Maia

1 februarie 2014
Ora 8.00 a.m.
Ca în fiecare dimineaţă, Maia se trezeşte şi primul lucru pe care îl face când deschide ochii este să se uite la ceasul enorm de pe peretele din partea dreaptă a dormitorului de fete în care doarme de când era mică cât o gărgăriţă. Ceasul indică ora 8.00. Al doilea lucru pe care îl face este să se uite fugar la Sofia, copila care doarme lângă pătuţul ei, şi să o învelească. Sofia a fost abandonată acum un şi ceva iar Maia e convinsă că este noua ei mămică şi. ca orice mămică care se respectă, în timp ce o înveleşte, o bombăne: "Fir-ai tu să fii, cu obsesia ta de a te dezveli în fiecare noapte, când ai să răceşti să nu vii la mine să te plângi că te doare burtica."
După care, cu un surâs larg până la ceafă, se duce ţintă la geam cu cea mai mare încredere...

Maia se trezeşte cu o jumătate de oră înaintea celorlalte fete din camera ei, fiindcă vrea să se uite pe fereastră în fiecare sfântă dimineaţă fără să fie deranjată. Fixează trotuarul de vis-à-vis de Casa de copii din Roma, în care se află, fiindcă este convinsă că de acolo va ţâşni mama ei s-o ia, într-o bună zi. Sprijinită ca o băbuţă, deşi are doar 6 ani, cu bărbia pe palma ei mică, priveşte curioasă spectacolul pe care lumea de-afară îl oferă. Nu e deloc tristă. Şi nici n-are de gând să fie căci şi-a jurat solemn să nu capete în viaţa ei expresia câtorva fete din acest orfelinat. Maiei nu-i place ce culoare au ochii persoanelor care au încetat să mai aştepte, care au încetat să mai spere.

În timp ce contemplă traficul obişnuit de pe stradă, pietonii mai mult sau mai puţin grăbiţi spre locurile lor de muncă, ochii i se opresc deodată pe un cuplu. Un bărbat înalt cât un stâlp de telegraf, cu un spate gigant şi coapse groase, deghizat în clovn, ţine în zgardă două pantere negre, o hienă şi trei leoparzi cu dexteritatea unui om care şi-a scos la o plimbărică câinii. Maia cască ochii cât cepele. Lângă el, o femeie cu parul luung până la glezne şi ochelari de soare, merge la pas cu o zebră, un pui de girafă şi un şarpe pe gât în loc de fular. Cât ai zice peşte, animalele scapă din lesă creând cea mai dezastruoasă hărmălaie din ultimii 47 de ani de pe străzile Romei. Nenea Spartacus aleargă după bestii, bestiile după pietoni, pietonii după... nu se înţelege ce. Panică, panică, panică.
Femeia cu părul luung profită de haosul generat şi traversează în cea mai mare viteză strada, printre maşinile blocate în trafic şi urcă, din trei în trei trepte, scările de la intrarea Orfelinatului. Când să dea să intre, se opreşte o fracţiune de secundă, îşi scoate peruca şi ochelarii şi priveşte ţintă în ochii Maiei la fereastră.
Şi uite aşa, secunda s-a transformat brusc într-o eternitate.
Căci Maia a avut timpul necesar să înţeleagă că nebuna aia de femeie este Mirabela, o doamnă care venea pe aici în fiecare duminică şi care de câte ori pleca îi spunea: 'Maia, te scot eu de aici." A avut timpul necesar să se bucure că pleacă în sfârşit din locul acesta şi totodată, să-şi dea seamă că de un singur lucru nu se poate despărţi şi de-o fi să crape cerul. De Sofia. Mulatra de 2 ani jumate, copila ei, mă rog, aţi înţeles.
După care timpul s-a pus pe repede înainte!

Ora 8.25 a.m.

"Maia, acum sau niciodată!" îi spune Mirabela cum intra în dormitorul fetelor.
"......"
"Maia, repet: acum sau niciodată. Hai! Vino cu mine, avem două fracţiuni de secundă la dispoziţie până mă prind ăştia c-am venit să te fur."
"......"
"Maia!"
"Fără ea nu plec!"
"Maia, aia e o copilă, nu e o păpuşă! O păpuşă, n-ai?"
"Fără ea nu plec!"
"Maia, mă arestează ăştia, vii sau nu?"
"Da. Cu Sofia!"
"Maia, aia e o copilă, nu e o...."
"E fetiţa meaaaaaa!!! Nu e o copilă!"
"Maia!!!"

Ora 9.00 a.m.
"Bagă! Ce dracu' aştepţi? Accelerează odată!!!", urlă Mirabela intrând în tirul plin de animale sălbatice cu cele două fetiţe.
"Pot să ştiu cine sunt copilaşele acestea?", întreabă nedumerit Daniel B., bărbatul-clovn, proprietarul fiarelor şi dresor de meserie.
"Demareazăăăăă!!!"
"Mirabela, zi-mi că nu e ce cred eu... cazzo! Cazzo! Cazzo! Cazzo!"

