Elevii-problemă. Traumă şi eşec şcolar

Citiţi prefaţa autorului la această carte.


Bariere în calea învăţării în sistemul de educaţie generală

Cuvântul englez "barrier" (barieră) este definit în Dicţionarul Webster în diferite feluri, în primul rând ca un obiect material sau ca un set de obiecte care separă, demarchează sau joacă rolul unei bariere. Pentru scopul acestei cărţi, a doua definiţie este mai relevantă: bariera poate fi şi ceva imaterial, care împiedică sau separă. Având în minte acest ultim sens al cuvântului, vom ajunge să înţelegem de ce atât de mulţi elevi nu profită de pe urma experienţelor lor educaţionale, în ciuda celor mai mari eforturi din partea educatorilor. Exemple de bariere evidente în calea învăţării, dar care nu epuizează semnificaţia cuvântului, sunt bolile cronice, dificultăţile legate de învăţarea într-o altă limbă decât cea maternă, factorii socio-economici, şi condiţiile de mediu, precum limitarea accesului la şcoală şi la resursele educative.

Să ne referim pe scurt la fiecare dintre aceste bariere. Bolile cronice îi chinuie pe mulţi dintre elevii noştri în fiecare an şi îi împiedică să asiste în mod constant la cursuri sau, atunci când sunt la şcoală, să beneficieze de pe urma învăţăturii. Exemple de boli cronice care pot apărea la elevi sunt diabetul, astmul, bolile de rinichi şi leucemia. Chestiunile care ţin de adaptarea la o altă limbă decât cea maternă şi impactul ei asupra învăţării au stârnit multe dezbateri şi controverse în educaţie de-a lungul timpului. Specialiştii în ştiinţele educaţionale continuă să studieze efectele învăţării a mai mult de o singură limbă în familie sau expunerea limitată la limba engleză, înainte şi după începerea şcolii cu predare în limba engleză. Învăţarea într-o limbă străină poate deveni o problemă în funcţie de existenţa sau inexistenţa altor variabile. Elevii care trăiesc în condiţii socioeconomice precare se confruntă cu greutăţi copleşitoare, precum simplul fapt de a reuşi să meargă la şcoală în mod regulat. Unii nu pot fi expuşi la un mediu de învăţare divers înainte şi după ce intră la şcoală, ceea ce face ca procesul învăţării să fie unul dificil. Aşa cum ştim, prezenţa scăzută la şcoală împiedică abilitatea elevilor de a reuşi pe plan şcolar. Acestea şi alte numeroase bariere în calea învăţării pe care le întâmpină elevii vor fi discutate în capitolul de faţă.

Mai întâi, este important să precizăm că astăzi în şcolile americane se iau o serie măsuri pentru a răspunde numeroaselor probleme întâmpinate de elevi. Majoritatea educatorilor, incluzând aici psihologii şcolari şi alţi membri ai personalului care acordă asistenţă elevilor, sunt bine pregătiţi pentru a rezolva probleme importante şi frecvente, de natură variată. În fiecare an, profesorii fac o treabă excelentă în a identifica elevii care prezintă "risc" de eşec şcolar din cauza unora dintre factorii menţionaţi, dar şi a multor altora.

Educatorii ţin şedinţe regulate, pentru a discuta despre aceşti copii şi despre cele mai bune metode de intervenţie, la nivelul clasei sau la nivelul şcolii ca întreg. Profesorii identifică elevii care întâmpină probleme pe plan psihic, şcolar, comportamental, emoţional, precum şi cu mediul în care trăiesc.

Trebuinţele şcolarilor variază foarte mult. Unii au nevoie de haine curate, mâncare, ochelari, ajutor pentru citit, asistenţă la matematică, îndrumare a conduitei, terapie ocupaţională, asistenţă medicală şi aşa mai departe. Şcolile trebuie să aibă o reacţie promptă. Fiecare membru al echipei are propriile atribuţiuni. Infirmiera poate să facă un examen medical şi să se adreseze unui medic pentru tratament în cazul elevului cu indispoziţii fizice. Psihologul şcolar poate să lucreze cu profesorul la conceperea unui plan de intervenţie la nivel comportamental pentru elevul care nu poate sta liniştit sau care se angajează în conduite prin care vrea neapărat să capteze atenţia celorlalţi. Consilierul şcolar poate pune bazele unui grup de amiciţie al acelor elevi care întâmpină probleme în a-şi face sau a-şi păstra prietenii. Administratorii urmăresc atent chestiunile ce ţin de disciplină pentru a se asigura că elevii vor ajunge nişte cetăţeni respectuoşi şi responsabili.

