Prefaţă la Elevii-problemă. Traumă şi eşec şcolar

Citiţi un fragment din această carte.


Regalena Melrose este psiholog şcolar şi clinician, creator al tehnicii Brain Charge de conştientizare senzorială şi de autocontrol, folosită în şcolile din SUA şi Canada. Practică terapia traumei în Long Beach (California) şi este interesată de aplicarea neuroştiinţelor în domeniul educaţional şi în parentaj. Zi de zi, elevii sunt expuşi la violenţă şi traumă - la şcoală sau acasă, la joacă sau în timpul unei spitalizări. Aceste experienţe pot schimba uşor firea elevilor, în urma stresului posttraumatic. Numai că, de multe ori, simptomele acestei tulburări sunt etichetate greşit, ca hiperactivitate, depresie, tulburare bipolară sau de dezvoltare. Plecând de la o bogată experienţă în psihologia clinică şi şcolară, Regalena Melrose atrage atenţia psihologilor, medicilor şi profesorilor că în spatele reacţiilor neaşteptate ale "elevilor-problemă" se află adesea o traumă neidentificată.

Prezentând succint ultimele cercetări din neuroştiinţe referitoare la modul în care trauma afectează creierul şi comportamentul şi atenţionând asupra riscului unui tratament farmacologic pripit, autoarea oferă criterii clare pentru diagnosticul corect al stresului posttraumatic, relatează o serie de cazuri relevante din propria-i experienţă de clinician şi oferă proceduri terapeutice specifice de "prim ajutor psihofiziologic" şi de "terapie de autoreglare", uşor de aplicat la clasă ori în cabinetul şcolar.

"Cercetările din ultimii ani au arătat cât se poate de limpede în ce fel trauma afectează creierul, influenţând în cele din urmă învăţarea şi comportamentul. Pentru nişte educatori şi psihologi care vor să fie cu adevărat eficienţi, trebuie să ne punem la curent cu aceste noi descoperiri, pentru a şti în ce fel putem lucra cât mai bine cu elevii noştri dificili." (Regalena Melrose)

"Felul în care istoriseşte cazurile elevilor pe care i-a tratat şi manifestările violente în urma traumelor suferite aproape că te face să auzi strigătul de ajutor al acelor copii. Dar Melrose nu se opreşte aici. Ea oferă tehnici naturale şi inovatoare prin care profesorii, pediatrii şi psihologii pot ajuta elevii traumatizaţi să-şi recapete echilibrul şi controlul necesare pentru a funcţiona armonios în relaţia cu mediul lor." (Judith A. McBride, profesor de psihologie educaţională la Universitatea de Stat din California)


În secolul XXI, educatorii se confruntă cu noi provocări a căror cauză este expunerea tot mai crescută a elevilor la imagini şi relatări legate de evenimente violente, de tulburări şi de traume. Atacurile teroriste din şcoli sau împuşcăturile din curtea şcolii au curmat vieţile a numeroşi copii de pe întregul mapamond, destabilizând sentimentul de securitate şi de siguranţă al elevilor care trăiesc în această epocă marcată de atacurile teroriste din 11 septembrie.

De atunci şi odată cu războiul din Irak şi cu noile dezastre ecologice, precum uraganul Katrina, elevi de toate vârstele sunt expuşi la imagini cu terorişti, aud relatări înfricoşătoare şi trăiesc evenimente terifiante. Toate acestea dau impresia generală că trăim nişte timpuri ameninţătoare şi că, în definitiv, nimeni nu mai e în siguranţă. Când un asemenea context globalizat se combină cu istoriile personale şi condiţiile de viaţă problematice ale elevilor, capacitatea lor de învăţare şi de adaptare la cerinţele din clasă poate avea mult de suferit.

Elevii sunt expuşi, direct sau indirect, la violenţă şi la traumă la şcoală, acasă sau în cartierele lor, iar asta se întâmplă uneori chiar zilnic. Aceste experienţe pot uşor schimba firea elevilor precum şi abilitatea lor în a face faţă cerinţelor acestei lumi. Cercetările din ultimul deceniu au arătat în mod explicit în ce fel trauma afectează creierul, influenţând în cele din urmă învăţarea şi comportamentul. Pentru nişte educatori care vor să fie cu adevărat eficienţi, trebuie să ne punem la curent cu aceste noi descoperiri, pentru a şti în ce fel putem lucra cât mai bine cu elevii noştri dificili.

În anii în care am fost educator, am observat pe pielea mea cât de multe s-au schimbat în ceea ce priveşte asistenţa elevilor care trec, direct sau indirect, prin evenimente traumatice sau prin situaţii critice. După ce am urmărit în detaliu o mulţime de istorii ale dezvoltării copiilor ajunşi la diferite vârste, mi-a fost tot mai clar că majoritatea problemelor şcolare sau comportamentale ale elevilor au fost declanşate de o criză sau de evenimente traumatizante. Dacă atunci când intervenim în plan psihologic nu ţinem cont de sursa problemei, în ciuda celor mai bune intenţii, nu facem decât să exacerbăm stările dificile ale elevilor.