Ora 10.00 a.m.
"Tu ştii că eşti în căcat, da?", întreabă Daniel B.
"Da!"
"Ştii că m-ai băgat şi pe mine în căcat, da?"
"Da! Dar eşti bărbat. O să ne scoţi pe toate din căc..."
"Giro giro tooondo,
Caaasca il mooondo,
Caaasca la Terra
Tutti giù per..."
"Poţi să-i zici negresei să nu mai cânte? Mă doare capul. Siamo nella merda, Mirabela! Devo pensare, porca-puttana!"
"Vorbeşte frumos, Daniel B! Dacă simţi nevoia să fii vulgar vorbeşte în română, nu în italiană, ca să nu înţeleagă fetele! Şi nu e negresă, e mulatră!"
"Mirabela!!! Mi-ai cerut să-ţi provoc o hărmălaie pe stradă şi eu ţi-am provocat-o, nu mi-ai dat şi motivul însă, eu dresez animale sălbatice de o viaţă, asta este meseria mea, asta este viaţa mea, mi-au dat cetăţenia abia alaltăieri, după 30 de ani de stat în Italia, matale furi doi copii, zic: DOI, nu unul, dintr-un orfelinat, şi vii la mine să-mi zici că eu aş fi ăla care...."
"Frâneazăăăă!!!", urlă Mirabela.
"Ce-ai femeie?"
"Fetele trebuie să mănânce înainte să plecăm din ţară. Locul ăsta mi se pare perfect."

Ora 10.45 a.m.
"Giro giro tooondo, caaasca il mooondo.
Caaasca la Terra, tutti giù per..."
"Măcar să fi furat nişte copii normali, demento! Aia mică zici că-i sărită de pe fix cu cântecul ăsta, asta mare nu se dezlipeşte de tine. De ce tace? De ce nu-ţi dă drumul?", întreabă Daniel B. în timp ce înfulecă o omletă dublă în bar.

Sofia a mâncat o felie de tort, una de pâine şi a băut un suc de portocale în timp ce Mirabela a fumat o jumătate de pachet cu ochii pe fereastră. Maia nu a pus gura pe nimic, lipită ca o meduză de braţul Mirabelei a decis să aştepte răbdătoare momentul în care va ajunge în România, în căsuţa cu o grădină mică dar plină de poveşti de care această femeie îi vorbea de câte ori o vizita. Îi promisese lapte proaspăt în fiecare dimineaţă şi miere. Şi multe rochiţe de prinţesă. I-au promis şi alte femei o viaţă în afara Casei de copii, nu despre asta-i vorba, dar zic să trecem.

Ora 11 a.m.
"Mirabela, eu zic să cerem nota. Plătesc eu.", propune Daniel B.
"Trenul spre România îl am abia la 8 seara. Ai vreo sugestie?"
"Nu, Mirabela. Nici una. Eu plătesc nota şi plec cu animalele mele cu tot. Este treaba ta ce vrei să faci. Mie mi-a ajuns pe azi, femeie."
"Abandonezi în mijlocul străzii o mamaăcu două fete? Ai înnebunit?"
"Mirabela, cum vorbeşti?? De căi legale ai auzit, mă??"
"Mi-au reproşat că nu am copii naturali. Că o să-mi răsfrâng frustrările de femeie sterilă pe nişte nevinovaţi. Că o să devină monştri pe mâna mea, că iubirea femeilor fără copii pe cale naturală, este obsesivă, nesănătoasă.... că..."
"Basta, Mirabela! Basta. Eu am plecat. Dacă vrei un sfat bun, du-le înapoi. Acum! Fetele asta îşi aşteaptă propria lor mamă, bai!", închide brusc conversaţia Daniel B. şi iese din bar.

Ora 13.00
"Să te pupe mama pe ochişorii tai, nu era suficient că eşti frumoasă mai eşti şi înţeleaptă.", îi spune Mirabela Maiei în timp ce cumpără floricele în Centrul Comercial Leonardo da Vinci din Roma.
"Vedem două filme, da?"
"Vedem trei filme, prinţeso. Şi de aici mergem direct la gară. Să ne caute carabinierii până le-or ieşi ochii din cap, deşteapta lu' mama."
"Giro, giro tooondo
Caaaasca..."
"Ssssst! Nu se cântă la cinema, Sofia! Zitta! Stai zitta!!"

Ora 19.00
"Bella Signora mia, io vă duc la gară dar nu ştiu dacă ajungem într-o oră acolo, să ştiţi." zice taximetristul.
"Cosa???"
"Pai, n-aţi auzit?"
"Nu! Manifestaţie sau ce?"
"No, Signora. Un nebun cu acte, un dresor, a pus în scenă ad-hoc o reprezentaţie cu lei, pantere, tigri, boa, urangutani, girafe, hiene, bizoni, cămile şi dracu' să-l mai ia cu ce ştiu eu ce în centrul Romei. A ocupat toată Piazza Venezia, vă daţi seama? A blocat toată circulaţia în oraş! Lumea e în extaz, nu zic nu, dar nouă, taximetriştilor, cine ne dă vreo explicaţie, vreodată? Pe noi cine ne întreabă dacă ne place sau nu? '¥tu-l în gură pe Berlusconi, că numai vina lui e... Sempre!!"
"Eu trebuie s-ajung la Gara Termini!!", urlă Mirabela.
"Si, signora. Asta am înţeles, matale vrei la Gara, eu tre' să ajung în 45 de minute pe Via Nazionale dar ce-i mai nasol este că o întreagă echipă de Poliţie voia s-ajungă în Mall-ul ăsta de unde v-am luat pe d-voastră că cică era una acolo care a furat doi copii de la Orfelinat, vă daţi seama??? '¥Tu-l în gură pe Berlusconi!!"

