Lady Alina Nedelea

Nu este deloc adevărat că o femeie este menită să aducă viaţă pe lume. Mă scoate din minţi afirmaţia asta. O femeie este programată să ucidă! Adevăratul ei instinct natural ăsta este. Să ucidă.
Ah... Şi încă ceva, ca să ne înţelegem de la bun început. Nu există baby-blu. Să-i stea în gât cui a inventat măgăria asta. Există husband-blu. După naştere te trimite în depresie bărbatul, nu plodul. Boilor ce sunteţi. Psihologii lui peşte prăjit. În baby-blu intrăm peste vreo 6 - 7 ani, abia. Când încep copiii şcoala şi eşti constrânsă să le faci tu lecţiile că altfel rămân repetenţi!
 
"Mama, m-am îmbrăcat. Îţi place?", mă întreabă Eva ieşind din dormitor.
"Nu."
"De ce?"
"Te-ai îmbrăcat băieţeşte. Hai să te îmbraci ca o fetiţă."
"Nu-mi place."
"Doar astăzi, Eva. Facem o excepţie."
"Doar dacă te îmbraci şi tu, mama, ca o prinţesă."
"De acord."
 
Plouă neîncetat la Roma, mare minune că nu trebuie să închiriem o gondolă ca să mergem în Mall, toarnă cu găleata de câteva zile şi eu, ca orice adevărată femeie cu nervii pe bigudiuri, sunt meteodependentă. Când e înnourat, hop şi cearcănele mele negre din naştere mi se accentuează până devin violete! Pe cuvânt.
Dar ochii îmi sclipesc de bucurie de data asta.
Am două veşti care mi-au înseninat existenţa.
Prima este că o prietenă de-a mea spanioloaică a rămas gravidă. De ani de zile îşi făcea tratamente şi injecţii în burtă pe la doctori, aproape pierduse speranţa. M-a sunat acum câteva ore să-mi zică că e în a şasea săptămână, deci nu l-a mai avortat spontan şi pe ăsta, după nici 4 săptămâni, cum i se întâmplă de obicei.
"Am 43 de ani şi o să devin mămică, Alina. Scuză-mă nu reuşesc să mă opresc din plâns de emoţie..."
Eu am zâmbit cu gura până la ceafă deşi nici curent în casă nu mai aveam de la atâta ploaie. Mai lipsea să am şi un orgasm de plăcere la gândul că a intrat şi ea în căcat, în sfârşit. Mi-o imaginam răvăşită şi nedormită... nefutută şi extenuată... panicată şi nevrotică... dar mai ales nefutută!! Să vadă şi ea cum e! Dacă n-ar fi fost Eva în casă m-aş fi masturbat la telefon de fericire că surâsul de vacă tâmpită pe care-l afişa de câte ori mă vedea cu plozii prin grădină, cam de-acum într-un an o să se ofilească! He, he, he... bine-ai venit, amica, în lumea mamelor! Ai vrut bicicletă? Pedalează, cazzo!
 
"Cât face?", întreb.
"16 euro, doamnă."
"Uitaţi aici. Ţineţi restul"
"Grazie, signora. Arrivederci."
"Mama, de ce am luat taxiul şi nu maşina?"
"Că nu funcţionează şi tre' s-o duc la garaj. Şi dacă o duceam azi la garaj n-aveai cum să te mai joci în Mall la mingiuţe şi topogane."
"Tu ai să mă aştepţi în cafeneaua aia unde îmi place să mănânc clătite?"
"Da. Dar întâi o să mă duc la coafor, la etajul doi."
"Pot să vin şi eu?"
"Nuuu!!!!!!!"
"Ok. Am întrebat, doar. Când termini cu coaforul vii să mă anunţi?"
"Ce pisăloagă eşti! Te aduc la locul de joacă şi tu insişti să mă freci la icre. Tot timpul nemulţumită, frate."
"Cât tre' să stau să mă joc în sală?"
"Până îţi ies pupilele din cap, Eva!!!"
 