În ciuda acestor eforturi multiple, există mereu un grup de elevi în fiecare şcoală care rămâne rezistent la intervenţiile realizate de-a lungul timpului. Echipa şcolară axată pe rezolvarea acestor probleme se poate întâlni de mai multe ori pentru a modifica intervenţiile şi pentru a recurge la noi abordări cu cei mai dificili dintre şcolari. În vreme ce majoritatea elevilor vor răspunde excelent anumitor tipuri de intervenţie, alţii vor fi în continuare greu se stăpânit, indiferent ce se face pentru a-i ajuta.

Vine un timp în care echipa de intervenţie, inclusiv părintele sau tutorele, ar fi bine să se gândească dacă elevul n-ar trebui oare evaluat în vederea acordării de servicii educaţionale speciale. Toţi membrii echipei cunosc importanţa excluderii limbii, mediului şi a altor factori care pot explica dificultăţile continue ale elevului - aici trebuie eliminate inclusiv chestiunile ce ţin de cultură şi de lipsa de expunere la mediul de învăţare şi la materiale şcolare (exemplu: absenţa de la ore). Evaluările psiho-educaţionale nu sunt făcute decât după ce se descoperă că asemenea factori nu sunt motivul principal pentru eşecul şcolar. Acesta nu este un proces facil şi ar trebui să fie apreciate eforturile educatorilor de a se întâlni regulat pentru a pune în discuţie aceste probleme şi pentru a încerca să le rezolve înainte de a fi luată în considerare mutarea copilului într-un sistem de educaţie specială. Desigur, asta nu înseamnă că anumite intervenţii nu sunt necesare şi pentru elevii care au probleme şcolare din cauza dificultăţilor ce ţin de faptul că învaţă într-o limbă străină, de prezenţa scăzută la ore, de boală sau factori de mediu. Ei necesită intervenţii în cadrul sistemului de educaţie generală, la fel ca toţi elevii cu probleme. Totuşi, numai atunci când există o rezistenţă în timp la acest tip de intervenţie ce ţine de educaţia generală şi când fiecare dintre aceşti factori perturbatori a fost exclus din categoria principalelor cauze ale eşecului şcolar, o trimitere în scopul unei evaluări pentru educaţia specială va fi etică şi adecvată.

După ce evaluarea psiho-educaţională este completă, se ajunge adesea la o mai bună înţelegere a factorilor care au interferat în cazul elevilor care au fost rezistenţi la intervenţiile realizate de-a lungul timpului. În sfârşit, se poate da o explicaţie de ce elevul a continuat să aibă asemenea dificultăţi, în ciuda asistenţei variate şi neîntrerupte. În timpul procesului de evaluare, psihologii şcolari verifică dacă elevii se încadrează sau nu într-una dintre categoriile indicate pentru educaţia specială. În SUA, ei procedează potrivit Legii Federale a Educaţiei Persoanelor cu Dizabilităţi (IDEA - Individuals with Disabilities Education Act) şi în conformitate cu pachetul de legi pentru educaţie din fiecare stat american.

Elevii se califică drept indivizi cu "nevoi speciale" atunci când rezultatele procesului de evaluare demonstrează că gradul de dezabilitate impune un sistem de educaţie specială. Echipa care se ocupă de planul educaţional individualizat (PEI) - ce include pedagogii şi psihologii care au grijă de elevul care trece printr-o situaţie dificilă, precum şi părinţii elevului - decide dacă rezultatele evaluării au demonstrat sau nu că gradul dizabilităţii şcolarului reclamă o educaţie specială. Echipa ia în considerare toate informaţiile relevante cu privire la elev şi nu se foloseşte niciodată de o singură variabilă sau de un singur set de variabile drept criteriu unic pentru a lua o decizie. Odată ce elevii au fost identificaţi ca necesitând încadrarea într-una dintre categoriile elevilor cu nevoi speciale, PEI le serveşte adesea pentru a găsi cea mai bună soluţie ca nevoile lor specifice de învăţare să fie satisfăcute.

