Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Caut, găsesc, pierd, descopăr, ascult, învăţ, experimentez şi iubesc această meserie


Petra Gherasim, un interviu cu Laura Nicorescu

14.02.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Frumoasă, plină de energie şi de graţie, Laura Nicorescu este încă unul dintre acele nume care pun România pe harta artistică a lumii. Artista străluceşte pe scena Operei din Salzburg, acolo unde a dat viaţă aproape tuturor personajelor principale feminine din operele lui Mozart, dar este o prezenţă constantă a marilor teatre lirice europene. Mai jos aveţi un interviu în care solista vă va arăta de ce merită să o ascultaţi în 16 februarie 2014 la Ateneul Român într-un concert extraordinar alături de Camerata Regală.

Petra Gherasim: O parte însemnată a carierei tale se desfăşoară la Salzburg, oraşul în care s-a născut Mozart. Te simţi apropiată de marele compozitor austriac? Te întreb asta şi pentru că ai în repertoriu multe roluri din opere mozartiene...
Laura Nicorescu: Salzburgul mă tot cheamă înapoi... Am studiat acolo, apoi am plecat şi iar m-am întors. Ceva mă aduce întotdeauna înapoi. Poate chiar Mozart. În orice colţ îi vezi portretul: pe bomboane, creioane, în cafenele, dar mai ales pe afişe, îl găseşti în toate sălile de concerte. Aproape fără să-mi dau seama, m-am îndrăgostit de muzica lui. Unul după altul, rolurile parcă au venit la mine. Primul a fost Pamina în Flautul Fermecat. Apoi, Fiordiligi, Konstanze, Despina, Susanna, iar acum urmează Servilia. Mozart mi-a dăruit atât de mult, încât am promis că-l voi cânta veşnic.


P.G.: Ai un personaj preferat, în care te regăseşti mai bine decât în altele? Dacă da, de ce?
L. N.: Iubesc actoria, de aceea mă atrag rolurile care sunt o provocare pentru mine. Îmi place să experimentez, să descopăr emoţii ascunse, este minunat că pot interpreta personaje atât de diferite, cu fiecare dintre ele învăţ încă ceva despre mine, desopăr un portret diferit al umanităţii.

De aceea, muzica secolului al XX-lea mă atrage foarte mult. Limbajul muzical vine dintr-un mod simplu al conversaţiei. Dizolvarea tonalităţii, exagerarea efectelor, contrastelor, modulaţiile, de fapt, tot ce se întâmplă începând cu Wagner şi Strauss mă fascinează. Roluri ca Anne Trulove în Rake's Progress de Igor Stravinski, Lulu de Alban Berg, Ivonne în Jonny spielt auf de Ernst Krenek sunt printre preferatele mele. De asemenea, muzica barocă şi clasică mă stimulează, de unde şi dragostea pentru Mozart, dar şi Gluck, Rameau, Händel.


P.G.: Ce "rol" vei juca în lucrarea de Britten pe care o interpretezi alături de Camerata Regală în 16 februarie 2014? Ce anume cere această partitură de la o soprană?
L.N.: În Les Illuminations de Britten sunt doar un observator. Am în faţă nouă tablouri pe care le prezint aşa cum le văd eu alături de orchestră şi dirijor. Dar publicul are şansa, de asemenea, să adauge imaginilor ceea ce simte prin această muzică. Asta este genial la fuziunea dintre Rimbaud şi Britten. Rezultatul este o lucrare abstractă, halucinantă, plină de simboluri. Ca într-o pictură de Dali, fiecare combinaţie dintre culoare din muzică şi text capătă sensuri diferite. Genial. Prima frază care revine ca o temă pe parcursul liedurilor - "J'ai seul la clef de cette parade sauvage" / "Doar eu am cheia acestei parade sălbatice" - scoate la iveală caracterul misterios al vieţii umane. Secretul pe care fiecare îl poartă în sine.

