Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Zen şi arta întreţinerii motocicletei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Apa şi uleiul...


Alina Nedelea

28.01.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Îmi iubesc mama. O divinizez. E simplu să-ţi divinizezi mama când locuieşti la 2.000 de km distanţă de ea şi vii s-o vizitezi o dată, maxim de trei ori pe an.

Problema începe când îmi fac valizele şi vin în vizită. În primul rând, trebuie să rezolv problema spaţiului locativ şi să-mi închiriez o casă. Nu mă duc să dorm la ea căci are un apartament mic, într-un bloc mic, dintr-un cartier mic (a se citi: numeri până la şapte şi de la pupicuri, îmbrăţişări şi râsete trecem brusc, niciodată treptat, la discuţii, ne contrazicem pe orice subiect până dăm în ceartă!!).

Apoi, mama e credincioasă până-n măduva oaselor. Eu sunt atee până la moarte!

Mama şi-ar pune o felie de carne şi peste marmeladă, atât de tare o adoră. Iar mie îmi plac doar micii. Mă scoate din minţi de câte ori încearcă să strecoare pe furiş câteva firicele de carne în supa mea de zarzavaturi. "Măi fetiţă, mai lasă-mă cu teoria asta a ta că nu vrei să mănânci friptură! Cine mănâncă frunze se comportă ca un iepuraş în viaţă, cine haleşte carne rage ca un leu, iubire!".

Mama e îngrijorată nu numai de aportul de proteine din alimentaţia mea, ci şi de consistenţa sufletului meu. Nu doarme noaptea de frică.
"Of, of, of... Eşti aşa de sensibilă, măi fată... Zău. De ce tocmai pe tine să fi căzut hipersensibilitatea asta? Of (din nou)..."
"Hai, măi, mamă, stai liniştită. Sunt sensibilă. Nu sunt bolnavă de leucemie."
"Of!"

Mama e obsedată să citească până la sfârşit şi cărţile care nu-i plac.
"Şi cartea cea mai proastă are o pagină bună, Alina. Ultima!!! Lasă-mă te rog s-ajung la ea, pleacă de aici!"

Mda. Ca apa şi uleiul suntem noi...

M-a sunat acum câteva săptămâni agitată: "Măi Alina, să ştii c-avem o problemă. Fii-ta vrea să-i cumpăr o spadă. O spadă, m-ai auzit?? I-am zis că îi cumpăr ce păpuşă sau rochiţă de prinţesă vrea, dar pe sabie nu pune mâna! Fă ceva! Rezolvă situaţia că doar tu eşti de vină! De câte ori ţi-am zis să nu-i cumperi pistoale, bricege, scotch-uri şi trusă de scule? Uite ce-a ieşit! Un dezastru! Asta vrea doar jucării de băieţi, 'tu-i lampa mă-sii. Ce să fac?".
"Sună-mă când ai să vezi, pe cer, doi nori cu aceeaşi formă!" i-am zis.
"Te-ai ţăcănit? Ce legătură au, în clipa asta, norii cu întrebarea mea existenţială?"
"Aşa sunt sufletele noastre, mamă. E imposibil să găseşti o persoană identică cu alta. Nu mă mai căuta pe mine, când eram mică, în Eva. Las-o să fie diferită!"
"Uite asta îmi trebuia mie, fir-ar mama ei de viaţă să fie", răbufneşte maică-mea, "o nepoată băieţoasă şi o fiică ciudată! De la lipsa de carne în stomac ţi se trage totul, îţi zic eu! Şi de la sensibilitatea matale! Hai, pa! Eu nu-i cumpăr nici o spadă!".

Câteva ore mai târziu am trecut pe la ea să ne bem cafeaua împreună. Mi-a zis:
"Ai plâns? De ce ai faţa asta?"
"Fugi de aici. Am râs de-am spart până acum un sfert de oră."
"Ai cearcăne."
"Le am din naştere."
"Ai plâns?"
"Nuuuuuuu! Dă şi tu televizorul ăla mai încet că mă scoate din sărite."
"Nici nu mă gândesc. Nu vezi că suntem pe Breaking News..."
"Din 5 în 5 minute în ţara asta... dac-aş mai trăi aici aş cheltui toţi banii câştigaţi din muncă pe pastile de inimă, mă laşi?!"
"Eşti polemică. Deci ai plâns. De ce ai plâns?"
"Taci odată şi lasă-mă să-ţi zic ce-am citit. E superb. Ascultă aici, poveste adevărată.

Cu mulţi, mulţi ani în urmă, NASA şi-a propus un proiect foarte ambiţios. Acela de a construi... ceva... care poate fi trimis dincolo de limitele cunoscutului. O platformă de lansare care să poată să împingă o navă spaţială şi s-o trimită cine ştie unde în Univers. Din punct de vedere tehnic, problemele erau extrem de complicate, dar încet au reuşit să le rezolve.

Când, în sfârşit, treaba a fost gata, proiectantul entuziast a făcut anunţul mult aşteptat:
- Am reuşit! Incredibil, dar în acest moment totul este finalizat, am rezolvat tot!
- Păi... nu chiar tot, a îndrăznit cineva să adauge.
- Cum adică nu chiar tot?!!
- Aţi omis un mic amănunt.
- Ce anume?
- Păi... de unde ştim că această capsulă spaţială n-o să sfârşească într-un loc anume unde există şi alte fiinţe? Ar trebui să facem cunoştinţă, nu? Ca o carte de vizită, ceva... Şi ce scriem pe ea?... OAMENI! Ce-i aia oameni? Cred că n-ar înţelege nimeni nimic.