Potrivit IDEA, un "copil cu dizabilităţi" este definit "în general" ca un copil care are nevoie de o educaţie specială şi de servicii adiacente pentru diverse tipuri de probleme: retard mental, deficienţă a auzului (inclusiv surzenia), deficienţă de vorbire sau de limbaj, deficienţă de vedere (inclusiv orbirea), tulburare emoţională severă (la care ne vom referi de acum înainte în termeni de "tulburare emoţională"), leziune ortopedică, autism, traumatism cranio-cerebral, alte deteriorări ale stării de sănătate, tulburare de învăţare, surzenie-orbire sau deficienţe multiple. În plus, IDEA defineşte la modul general "copilul cu dizabilităţi" drept acel copil (în vârstă de 3 până la 9 ani) care are nevoie de educaţie specială şi servicii specifice din cauza întârzierilor în dezvoltare într-una sau mai multe din următoarele arii: fizică, de ordin cognitiv, comunicaţională, socială, emoţională sau adaptativă.

În continuare vom trece în revistă fiecare dintre cele şase categorii, în funcţie de scopurile acestei cărţi.

Bariere în calea învăţării în cadrul educaţiei speciale

Pentru fiecare dintre categoriile examinate, elevilor li se recomandă să treacă la un sistem de educaţie specială numai atunci când performanţele lor educaţionale au fost afectate nefavorabil de către deficienţa lor. "Performanţa educaţională" reclamă mult mai mult decât a avea nişte note bune. Performanţele educaţionale ale elevilor includ abilitatea lor de a răspunde exigenţelor adecvate vârstei şi mediului şcolar. Ceea ce implică, pe lângă aşteptările legate de note, şi cerinţe sociale, emoţionale şi comportamentale. Pentru fiecare dintre categoriile analizate, elevii sunt desemnaţi ca având nevoie de educaţie specială numai atunci când performanţa lor şcolară în oricare dintre aceste arii - socială, emoţională, comportamentală sau şcolară - este afectată în mod nefavorabil de deficienţa lor.

Următoarele şase categorii sunt cele mai relevante pentru scopurile acestei cărţi şi vor fi reexaminate în capitolul final, capitolul 12. Ele includ autismul, retardul în dezvoltare (de la 3 la 9 ani), dificultăţile specifice de învăţare, tulburarea emoţională, traumatismul cranio-cerebral şi alte deteriorări ale stării de sănătate (vezi Anexa A pentru alte categorii definite de către IDEA).

Autismul

Un număr de inspectorate şcolare americane etichetează mai larg această categorie drept tulburări din spectrul autismului (TSA), deoarece categoria este mai cuprinzătoare decât ceea ce implică termenul de autism. Autismul face parte dintr-o aşa-numită categorie a "tulburărilor de dezvoltare pervazive" (TDP), potrivit Manualului de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale (DSM-IV-TR). Această categorie mai largă include sub umbrela ei tulburarea autistă, tulburarea Rett, tulburarea dezintegrativă a copilăriei, tulburarea Asperger şi tulburarea de dezvoltare pervazivă fără altă specificaţie (TDP-FAS), de unde şi folosirea mai cuprinzătoare a etichetei de tulburări din spectrului autismului. Ne vom opri în special asupra stărilor mai des observate în tulburarea autistă, în tulburarea Asperger şi în TDP-FAS.

Autismul, tulburarea Asperger şi TDP-FAS au în comun probleme extrem de dificile în ariile interacţiunii sociale şi ale comunicării, însoţite, în cazul autismului şi al tulburării Asperger, de comportamente şi interese repetitive şi/sau stereotipe. Elevii cu autism suferă de obicei şi de retardare mentală, dar cel puţin 25% sunt consideraţi "înalt funcţionali", deoarece abilitatea lor cognitivă generală se situează undeva între medie şi superioară. Unu la sută din elevii cu Asperger, pe de altă parte, au o capacitate cognitivă peste medie şi nu prezintă întârzieri în dezvoltarea limbajului. Retardul de limbaj este specific în cazul elevilor cu autism.