşti mulţumit de teatrul de stat?
Cătălin Babliuc: Nu prea. Nu e o abordare a teatrului pe care mi-o doresc. Eu sunt împotriva marilor nume care montează şaişpe spectacole sau acelaşi gen de spectacol în ţară, într-un an, pe nişte sume exorbitante, când, de banii ăia, se pot face măcar zece spectacole cu regizori tineri, foarte buni, de altfel. Nu prea înghit situaţia asta.
Sabina Balan: Şi de ce nu renunţi la postul tău?
Cătălin Babliuc: E o situaţie absurdo-comică, aşa... deşi sunt banii foarte puţini, e o sumă care vine constant. Oricum, e o situaţie decentă, totuşi, pentru că am doar două-trei spectacole pe lună acolo, la teatrul din Târgovişte. E un compromis. Dacă aş renunţa la postul meu, ar trebui să mă zbat şi mai mult decât o fac ca să iau acei bani pe lună pe care îi iau de acolo. Aşa că prefer să fiu comod.
Sabina Balan: De cât timp faci teatru independent?
Cătălin Babliuc: De când mă ştiu. Eu am avut norocul să joc de când am terminat facultatea, am jucat la Teatrul Mic, Teatrul Foarte Mic, am avut câteva spectacole şi la Bulandra şi după aia am intrat în sfera asta a teatrului independent. Am jucat la Teatrul Luni de la Green Hours, mult. Am început înlocuind pe cineva la un moment dat, într-un spectacol al lui Marcel Ţop, prin 2005. După care jucam într-un spectacol al lui Peca Ştefan la Teatrul Foarte Mic şi Peca a zis să facem ceva şi la Green şi după aia am mai pus un spectacol acolo şi am mai pus un spectacol acolo şi tot aşa... Şi iată! Traseul meu în teatrul independent.
Sabina Balan: Deci cele două experienţe au mers aproape paralel pentru tine...
Cătălin Babliuc: Da, ceea ce nu e un lucru rău. Toată chestia cu teatrul independent e că e o alternativă, practic, acum, de neînlocuit, pentru că nu prea ai ce face. E greu să intri într-un teatru finanţat. Dar, din punctul meu de vedere, partea bună a teatrului de stat e că nu trebuie să faci tu, ca actor, atât de multe eforturi - de la găsirea textului, la traducerea lui, costume, lumini, organizarea spectacolelor, să faci programe... tot ce ţine de logistică. Ceea ce e un avantaj. Ori, în cazul teatrului independent, trebuie să faci TU toate astea. Şi e destul de obositor. Cu toate astea, ai libertatea asta mare de a-ţi alege TU tot ce vrei să faci, de la costume, până la maniera de a pune spectacolul. În sistemul de stat încă sunt unele teatre cu gândiri foarte fixiste şi învechite, iar dacă teatrul acela vrea să joace numai Shakespeare şi Caragiale, atunci nu ai loc. "Teatre de profil..." Sunt o grămadă de autori din ăştia, cum le zice? "Contemporaaani". Care sunt foarte buni şi merită jucaţi, cum sunt David Mamet, Eric Bogosian, Martin McDonagh. Dar, mi se pare că a devenit la prima mână şi foarte comod să iei un Shakespeare - nu trebuie să-l mai traduci, nu trebuie să-ţi mai baţi capul cu drepturile de autor şi alte chestii - şi să-l montezi într-o veselie, fără măcar ca tu să ai ceva de spus cu asta. Originalitatea, de multe ori, e egală cu zero.
Sabina Balan: Până la urmă, teatrul ăsta independent e independent de ce? Care e definiţia?
Cătălin Babliuc: Prima definiţie e cea evidentă - că nu depinde de o finanţare. Restul e libertate.
Sabina Balan: Sarcinile tale ca actor diferă în cazul teatrului de stat sau al teatrului independent? Adică, etichetele astea influenţează şi procesul din spatele unui spectacol sau doar parcursul lui?
