Arhitecturi urgente

Despre acest domeniu, al arhitecturii de urgenţă, destinată situaţiilor extreme, de tipul catastrofelor naturale sau a celor provocate de om (războaie, exiluri), nu este prea multă literatură la noi. Nici prea multă practică. Din 2001 şi până în 2008, când s-a isprăvit, Masterul de antropologia spaţiului sacru al UAUIM, pe care am avut onoarea să îl conduc, împreună cu colegul Florin Biciuşcă, dedica un semestru de studiu acestei teme, a locuinţei zise extreme. Doamna prof. Cristina Gociman tratează şi dânsa, de pe alt versant, aceeaşi temă. Dar, parcă, nu se întrevede massa critică de preocupări, de literatură, de proiecte şi, mai ales, de îngrijorare şi caritate instituţionalizată nici la OAR (unde am propus, fără rezultat, un grup de lucru prin 2008) şi nici în şcolile de arhitectură.
 
La un moment dat, fosta mea doctorandă, arh. Alina Florea, a reuşit să adune între coperţile unei unice broşuri câteva exemple de bună practică, dintre cele păstorite de Fundaţia HAR, de pildă, la Rm. Vâlcea (regretatul Alexandru Nancu, Cătălin Berescu şi cu mine am lucrat pe prototipul unei case de lemn de 78 mp costând, la gata, 7.800 euro plus munca, încă vizitabilă la Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni, lângă Rm. Vâlcea), sau dintre cele proiectate de masteranzii noştri. Ieşit din acest program, iată că dl.asist.dr. Sergiu Cătălin Petrea îşi publică în două volume studiile dedicate acestei teme sociale: Provocările arhitecturii de urgenţă. Principii de proiectare şi, respectiv, Arhitectura de urgenţă. O abordare contemporană, ambele la Editura Universitară Ion Mincu (a universităţii eponime).
 
Avem, după cartea mea Poverism (2005), primele două titluri consistente şi la nivelul metodologiilor posibile şi la nivelul propunerilor, căci arhitectul nu doar acumulează teorie şi date, dar dă şi răspunsuri proprii, deloc puţine şi deloc neinteresante. După ce şi alţii vor face proba tiparului, (precum colegul Lorin Nicolae, care a dat nu demult un somptuos doctorat şi lucrează efectiv pe case pentru comunitatea rromă cu grupul său, Arhipera; sau, de ce nu, chiar al nostru domn profesor de sărăcie, Cătălin Berescu, care ştie mult, dar scrie puţin), dintre câţi ştiu că se ocupă să fie arhitecţi şi pentru cei sărmani, nu numai pentru cei bogaţi, poate că va apărea o mică breşă în lipsa de simţire civică. Bune sunt investiţiile noi, mai bună este păstrarea patrimoniului (dar care, cum-necum, tot de la bogaţi pleacă şi la bogaţi ajunge), dar cea mai bună este preocuparea pentru adăpostul seamănului, asemănătorului, fratelui - vorba unui mare poet...