Autosimilaritatea în textul literar

Textele literare trebuie sa fie "fişiere auto-executabile": tot ce e necesar pentru a-l face integral expresiv si inteligibil trebuie sa fie conţinut deja în text - de la atitudinea cu privire la limbaj, până la regulile implicite pe care le propune autorul seamănului său lector, ca dimensiuni pliate în sine ale textului. Nimic, ori cât mai puţin din ceea ce este atribuitor de sens textului; nimic, sau cât mai puţin din instrumentele potenţiale de interpretare nu trebuie să depindă de "instrucţiuni de folosire" exterioare textului. Codurile de acces trebuie să fie parte din textul însuşi, din acest text.

Nici măcar literatura explicit autobiografică, precum un fragment consistent din cea opt- şi nouăzecistă, să nu depindă de o lectură alta - memorii, jurnal, interviuri, interpretări - spre înţelegerea celei curente. Nu trebuie, aşadar, să cunosc cu necesitate viaţa autorului, oricât de dramatică va fi fiind ea, spre a avea acces la text. Intimitatea şi, în general, iniţierea prealabilă nu trebuie să fie o pre-condiţie a degustării calităţii textului. Dacă lectorul are ştiinţă, prin diferite circumstanţe, de viaţa cotidiană a autorului, poate face o interpretare personalistă a textului; cu siguranţă însă, decizia cu privire la valoarea lui intrinsecă nu trebuie să depindă nici de manifeste anterioare (nu este imputabilă lectorului necunoştinţa unor texte anterioare, cu care să compare pe cel prezent), nici de accidentul biografic. Ce ştim despre Homer, în afară de cecitatea sa, care să explice textul Iliadei? Din fericire pentru posteritatea sa, nici Nichita Stănescu nu este dator "curţii" şi vieţii sale spre a înţelege poeziile sale. Descărnate de contextul care, probabil, le intensifica receptarea, ele stau de unele singure la judecata acelor contemporani sau a acelor generaţii ulterioare care nu au acces la carisma autorului spre a le înţelege. "Fuga spre roşu" a contextelor originare, recontextualizarea perpetuă a interpretărilor trebuie să îngrijoreze pe autorul de text.
 
Autorul trebuie să gândească în perspectivă relevanţa textului. Oricât de personală experienţa scrierii lui, rescrierea - după o anumită perioadă de dezlipire de procesul propriu zis al facerii - trebuie să aducă în proces un ochi de lector. Cum ar citi în Patagonia cineva ceea ce am scris? Traductibilitatea textului depinde de inaderenţa excesivă a acestuia la conjuncturi geo-culturale locale. A-l lega prea strâns de glie înseamnă a-i interzice circulaţia internaţională. În plus, literatura va să spună, în ultimă instanţă, ceva memorabil, cu putinţă de împărtăşit de către ceilalţi, despre fiinţa umană. "Glocalitatea" poate explica în ce măsură literatura mare este în acelaşi timp "aici" şi pretutindeni.

Poezia, mai mult decât orice altă formă de text literar, trebuie să dea seama despre autosimilaritate. Întregul şi partea, textul şi cuvântul trebuie să împărtăşească un nivel similar de complexitate, de tensiune interioară, de expresivitate.