Iniţial, lucrarea a fost scrisă pentru soprana Sophie Wyss, apoi, tenorii au cam "acaparat-o", dar criticii de specialitate spun că este ideală pentru timbrul de sopran. Din momentul în care am tradus textul m-a fascinat! Mi-aş fi dorit ca Britten să compună muzică pentru toate cele 42 de poeme cuprinse în ciclul Iluminările, de Rimbaud. Provocarea apare, cred eu, la trecerea de la un tablou la altul... transpunerea în atmosfera complet diferită a fiecărui lied, de la sonorităţi profunde în registrul grav, la unele foarte suave, în acut, fraze suprarealiste atât în muzică, dar şi în text.


P.G.: Ce anume te-a împins către cariera artistică?
L.N.: Am început din clasa I la Şcoala de Muzică din Ploieşti cu pianul, deci, pot spune că am fost împinsă către muzică de părinţi, neştiind atunci absolut nimic despre operă... Mai târziu, profesoara mea de pian, doamna Anca Borcea, observând că am voce şi muzicalitate, m-a încurajat să continuu liceul la secţia Canto Clasic. Chiar dumneaei însăşi mi-a fost corepetitor pe parcursul liceului şi m-a acompaniat la primele concursuri. Am studiat cu doamna Elena Lungu primii patru ani fără să fi văzut vreodată un spectacol de operă live. Colegele mai mari îmi erau singurele modele, înregistrări aproape că nu se găseau. Şi totuşi, doamna profesoară a reuşit să-mi transmită această dragoste. Mai târziu la Bucureşti, am intrat la Universitatea Naţională de Muzică la clasa Doamnei Maria Slătinaru-Nistor. O prezenţă extraordinară în viaţa mea. Atunci am început să înţeleg seriozitatea acestei meserii. Ne mărturisea din experienţele dumneaei de scenă, alături de colegi faimoşi, importanţa cunoaşterii depline a textului, a limbilor străine, pasiunea, dezvoltarea unei tehnici impecabile, alegerea repertoriului şi respectul de sine ca om şi artist.

Apoi am plecat la Salzburg şi de atunci sunt în continuare ca un burete; caut, găsesc, pierd, descopăr, am revelaţii, dar şi decepţii, ascult, învăţ, experimentez şi iubesc această meserie.


P.G.: Cum se compară experienţa de a evolua într-un spectacol de operă cu aceea de a evolua în concert, alături de orchestră?
L.N.: Într-un spectacol de operă, costumele, machiajul, regia te ajută să creezi o imagine cu uşurinţă. În concert, te afli în faţa publicului şi, după caz, cu spatele la orchestră sau pianist, ceea ce înseamnă că eşti foarte expus. Cred că reuşim să trăim într-adevăr momente unice atunci când cu toţii devenim un element absolut. Este ca un cerc perpetuu de energie. Eu ofer energie şi pasiune şi o primesc înapoi, mă încarc, pentru a transmite din nou. Nu cânt pentru critici, cânt pentru omul care este întâmplător de meserie critic. Cânt pentru cel care are nevoie de emoţia mea în acea seară. Şi cânt pentru sufletul meu care are nevoie să tindă către Catharsis.

Seria "Mari solişti, mari dirijori" desfăşurată la Ateneul Român de Camerata Regală continuă în 16 februarie 2014 de la ora 19.00 cu un nou concert extraordinar care îi are ca invitaţi de această dată pe soprana Laura Nicorescu şi pe dirijorul Kah Chun Wong. Publicul bucureştean va putea asculta lucrări de Benjamin Britten, Samuel Barber şi Piotr Ilici Ceaikovski. Biletele pentru concertul susţinut de soprana Laura Nicorescu şi de dirijorul Kah Chun Wong alături de Camerata Regală sunt disponibile în reţeaua bilete.ro, în oficiile Poştei Române şi în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos. Mai multe amănunte despre concert, dar şi despre activitatea Cameratei Regale puteţi afla pe site-ul lor - www.camerata-regala.ro şi de pe pagina de Facebook a ansamblului.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică



 Toate articolele despre Concertele Mari solişti, mari dirijori, 2013-2014


0 comentarii

Spacer Spacer