Cea mai tînără campioană continentală din istorie ar trece neobservată îmbrăcată "civil", pe coridoarele unui liceu. E adolescenta obişnuită, nici spectaculoasă, dar nici urîţică şi, în unele ipostaze, rusoaica pare chiar mai mică de 15 ani. Pe cît este de slabuţă, pe atît e de puternică în sărituri, pe atît de convingătoare, expresivă şi devotată sportului ei, unul dintre cele mai grele dintre toate disciplinele lumii.
Pe Iulia nu o s-o vedem niciodată într-un liceu, printre copii. Este educată la domiciliu, iar lipsa socializării cu puştii de vîrsta ei reprezintă numai unul dintre preţurile plătite pentru ca la 15 ani să devină campioana Europei. Noi oare ce făceam pe cînd aveam 15 ani?
Eu, de exemplu, începusem să fumez deja, dar numai de ruşine. Cineva, probabil un coleg mai mare, îmi oferise o ţigară şi am acceptat-o de ochii lumii, deşi mai degrabă nu aş fi vrut-o. Jucam cu orele baschet fără vreo aspiraţie de mare sportivă. Ba chiar dimpotrivă. Băieţii erau la fotbal, pe terenul alăturat. O dată, la panoul nostru de baschet din Studenţesc, a apărut Bogdan Stelea, ne-a rugat să-l primim şi pe el. Ne dădeam coate ca proştii şi nu ştiam cum să facem ca să jucăm în echipă cu el. În rest, mergeam la petreceri şi dansam. Da, apăruseră şi cîteva picături de alcool pe acolo, prin gaşcă. Nimic grav însă.
Nimeni nu era erou. Nici unul dintre noi nu petrecea şase ore pe zi pe gheaţă, repetînd pînă la leşin toe loop-uri, elemente de legătură, scheme graţioase. Nimeni nu-şi consuma o parte din suflet pe muzica aceea sfîşietoare şi matură din filmul Schindler's List. Vai, pe cînd aveam 15 ani nici măcar nu se făcuse Schindler's List!
Copiii uneori ne iau prin surprindere. Nu vrem, orgoliul nostru de oameni mari şi compleţi nu ne lasă să-i luăm în serios. Nu, nu au pasiuni, au doar toane. Nu, nu au talent, copiază doar pe cineva. Şi într-o bună zi apare Iulia Lipniţkaia, cu costumaşul ei roşu şi obrajii înflăcăraţi de la răceala gheţii de sub patine. Cu uşurimea unei gîze şi cu seriozitatea apăsătoare a unui tablou greu de descifrat.
Atît de perfectă şi de dramatică încît te întrebi dacă, în ciuda performanţei de la Budapesta, fetiţa asta nu merita, în loc de medalia de aur atît de precoce, o copilărie, o gaşcă şi o ţigară furată în spatele sălii de sport, cu sufletul la gură.
(http://blogsport.gsp.ro/