Pauză. Nu de o ţigară, ci de un pachet întreg.
- Dumnezeule, şi ce facem?!!
- Nu ştiu. Tre' să inventăm ceva care să ne reprezinte.

S-au dus cu toţii acasă să se gândească. Rezolvaseră totul dar în privinţa aceasta nu le venea nici o idee decentă. Aşa c-au chemat cinci filozofi. Mamă, e istorie adevărată, nu e un basm. (maică-mea între timp a stins televizorul şi a devenit din ce în ce mai concentrată!). Fii atentă aici, le-au comunicat înţelepţilor problema şi au aşteptat. Şi uite ce soluţie au găsit aceştia, ce anume să închidă astronauţii în capsulă:
1. Copia unei statui nemaipomenite, reprezentând un om foarte slab şi foarte înalt, veche de 2.300 de ani, măsurând cam 50 de cm, pe numele ei "L'ombra della sera". Este o statuie etruscă care ascunde multe secrete şi mituri. Reprezintă un om alungit deoarece e înfăţişat în lumina apusului. Ce semnifică? Teama, neliniştea noastră de a ne confrunta cu Universul. Cine şi ce suntem noi? Nişte micro-furnici şi e normal să ne înspăimânte ideea cunoaşterii. Această statuie reprezintă Frica noastră ancestrală.
2. Copia unui tablou de Caravaggio. Ce-a reuşit să facă acest pictor desăvârşit? Să ne uimească! A fost primul care a aşternut pe pânza unui tablou emoţia pe care noi o avem când deschidem ochii prima oară şi vedem: Lumina. Caravaggio a pictat Lumina ca nimeni altul, mamă, şi-n felul ăsta a descifrat puţin şi din misterul apariţiei noastre aici, pe Pământ.
3. Aşa, deci, unde rămăsesem? La al treilea şi ultimul lucru, bineînţeles! O înregistrare cu o sonată cântată de pianistul Glenn Gould. Nenea ăsta era un muzician fantastic care avea o singură problemă: era nebun! Nebun de legat, mamă. Ura expunerea în public, înregistra doar muzica în studiourile din Toronto, unde vara era foarte cald dar el îi obliga pe toţi să poarte fulare şi pălării. Era ciudat. Foarte ciudat. Dar când atingea claviatura, rezultatul era Emoţie în stare pură. Era un geniu pentru cum reuşea să interpreteze creaţiile celor mai mari compozitori din lume...

Aşa că, draga mea, ai înţeles morala? Ce răspundem noi la întrebarea "cine suntem"?... Cine şi ce ne defineşte pe noi, oamenii?... Barack Obama, cel mai bogat şeic al Emiratelor Arabe, Miss Venezuela, câştigătorul emisiunii Big Brother? Nicidecum. Pe noi ne reprezintă emoţia. Emoţia necunoscutului, a începuturilor, a descoperirilor. Sensibilitatea e singurul lucru care ne defineşte...

Aşa... îmi ţii tu fata până plec din ţară? Mai am nişte treburi de făcut pe aici. Te pup...", îi spun înainte să dispar.

Când să mă sui în taxi îmi dau seama că am lăsat cheile casei închiriate la maică-mea pe masa din bucătărie lângă pachetul de ţigări. Am înjurat de s-au speriat şi fugit cu coada între picioare până şi cei doi câini maidanezi rămaşi pe Str. Camil Ressu deşi mă cunosc de când eram tânără... L-am rugat pe şofer să m-aştepte şi m-am întors. Am deschis uşa şi când să dau să intru în bucătărie, am văzut-o pe fii-mea prin uşa întredeschisă de la sufragerie, cu o spadă enormă în mânuţă. Am spionat-o preţ de câteva secunde, timpul necesar ca să mă întreb când o fi cumpărat-o mama şi mai ales de ce nu mi-a zis... După care am ieşit tiptil şi am fugit spre taxi.

O jumătate de oră mai târziu am intrat în Sol Bistro (unul dintre locurile mele preferate din Bucureşti) cu zâmbetul până la ceafă, mi-am salutat prietenii, m-am aşezat şi am întrebat:
"Ştiu că-i cam târziu... dar bucătăria mai e deschisă?"
"Pentru tine, da. Zi ce vrei."
"O friptură!! Şi-o salată de varză, sărut mâna."

Sângele apă nu se face şi apa se amestecă uneori perfect cu uleiul...
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • Despre mame
    Nechita Mariana, 30.01.2014, 17:30

    Avem momente cand credem ca tot raul, nereusitele in viata, frustrarile vin de la mamele noastre! lipsa comunicarii si a celei in contradictoriu, prea multa mandrie si orgoliu mai ales din partea autoarelor de copii avand la baza principiul " eu te-am facut eu te omor" , instraineaza si dilueaza treptat acea dragoste puternica intre copil si mama care se naste odata cu copilul! Dar suntem unici si in calitate de mame si de copil si vedem diferit viata! Oricum , consider ca o buna mama este cea care la nevoie isi da viata pentru a salva viata copilului ei! Nu am ajuns acolo unde mi-as dori nici in calitate de fiica nici de mama, dar mai sper!

  • izvor
    steluta, 28.01.2014, 11:19

    Esti un izvor nesecat de idei si imaginatie. Nu ma pot satura de tine. Citesc, citesc, uit de mine si imi pare rau cand se termina. Foarte frumos. Bravo.

Spacer Spacer