Luis şi pisicile de-apoi

Îţi plac pisicile?, m-a întrebat.
Îmi plac pisicile, am minţit. Nu-mi place mirosul de pisică, nu suport părul, iar felul lor de-a fi mă lasă rece. Sunt o persoană căreia îi plac câinii.

A început să alerge în jurul meu miorlăind, mieunând şi torcând. Apoi a luat-o peste maidan şi a lipsit o jumătate de oră. Când s-a întors nu mai voia să vorbească deloc. Era ceva în neregulă cu el. Apoi brusc: sunt motanul tău, aşa-i, sunt un motan, vrei un motan?

Îi plăceau animalele de tot felul. Dar avea o fixaţie pe pisici, iar asta a luat un chip neplăcut, care a început să creeze probleme. Salva pisici. Deodată şi-a dat seama că menirea lui pe pământ era să salveze pisici. Apărea cu pisici acasă. Cu câte o biată pisicuţă cum zicea el. Unele aveau chiar ţi zgardă, iar noi eram nevoiţi să punem postere ca să le căutăm stăpânii. Casa noastră ajunsese cocină de pisicuţe. Unde întorceai ochiul, o pisicuţă. Unele erau bătrâne şi nesuferite, nişte puricoase pline de mofturi sau de boli, iar bugetul nostru se subţia văzând cu ochiul pe mâncare specială pentru pisici castrate, pisici cu probleme la rinichi, sau alte probleme, unele prefereau un fel de mâncare, altele altul, fiecare cu figurile ei în cap. Dacă adăugai zgărzi de purici, vaccine, jucării, pătuţuri care rămâneau nefolosite, chestii de căţărat, dar mai ales harababura continuă, crescuse totul la proporţii de coşmar.

Vreau să încetezi cu pisicuţele, i-am zis.
Ce vrei să zici cu asta?, m-a întrebat surprins.

Am simţit că o clapetă care ţinea totul la un loc la mine în cap sare de la locul ei.
Bre, vreau să dispară mâţele astea de aici.
Bine, dar o pisicuţă te iubeşte necondiţionat. Se aşază pe tine şi toarce. Îţi ia energiile negative.
Bre, îţi dau eu energie negativă...
Ai spus că-ţi plac pisicile...

În fapt, nu spusesem asta niciodată. Ni se umpluse casa de ele şi atât. În toate culorile. Un motan negru chior mă ataca în fiecare dimineaţă la micul dejun. Acela mă scotea cel mai rău din sărite. Nici măcar nu era îmblânzit, era un motan sălbatic care nu se lăsa mângâiat şi de care atunci când te apropiai din întâmplare te trezeai cu nişte gheare peste mutră de nu te vedeai. Sau dacă îi era foame, te ataca şi începea să îţi mănânce cu tupeu din farfurie în timp ce tu priveai înfricoşat.
Vreau toate pisicile astea să dispară.
Asta nu se poate, mi-a zis cu teamă. Nu înţelegi.

Aici avea dreptate, nu înţelegeam. Înţelegeam mai multe în perioada în care mieuna prin casă şi alerga de acolo-acolo ca un bezmetic.
Nu înţelegi..., a şoptit din nou. O să vină şi or să te ia.
Cine o să vină să mă ia.
Ei.

Am muşcat din mărul pe care-l ţineam în mână. Făcusem cumpărături pentru săptămâna respectivă şi este inutil să spun că jumătate din bani îi dădusem pe mâncare pentru pisici. Conservă, pliculeţe, hrană uscată, fiecăreia după preferinţă. Ajunsesem slugă la nişte pisici răpănoase. Iar noaptea dormeam acoperită în pisici. Când Luis venea acasă, doar ce le striga:
Copii, veniţi la tata!

Iar nemernicele apăreau de pe unde se băgaseră să sforăie şi se repezeau mieunând spre tatăl lor. Mi-era că Luis îşi pierduse minţile. Începuse de mult să vorbească mai întâi cu mâţele de parcă acestea l-ar fi putut înţelege, apoi de-a dreptul cu sine, fără să mai ţină cont de nimic. Îşi pierduse slujba, iubita îl părăsise şi nu mai vorbea decât despre ei. Se aşeza la masă în bucătărie şi pisicile se băteau care să stea în poală la el. Fiecare se freca de orice partea a corpului mai rămânea disponibilă, torceau ca toţi dracii, făceau un zgomot infernal.

În timp ce Luis privea absent afară.