Fundaş de meserie, Grigore este principalul executant al penalty-urilor. O altă meserie, pentru care munceşte separat.
Modestia veritabilă nu se antrenează. Trăieşti cu ea, pur şi simplu. Cea jucată cere însă multe ore de muncă. Cantonamente obositoare în faţa oglinzii. O perdea de vorbe şi gesturi care te arată lumii într-o lumină blîndă, atrăgătoare. Mi se pare că Dragoş Grigore intră de drept în prima categorie, a oamenilor care nu vînd o imagine falsă. Vorbim despre Dragoş Grigore de la Dinamo. Neaşteptat, nu-i aşa? Fundaşul central de 27 de ani nu este ceea ce se cheamă un personaj cu vino-ncoa pentru presă. Nu produce declaraţii memorabile - mă rog, cine le mai face? -, nu participă la tot felul de tîmpenii extrafotbalistice, care i-ar asigura o notorietate greu de cîştigat altfel prin bravură fotbalistică.
Mi-a atras atenţia interviul pe care i l-a oferit Dragoş Grigore colegului meu Eduard Apostol. Faptul în sine că a acceptat să spună sincer ce gîndeşte despre meseria lui, dincolo de exerciţiul firesc de a vorbi cu un ziarist. Oricum, la Dinamo există o cultură a comunicării demnă şi de o cauză fotbalistică mai bună. Mărturiseşte Dragoş în Gazetă că a devenit un bun executant al loviturilor de la 11 metri cu o pregătire specifică. Exersînd. Apoi, aflînd obiceiurile portarilor pe care îi are în faţă. Mai spune noul purtător al banderolei de căpitan al dinamoviştilor că nu se răzgîndeşte niciodată atunci cînd pleacă să execute un penalty. Îşi alege un colţ şi nu "se suceşte". Nu renunţă în ruptul capului la ideea iniţială.
Nu este o noutate absolută acest mod de a bate penaltyuri, nu a brevetat Dragoş Grigore un nou stil. Mijloacele prin care îşi face el treaba pe teren dezvăluie însă şi o opţiune. De a trăi nesofisticat. Acceptînd că nu ai talentul lui David Beckham, deşi l-ai admirat şi ai încercat să-i reproduci micile capodopere. Cu mai multe eşecuri decît reuşite. Recunoscînd că nu vei putea fi niciodată nici măcar la nivelul naşului tău, Claudiu Niculescu, dar încercînd în fiecare zi de antrenament să obţii mai mult decît ieri.
Munceşte ca să aibă ce duce acasă, la familie. Munceşte ca să cîştige bani. Dragoş Grigore nu a plecat din Vaslui ca să cucerească lumea, ci doar pentru a-şi găsi un loc în ea. Descoperit de Ioan Sdrobiş, Grigore nu a fost nici copil-minune, dar nici adolescent-problemă. Este unul dintre cei mai vechi jucători ai lui Dinamo, fără să fi fost vreodată răsfăţatul suporterilor. A prins zile bune, a avut şi va mai avea zile proaste. La un moment dat, i se va întîmpla să şi rateze de la 11 metri, pentru că va întîlni un portar care, la rîndu-i, cunoaşte obiceiurile atacanţilor şi îşi alege colţul fără să se uite în ochii executantului. Se va întîmpla atunci, paradoxal, exact ce îşi doreşte Dragoş. Să fie perceput corect şi pozitiv.