Al doilea motiv pentru care ochii mei strălucesc ca două diamante, în această zi ploioasă, este că m-am hotărât să caut o persoană anume. Astăzi. Acum. Până am s-o găsesc. Nu mă las nici moartă până nu dau de persoana asta pentru că trebuie s-o întreb ceva, pentru că mi-e un dor de mi se sfâşie inima de ea şi astăzi mă piş pe ele de consecinţe. Astăzi EU contez şi atât.
Nu, nu mă refer la o întâlnire cu amantul. Am lăsat-o baltă cu ăla. Pe premisa că "întâlnirile cele mai frumoase din viaţă sunt cele clandestine", l-am părăsit. Cu soţul nu reuşesc să mă văd aproape niciodată, din când în când ne mai izbim din întâmplare pe culoarul casei care duce de la sufragerie spre baie şi ne spunem: "Oh. Şi matale locuieşti aici? Ce surpriză...". Am râs câţiva ani la gluma asta, astăzi nu mai am chef. Şi nici de amant nu mai vreau s-aud că întâlnirile cu el, în acest context, nu mai erau furate. Încă puţin şi petreceam mai mult timp cu el decât cu soţul. Un timp a funcţionat că era şi el căsătorit cu copii acasă, dar de când a intrat şi el în crize cu nevasta... bleah...

"Mama de ce te uiţi aşa la mine?"
(pentru că mi-ai mâncat anii cei mai frumoşi din viaţă, pentru că mă uit la tine şi nu pot să cred că o pitică înaltă de un metru a reuşit să mă stoarcă de energie în halul ăsta)
"Pentru că eşti frumoasă, Eva. De-aia!"
"Şi tu eşti frumoasă mama, dar tati e mai frumos ca tine. Şi îl iubesc mai mult pe el decât pe tine!"
(mă uit ca o sociopată la tine fiindcă nu pot să cred că indiferent cât m-aş agita şi aş alerga după tine, ţie îţi plouă în gură doar după boemul ăla de tac'  tu care de câte ori face un film intră în transă şi nu-l mai scoţi de acolo nici cu cămaşa de forţă, omul creează, tre' să gândească, tre' să se pună în armonie cu Universul, noroc c-am învăţat să memorez scenariile de filme şi să mă pun şi eu în armonie cu Universul doar când mă aflu la cratiţă. Sau în cadă. Să te spăl la cur pe tine! Vă meritaţi unul pe altul, ptiu, drace...)
"Şi tati te iubeşte, fetiţă dragă. Tare mult. Sunt atât de fericită că vă am pe voi doi..."
"Bine. Atunci mă duc să mă joc."
"Şi eu mă duc la coafor."
"Ne vedem peste o oră?"
"Da. Pa."
"Pa."
 
Am lăsat numărul meu de telefon doamnelor responsabile de la locul de joacă, am dat s-o pup pe fată dar ea îmi întorsese deja spatele cu cea mai mare nesimţire şi am plecat. Am ieşit din Mall, ca să fim mai precişi. M-am suit în primul taxi din parcare şi i-am cerut să mă ducă la Gara Termini. M-am uitat la ceas şi am zâmbit satisfăcută. Mă încadram perfect în orar. Ce previzibili pot să fie membrii unei familii, cu tabieturile lor de căcat cu tot. Am desfăcut telefonul, am scos din el cartela Sim şi cu cel mai mare calm din lume am introdus cealaltă cartela de care doar eu şi persoana pe care intenţionam s-o caut, ştiam. Am ajuns la gară, mi-am cumpărat o sticlă de apă, două reviste şi un pachet de ţigări. Am extras din borsetă un tichet şi m-am dus să-mi retrag valiza mea de drum, bine depozitată de mine acum două zile, când nimeni nu era acasă să mă vadă ce pun în ea, şi după aceea m-am urcat în tren. Nu ştiu voi, dar eu mă duc la Veneţia.
 
