Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Zen şi arta întreţinerii motocicletei

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pe aripile vântului


Alina Nedelea

18.02.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
E februarie şi la Roma e deja primăvară. E soare, e cald, păsărelele cântă, natura e verde, italienii bagă îngheţată în ei la greu iar subsemnata aleargă ca o disperată în jurul scaunului stomatologic din cabinetul lui Carlo. E obişnuit, scena a devenit plicticoasă până şi pentru asistenta lui, de câte ori începe cursa, în loc să râdă, ca pe vremuri, trimite sms-uri de iubire veşnică băiatului care se încăpăţânează să nu-i răspundă.

"Vino la băiatu' să-ţi facă injecţia, ai să vezi că nu te doare, te-a durut vreodată? Haide, Alina, opreşte-te, am clienţi care aşteaptă..."
"M-am răzgândit, moşule, nu vreau anestezia!", răspund în timp ce alerg.
"Alina, doar n-o să-ţi scot măseaua pe viu!"
"Ce-ai cu măseaua mea? Las-o în pace, pleacă de aici că te bat, să ştii", îi strig gesticulând cu braţele ca şi cum aş alunga nişte muşte.
"Alina, n-o să simţi nimic, n-o să te doară!", insistă Carlo, în timp ce mă fugăreşte, râzând în hohote.
"Nu mă doare nici acum, ce dracu' vrei de la mine? Să zici mersi că vin să-mi albesc dinţii la tine."
"Mersi! Şi acu' opreşte-te, basta! Basta! Am făcut încălzirea. Basta, băi! Măseaua aia de minte e cariată, trebuie scoasă de acolo, durează câteva secunde, îţi jur că n-o să simţi nimic."
"Cariat eşti tu că nu m-ai scos niciodată la un suc, deşi ne cunoaştem de atâţia ani!"
"Iar începi? Dacă te scoteam la suc, nu mai scăpai de mine! Te luam de nevastă!"
"Ce mi-ar fi plăcut să-ţi cariez viaţa, Carlo..."
"Opreşte-te că mă scoţi din minţi, Alina!"
"Puteam să jur, nu-mi răspunde... ce să fac eu cu asta, ragazzi?", ne întreabă în zadar asistenta.
"Scoate-i măseaua de minte idiotului asta, nu mie, de exemplu", îi propun dentistului.
"Nu e idiot, e timid, e introvertit...", se bagă asistenta.
"Dacă nu te opreşti, Alina..."
"M-am oprit, mă car acasă, pa!" îi urlu şi mă îndrept spre uşă.

Şi atunci m-a apucat strâns de braţe.
Şi nu râdea. Deloc.
Iar eu am încetat brusc să mă mai zvârcolesc. Ne-am privit intens preţ de câteva secunde... până mi-a făcut semn să mă aşez pe fotoliu. Am dat din cap afirmativ. Când să dea să pregătească injecţia l-am apucat instinctiv cu palmele de faţă şi l-am sărutat pe gură ca o bestie preţ de câteva minute. Asistenta a suspinat profund, a oftat mai rău ca Vivien Leigh în Pe aripile vântului când şi-a văzut iubitul plecând pe front, şi a început, mecanic, să pregătească ustensilele stomatologice.
Şi m-am aşezat. El m-a anesteziat cu injecţia, eu cu sărutul.
Să fie într-un ceas bun, zic!

Am rămas 10 minute aşteptând efectul anesteziei, privindu-ne... Carlo e frumos ca o statuie grecească. Brunet, cu ochi mari căprui-negri, gropiţe în obraji... au trecut 13-14 ani de când mă tot întreb ce este mai sexy în el: privirea sau gropiţele... dar motivul pentru care am fugit de el, când eram tineri şi necăsătoriţi, este că dincolo de tot erotismul pe care omul acesta îl degajă, cu surâsul lui impecabil şi aşa mai departe, se izbea de imaginea pe care o aveam despre mine, oglindindu-mă în farurile alea de ochi pe care şi-i pune în timp ce-mi meştereşte dinţii... Mă vedeam culcată pe spătarul fotoliului, cu ochii mei mari verzi, bine daţi cu rimel, şi cu limba ca o iapă ieşită din gură, ca să nu mai pomenim de buza inferioară sau cea superioară, bine mersi paralizată şi deformată. Salivă cât cuprinde... Puteam să vând în cantităţi industriale, dacă doream, iar când îmi clăteam gura în chiuveta din cabinet mai lăsam şi dâre de sânge... toată demnitatea mea s-a scurs acolo, împreună cu scuipatul meu roşu, pe canalul chiuvetei. Adio! Cum să mă mai sărute omul ăsta vreodată după ce m-a văzut în halul asta? (când oi avea timp şi chef vă zic şi de ginecolog câte ceva...)

Şi-a pus mâna pe cleşte. Iar eu am închis ochii.
După un timp îmi zice:
"Alina."
"Eh!"
"Păi..."
"Păi, ce?"
"Păi, deschide gura, nu?"
"Ntz!"
"Alina, n-o lua de la capăt. Îţi smulg părul din nas să ştii!"
"Ntz!"
"Alina, ai încredere în mine!"

Nici când am avut colică renală n-am suferit în halul asta. Durerea m-a fulgerat din creştet până în tălpi şi viceversa. Am crezut că mor de infarct. Mi-au ţâşnit instantaneu lacrimi de crocodil din ochi!! Carlo mi-a pus rapid un pansament în gură şi s-a ridicat de pe scaun. M-am sculat şi eu, m-am proţăpit în faţa lui şi: Jap! Jap!| Două palme peste faţă de a văzut stele verzi şi Carlo!
"Eşti nebunăăă???"
"Mi-ai plomis că nu mă doale. Mi-ai julat. M-a duluuut!", urlu ca o isterică.
"Femeie, nu vorbi că eşti sub anestezie, îţi muşti naibii limba, buza, taaaci!"

