Midelt, 5 am.
În calmul şi în bezna văii Midelt au răsunat brusc şi cu o forţă ameţitoare, glasurile intense şi guturale ale musulmanilor. Megafonul amplifica dramatic sunetele în adâncimea văii care aştepta ivirea zorilor. Pentru câteva minute vocile au crescut în intensitate, apoi s-au oprit subit, continuând molipsitor în gândul meu, dintr-odată însufleţit.
Un cocoş a urmat, dând şi el timid deşteptarea, nouă, celorlalţi, mai puţin musulmani şi cu indulgente îndatoriri matinale.
În câteva minute liniştea a acoperit din nou valea, într-o tăcere aproape purificatoare. Creionul s-a oprit iar gândurile s-au aşternut împăcate, visând la nisipul gălbui. Câteva ore au mai rămas, şi apoi... magicul deşert.
Pe ea, fetiţa cu ochi de ciocolată, am zărit-o într-o vale, în timpul unui scurt popas. Am zărit măgăruşii de fapt care goneau la deal. Reîntorşi în parcare, măgăruşii erau ordonaţi frumos şi prompt, iar ea, asemeni unui dascăl sever ce are în grijă copii ghiduşi, stătea nemişcată şi curioasă. În timp ce scotoceam după ceva bun, a întrebat de "chocolat". Mi s-a înmuiat inima când i-am zărit ochii mari, aproape de culoarea ciocolatei cu multă cacao.
A mai stat pentru o ultima fotografie, şi apoi a dispărut în vale, la fel de repede precum urcase.
După un prelung învârtecuş prin munţii şerpuiţi, pământul arid şi gol a început, treptat, să se ivească. Din casele colorate, semeţe, aşezările au devenit mici, monocrome, pitite în dealuri sau stânci. Din când în când mai zăream câte o oază, cu palmieri înalţi care stăteau pavăză soarelui dogoritor. Cerul parcă s-a gătit şi el de sărbătoare, răsfăţând-ne cu forme pufoase, în care puteai ghici felurite creaturi hilare.
Trăsăturile oamenilor erau aspre dar armonios conturate, pielea arsă de soare şi îmbrăcămintea generoasă. Feţele femeilor abia se puteau zări sub straiele negre, cu stridente pete de culoare - o reflexie a sufletelor primitoare şi vesele pe care aveam să le descoperim mai târziu.
Simţeam magia deşertului cum mă învăluie, fără să privesc în preajmă. Vântul adia uşor şi muta grabnic firele de nisip dintr-o parte în alta a drumului. Aerul devenise foarte uscat dar blând iar soarele cocheta în voie cu umbre lunguieţe.
Pustietatea s-a adâncit si mai tare, dromaderii păşind nestingheriţi pe solul acum devenit negru şi pietros. Şi apoi, am văzut primele dune - străjeri ce apară intrarea înspre un tărâm aparte. Am închis ochii iute; nu voiam ca bucuria lor să se risipească în lacrimi. Îmi venea să strig de fericire şi de mulţumire, aşa cum poate făcuseră şi inimile devotate din moschee, dis-de-dimineaţă.
El a simbolizat primul contact cu lumea berberilor. Primele reacţii au fost atât de fireşti ca şi cum ne aştepta de o veşnicie. Şi în sfârşit ajunseserăm. Istoviţi de drumul lung dar fericiţi! A urmat ceaiul marocan şi plimbarea scurtă pe dune. Avea o voce caldă, cu nuanţe ferme însă uşor aspre. Era la fel de misterios şi greu de pătruns cu mintea precum vastitatea deşertului.
(va urma)