"Mamaaaaaaaaa!!", urla din toţi plămânii Eva.
"Dumnezeule, ce se întâmplă?", întreabă imediat Responsabila nr. 1.
"Mă doareeeeee!!!"
"Eva! Da mâna jos de la gură. Santo-Cielo, e plină de sânge!", urlă şi Responsabila nr. 2.
"Sun-o repede pe mă-sa, fa!", o sfătuieşte prima.
"Mă doareeeeee!!! Mamaaaaa!!!!"
 
Ultima oară când m-am văzut cu această persoană a fost la Veneţia acum vreo 6-7 ani. Mă uit pe fereastră şi surâd cum de mult n-o mai fac. Sunt frântă, e drept, e normal, după ce stai ani de zile închisă în colivie (c-aşa ai vrut tu, nu că te-au obligat alţii, să fim clari de la bun început) nu înseamnă că te obişnuieşti cu situaţia şi te resemnezi, setea de libertate rămâne permanent punctul tău fix, dar ţi se atrofiază muşchii şi o dată ce zbori oboseşti repede, frate.
Serviciu, casă.
Serviciu, casă, hăinuţe pentru copii.
Serviciu, casă, taxe.
Serviciu, casă, facturi.
Servicii, casă, piaţă.
Ca după aceea s-o iei de la capăt.
Trenul a lăsat în urmă oraşul Roma şi pe mine m-a pufnit instantaneu râsul. Nu ştiu de ce. Se uită tanti de lângă mine cam ciudat dar asta e. Mai bine s-o vadă pe una că râde fără motiv, decât să plângă...
 
"Porca-puttana, are telefonul închis, colega. Asta nu răspunde. Ce fac?"
"Ia microfonul, bagă anunţ în tot Mall-ul. O fi la baie. Eva, lasă-mă să văd ce ai!"
"Aaaaaaaaiiiiiiiiaaaaaa, aaaau, mă doareeeee!", urlă Eva cu lacrimi de crocodil plină de sânge pe faţă.
"Asta şi-a spart dinţii, nasul, nu înţeleg! Cheamă şi salvarea, amica!"
"Pronto, attenzione! Pronto, richiedo attenzione! Doamna Alina Nedeleeeeea este rugată să vină de urgenţă la sala de jocuri. Repet şi subliniez: DE URGENŢĂ la sala de jocuri!"
"Fată, nu pot să cred, asta continuă să aibă telefonul închis!!!!"
 
Mi-e foame. Ia să vedem ce are de mâncare restaurantul trenului... O pizza n-ar strica. Vreau să mănânc o felie enormă, şi să-mi cadă mozzarella şi roşiile de pe ea, de caldă ce e, fix pe coperta revistei Vanity Fair că iar o văd în prim plan pe curva asta de actriţă pe care nu ţi-o suport, trei roluri mi-a furat până în prezent. Măăăăi ce să zic, habar n-are să plângă ca mine, habar n-are să fie comică, vabboh... cum să îi faci pe alţii să râdă când eşti un monument de plictiseală, te iei în serios de parcă ai fi Cate Blanchett, deşi nu-i ajungi nici la unghia mică de la picior, şi simţul comic îţi lipseşte cu desăvârşire? A avut bulan că e slabă ca o scobitoare. Şi mai tânără cu 10 ani ca mine, dar mă rog.... Hai, lasă, că şi io i-am suflat un rol. E 3 la 1. Hai, Dinamo!

"Suflete! Sufleţel. Bambina. A venit Salvarea, hai la spital!"
"Noooooooooo!! Mammaaaaaaaaaa!!!!"
"Cum se numeşte tatăl tău? M-auzi? Tatăl tău! Hai să-l sunăm pe el."
"Tati se chema Miki. O vreau pe Mammmaaaaaaaa!!!!!!"
"Miki şi mai cum? Miki şi mai cum???? Numărul lui de telefon? Eva?"
"Mammaaaaaaaaa!!!! Mămica meaaaaaaa!!"
 