Jap! Încă o palmă peste ceafă!

"Ok! Vorbeşte, atunci!", decide instantaneu Carlo.
Scena se repetă, identică cu cea de mai dinainte. Atât că alergam în sens contrariu. Carlo în faţă, eu după el. Asistenta uită să mai trimită mesaje, râde în hohote.
"Mincinosu' dlacu! Eşti ca toţi bălbaţii! Zici că n-o să doală şi doale de mă cac pe mine, vaffanculooo!!"
"Ah, Bestia! Calmati! Basta! Trei anestezii ţi-am făcut!! Dracu' să te ia de ciudată, nu se prinde nimic de tine, alcoolisto!"
"Dlogatule!"
"Taci, mă, potoleşte-te, că dai în hemoragie!!!"
"Vleau să mol! Acuum!"

Am ieşit ca o furtună pe stradă. N-am vrut să iau nici un taxi. M-am dus pe jos acasă. De pe via Barberini până pe Appia Antica cam o oră şi 20 de minute de mers dar nu contează. Plângeam şi filozofam. Filozofam şi mă mai buşea şi râsul dar cum nu vroiam să-mi pierd concentrarea dădeam în plâns, iar.
Şi mă gândeam...

Faptul că pui suflet în ceea ce faci, atât în viaţa personală cât şi la locul de muncă, spune despre tine multe. Că eşti evoluat din punct de vedere spiritual, de pildă. Dar asta nu înseamnă că nu ţi-o tragi mecanic cu partenerul de 7-8 ori din 10 dăţi sau că nu te uiţi la ceas ca o psihopată ca să vezi cît mai e până se termină programul tău de muncă, dacă se termină, depinde de ce slujbă ai.

Care mamă nu şi-ar da viaţa pentru copilul ei? Care mamă nu l-ar strânge de gât de cel puţin două ori pe zi, însă?

Să vrei să scoţi o dată şi pentru totdeauna ştecherul din priză, să-ţi bagi picioarele în ea de viaţă, şi să pleci într-o vacanţă lungă de două luni, e uman sau nu? Dar când, după nici o săptămână, uitându-te la mare de pe plaja cea mai frumoasă din lume, îţi repeţi obsesiv "să-mi bag şotronul în cur, nu pot să cred ce plictiseală pe mine astăzi...", ce înseamnă? Că eşti extraterestru?...

Să fii iubit şi respectat până la măduvă de soţul este sau nu una dintre cele mai mari minuni din viaţă? Da? Rămâne de înţeles, dacă e ceva de înţeles, de ce continui să alerg după altcineva care doar uitându-se fugar la mine mă face să mă simt de parcă mi-ar fi spart faţa cu o tigaie. Şi în loc să urlu de durere şi să fug cât mă ţin picioarele, mă trezesc că behăi ca un ied de bucurie când o vede pe mă-sa, oaia...

Nu ştiu voi dar eu am nevoie de siguranţă, de certitudini, pentru mine cuvintele "Pentru totdeauna", de pildă, au o valoare cosmică. Eu am o nevoie disperată să fiu sigură că voi fi iubită de omul meu sau de fata mea, în egala măsură în care sunt convinsă că într-o zi o să crap. Mda. De-aia mă îndrăgostesc în fiecare primăvară de altcineva şi poate de aceea nu reuşesc să stau cu fiica mea mai mult de o jumătate de oră până când instinctiv îmi vine să-i zic: "Mai joacă-te şi tu de una singură, dragă, ete na!"

Şi acum pe bune. Unde stă scris că trebuie să fim coerenţi? Eh? Cu ce vă încălzeşte pe voi faptul că eu aş fi o persoană corectă, exemplară, lineară, impecabilă, fidelă, mama devotată? Cu ce m-ar încălzi pe mine, scuzaţi-mă?
Am dreptate sau nu? Rămâne de înţeles, dacă e ceva de înţeles, de ce incoerenţa altora mă doare. Mda. Poate că trei anestezii sunt cam multe... nu ştiu.
Mi-am suflat nasul, mi-am şters ochii de atâtea întrebări existenţiale şi am intrat în casă.
Am luat două calmante, dar durerea persista.
Şi atunci deschid uşa de la congelator şi scot de acolo sticla de vodkă. Îmi torn două degete. N-a fost greu să beau, mai greu a fost să trag din ţigară, '¥tu-le mama lor de buze paralizate, ce coşmar. Aşa că decid să îmi mai pun un păhărel.
Apropo:
Eu când beau, nu mă simt vreo alcoolică. Când beau nu încerc nici măcar să astup nu ştiu ce goluri sufleteşti. N-o fac nici ca să-mi înfrâng timiditatea. Rareori am întâlnit persoane atât de extrovertite ca mine. Complect nepăsătoare de ceea ce crede lumea despre mine. Eu când beau, beau fiindcă îmi place. Pur şi simplu. Îmi place, tata. Cam aşa şi când iubesc. Cam aşa şi când fac dragoste. Cam aşa şi când... bip-bip.
Staţi aşa, scuzaţi-mă, c-am primit un mesaj:
"Ciao Alina, sunt asistenta lui Carlo. Ai fugit ca o bezmetică şi n-am apucat să facem programare. Zice Carlo că peste două săptămâni te-aşteaptă să-ţi extragă şi cealaltă măsea de minte, ok? PS. Mi-a răspuns la mesaj, îţi vine să crezi? Sono felice, amica!"
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Brava, Alina!
    Himera Medusa Lilith, 02.10.2014, 15:38

    Acord perfect. Nu pot fi mai laconic(ă) de atât.

Spacer Spacer