- În cooperare cu programatorul Frédéric Mauclère, Société Réaliste a creat un soft cu ajutorul căruia se poate calcula linia melodică medie pentru orice fişier audio sau muzică digitală în format MIDI. În proiectul Universal Anthem, artiştii au pus laolaltă imnurile celor 193 de ţări membre ale Naţiunilor Unite şi au obţinut media melodică a acestora.
- Este cunoscut faptul că deşi ONU este o organizaţie născută din unirea naţiunilor potrivit numelui său, ea nu are totuşi un imn care să exceadă imaginea şi definirea de sine a statelor care o alcătuiesc. Dacă ne gîndim bine, ar fi dificil să cîntăm năzuinţa înfăptuirii universalităţii atîta timp cît în imnurile lor statele membre formulează tocmai diferenţele ce le deosebesc de celelalte naţiuni sau state. De aceea, compunerea unui imn comun, care să salveze aspiraţiile naţionale particulare, este sortit eşecului. Programul software operează o depăşire mecanică a acestor diferenţe ideologice şi descompune pe rînd fiecare din aceste imnuri. Imnul universal, obţinut astfel, conţine toate imnurile statelor membre, fiind redat de algoritmi mecanici, nefiind posibil de interpretat de către oameni pe instrumente traditionale.
- (http://ro.tranzit.org/ro/expozitii/0/2013-12-12/tranzitrocluj-societe-realiste---imn-universal)
Pentru conformitate, înregistrarea performanţei poate fi consultată aici (http://tv.transindex.ro/?film=838).
Or, ce vreau să spun, ceea ce mă intrigă este că "softul" folosit pentru realizarea "mecanică" a "Imnului Universal" mi se pare că, în loc să redea disonanţele particulariste, adică tocmai imposibilitatea realizării, altfel decît "mecanic", "robotic", a unui Imn Universal, reuşeşte să producă un colaj neaşteptat de melodic, să armonizeze particularismele, fie şi prin juxtapunere, realizînd, prin transpunere, o hartă de teritorializări sonore. Personal, m-aş fi aşteptat - aş fi dorit, mi-ar fi plăcut - ca rezultatul final să fie, cel puţin conceptual, o pură (!) cacofonie Dada, o "recitare simultană", un scandal, dat fiind că democraţia, cel puţin, este (trebuie să fie) zgomot, nu mesaj unificat, parţializant: fiecare pe limba lui, în acelaşi timp, în chip ireductibil.
"Dadaismul" social (ideal) al democraţiei pare însă deja "armonizat" mecanic, deja mecanizat melodic, altfel spus disonanţele par a fi reduse şi eliminate, "rezolvate" încă de la nivel naţional, naţiunile, auto-simbolizate prin steag şi imn, trebuind prin urmare să fie reprezentate ca mari dispozitive şi "cîmpuri magnetice" de eliminare mecanică a zgomotului particularismelor, a cacofoniei democratice. Naţiunea ca soft mecanic.
Or, în aceste condiţii, sau conform acestei presupoziţii, în pofida aşteptării mele, a dorinţei mele de dadaistă cacofonie democratică, potrivit căreia imposibilul "Imn Universal" ar trebui să fie, spre binele umanităţii, spre binele diversităţii, un imposibil zgomot, un fericit scandal, şi a mirării rezultate din contrazicerea ei, iată că "mecanicul" s-ar putea să aibă, totuşi dreptate atunci cînd scoate, ca acum, la iveală tocmai prestabilita armonie mecanică, armonizarea mecanizată, adică infra-universalizarea forţată pe care o realizează, deja, în amonte, principiul, sau mai potrivit ar fi să spun procedeul naţional, tehnica naţionalizantă, mecanica naţională. Naţiunea este deja un principiu mecanic-universalizant. Naţiunile, fiecare în parte, la ea acasă, nu fac decît să "universalizeze", să se creadă şi să realizeze universalul ca religie fratricid monoteistă.
Astfel încît un "Imn Universal" nu pare imposibil decît pentru că este, de fapt, inutil, existînd deja prin dresajele particulariste ale universalului principiu naţional. Naţiunile sînt deja, imanent-mecanic, Unite.
Aţi avut dreptate, pînă la urmă, Société Réaliste: naţiunile sînt deja Universalul, iar acesta este de ordin mecanic şi nu poate fi redat decît prin mijloace mecanice. Asta scoate la iveală contra-cercetarea voastră, prieteni.