Mă doare fix în cot şi nici acolo de serialul în care filmez momentan. Ce să zic. Tragi cu pistolul aici, pui o bombă pe dincolo, te mai cerţi cu una, te mai fuţi cu altul, că erai cam băută şi în hotel era şi un frig de înţepeneai... hai, mă, mă laşi? Ce viaţă e asta? Ia să vedem dacă au şi Nutella la barul din tren. Dacă-i bal, bal să fie! Să termine ăştia de la RAI serialul cu dublura mea. Cu cascadoarea. Că-i fată de treabă, o iubesc de mor, deşi mă cam freacă şi asta la icre că vrea să rămână gravidă şi nu poate, dar nu contează. Are ochi foarte frumoşi. Deci suflet superb! Părerea mea. Lasă. Să câştige un ban în plus că frac' su e paralizat de ani de zile. Cascador şi ăla. Fost, mă rog!
 
"Sunteţi bolnave la minte? Sunteţi proaste?? Cum s-o internam fără să avem unul din părinţii sau tutorii ei prezenţi, doamnelor? Ce dracu' de fişă de internare facem? Cine e fata? Cine sunt părinţii????"
"Mammmaaaaaaaa!! Mammaaaaaaa!"
"Lucrez de 20 de ani aici, aşa ceva nu s-a mai întâmplat. Cazzo, moare copila, vreţi s-o am pe conştiinţă? Vin eu cu voi la Spital. O înregistraţi pe numele meu, drace!", urlă Responsabila 1.
"Bună idee. Andiamo. Acum.", răspund prompt infirmierii.
"Mammaaaaaaaa!"
"Mama vine acuma, păpuşică. Fut-o în gură s-o fut până rămâne ţeapănă!!! Uite acuşica vine!"
"Stimaţi părinţi, nu vă îngrijoraţi. E totul în regulă. Nu s-a întâmplat nimic. Programul se desfăşoară normal, viaţa este frumoasă!", rage Responsabila nr. 2 în microfon adulţilor panicaţi de atâta sânge şi doctori.
"La vita è bella, un cazzo! Îţi baţi joc de noi? Berlusconi îţi zice ceva, nesimţito???", urlă o mamă.
"Hai lasă, mamaie, că şi io l-am votat pe Beppe Grillo, ia uite cu ce rezultat..."
"Beppe Grillo?? Noooo. Bersani. Bersani era viitorul."
"Sì, vabboh, puteţi să vă luaţi copilul acasă, doamnă, sinteţi o cauză pierdută!"
"Nu vă place de Bersani că nu urlă ca un descreierat, aşa-i? Generaţie de căcăcioşi ce sunteţi. Bersani are ideile clare. Dar nu urlă. Asta e problema ta?"
"Staţi doamnă că suna telefonul. Staţi aşa. Da? Bună seara. Cine e?"
"Bună seara. Mă numesc Michele Soavi, am venit şi eu acasă de la Milano şi n-o văd pe soţia sau fiica mea acasă. La ora asta..."
"Pe cine căutaţi, domnule?"
"Pe Eva Soavi sau Alina Nedeleeeeea, mama ei."
"Sa-mi bag picioarele în gâtul ei de Nedeleeea..."
"Doamnă, cum vorbiţi de soţia mea? Vă ucid pe loc! Iau maşină şi vin la dumneavoastră!"
"Fata dumneavoastră e la spital cu faţa plină de sânge şi Nedeleeeea a dispărut de 4 ore jumateee!!!"
"What????"