Cătălin Babliuc: Eu nu am modalităţi diferite de a repeta, în funcţie de fiecare, mi se pare că repetiţia e un proces care trebuie tratat ca atare, cu respect, iar cantitatea de muncă ar trebui să fie aceeaşi. Ce-i drept, atmosfera e mult mai degajată când repeţi cu prietenii, cu oamenii cu care alegi să lucrezi şi nu eşti îngrădit de alte chestii, e mai plăcut. În ceea ce priveşte munca nu ar trebui să existe diferenţe, iar rezultatul, şi de o parte şi de alta, ar trebui să fie cât mai profesionist. Dar există şi excepţii, uite, cu Eugen Gyemant am montat anul trecut Zece negri mititei, de Agatha Christie şi a fost o distribuţie mare, cu mulţi actori tineri de la teatrul din Târgovişte, foarte buni, şi am avut parte de aceeaşi atmosferă degajată.
Sabina Balan: Ce ai lua, practic, din teatrul independent şi ai pune în teatrul de stat?
Cătălin Babliuc: Păi, uite, atmosfera asta de care ţi-am povestit. Uneori, lucrurile se iau mult prea în serios în ceea ce priveşte teatrul de stat. Aici cred că e problema. "Trebuie să facem ceva seriooos şi haideţi toţi să fim cât se poate de serioooşi!" Ok, am venit să lucrăm şi nu ne batem joc, dar unii oameni se vor mult mai importanţi şi serioşi decât e cazul. Mulţi au cam uitat să caute... în texte, în ei, în alţii şi fac lucruri de faţadă. Sunt şi cazuri vrednice de milă în care cineva punctează cu numele, ia banii, poate chiar mii bune de euro, trimite un DVD, o înregistrare cu spectacolul, ca actorii să-l înveţe, actorii joacă, lumea aplaudă şi lucrurile merg mai departe. Iar căutarea asta de care vorbesc vine firesc în teatrul independent şi din simplul fapt că vrei să te faci remarcat şi atunci dai mult mai mult din tine, decât ai face-o după ani buni de blazare.
Sabina Balan: Crezi că orice actor tânăr poate reuşi în teatrul independent? De ce are el nevoie?
Cătălin Babliuc: Mai nou, am citit un comentariu al unui domn legat de dezbaterea de la începutul festivalului, care spunea că şi în teatrele independente sunt "bisericuţe" şi că şi aici au loc numai unii, care şi-au făcut ei bine loc acolo şi nu mai poţi nici de ăia! Asta mi se pare o prostie. E loc pentru toată lumea aici, dacă vii cu ceva care stă în picioare, cu un proiect bine pus la punct. Îi cunosc şi pe Geo Remeş de la Godot, şi pe George Constantinescu de la Teatrul de Artă Bucureşti, şi pe Voicu Rădescu de la Green şi nu cred că au ridicat vreodată ziduri sau bariere în faţa celor care au vrut să joace în spaţiile lor. Totul e să vrei şi să vii cu ceva foarte bine structurat. N-o să vină nimeni să-ţi arate programul - "Vezi că pe data cutare ai de jucat cutare, uite, ia textul ăsta, învaţă-l, uite, ai şi o înregistrare, am făcut eu acasă cam ce-ar trebui tu să faci, tu trebuie doar să vii să joci şi-ţi dau şi banii ăştia!" Nu există aşa ceva! După ce te apuci de treabă, intri într-un cerc, faci un proiect, eşti văzut, te ia cineva într-un proiect şi tot aşa. Dar ideea e să te zbaţi şi tu ca să fii văzut, pentru că, altfel, nu o să stea nimeni să alerge după tine! Mai ales dacă eşti tânăr. Deci, sfatul e - "Apucă-te de treabă!"
Sabina Balan: Dar, ca actor, poţi să te întreţii din teatrul independent?
