Sunt o femeie cu suflet de bărbat şi caut un bărbat cu suflet de femeie

Nu am nicio teorie despre iubire şi nu aş putea scrie o carte despre asta. Nu aş putea filozofa pe o asemenea temă şi nu găsesc nimic de spus despre un astfel de lucru care să nu fie cuprins în doar câteva cuvinte. Excesele verbale pe tema asta îmi inspiră milă, după cum milă îmi inspiră toate lucrurile pe care lumea încearcă să le transforme în altceva decât sunt. Iubirea este acolo, e, pur şi simplu, colea, o nevoie simţită de toată lumea, de către căţeluşa mea care vine tandră şi mi se întinde pe abdomen cu burta în sus la mângâiat, uitându-se galeş în ochii mei. Are nevoie de iubire de mai multe ori pe zi şi vine şi cere, uneori cu agresivitate. Iubirea este un liant obişnuit, nu e ceva imposibil de găsit, pe care să-l studiezi ca pe o forţă ocultă, să-l cauţi o viaţă, nu e nici un mister, nicio minune, nicio manie a nimănui nu este în realitate iubire. Delirurile pe tema asta sunt cele mai periculoase posibil. Iubirea ne leagă pe toţi, sau dorinţa de iubire. Unii au aşa o dorinţă de a fi iubiţi, încât îşi inventează prieteni imaginari pe care-i iubesc şi care-i iubesc înapoi. Am simţit asta cu o certitudine de plumb când stăteam în poziţia de meditaţie cu ani în urmă şi trebuia să mi-l imaginez pe Buddha făcând nu ştiu ce, ceva cu o energie care îi ieşea lui din partea de sus a capului şi trebuia să mi-o imaginez intrând prin vârful capului meu şi inundându-mi corpul sub forma unei lumini aurii. Mi-am zis, băi, asta e atât de penibil că mi se face rău pe loc. Poate că eu nu am nevoie de atâta iubire încât să-mi şi inventez una, mă mulţumesc cu puţin.

Iubirea este, pur şi simplu. Când găteşti pentru familia ta şi cureţi casa, le pui în farfurie ceva ce place şi îl aştepţi pe fiu-tu de la şcoală cu cacao caldă. La un moment dat, când m-am săturat până peste cap să stau acasă, am vrut să-mi iau o slujbă, dar m-am gândit: Cine îl aşteaptă cu cacao? Cine îl primeşte din prag cu un zâmbet şi îi spune "Hei, bursucel mic." Cine îl întreabă cum a fost ziua lui, cu cine a venit acasă, ce s-a mai întâmplat, cine îi încălzeşte mâncarea, cine îl supraveghează, îl ajută la lecţii. Cine este la curent cu viaţa lui?

Nu ştiu, poate că există unii care sunt experţi în a scoate minuni din piatră seacă, dar iubirea nu e ceva la care să visezi, e ceva ce faci. Asta e problema. E palma aceea care alunecă de-a lungul spatelui tău încet, când ai nevoie, este nimicul zilnic, nici măcar nu este legată de o singură persoană. Poţi întâlni pe cineva şi iubi o secundă, poţi avea o relaţie cu o trupă de muzicieni. Alin a zis asta în ultima noastră conversaţie. Mi-a zis: "Şi eu am avut o relaţie cu Sigur Ros acum câţiva ani." Da, categoric, am o relaţie cu Sigur Ros, stau ore în şir ascultând şi simt excitare sexuală când îi aud vocea. Sunt momente în care am orgasm. În cap. Asta am vorbit cu alt domn de pe feisbuc, care mi-a zis: "Tu n-ai nevoie de orgasme fizice, ai nevoie de orgasme în cap." Asta pentru că mie mie-era teamă că se dă la mine şi am ţinut să menţionez în cadrul discuţiei că nu sunt frustrată sexual şi m-am măritat datorită multiplelor orgasme. Iar el m-a întrebat dacă eu flirtez cu el. I-am spus că dacă aş vrea amant, mi-aş lua unul din viaţa reală, nu de pe feisbuc. Iar el mi-a zis: "Aşa e corect, dar tu nu eşti strateg, eşti femeie."

Nu, nu sunt strateg, sunt femeie.
Foarte adevărat.

Iubirea pentru mine este ceva banal, care se petrece zilnic, este tandreţea aceea neîntreruptă care funcţionează ca liant, se construieşte din banalităţi şi e pură banalitate. Este prietenul care mă înţelege şi care vorbeşte aceeaşi limbă cu mine, care crede în mine, cu care pot să împărtăşesc lucrurile care îmi plac şi reacţionează similar la ele. Cu care pot să împart micile bucurii pe care uneori cred că numai eu sunt în stare să le înţeleg, dar şi el e acolo şi bucuria se expandează în doi, devine un fel de premiu. O bucurie împărtăşită este de două ori mai mare. Iubirea are atât de puţin în comun cu sexul, încât mă miră că mai persistă această concepţie nefericită. Când am citit pe feisbuc articolul postat de un domn despre cum funcţionează site-urile de dating, mi-am făcut şi eu cont să testez pe propria piele. Am răspuns la un chestionar, dar nu am pus nicio poză şi mi-am declarat statutul real de femeie măritată. În câteva zile, am primit 34 de mailuri de la 34 de bărbaţi diferiţi, dintre care unii au început să îmi scrie prea mult, unora le-am răspuns şi mi-au spus atâtea despre ei, încât n-am putut să gândesc, scuzată să fiu, decât că-mi toarnă gogoşi. Unul dintre ei s-a detaşat ca învingător cu repeziciune. Era un domn cu 10 ani mai în vârstă decât mine, care avea patru copii, fusese cu câţiva ani în urmă foarte grav bolnav, nu mi-a spus cu exactitate ce a avut, poate aştepta să îl întreb eu şi care mi-a scris nişte e-mailuri atât de tandre şi personale încât mi-am dorit să văd şi cum arată. Punct în care mi-am şters contul.

E plină lumea de oameni căsătoriţi în căutarea iubirii. Însetaţi după iubire sau după atletismul sexual care nu supravieţuieşte anilor prea mulţi de căsnicie. Hai să despărţim definitiv sexul de iubire şi să ne hotărâm ce vrem. Ca să ştim când le împletim cu ce avem de fapt de-a face, ce avem în farfurie. Când avem orgasm, în care parte a corpului are el loc şi de ce dracu' ne place ceea ce ne place şi cine împărtăşeşte cu noi ceea ce ne place. Şi de ce trebuie să fie doar unul?

Când ascult "We're going wrong" a lui Cream şi începe refrenul, jur că am orgasm de fiecare dată. Dar tu?