De 38 de ani îmi repet că m-am născut sub o stea norocoasă. Şi insist să cred asta mai ales când nu întrevăd nici pe de departe luminiţa din capătul tunelului. Am coborât din tren şi ploua cu spume. Şi la Veneţia. Am ajuns fleaşcă la hotelul la care rezervasem o cameră acum o săptămână. Am scos documentul din borsetă şi l-am pus pe tejgheaua din recepţie. Nenea s-a uitat la mine, la document şi când să-mi dea cheile de la cameră se opreşte o clipă în plus cu ochii pe computer. Îmi face semn cu arătătorul să mă apropii de el şi zice: "Io v-am recunoscut din prima. Sunteţi tipa care a jucat în comedia aia romantică... cum se cheamă... Ma che ci faccio qui... ce dragă mi-aţi fost. M-aţi făcut să plâng şi să râd dar avem o problemă." "Nţ. Nici o problemă. Not anymore.", i-am răspuns decisă.
"Ba da. Sunteţi căutată de Poliţie, doamnă. Staţi că intru pe Google. Staţi... Deci. Fata dumneavoastră şi-a rupt nasul şi dinţii în sala de jocuri din Centrul Comercial Cinecittà nr. 2, iar soţul, Michele Soavi, a alertat toată Poliţia italiană să vă găsească. Apropo. Michele Soavi e Michele Soavi ăla care cred eu? N-o fi ăla de-a făcut San Francesco sau Ultimo, aşa-i?"
"Zdreanţa aia de fii-mea. Pot să jur că mi-a făcut-o special. Şi-a spart faţa exact în ziua asta. Iar soţul este singura dată când se întoarce de la Milano mai devreme şi nu trei zile mai târziu. Îmi vine să mă bat de una singură. Maaaare proastă am fost să nu-i fi ucis până acum!!!!"
Am izbucnit în plâns de nervi şi am ieşit din hotel. Ca să punem bomboana pe colivă, în timp ce mă îndreptam spre Piazza San Marco din Venezia, mi-au mai căzut şi roţile de la valiza. Udă fleaşcă, plânsă, cocoşată şi cu valiza franjuri am ajuns, nici eu nu ştiu cum, în mult râvnita piazza. Înainte să mă arunc în apă doream să beau un pahar / sticlă de vin roşu şi să ascult un pic de muzică simfonică. Perfectă înainte să te sinucizi.
Când să plătesc nota vine ospătarul la mine cu un bilet pe tavă. Îl deschid. îl citesc şi amân instantaneu atentatul fatal la viaţa mea. Scria aşa: "Iubire, îţi plătesc eu nota. Te aştept, Acum, pe insula Murano. Ia primul vapor şi vino. Şi mie mi-e dor de tine.
Semnat: Lady Alina Nedelea."
 
Pe dracu' găseai un vapor la ora 11 noaptea în Venezia. Am aruncat valiza în prima gondolă parcată lângă mal, mi-am dat jos pardesiul, am smuls vâsla cu un urlet de fiară de-am trezit toţi beţivii din Venezia şi-am luat-o spre Insula Murano strigând: "Te-am găsiiiiiiit. Viiiiiiiin."
 