Cătălin Babliuc: Da, se poate. Dar e destul de dificil. E foarte obositor. Cel mai fericit caz e al lui Marius Manole care joacă uneori şi două-trei spectacole pe seară. Însă, şi lucrurile astea au o măsură, când ai un asemenea volum de muncă, la un moment dat organismul tău cedează.
Sabina Balan: Crezi că publicul diferă?
Cătălin Babliuc: E discutabil. În Bucureşti, publicul de Bulandra diferă oricum de publicul de TNB, de exemplu. Dar da, cred că oamenii care gustă teatrul independent sunt mult mai relaxaţi şi privesc altfel spectacolul din faţa lor.
Sabina Balan: Simţi că s-a creat o comunitate sau că faci parte dintr-o comunitate?
Cătălin Babliuc: Nu ştiu dacă chiar e vorba de o comunitate... Vorbim altfel. Asta e sigur, asta există. Cel puţin noi, între noi. Nu prea poţi să discuţi toate problemele cu unii actori din teatrele din Bucureşti, trecuţi de o anumită vârstă şi un început de "statuie", nu te poţi arunca în orice discuţii cu ei, pentru că nu ai vârsta lor şi nu ştii, cu siguranţă, tot. Deci, din punctul ăsta de vedere, da, avem o comunitate în care ne înţelegem altfel.
Sabina Balan: Şi spre ce se îndreaptă această comunitate, care este apogeul teatrului independent?
Cătălin Babliuc: Apogeul ar fi să existe cât mai multe spaţii de joc, neconvenţionale sau nu, dar destul de mari, măcar 100, 150 de locuri. Să ieşim puţin din zona asta a teatrului "de cameră". Ăsta e visul nostru, să existe cât mai multe astfel de spaţii, în care şi actorii şi spectatorii să se simtă cât mai confortabil - să lucreze şi să privească. Acum sunt doar câteva, le numeri pe degetele de la o mână. Şi ăsta e viitorul teatrului în general.
Sabina Balan: Crezi că FNTi-ul şi competiţia din spatele acestuia vor contribui la acest lucru?
Cătălin Babliuc: Cu siguranţă. Şi nu cred că actorii ar trebui să ţină cont neapărat de competiţie, cât ar trebui să invităm şi oameni care nu ţin neapărat de domeniul ăsta, să-i aducem pe toţi să vadă ce se întâmplă aici. Să vină directori de bănci, directori de instituţii, oameni de la primării, care să fie motivaţi să susţină nişte proiecte independente şi să se lase convinşi că e un lucru benefic să investească în cultură, văzând rezultatele. Din punctul ăsta de vedere, competiţia e foarte bine motivată, pentru că premiile vin cu o anumită sumă de bani care se investeşte musai într-un spectacol.
Sabina Balan: Recomandă câţiva oameni din teatrul independent în care crezi.
Cătălin Babliuc: În oamenii cu care am lucrat, oamenii pe care i-am văzut, oamenii pe care nu i-am văzut, dar pe care îi ştiu. Spectatorii trebuie să meargă să vadă cât mai mult, ca să poată găsi şi ei pe cei în care să aibă încredere. Dar uite, Alexandru Voicu, Silvana Mihai, tineri studenţi la UNATC, Dan Rădulescu, Ilinca Manolache, Nicoleta Lefter, Radu Iacoban. Sunt mulţi, mulţi. Eu recomand oamenilor să meargă la teatru. Punct. Doar aşa vor putea alege.
Întrebat care ar fi cinci motive pentru care, când se trezeşte dimineaţa, mulţumeşte cerului că e actor, Cătălin Babliuc a răspuns:
1. Plăcerea de a se trezi la ora 11 şi nu la 6 dimineaţa.
2. Că poate să lucreze cu nişte oameni foarte "frumoşi".
3. Că atunci când se duce la "muncă", de multe ori se duce să se "distreze", mai bine spus, să fie "vesel".
4. Că poate să facă bani într-un mod foarte plăcut.
5. Post scriptum: că o iubeşte pe prietena sa, Codrina.
Q.E.D.