Elevii noştri cei mai tulburaţi pot fi uneori extrem de dificil de înţeles. Oricum, e bine să precizăm că, oricât de neştiutori şi de nepregătiţi ne putem simţi uneori, nu trebuie să disperăm. Există o serie de modalităţi simple, dar extrem de eficiente, prin care putem ajuta elevii traumatizaţi, aşa încât daunele provocate de traumă să fie minimalizate, iar rezultatele la învăţătură să fie ameliorate. Educatorii pot avea un rol major în soluţionarea impactului traumei. Iar dacă, în mod greşit, ne vom scoate pe noi înşine din această ecuaţie, vom risca să devenim parte din problemă mai degrabă, decât furnizori de soluţii.

După ani de muncă în şcoli, am învăţat că fiecare clasă include câţiva elevi care au avut parte de o traumă şi care încă resimt urmele acelui eveniment şocant. De asemenea, am văzut şi cât de mult poate ajuta un profesor un astfel de elev. Fiecare educator care întâlneşte elevi traumatizaţi are şansa de a-i conduce către vindecare sau, din contră, de a-i împinge către şi mai multă suferinţă. Odată ce educatorii care vor parcurge cartea vor afla mai multe despre aceşti elevi şi despre metodele prin care îi pot ajuta, sunt sigură că se vor simţi mult mai informaţi pentru a contribui la îndrumarea fiecărui elev în parte, aşa încât într-un final, cu toţii să se descurce cu bine la şcoală.

În partea I voi vorbi despre barierele cele mai frecvente care apar în calea învăţării. Voi discuta despre elevii traumatizaţi - despre cine sunt ei de fapt şi despre felul în care sunt priviţi ca având alte probleme decât cele reale. În acest sens, veţi putea afla cum să-i evaluaţi mai acurat, pentru a le înţelege mai bine trebuinţele.

În partea a II-a voi arăta cum trauma nu se reduce doar la catastrofe de anvergură, precum 11 septembrie, Columbine sau uraganul Katrina. Trauma este ceva mult mai comun decât ne-am fi închipuit până acum. Este adesea parte din viaţa cotidiană a elevilor noştri, afectaţi într-o proporţie mult mai mare decât ne-am aştepta.

Veţi afla ce este trauma, cât de frecventă este şi în ce fel evenimente aparent benigne, la care nu ne-am gândi că ar putea fi traumatizante, lasă de fapt răni adânci, care necesită compasiunea noastră şi intervenţia noastră.

Partea secundă include şi o trecere în revistă a cercetărilor recente privitoare la impactul traumei asupra creierului şi sistemului nervos, precum şi la felul în care aceste procese conduc, în cazul elevilor noştri, la probleme de comportament şi de învăţare. Odată ce vom pricepe mai clar aceste legături cauzale, vom fi în stare să dezvoltăm intervenţii care vor avea efect nu doar pentru moment, ci şi pentru o lungă perioadă după aceea.

În partea a III-a voi discuta despre rolul specific al educatorilor în asistenţa elevilor traumatizaţi. Vor fi amintite câteva instrumente concrete, uşor de folosit la clasă şi în cabinetele şcolare, pentru a ajuta la îmbunătăţirea activităţii şcolare, precum şi a comportamentului.

În partea a IV-a voi accentua asupra prevenţiei traumatizării. În capitolele anterioare vor fi fost trecute în revistă activităţi menite să fie utilizate de către educatori pentru elevii care întâmpină probleme şcolare pentru că au fost deja traumatizaţi. Pe lângă aceasta, educatorii ar fi bine să fie echipaţi şi cu instrumente şi cunoştinţe referitoare la cum să prevină traumatizarea în contextul unor evenimente critice petrecute la şcoală sau în comunitate, evenimente care i-ar putea marca pe copii. Voi prezenta, de asemenea, o critică a intervenţiilor folosite actualmente, aducând în discuţie şi abordări alternative, toate bazate pe cele mai recente cercetări empirice.

În Cuvântul de încheiere al cărţii, voi reveni la "barierele" din calea învăţării prezentate în primul capitol, subliniind faptul că trebuie să revizuim felul în care intervenim în cazul elevilor traumatizaţi, indiferent că e vorba de sistemul educaţional general sau de educaţia specială. Şi mai important este apelul către comunitatea ştiinţifică care ar fi de dorit să ducă mai departe cercetările începute în domeniul traumei şi creierului. Odată ce vom fi înţeles în ce fel trauma afectează dezvoltarea cerebrală şi, implicit, învăţarea şi odată ce vom fi creat intervenţii care să ţină cont de aceste noi cercetări, va trebui să adunăm tot mai multe studii dedicate eficienţei acestor tehnici, pentru a afla cât de valabile şi de încredere sunt aceste abordări, în care pentru moment ne încredem pornind de la studii de caz şi de la exemple izolate.