M-aştepta la o masă pe o terasă. Frumoasă ca o femeie aristocrată din tablourile lui Klimt. Oricare din tablourile lui vreţi voi. Cu gâtul ăla lung de lebădă, slabă, imaculată, surâzătoare dar melancolică, sigură pe ea, dar singură.
De acum ploaia se înteţise. Fulgera şi tuna mai rău ca în ziua în care era să cad cu avionul când m-am întors din Bucureşti la Roma, acum vreo două luni. Eram mai bătrână cu 20 de ani. La valiză renunţasem. Am băgat în două pungi de plastic de la Supermarket-ul Mega Image ce era esenţial. Borseta a rezistat. Degeaba râde Laura de mine. Geanta ei, deşi frumoasă de înţepeneşti, pe care mi-o împrumută de câte ori sunt la Bucureşti, poate să şi-o bage în cur. Nu i-ar fi folosit la nimic pe o vreme ca asta.
Lady Alina Nedelea şi-a aprins o ţigară cu bricheta ei de aur, s-a uitat şarmant la mine, în timp ce leşinasem pe scaunul din faţa ei de cât tuşisem ca un măgar în pragul unei tuberculoze, şi cu surâsul cel mai frumos din punct de vedere stomatologic m-a întrebat:
"Ce mai faci, Alino?"
"Zi şi mie cum reuşeşte ţigara ta să nu se stingă pe furtuna asta şi coafura să-ţi rămână uscată şi neclintită pe potopul acesta?", am întrebat-o şi eu în timp ce scuipam sânge de atâta tuşit.
"Nu mi-ai răspuns, Alino. Ce mai faci?"
"Pula mea, evit întrebarea, nu vezi, Lady Alina Nedelea? Dar stai liniştită, că ştiinţa n-a renunţat să caute un răspuns. Încă. Cercetează, cercetează..."
"Mvaaai, cum îţi mai place să te alinţi...", a constatat, în timp ce şi-a încălecat superba ei coapsă stângă peste cea dreaptă.
"Te urăsc din tot sufletul meu, Lady Alina Nedelea.", am răcnit.
"De ce plângi ca o vită, copiliţă?"
"Mă gândeam că n-ai cum să te prinzi pe ploaia asta. Dacă vrei, râd. Pot. Sunt actriţă."
"Ratată.", mi-a răspuns superior Lady Alina Nedelea.
"N-avem toţi norocul tău, fa."
"Iar te alinţi, Alino..."
"Nu m-alint. Sunt mamă, proooooasto! Şi nevastă. Cine se alintă aici, Diva dracu'? Scuip sânge din plămâni de-o jumătate de ora, sunt cocoşată, bătrână, alerg 75 de minute pe zi în parc cu riscul de a muri de infarct dar fericită că nu-mi atârnă curul de pământ, încă... gătesc, spăl... întind rufe... plătesc facturi şi taxe, să-mi bag pula în Berlusconi..."
"Ce legătură are Berlusconi, scuză-mă?", mă întreabă Lady Alina Nedelea candidă.
"Are, are, ce ştii tu, că matale stai cu curu' pe Tron cu mătura aia în mână de crezi că-i sceptrul Imperiului Roman şi..."
"Ce obosită şi neglijată eşti de când nu ne-am mai văzut, Alino..."
"Ştiu. Ştiu. Ai dreptate. Te rog să mă ierţi. Ca şi cum n-ar fi de ajuns mai sunt şi nevrotică. Ajuta-mă. Doar tu poţi s-o faci. Dă-mi un sfat dacă mă mai iubeşti..."
 
Şi atunci Lady Alina Nedelea a stins ţigara în scrumieră, şi-a desfăcut nasturii încetişor şi mi-a arătat ce ascundea în interiorul pardesiului ei de Lux. O colecţie de arme de toată frumuseţea. Pe partea stângă: Un AK 47, o spadă Katana, un pistol mitralieră Thompson. Pe partea dreaptă: Un pistol Beretta 90 Elite P.3455, un M4 A1 şi un Hecker&Koch MP5 K.
"O femeie nu este menită să aducă viaţă pe lume. O femeie este programată să ucidă!", mi-a zis Lady Alina Nedelea.
"Adică un masacru?", întreb serioasă.
"Da!" mi-a răspuns calmă.
"Se vede că nu eşti mamă. Şi nici nevastă. Un masacru pe dracu'. Doar o proastă poate să vadă lucrurile în felul ăsta."
"Alino, suntem pe final. Nu aluneca în patetism sau romantism sau alte răceli şi febre de 40 de grade, sau ceva de genul asta. Scrii pentru LiterNet nu pentru vreun film american. Happy-end-ul nu este obligatoriu."
"Ba da, trebuie să te contrazic. Nu ai înţeles nimic. Am bătut tot drumul ăsta degeaba. Ca să văd una pe tocuri, super stilată, coafată, necocoşată şi tânără ca acum 20 de ani. Degeaba. N-ai înţeles nimic."
"Surprinde-mă, atunci.", mi-a răspuns plictisită Lady Alina Nedelea aprinzându-şi o altă ţigară.
"O femeie ca tine face un masacru. Una ca mine, torturează."
"Eh?"
"Tortură. Dacă era după mine îi ucideam demult. Dar n-aş fi avut nici o bucurie."
"Le smulgi unghiile sau ce?", m-a întrebat curioasă Lady Alina Nedelea.
"Nţ. Îi las singuri, Lady Alina Nedelea. Singuri. Să se descurce. Mai rău de atât..."