Când strugurii se prefac în vin

Citiţi o cronică a acestei cărţi.


foamea
absolută
care înalţă continente din apă
trage planetele
una spre cealaltă,
pe noi în unde uimite ne cufundă confundă
stoluri înalte de păsări
bancuri de peşti cu sclipiri aurii
venind de departe să se întrepătrundă

cuvinte smulse de pulsul cosmic
cu ţărână şi pietre, din rădăcină

citeşti şi te clatini
o rodie ţi-a explodat în faţă
seminţele de purpură coaptă

Anotimp

Citesc în tăciunii apusului, în rugina schelelor,
în rumoarea oraşului, în ploaia de vară
în explozia de bucurie fără cauză,
în nebunia motorizată a oraşului noaptea
în zăpada care a nins peste florile de cireş
în harta vinului uscat pe fundul paharului
în roiul gâzelor din jurul lămpii aprinse
în gălăgia copiilor străzii adunaţi la magazinul
Angst

Pe tine te citesc, tu atât de aproape încât
nu te pot vedea
şi împrumut văz, auz
de la vulture, de la bufniţă şi liliac
de la peştii din adânc şi jivine subpământene.

M-am privit în oglindă - dar nu ochii mei
ci ochii tăi mi-au întors privirea

oglinda s-a spart
acum
te văd înmiit

Tu, străinul

Tu eşti străin, mereu uit asta
uit că nu vorbesc cu tine
în limba maternă

dar cum se cheamă limba care ne aduce
laolaltă prin oglinda
simţurilor, deformantă?

Ce spunem se scurge în rădăcini
la albia marină
care s-a făcut pământ

pământ cu turme şi fâneaţă.

Iar acum
tu eşti Străinul!

Aripi captive mi se clintesc
în trupul care-şi aduce aminte
cât era de uşor
la început

când era promisiune

când era
cuvânt

Comunicare

Cândva aprindeau focuri
de la un vârf de munte la celălalt

cândva citeau în stele
căile de pe pământ

vedeau
cu ochii lor văzători prin întuneric

în peşteră
pe stânca oarbă
pictau cerul

Sultanahmet

Chemarea în zori a primului muezin
apoi vocile muezinilor
aşternute în valuri pe harta chemării celeste
până în zare.

Luceafărul în albastrul adânc
deasupra palatului Topkapi
cu turlele învelite în iederi
şi portocalii întorcând nevăzuta lumină
în fructele coapte.

Taxiuri somnoroase aşteaptă
îndrăgostiţii care, înlănţuiţi, coboară
pe lângă zidul sultanilor
pe Sultanahmet
când se luminează

Mura

mura aceea
lucind ca smalţul
este cuvântul de care
am nevoie în vers

spini şi urzici mi-au ars mâna
când am încercat s-o culeg

mura coaptă
luminând
în desiş

Odă Bucuriei
Am învins! Am învins!!
aceasta e lumea pe care ne-am dorit-o,
e lumea în care am visat să trăiesc
după atâta amar de istorie şi toţi faraonii ei,
după marea de sânge vărsat.

Capul meu nu se va mai pleca
niciodată
altfel decât în faţa celor care-au murit
pentru ca noi să trăim.

E Vinerea Victoriei! Am învins teama!
suntem LIBERI!! Respirăm aerul libertăţii
care ne-mbată.
Aici, în Piaţa Tahrir, ne-am născut din nou.
Priviţi-ne! răspândim lumină.

Lasă-i să se bucure, şoptesc înţelepţii.
E timpul Bucuriei, grăuntele divin.
... Noi prin ceaţa cataractei vedem
ceea ce ochii lor tineri nu văd,
partea de pe acum pierdută.

Lasă-i să se bucure, murmură
cu ochii nedezlipiţi de ştiri
ea care-abia termina liceul la Bucureşti
în decembrie '89.
Să se bucure - o zi, spune.
Şi vocea-i pâlpâie
ca o flacără-n noaptea de Înviere.