Ora 19.50
"Mirabelaaaaa!"
"......"
"Mirabelaaaaaa!!"
"Daniel B., nu pot să cred! Ce faci aici?"
"Dă-te jos din trenul ăla un pic!"
"Eh?"
"Ia fetele şi coboară 5 minute, am zis!!"

Ora 19.51 şi jumătate.
Pe peronul Gării Termini, Daniel B. le-a învăţat pe Sofia şi Maia cum trebuie să se ţină de mânuţe şi să se învârtă în cerc în timp ce cânta "Giro, giro tondo" şi cum e musai ca la final să se arunce pe jos, rostogolindu-se.
Mirabela plângea şi râdea în acelaşi timp, cu nelipsita ei ţigare.
S-a oprit pentru o secundă doar când Daniel B. şi-a mărturisit îngrijorarea că Sofia va fi oaia neagră într-o ţară de albi, în România. Mai avea puţin şi îi stingea ţigarea pe muşchii ăia ai lui, cu precizarea: "NU e neagră. E mulatră! Va fi oaia mulatră şi oricum am o prietenă în România, mulatră şi ea. Taci, dă-te dracu'!" a concluzionat.
Fetele s-au suit în tren, şi-au trimis bezele de la geam cu circarul, au mai râs şi plâns niţel când Mirabelei i-a venit în minte să întrebe:
"De ce, Daniel B?"
"De ce, ce?"
"De ce m-ai ajutat? De ce-ai blocat iar circulaţia?"
"Fiindcă m-am mai gândit. Şi pentru că mi-am dat seama că fetiţele astea nu o aşteaptă pe mama lor ci O mamă! Şi pentru că nu este adevărat că problema ta este că n-ai avut copii. S-a dus o prietenă de-a mea, de pildă, să adopte un copil. I-au zis că dacă e mămică deja, sunt slabe şanse să obţină aprobarea. Că cică va fi inevitabil să nu facă discriminare între copilul ei natural şi cel adoptat, deci va ieşi un monstru de frustrare, adoptatul. Şi atunci amica mea a întrebat-o: Ce trebuie să fac doamnă, atunci? Daţi-mi un sfat, ceva. Doar n-o s-o sugrum pe Eva mea, ce tre' să fac?"
"Şi?", întreabă curioasa Mirabela în timp ce se uită la Maia şi Sofia cum râd de fericire în vagonul de dormit.
"Şi proasta aia i-a zis că după părerea ei n-ar strica să îngenuncheze seara şi să se roage la Dumnezeu. Auzi tu, soluţie."
"Şi??"
"Şi dementa aia de prietena a mea, a belit ochii cât cepele şi i-a răspuns: Vă bateţi joc de mine, Signora? Singurul motiv pentru care aş îngenunchea în viaţă este ca să desfac fermoarul de la pantalonul unui bărbat...
Văleu, uite că a plecat trenul! Ti bacio! Să ai grija de ele, Mirabelaaaaa! Să vă iubiiiţi! Paaaaaa!"

"Giro giro toooondo..
Caaasca il mooondo,
Caaasca la Terra,
Tutti giù per terra!!"
Fetiţele s-au tăvălit pe jos, pentru ultima oară, după care s-au băgat în paturile din vagonul de dormit. Sofia a adormit instantaneu. Maia a pus capul pe poala Mirabelei şi a ascultat pentru a zecea oară, cu zâmbetul pe buze de data asta, povestea căsuţei în care nu mai departe de poimâine, când trenul va fi ajuns la Bucureşti, şi-ar fi băut paharul de lapte proaspăt şi a grădinii în care s-ar fi jucat în rochie de prinţesă...

2 februarie 2014
Ora 8 a.m.
Ca-n fiecare dimineaţă, Maia se trezeşte şi primul lucru care-l face când deschide ochii este să se uite la ceasul enorm situat pe peretele din partea dreaptă a dormitorului de fete în care doarme de când era mică ca o gărgăriţă. Ceasul indică ora 8.00. Al doilea lucru pe care îl face este să se uite fugar la Sofia, copila care doarme lângă pătuţul ei, şi să o învelească. Sofia a fost abandonată acum un an şi ceva iar Maia e convinsă că este noua ei mămică şi, ca orice mămică care se respectă, în timp ce o înveleşte, o bombăne: "Fir-ai tu să fii, cu obsesia ta de a te dezveli în fiecare noapte, când ai să răceşti să nu vii la mine să te plângi că te doare burtica."
După care, cu un surâs larg până la ceafă, se duce ţintă la geam cu cea mai mare încredere...